Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

O scurtă raită prin Paradisul copiilor speciali, zis și MagiCAMP

with 10 comments

Cancerul a luat unor copii câte o mână, câte un picior sau două, sau câte un ochi. Altor copii, cancerul le-a adus prea multe operații pe creier, la rinichi, ficat, oase, sau mai știu eu pe la ce. Cancerul a luat unor copii viața, nu uit asta. Pe copiii care au rezistat, cancerul i-a maturizat brusc, parcă i-a transformat în niște oameni mari. A intrat maturitatea în ei așa, parcă în același timp cu citostaticele. Maturii în miniatură. Cancerul a luat prea mult din trupurile și copilăria prea multor mici pacienți ai secțiilor de oncologie pediatrică. Cancerul le-a spart sufletele în mii de bucățele, dar nu le-a luat dragostea de viață, visul de a deveni cineva, cândva. Și nici curajul de a lupta pentru viață, chiar și așa chinuită, cum este a lor. Nu le-a luat dorința de a-și trăi copilăria cu bucurie, chiar și așa, în fragmente prea scurte. De asta sunt ei niște copii speciali. Și poate de asta nu trebuie să mai lăsăm cancerul să le ia întreaga copilărie. Acești copii merită niște pauze de la suferință, lungi și dese. Și picături peste picături de lipici, pentru a prinde între ele cioburile din sufletele lor mici.

1EscaladaLeo

Leo

Copilul fără o mână se luptă cu boala asta nenorocită de când se știe. Puțini îl cunoșteam pe Leo, de la IOB Fundeni – acum îl știu mai mulți oameni. Cancerul i-a luat o mână dar nu i-a luat și curajul. Singurul loc în care Leo a uitat de boală, este MagiCAMP. Raul a pierdut un ochi din cauza cancerului. Acasă și la școală a trebuit să îndure încă o tristețe: unii copii nu se jucau cu el, astfel fiind sfătuiți de părinți – pe motiv că “se ia cancerul”. Singurul loc în care Raul s-a simțit ca un copil normal – cum spune el “în firea lui”, sănătos – este MagiCAMP.

2Raul

Raul

Dar dacă nu exista MagiCAMP, tabăra mică înființată de Vlad, sprijinit de părinții săi și ajutat de Melania Medeleanu, tabără deservită ca la carte de câțiva tineri organizatori și voluntari, atunci Leo, Raul și ceilalți copii bolnavi de cancer și leucemii nu și-ar fi putut demonstra niciodată curajul, bucuria de a trăi, veselia unei copilării și, evident, prea puțini am fi știut despre toate astea. Însă nu știm îndeajuns de mulți, astfel încât tabăra MagiCAMP, care este un loc care le redă copilăria în condițiile medicale impuse de bolile parșive, să se dezvolte mult mai mult și să funcționeze la capacitate maximă, așa cum dorește Vlad, așa cum doresc copiii și voluntarii, așa cum dorim, poate, noi. Pentru că tabăra MagiCAMP este o ancoră pentru acești copii.

3VladsiMerlin

Vlad. Și Merlin

Vlad. Vlad a cumpărat un deal. Adică pământul de pe un deal. Pe care în viitor să construiască o tabară foarte mare, special pentru toți copiii foarte bolnavi, care nu pot merge în tabere obișnuite. Primul care a construit o astfel de tabără, dar în SUA, a fost Paul Newman. Acolo totul s-a dezvoltat extraordinar în timp, au fost mii de sponsori, banii au curs gârlă. La noi, Vlad a început cu tata, mama și prietenii. Tata i-a dat voie să transforme un vechi depozit în casă de locuit, pentru copii și voluntari. Mama i-a dat voie să scoată straturile de roșii din grădină și să o transforme în loc de joacă pentru copii și voluntari. Mama și tata i-au dat voie lui Vlad să le umple curtea cu copii. Vlad și prietenii au pus mână de la mână, au strâns 30.000 de euro și au amenajat casa, curtea și grădina ca o tabără de copii, în toată regula. Una mica. Cea mare urmează, pe deal. Până atunci, dealul este folosit pentru excursii și joacă. Însă chiar și așa mica, tabăra funcționează. Perfect, cu tot ce trebuie la casa omului. Organizatorii taberei au fost Oameni cu câte doi Îngeri albi pe umeriMelania Medeleanu, Vlad Voiculescu, Dr. Codruța Comșa, Andra Chițu, Andra Aelenei și Andreea Brînzoiu, sprijiniți de Asociația P.A.V.E.L., fondator și președinte Olga Cridland. Au cumpărat tot felul de chestii, de la mâncare până la acuarele, de la cratițe până la hârtie colorată. Melania Medeleanu, Vlad Voiculescu, familia sa și prietenii săi au ridicat un loc minunat, în care copiii, bolnavi de cancer și leucemie aflați în tratament, dar și copii supraviețuitori ai cancerului, au aflat în vara anului 2014 cum se poate uita de durere, chinuri, boală. Ei, copiii speciali, îi spun taberei MagiCAMP, simplu: Paradisul.

4CasaAfara

5CasaInauntru

6Dormitor

7Pictura

8MuzicaGradina

9Curte

Casa, curtea, grădina 

Despre copiii bolnavi de cancer și leucemie am scris mult, poate că am și reușit să fac ceva bun, atât cât am putut. Așa că aș vrea să îi amintesc pe oamenii (alții decât medicii și personalul medical din spitale) care au avut grijă de sufletele copiilor bolnavi în tabără, care au cântat, au dat cu mătura, au pictat, au curățat cartofi – organizatorii, echipa și voluntarii MagiCAMP. Dacă vă mai aduceți aminte de Claudia Chelan, care era studentă la medicină atunci când a aflat că este grav bolnavă, să știți că acum are 29 de ani, este medic rezident și voluntar la MagiCAMP. Dacă vă mai aduceți aminte de Raluca, care era studentă la medicină atunci când a avut nevoie de o intervenție chirurgicală deosebită, aflați că acum este medic și voluntar la MagiCAMP. Deci binele pe care l-ați făcut acum câțiva ani se întoarce, sub altă formă. Mihaela Militaru, 37 de ani, va organiza în 2015 un maraton pentru a strange fonduri necesare taberei MagiCAMP. Florența Ilie, 42 de ani, lucrează în Poliție (pasionată de arta culinară, alintată Doamna Polonic). Alina Țiplea, Merci Charity Boutique, ceainărie și magazin caritabil (primul concept store caritabil din România). Mihaela Călinoiu, 36 de ani, jurnalist. Simona Dobre, 33 de ani, specialist în PR și Comunicare. Elena Butică, 24 de ani, teatru și film. Alexandra Râureanu, 29 de ani, lucrează pentru copiii bolnavi de cancer. Eli Roman, 33 de ani, realizator tv. Andreea Roșianu, 34 de ani, expert hărți de zgomot. Roxana Ilie, elevă la liceu. Mary Stroe, designer, stilist și scenograf. Alexandra Ungureanu, atelier de fotografie și styling. Daniela Staicu, profesor și voluntar Merci Charity Boutique. Alina Vasea, președinte Asociația Dăruiește Aripi Constanța. Diana Preda, mentor vocațional pentru liceeni, voluntar la Merci Charity Boutique și la Asociația Dintr-un Basm. Anca Bilba, psiholog (psihoterapeut, specialist în hipoterapie). Ruxandra Coman, actriță. Teodora Cioroba, studentă la medicină (cântă la pian și chitară). Ioana Cioroba, elevă la liceu. Anca Tomoroagă, psiholog (și fotograf). Ioana și Sorin Buduleanu, jocuri, dansuri și concursuri pentru copii. Ioachim Stroe, atelier de fotografie și styling. Răzvan Căplescu, 20 de ani, student la Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Dragoș Ion, 42 de ani, antreprenor (și fotograf). Mihai Axinte, actor (și percuționist). Răzvan Rotaru, 27 de ani, actor (și instructor de dans). Ciprian Stănescu, 30 de ani, Institutul Aspen România. Costin Enache, escaladă sportivă. Cătălin Munteanu, student la psihologie. Alex Dima, jurnalist (echipa “România te iubesc!” PRO TV).

10HipoterapieDenis

Denis

Tabăra lui Paul Newman, locul prntru care un copil bolnav își dorea să trăiască

Tabăra lui Vlad, MagiCAMP la “România te iubesc!”, Alex Dima, PRO TV.

Asociația MagiCAMP are în plan 4 programe: Tabăra de vară MagiCAMP; Weekenduri pentru copiii bolnavi împreună cu familiile (copiii care au stat mult timp în spital au pierdut legătura cu rudele apropiate); Vizite în spital (programul Vinerea Cireșelor) și Vizite acasă.

Vlad spunea că până moare vrea să facă tabăra mare pe deal. Având în vedere că are doar 31 de ani, cel puțin 30 de ani de acum încolo o să tot auzim de el și de MagiCAMP. O să scriu și eu în continuare, că nu am de gând să mor până nu e gata. Dacă vreți să sprijiniți, există mai multe variante:

MagiCAMP este înscris la Bursa Binelui BCR și face parte dintre cei 26 de finaliști din Campionatul de Bine. Dacă ajunge între primii 3, BCR dublează suma. Oricum, dacă puteți și vreți, puteți dona măcar 5 lei, pentru a oferi o prăjitură unui copil bolnav de cancer:

https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/MagiCAMP

Formularul 2%, pentru MagiCAMP

http://magicamp.ro/Formular_230_Magicamp%202014.pdf

Dacă vreți să trimiteți rechizite sau altceva, Tabăra MagiCAMP se află în Brănești (Dâmbovița, lângă Pucioasa). Adresa: Asociația MagiCAMP – Brănești, Strada Nouă nr. 12, Cod Poștal 137055, județul Dâmbovița. CIF 33481989. E-mail: contact@magicamp.ro. Există și o listă, dar întrebați mai întâi pe e-mail, să nu se strângă prea multe creioane, de exemplu.

http://magicamp.ro/ListadeDorintepentruNevoiGeneralealeTaberei.pdf

Dacă vreți să donați în conturi, le găsiți aici:

http://magicamp.ro/cum-poti-ajuta

Dacă vreți să deveniți voluntar, completați un formular:

https://docs.google.com/forms/d/1Exqg7yitazTN5rvyppCjKDx3Q6eGB51qFaBkV2ihiY8/viewform

Dacă vreți să știți și mai mult:

http://magicamp.ro

https://www.facebook.com/magicamp.ro

11Poarta

Fotografii de Dragoș Ion

10 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna ziua,

    Este foarte bine din punctul meu de vedere (sunt mama unui baietel cu Paralizie Cerebrala) ca ati inceput sa scrieti iarasi articole, este un blog unde gasim multe, multe informatii utile.
    Referitor la articolul cu terapiile de care au nevoie copilasii cu Paralizie cerebrala, ar fi foarte util daca puteti reveni si completa articolul cu Terapia Intensiva Pediasuit in Romania. Este foarte important pentru parinti de stiut acest lucru. In articol apare centrul Olinek din Polonia cu terapia Therasuit (este exact acelasi lucru doar numele costumului difera). Pentru mai multe detalii puteti intra http://www.kinetoterapie.net si pagina de facebook „CENTRUL MEDICAL DE RECUPERARE DARIN”.

    Va multumesc mult, succes si o zi minunata,
    Magda Nadler

    MAGDA NADLER

    15 Ianuarie 2015 at 10:37

    • A, multumesc mult. Daca mai aveti informatii de acest gen, noutati adica, din 2013 de cand am scris si pana acum, am sa completez. Poate chiar sa pun o postare noua.

      IsabelleLorelai

      15 Ianuarie 2015 at 12:38

  2. […] M.M.M. – adică Melania Medeleanu MagiCAMP […]

  3. […] Acum văd ceva ciudat, dar interesant: când am scris prima dată pe blog despre ecograful Nadiei, în octombrie 2009, am lipit problema lipsei aparatului de o alta, lipsa aparaturii medicale pentru Examenul Citogenetic (analiza cromozomială în sânge) de la același spital, Institutul Clinic Fundeni. Exemplul era dat de familia Erikăi Josian, copilul pe al cărui raport medical din 2008 scria că testul respectiv NU era posibil în acel spital. Din octombrie 2014, Examenul Citogenetic se poate face rapid și cu precizie în laboratoarele Institutului Clinic Fundeni, modernizate și dotate cu echipamente de ultimă generație, datorită doamnelor Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu și Bianca Voinescu – Asociația Dăruiește Viață & Bursa de Fericire, împreună cu GDF Suez. Și tot datorită lor, testul se poate deconta la casa de asigurări, nu îl mai plătește pacientul. Iar echipamentele acelea speciale din laboratoarele de la Fundeni, pentru diagnosticarea cancerului de sânge în profunzime, sunt exact ce vrea Monica Bunaciu, președintele ARIL, să reușească să cumpere pentru SUUB, adică un nou și performant Flow Cytometer. Iar pe Monica o ajută, la ARIL, Vlad – tânărul care a înființat tabăra MagiCAMP. […]

  4. […] Oamenii au inteligență, dar contează foarte mult la ce și-o folosesc. Să facă bine, sau să facă rău. Importantă hotărâre. Poate sună aiurea, dar cred că sunt și situații în care este mai bine să nu facă nimic. Sau să tacă. Bunica mea, care era și înțeleaptă, îmi spunea mereu: “Dacă poți să faci un bine, fă-l. Dacă nu, măcar nu face rău. Poți face rău și cu o vorbă rea, aruncată aiurea. Poți face bine cu vorbă bună, de multe ori oblojește răni. Dacă poți. Dacă nu, taci.” Oamenii sunt unici, nu este bine să îi privești, cum s-ar zice, la grămadă. Dar decât să îi ignori, mai bine îi privești și în grup dacă așa îi găsești, că tot îți sare cineva deosebit în ochi. La o scurtă raită prin Paradisul copiilor speciali (MagiCAMP), am găsit un grup de voluntari, oameni extraordinari, care în vara anului 2014 au avut grijă de sufletele copiilor bolnavi de cancer aduși în această tabără, care au cântat, au dat cu mătura, au pictat, au curățat cartofi. Toți mi-au sărit în ochi. […]

  5. […] Dacă doriți să ajutați la construirea unei tabere pentru sute de copii cu afecțiuni oncologice, puteți direcționa cei 2% către Asociația MagiCAMP, fondatori Vlad V. Voiculescu și Melania Medeleanu. În prezent tabăra funcționează, dar este mică, poate ajuta maxim 20 de copii/serie. Tot ce vreți să știți puteți afla apăsând pe link. […]

  6. […] Alina Țiplea și Merci Charity Boutique am aflat de curând, când am citit despre voluntarii din tabăra MagiCAMP. Alina Țiplea a fost în tabara pentru copiii cu afecțiuni oncologice în vara anului 2014, […]

  7. […] este că s-au strâns bani pentru copii. Și că încă se mai pot strange, 5 lei cu 5 lei. Despre MagiCAMP – aici. Se poate dona în continuare, până pe 31 decembrie […]

  8. Fetita mea a fost in Magicamp anul trecut. Acum numai despre asta vorbeste si asteapta cu mare nerabdare sa vina vara, sa mearga si anul asta. Adevarat, pentru tabara asta, Ana mea vrea sa fie sanatoasa, ca sa poata din nou sa ajunga acolo, pe deal.

    luiza teleanu

    2 Aprilie 2015 at 13:06

    • Să dea Dumnezeu să fie bine Ana, ca să se joace și să fie fericită în tabara asta unică la noi. Sper ca oamenii să ajute și tabăra să se dezvolte și mai mult, pentru fericirea copiilor.

      IsabelleLorelai

      2 Aprilie 2015 at 21:08


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: