Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Despre oameni fără statui dar cu rețele

with 3 comments

Bruxelles4Statui

A fost 26 ianuarie 2015, o zi în care la noi s-au întâmplat lucruri uimitoare, despre fapte oribile din trecutul nu foarte îndepărtat. Declarații peste declarații, denunțuri peste denunțuri, autodenunțuri, care mai de care. Despre multe șpăgi, sume imense, de la 300.000 – 500.000 de euro, până la 10.000.000 de euro; intervenții ilegale; trafic de influență. Au devastat hambarele, au ars pădurile, au otrăvit fântânile, au pârjolit holdele, iar acum dau foc țării povestind cu mândrie cât de ușor le-a fost să facă toate astea. Comedia sinistră continuă cu politicieni și afaceriști arestați, pentru că ani buni au contribuit din plin la devalizarea bugetului statului, ca de exemplu prin retrocedări suspecte, de nu mai puțin de 1 miliard de euro. Timp în care români obișnuiți, copii și oameni nevinovați, au murit. Mulți au murit în chinuri, dacă vă amintiți. Fără morfină. Inuman. Banii de morfină pentru bolnavii de cancer aflați în stadiul terminal erau alocați pentru devalizări, se pare. Știu de adolescenți bolnavi de cancer în fază terminală care în 2010/2011 erau trimiși să moară acasă, fără nici un fel de ajutor. Ani în care medicamentele ieftine pentru boli grave au dispărut, în schimb au apărut persoane suspecte, care au primit milioane de euro, pentru nimic.

A fost la noi 26 ianuarie 2015, o zi în care pe canalul YouTube cineva a pus un trailer al filmului documentar Rețeaua / The Network. Nu este despre rețeaua politicienilor și afaceriștilor, cu șpăgile de milioane de euro. Nici despre porcăria aia de rețea criminală despre care am aflat tot în 2015, pe 28 ianuarie, cu nenorociții care au vândut în farmacii apă în loc de citostatice și care au contrafăcut alte medicamente, practic ucigând oamenii pe proprii lor bani. Nici despre porcăriile de rețele din 2013 și 2014, cu nenorociții care falsificau rețete, inventând bolnavi de cancer ca să fure banii din asigurări, timp în care adevărații bolnavi de cancer mureau pentru că medicamentele cuvenite nu mai ajungeau la ei, ci sub formă de milioane de euro, la criminalii din rețele. Este despre o rețea bună, cu oameni normali la cap, care a început în 2008, de la un om, ajutat de alți doi sau trei. A funcționat până în 2014, pentru a ajuta bolnavii de cancer. Rețeaua oamenilor buni, a anonimilor, a voluntarilor, a românilor rezidenți în țările membre UE – a ajuns la peste 400 de oameni, din 2012 până în 2014. Care cumpărau medicamente din străinătate, fără bani primiți în avans și fără vreun comision, pentru alți români, bolnavi de cancer și alte boli grave, pe care nici măcar nu îi cunoșteau. Și le aduceau acasă, ca să fie salvați. Pentru că mii de români au fost nevoiți să-și cumpere tratamentul ca să scape cu viață. Unii și-au vândut bunurile din casă, alții mașinile. Unii chiar și casele, ca să plece la tratament în străinătate. Mulți au reușit pentru că au fost ajutați de societate. Foarte mulți nu au avut bani, nu au avut informații, nu au avut curaj să-și ceară drepurile. Și au murit cu zile.

În 2008, pe 26 februarie, un tânăr a reușit să se interneze într-o clinică din Germania, pentru o operație destul de costisitoare, peste 50.000 de euro. Statul nu l-a ajutat cu nimic, nu îi păsa că putea rămâne cu fața paralizată și nici dacă scăpa sau nu cu viață, dacă se opera în România. După operație a făcut și o emobolie pulmonară, de la care era să moară. Asta nu l-a oprit să ajute alți oameni aflați în situații asemănătoare. La o lună de la operație, de pe patul de spital sau din sala de recuperare, ne trimitea mesaje prin care ne ruga să sprijinim alți oameni. Din 26 martie 2008 și până în 2014, a ajutat peste 600 de oameni, de la copii până maturi. A făcut tot ce a putut ca să strângă bani pentru ei, să obțină reduceri pentru ei, să găsească soluții în străinătate pentru că la noi era imposibil să fie salvați.

În iunie 2008, cineva a văzut un copil suferind. Ani la rând a adunat, în tăcere, steluțe de mare. În 2009 a devenit voluntar și de atunci încearcă să salveze de la moarte oamenii condamnați de un sistem nesimțit.

În 2008, 15 septembrie, a fost anunțată (cu emoție) izbucnirea crizei economice mondiale. Dacă vă mai amintiți, noi am primit asigurări de la Tăriceanu că nu vom fi afectați – asta a tot zis, din 15 septembrie și până în 22 decembrie 2008. Din 23 decembrie 2008 și până în 1 octombrie 2009, a tot zis la fel și Boc – ne asigura de același lucru. Apoi a tăcut. Sau a evitat să mai vorbească, vreo 6 luni.

În martie 2009, s-a demonstrat însă că pentru unii era criză. Pentru bolnavii de cancer. Vă mai aduceți aminte? Un dosar al unui copil cu leucemie, diagnosticat în 2008, dosar medical depus în ianuarie 2009, pe care scria Risc maxim de exitus – adică de moarte, care în martie 2009 încă zăcea neatins la o direcție sanitară, fără să îi pese cuiva că un copil urma să moară fără tratament adecvat, care nu putea fi asigurat în țară. În martie 2009, Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu și Bianca Voinescu, susținute de Paula Herlo și PROTV, au început răfuiala cu autoritățile. În aprilie 2009 au organizat un miting și abia atunci acel dosar și încă alte 3 au fost aprobate pentru tratament și transplant în străinătate. În iulie 2009, la fel, pentru încă 8 pacienți.

În octombrie 2009, criză a fost și pentru un copil de doar 3 ani din Cluj. Avea un cancer îngrozitor. Nu putea fi tratat în România, nu mai existau la noi citostaticele necesare tratării acelui tip de cancer, dar asta nu a fost “o scuză” pentru aprobarea formularul E 112, necesar salvării copilului într-o clinică specializată din Franța.

În 2010, pe la jumătatea anului, zdrang: criză, domnule, criză grea. Austeritate pe față, tăieri de bani, inclusiv de la medicamente, analize, investigații, tratamente etc, pe față, că nu erau bani, era criză. Și totuși, bani au fost, din moment ce a fost alocat 1 miliard de euro pentru retrocedări ilegale și sunt oameni în pușcărie pentru asta în 2015. Pe lângă cele 50 de miliarde de euro pierdute de stat în fiecare an, servit fiind de niște neaveniți. De furat, s-a furat mereu în România, dar a fost un moment când s-a depășit orice limită. A început cu furtul masiv din contractele cu statul și din fondurile pentru investiții ale statului, în special pentru potecuțele numite autostrăzi. A culminat după ce a fost anunțată criza și au fost sistate investițiile, când a început furtul din bugetul statului și din fondurile europene. Și după ce bugetul a rămas gol, s-a trecut la tăierile de salarii, impozitarea de pensii, reducerea de fonduri pentru sănatate și educație, creșterea taxelor și impozitelor etc. Pe zi ce trece, se observă cu ochiul liber că austeritatea și criza au fost doar pentru căței. Dulăii au avut tot ce le-a dorit ciolanul din creieri. Asta nu a fost criză. A fost crimă.

În 2010, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (formată din 18 asociații, activă din 2005) a întocmit o situație pe care a dat-o publicității, din care rezulta că: În România erau înregistrați 482.000 de bolnavi de cancer, din care în tratament efectiv erau 98.000 (20%). Tratamentele pentru cazurile grave, aprobate prin dosare, erau doar pentru 4.000 de oameni, alți 10.000 erau în așteptarea aprobărilor. Pentru medicamentele necesare tratării cancerului pentru toți pacienții, România ar fi trebuit să aloce 300.000.000 de euro. Bugetul alocat a fost de 179.000.000 de euro. În fiecare an, în România apăreau 70.300 de cazuri noi de cancer. În fiecare an, în România mureau de cancer 46.300 de oameni.

În 2010, cineva a vrut să ajute un copil bolnav de leucemie, să-l salveze. L-a dus în Italia. Copilul nu a rezistat, dar fix un an mai târziu, în noiembrie 2011, acel cineva a înființat o asociație prin care, din 2011 și până în 2014, a ajutat 30 de copii din România, bolnavi de cancer. Am scris despre asta pe 27 ianuarie 2015. Apăsând pe acest link, puteți afla informații despre sistemul medical din Italia și cum au fost ajutați acolo copiii din România.

În 2011, aprilie, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România a trimis o scrisoare deschisă către Attila și Duță, prin care le cereau să deblocheze accesul la medicamente, pentru cei 98.000 de bolnavi de cancer aflați în tratament. Era vorba despre medicamentele oncologice injectabile din farmaciile cu circuit deschis. A fost trimisă și către presă. În mai 2011 nu se rezolvase absolut nimic.

În februarie 2012, mass-media românească a explodat, toată presa a început să acorde atenție crizei citostaticelor din România. Atunci au apărut în presa scrisă două articole despre o rețea a citostaticelor. Primul, semnat Daniel Befu, a apărut în România Liberă, pe 28 februarie 2012 – “Rețeaua citostaticelor: anonimii care salvează viața bolnavilor de cancer în locul statului”. Articolul prezenta pe larg lipsa medicamentelor și criza citostaticelor din acel moment din România, interviuri cu Dr. Monica Dragomir și Cezar Irimia, chiar ei au transportat medicamente etc. Atunci s-a vorbit prima dată despre o rețea – “Fenomenul Rețeaua” – formată din români anonimi. A fost prezentată ca un sistem alternativ, bazat pe solidaritate, oameni de bine care aduceau din Europa medicamentele care lipseau în țară, dar o făceau voluntar, fără să aștepte mulțumiri sau vreo recompensă. În noiembrie 2012, în HotNews a apărut un articol-reportaj, semnat Vlad Mixich: “Cum am devenit membru în rețeaua citostaticelor. Vrei să intri și tu?” Începea așa: “De la fereastra biroului vienez în care lucrează Alin Alexandru…” Nu era un nume real, pentru că ce făcea el, acel Alin, încă din 2008, nu era un lucru despre care să se vorbească în gura mare, deși nu era ilegal, orice om își putea aduce medicamente din străinătate dacă nu se găseau în țară. Putea doar să fie interpretat greșit. Sunt oameni care, natural sau profesional, tind să creadă că un astfel de gest de omenie aduce profit, că se face trafic pentru foloase personale. Asta în timp ce adevărații profitori și traficanți furau banii de la stat, fără să-i bage cineva în seamă. Acum se poate vorbi despre acel Alin, în realitate Vlad V.V. Filmul documentar Rețeaua / The Network, al regizorului Claudiu Mitcu, după investigația jurnalistică a lui Vlad Mixich, care este medic și jurnalist, în care apare și Vlad V.V., va fi difuzat integral pe HBO România, în octombrie 2015 (o oră). Pe HotNews s-au strâns, din 2012 până în 2014, peste 400 de voluntari, români rezidenți în țările membre UE. Cumpărau medicamentele din străinătate și le aduceau acasă.

Pe 27 ianuarie 2015, la Parlamentul European, a avut loc o dezbatere, a ECPC (Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer), cu tema Europa Discrepanțelor Medicale. România, fostă campioană la discrepanțe, desigur. Cu 6 ani de lipsă a 36 de medicamente importante în tratarea cancerului, dintre care 24 citostatice. Criza medicamentelor a înflorit la noi în 2008, iar în 2009 era de groaza lumii. La dezbaterea ECPC, ca la orice dezbatere, s-a vorbit. De multe ori, vorbele sunt doar vorbe și nu mai impresionează. Mai bine cu imagini. O mișcare inteligentă. O parte dintr-un film – 10 minute. Documentarul Rețeaua / The Network. Vlad V. Voiculescu, vicepreședinte al ECPC, a declarat la dezbatere: “Rețeaua Citostaticelor a fost formată din oameni obișnuiți, oameni cărora le-a păsat și au decis să ajute. Tratamentul pentru cancer, în România, ca în cele mai multe țări din UE, este asigurat oricui, prin lege. Cu toate acestea, până în urmă cu un an, mii de pacienți români nu aveau acces la medicamente citostatice ieftine. Pentru mulți dintre aceștia, singurul sprijin a fost oferit de ceea ce astăzi este cunoscut drept Rețeaua Citostaticelor”. ECPC urmează să elaboreze un act oficial, în care să-și exprime poziția față de inegalitățile în materie de sănătate din Europa. Documentul va fi prezentat de Parlamentul European, în aprilie 2015.

Furnica nu răstoarnă muntele, dar îl poate muta din loc. Încet, încet, bucățică după bucățică.

În cazul rețelei citostaticelor, furnica este Vlad V. Voiculescu, care a început să mute muntele prin 2008, cu Medicina Internațională, Medicamente Lipsă, Rețeaua anonimilor (Missing cancer drugs). Și care a continuat cu Step Stones, ECPC – Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer, unde este vicepreședinte – dar și cu proiectul MagiCAMP, la care este co-fondator.

Rețeaua / The Network (Rețeaua anonimilor / Missing cancer drugs / Rețeaua Citostaticelor) din film nu mai funcționează.

Dar există și funcționează perfect altă rețea, a tuturor, o rețea din care poate face parte orice om care vrea să ajute, nu neapărat să se implice. Poate ajuta și fără să dea vreun ban, prin formularele 2% sau 20%, parte din impozitul luat oricum de stat. În rețea sunt oamenii care merită statui, măcar virtuale.

Albina este onorată nu pentru că muncește pentru ea. Ci pentru că muncește pentru toți.

Dacă doriți să ajutați la construirea de camere sterile în spitale (izolatoare) pentru eliminarea infecțiilor grave în timpul tratamentelor, puteți direcționa cei 2% către Asociația Dăruiește Viață, prin Bursa de Fericire. Președinte Carmen Uscatu. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la construirea unei tabere pentru sute de copii cu afecțiuni oncologice, puteți direcționa cei 2% către Asociația MagiCAMP, fondatori Vlad V. Voiculescu și Melania Medeleanu. În prezent tabăra funcționează, dar este mică, poate ajuta maxim 20 de copii/serie. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la achiziționarea unui echipament performant pentru SUUB, puteți direcționa cei 2% către Asociația Română împotriva Leucemiei, președinte Monica Bunaciu. Tot ce vreți să știți, inclusiv informații importante despre tratamentul leucemiei și medicamente donate, puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la refacerea Secției ATI Nou Născuți și Prematuri de la spitalul din Constanța, puteți direcționa cei 2% către Asociația Dăruiește Aripi, președinte Alina Vasea. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la înființarea primei Bănci de Lapte Matern din România, puteți direcționa cei 2% către Asociația Inima Copiilor, președinte Alexandru Popa. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link. Și mai multe pe acest link.

Dacă doriți să ajutați la susținerea copiilor cu boli grave de la Centrul Steluțelor, puteți direcționa cei 2% către Asociația M.A.M.E, președinte Maria Culescu. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați doar un copil, o puteți susține pe Ioana, care își dorește o mânuță – puteți direcționa cei 2% către Asociația Aripi pentru Îngeri. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la susținerea copiilor afectați de paralizie cerebrală infantilă, puteți direcționa cei 2% către Asociația Copii Suflete Speranță și Centrul de Recuperare B2B din Constanța. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la refacerea Centrului de Recuperare Copii de la Băile Felix – 1 Mai, puteți direcționa cei 2% către Fundația Mihai Neșu, din Oradea. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la susținerea copiilor orfani din Iași, puteți direcționa cei 2% către Asociația Speranță pentru Îngerași, președinte Anca Crăciun, vicepreședinte Adrian Stănescu. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe acest link / și pe acest link.

Dacă aveți 9 lei disponibili, puteți ajuta cu un SMS la 8843 până pe 15 februarie 2015, pentru construirea Clinicii Nera, pentru oamenii diagnosticați cu cancer. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Dacă doriți să ajutați la susținerea copiilor cu boli grave din Cluj, puteți direcționa cei 2% către Asociația Umanitară Alexandru Damian, președinte Claudiu Brisc. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link.

Viață, viață, legată cu ață.

Viața noastră depinde adesea de-o spărtură în trotuar, ce ne poate lăsa schilozi. Depinde, depinde, depinde… Cred că idealul unei vieți echilibrate e liniștea și lipsa evenimentelor care s-o perturbe. Și când ne dăm seama de ce anume țin sănătatea noastră, echilibrul nostru, fericirea noastră, nu putem să nu spunem, atât despre noi înșine, cât și despre tot ceea ce ne înconjoară și este la fel de precar ca și noi: Viață, viață, legată cu ață” – Ileana Vulpescu.

A fost odată un 26 ianuarie 2010. O zi în care la noi un copil a murit într-un spital, poate o zi în care și alți copii au murit în spitale, neștiuți de nimeni. A avut leucemie, dar a murit de la o infecție luată din spital, ăsta este adevărul. Dar și pentru că i s-au pus bețe în roate atunci când a solicitat părerea unor medici din străinătate și acceptul de a fi primit într-o clinică din Italia. De unde știu? Nu a solicitat copilul, am corespondat trei persoane, în numele copilului. Și pentru că nu a avut parte la timp de tratamentul corect. Am dosarul. I s-a spus că a luat infecția de acasă, dar copilul nu avea casă, nu fusese acasă pentru că nu a avut unde, nu părăsise spitalul din 13 mai 2009, de când fusese internat și apoi diagnosticat cu leucemie, până în septembrie 2009. Iar infecția i-a fost depistată în iulie sau august 2009, candidoză și aspergiloză, după ce făcuse primele cure de citostatice în 22 mai 2009, într-un salon obișnuit de spital transformat în “izolator”, nu într-o camera sterilă, cum ar fi fost normal. Dacă ar fi existat, cum ar fi fost normal. Am văzut cum arăta presupusul “izolator”. Printr-un colt al salonului trecea o țeavă, iar la etajul superior se făceau reabilitări. Pe lângă țeavă se strecura praf, moloz, apă, rugină. Mirosul era de canal. Medicație pentru aspergiloză în spital? Câteva pastile, rămase de la un copil care tocmai murise, uitate acolo de părinți. Abia la sfârșitul lunii septembrie 2009 am primit rețeta, iar la începutul lunii octombrie 2009 am reușit să îi fac rost de medicament, cu ajutorul oamenilor care citeau pe blog și au donat banii, 1.200 de lei (300 de euro). Copilul a intrat la tratament cu Fungizone perfuzabil o lună mai târziu, la sfârșit de octombrie, tot într-un salon obișnuit de spital, transformat în “izolator”. Exact ăla cu țeava, care fusese acoperită, ca să tăcem. Până în august 2009, nu știam că acel copil exista. Povestea tristă i-am aflat-o pe 10 septembrie 2009.

În amintirea lui și pentru că mulți oameni nu cred că s-a putut întâmpla așa ceva, trebuie să povestesc din nou despre medicamentele lipsă, despre camerele sterile (izolatoare) lipsă. Doar două dintre cauzele care i-au năruit șansele de a rezista în lupta cu leucemia.

În august 2009, copilului i-a fost recomadat un nou protocol (schema de tratament), pe care medicul îl credea salvator. Dar – două din patru citostatice lipseau din spital. Mama copilului a împrumutat o mie de euro și le-a cumpărat din Italia. Pe 24 septembrie 2009, medicul s-a hotărât în sfârșit că trebuia neapărat un medicament puternic pentru “fungi”, microbul pe care copilul îl contactase în spital. Medicamentul era unul scump și nu se găsea în România – Fungizone. Pentru cât prescrisese medicul, trebuiau mulți euro. Inițial, știam de 20 de flacoane injectabil/perfuzabil, fiecare flacon costând între 37 și 49 de euro. Am început să caut, mai întâi în România, am sunat la câteva farmacii. Nu era. Am trimis e-mail lui Vlad V. Voiculescu, care era în Austria și Mariei V., în Olanda. Amândoi au găsit, dar trebuia rețetă. Și bani. În Austria se găsea perfuzabil, în Olanda era sub formă de pastile.

Copilul a și transmis un mesaj celor care doreau să îl ajute, în care scria: “Am nevoie de medicament, deoarece mi s-au recoltat probe din nas (sinusuri) și ciuperca care a fost găsită acolo nu cedează decât la acest medicament. Medicamentele administrate până în prezent Fungizone capsule, au fost rămase de la un pacient, dar s-au terminat, nu se găsesc în spital.” Pe 28 septembrie 2009 am luat rețeta de la spital, care putea fi valabilă în Austria și Olanda cu o condiție: să fie scrisă denumirea medicamentului așa cum se găsea în fiecare țară, respectiv Ampho-Moronal pentru Austria și Fungizone pentru Olanda, cu substanță activă Amphotericin B. I-au fost recomandate 30 de flacoane injectabile. Vlad a găsit cu 40 de euro flaconul. Dar pe rețetă nu s-a scris denumirea cerută, Ampho-Moronal, ci doar Fungizone. Așa că legătura cu rețeaua a fost ruptă. Maria a găsit doar pastile în Olanda, pe care le cumpăra cu banii ei și le dona. Între timp, Corina, Larisa și colegii lor (grupul de ajutor format pe blog) au strans 1.200 de lei. În final au ajuns banii ăștia, am reușit să le comand la o firmă din țară, sfătuită de o cititoare a blogului. Și dacă îmi amintesc bine, le-am găsit pentru că fuseseră refuzate de altcineva. M-am dus cu Andreea M. la farmacie pe 4 octombrie 2009, apoi la spital, pe 5 octombrie 2009. I-am dus copilului 30 de flacoane de Fungizone injectabil/perfuzabil. Stupoare. Pe 1 octombrie 2009, medicul decisese să nu i le mai administreze. Pe motiv că pastilele erau mai bune. Am făcut rost și sub formă de pastile. Multe, 4 cutii a câte 60 de pastile fiecare, pe care Maria le-a cumpărat cu 45 de euro (a reușit o reducere) și i le-a făcut cadou copilului. Le-a trimis cu poșta de la Rotterdam, pe 14 octombrie 2009. Le-am luat de la poștă și le-am dus imediat la spital. Copilul a început să le ia chiar atunci. Credeți că a fost bine? Nu. Pe 30 octombrie 2009 a trebuit să treacă pe Fungizone perfuzabil. Între timp, pe 16 octombrie 2009, medicul s-a răzgândit și în privința tratamentului citostatic. I-a schimbat schema, deci cele două citostatice scumpe, cumpărate cu greu în august 2009, au devenit inutile. Apoi i-a fost amânat noul protocol prescris, în noiembrie, motivul fiind o mica răceală a copilului. Au mai fost probleme și cu alt medicament (antibiotic, Vancomicină), îngrozitor de scump, prin decembrie 2009. Am alergat și după ăla de mi-au sărit ochii din cap. În plus, medicul nu vroia să elibereze rețeta, nici acum nu înțeleg de ce.

1aCoIstoricMed2Detaliu

1Co1CertGar4 Detaliu

2Co1Medicament

7Co1RetataRomana8Co1RetetaEngleza

3Co1Bon4Co1CertGar15Co1CertGar26Co1CertGar3

Cine a mai citit câte ceva pe blog își aduce aminte că prin 2009 – 2010 scriam despre copiii bolnavi de cancer, dar și cu alte boli, care aveau nevoie de tot felul de citostatice sau medicamente ajutătoare, care se găseau doar din străinătate. Pentru câțiva am luat chiar de la “rețea”, cu bani strânși de la oamenii care au vrut să-i ajute. Prețul – fix cât scria pe factură/bon/cutie, nici 5 bani în plus. Pentru un copil cu probleme neurologice, Risatarun, tratamentul pentru 3 luni – o parte am primit de la Vlad V. Voiculescu, din Austria, am plătit frățește, juma-juma; o parte gratis, de la Corina, din Germania. Copilul le-a primit cadou pe toate. Pentru un alt copil cu leucemie am luat, în aprilie 2010, de la rețea, tratamentul de întreținere pentru un an, 800 de pastile de Metotrexat, cu bani de la Andreea, Ioana și de la mine. Copilul le-a primit cadou. Pentru un alt copil am comandat citostatice de 1.000 de euro, Dacarbazină și Vinblastină. Le-am primit de la rețea, la prețuri bune, cu doar 680 de euro. Banii s-au strâns foarte repede (23 martie – 9 aprilie 2010), iar copilul a primit citostaticele cadou, în trei tranșe. Cu bani de la: Laura; Andreea; Ioana; fosta asociație Salvează Vieți, actuala Dăruiește Viață, prin Carmen (Uscatu); Vlad (V. Voiculescu); Cristina I. și sora ei, Raluca; un grup de prieteni care au dorit să rămână anonimi; Magi; Diana C. și de la mine.

xxxrisatarunVienaVladxxxrisatarundelaCorinaGermania

xxmedicamenteNarcisaReteax1medicamente-alexandra-matei-transa-1

x2medicamente-alexandra-transele-1-si-2x3medicamente-alexandra-transa-3

Bruxelles3Statui

3 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. …si plang…

    Ligia

    5 Februarie 2015 at 19:22

  2. […] Și dacă era aici din 2008, unde să fie în altă parte în 2015 decât aici? […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: