Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Tehnică specială pentru mâna dreaptă

with one comment

AdrianAnantawan

Adrian s-a născut în 1986, în Canada (Ontario). A fost diagnosticat la naștere cu agenezia jumătății distale antebraț și mâna dreaptă. Adică fără jumătate din antebrațul drept și fără mâna dreaptă.

Pe Adrian Anantawan, un violonist special, l-am descoperit de curând, ascultând cum interpretează Paganini pe o vioară Stradivarius, veche de 300 de ani. Și l-am admirat din prima secundă. Nu pentru cum interpretează, ci pentru că interpretează. Fără mâna dreaptă întreagă. Pur și simplu. Cu ajutorul unei “spatule” atașată pe o proteză, prinsă (relativ simplu) pe ce i-a mai rămas din antebrațul drept. Adrian Anantawan a început să studieze vioara când avea 9 ani. Însă el povestește mult mai bine istoria lui din copilărie:

Admirația mea pentru Adrian a crescut atunci când am descoperit că este și un bun educator, că îi încurajează și îndrumă spre muzică pe copiii aflați într-o situație asemănătoare. Adrian s-a dus în Florida pentru a vizita o fetită, Shiloh, care și-a pierdut atât mama cât și mâna dreaptă, într-un accident de mașină. Un drum la spital – Adrian și Shiloh – o nouă “spatulă”, mai mica, atașată pe o proteză, mai mică, prinsă pe ce i-a mai rămas din antebrațul drept, mai mic, al fetiței. Și fetița a putut cânta la vioară:

Ioana Maria s-a născut în 2008, în România (București). A fost diagnosticată la naștere cu agenezia jumătății distale antebraț și mâna dreaptă. Adică fără jumătate din antebrațul drept și fără mâna dreaptă.

Copii care s-au născut cu Sindromul Brida Amniotica. Sau sindromul de bandă amniotică – malformația congenitală ABS (benzile fibroase din sacul amniotic prind fetusul în timpul dezvoltării, înainte de patru luni, înfășurându-se cel mai adesea în jurul unui membru). Astfel de benzi s-au înfășurat în jurul mânuțelor drepte ale celor doi copii și le-au oprit din dezvoltare – un fel de amputare, dar fără aviz medical.

IoanaPovesteaUneiManute

De Ioana Maria Mihai am aflat în 2009, când urma să împlinească un anișor. Între timp, Ioana Maria a fost la grădiniță și iată, devenit o mica prințesă, care va împlini 7 ani anul acesta, pe 15 iulie. Nu știu dacă Ioana Maria va dori să cânte la vioară, pentru că ei îi place chitara. Nu se știe niciodată, poate îl vede pe Adrian și o să-i placă ideea de a face muzică și poate că noi vom avea o chitaristă specială, în viitor.

Oricum, Ioana Maria are nevoie de ajutor. Scopul părinților este, de 5 ani încoace și până cât de repede s-o putea, să strângă bani pentru o proteză biometrică, care o va ajuta pe Ioana Maria nu doar să aibă și mâna dreaptă întreagă, ci să-i și “dicteze” corpului fetiței faptul că are un membru nou, cu care nu este obișnuit.

Pe site-ul Ioanei sunt mai multe posibilități de a ajuta:

http://helpioana.ro/

https://www.facebook.com/HelpIoana

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Dacă doriți să ajutați doar un copil, o puteți susține pe Ioana, care își dorește o mânuță – puteți direcționa cei 2% către Asociația Aripi pentru Îngeri. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link. […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: