Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Tot despre Oameni care fac bine. Și care Dăruiesc Aripi și Zâmbete

with 4 comments

AlinaVaseaDaruiesteAripi

Oamenii au inteligență, dar contează foarte mult la ce și-o folosesc. Să facă bine, sau să facă rău. Importantă hotărâre. Poate sună aiurea, dar cred că sunt și situații în care este mai bine să nu facă nimic. Sau să tacă. Bunica mea, care era și înțeleaptă, îmi spunea mereu: “Dacă poți să faci un bine, fă-l. Dacă nu, măcar nu face rău. Poți face rău și cu o vorbă rea, aruncată aiurea. Poți face bine cu vorbă bună, de multe ori oblojește răni. Dacă poți. Dacă nu, taci.” Oamenii sunt unici, nu este bine să îi privești, cum s-ar zice, la grămadă. Dar decât să îi ignori, mai bine îi privești și în grup dacă așa îi găsești, că tot îți sare cineva deosebit în ochi. La o scurtă raită prin Paradisul copiilor speciali (MagiCAMP), am găsit un grup de voluntari, oameni extraordinari, care în vara anului 2014 au avut grijă de sufletele copiilor bolnavi de cancer aduși în această tabără, care au cântat, au dat cu mătura, au pictat, au curățat cartofi. Toți mi-au sărit în ochi.

Însă m-a uimit Alina, care era voluntar în tabără, deși era însărcinată. Cu al treilea copil. Alina are nu doar trei copii ai ei, Alina are o mulțime de copii. Are mulți copii, pentru că pentru ei a reușit, împreună cu alți voluntari și oameni cărora le place binele, să înființeze un centru special.

Alina Vasea, președinte al Asociației “Dăruiește Aripi” din Constanța, a reușit să înființeze Centrul Medical de Zi – Focus, pentru onco-pediatrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei”.

Alina Vasea s-a hotărât să se înhame la acest proiect îndrăzneț, după ce a aflat că județul Constanța era (și încă este) zona cu cel mai mare număr de copii diagnosticați cu afecțiuni oncologice din România, raportat la numărul total de copii. A mai aflat și că în județul Constanța nu exista un centru medical specializat în diagnosticarea precoce, tratarea, monitorizarea și susținerea familiilor copiilor bolnavi de cancer. Alina și-a dorit să facă bine, dar și să găsească mulți oameni care doreau să facă bine. S-au strâns oamenii. Si l-au făcut. Centrul Focus a fost inaugurat și deschis pe 22 februarie 2014.

AlinaVasea1

AlinaVaseaCentrulFocus1

AlinaVaseaCentrulFocus3

AlinaVaseaCentrulFocus4

AlinaVaseaCentrulFocus2

Asociația “Dăruiește Aripi” din Constanța are și un program prin care ajută gratuit la programarea unor intervenții chirurgicale și tratament în Germania, pentru pacienții cu scolioză. Aceștia au primit, tot gratuit, asistență juridică și birocratică, pentru obținerea de la CAS a Formularului E 112, prin care sunt decontate integral costurile operației în străinătate, în cazul în care nu se poate face în România.

Acum urmează al doilea proiect: “Dăruiește Primul Zâmbet”.

Alina Vasea (care pe 23 ianuarie 2015 a adus pe lume încă un suflețel – Felicitări!) și-a propus să reușească și reabilitarea Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” din Constanța. Proiectul “Dăruiește Primul Zâmbet” se adresează din nou oamenilor care vor să facă bine, pentru a ajuta la reconstruirea și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri. Este un proiect important, având în vedere că această secție acoperă necesitățile unui milion de oameni din județul Constanța și o parte din județele limitrofe. Se dorește extinderea secției, de la 8 locuri câte sunt în prezent, la 20; amenajarea unor camere speciale pentru nou născuți, achiziționarea unui nou incubator, unui ventilator, unui monitor și altor echipamente medicale cu care să fie salvată viața copiilor născuți prematur. Proiectul a fost întocmit cu sprijinul medicilor specialiști de la Secția ATI a Spitalului “Marie Curie” din București. Este nevoie de mulți bani, 500.000 de euro. Dar pot fi strânși fără mare efort, prin direcționarea celor 2% din impozitul pe profit, de exemplu. Firmele pot redirecționa 20% din profit, alt exemplu.

Sau cum vreți și puteți. Tot ce aveți nevoie să știți găsiți aici:

http://www.daruiestearipi.ro

https://www.facebook.com/AsociatiaDaruiesteAripi

AlinaVasea2

Toate fotografiile aparțin Asociației Dăruiește Aripi Constanța

4 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Dacă doriți să ajutați la refacerea Secției ATI Nou Născuți și Prematuri de la spitalul din Constanța, puteți direcționa cei 2% către Asociația Dăruiește Aripi, președinte Alina Vasea. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link. […]

  2. […] Vasea și Dăruiește Aripi au demonstrat că pot construi. Primul lor proiect a fost Centrul Medical de Zi – Focus, pentru onco-pediatrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei”, […]

  3. […] Vasea și Dăruiește Aripi au demonstrat că pot construi. Primul lor proiect a fost Centrul Medical de Zi – Focus, pentru onco-pediatrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei”, […]

  4. […] Vasea m-a uimit. Pentru că în 2014 era voluntar în tabăra MagiCamp, deși era însărcinată. Cu al treilea copil. Alina Vasea, președinte al Asociației […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: