Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Made in Romania. Escadrila Albă, unică în lume

leave a comment »

1EscadrilaAlba

Formata doar din femei pilot, era infiintata in Romania in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, ca unitate a Fortelor Aeriene Regale Romane, cu avioane albe purtand insemnele Crucii Rosii – “Escadrila Alba”, unica in lume.

Femeile pilot, in micutele avioane poloneze, au salvat mii de soldati romani raniti, si-au impartit ratiile cu cei flamanzi. Apoi au fost marginalizate, exilate, arestate sau urmarite de securitatea comunista, uitate – tot unic in lume – “Made in Romania”.

Cateva dintre aviatoarele Romaniei au facut parte si din Escadrila Alba. Cele care au participat au transportat raniti, medici, infiermieri, medicamente si sange, din 1940 pana in 1945.

Pana la componenta si povestea Escadrilei Albe, cate ceva despre femeile din Romania care au iubit zborul:

Prima femeie din Romania care a zburat cu un avion a fost Yvonne Blodel-Camarasescu, in 1910 (Yvonne era fiica ambasadorului Frantei in Romania, Camille Blondel, numit in 1907. Yvonne s-a casatorit cu avocatul Ion Camarasescu in 1909 – dupa ce a divortat de acesta s-a recasatorit cu ofieterul Jean Postelnicu in 1922. In timpul Primului Razboi Mondial, Yvonne a fost sanitar voluntar pe langa armata romana). In 1910, pe 10 septembrie, Yvonne a acceptat invitatia pilotului francez Michel Paul Molla, de a se urca in avionul pe care il pilota. Au zburat la altitudinea de 100 de metri, cu o viteza de 70 km/h, ajungand din Bucuresti la Ploiesti in cca. o ora. Yvonne a intrat in Cartea Recordurilor pentru distanta parcursa in zbor de o femeie. Vechiul record de 30 de km era detinut tot de o frantuzoaica. Yvonne a zburat cu un biplan “Farman”:

2Biplan1910

In 1912, Elena Caragiani-Stoenescu era a doua femeie din Romania care zbura. In 1914 devenea si prima femeie aviator din Romania, dar cu un brevet de pilot obtinut in Franta.

3ElenaCaragiani

A facut Scoala de Pilotaj a Ligii Aeriene condusa de Printul George Valentin Bibescu, in 1912, ca singura femeie cursant, insa autoritatile romane au refuzat sa ii acorde brevetul. Fusese instruita de Constantin Fotescu, Nicu Capsa si Mircea Zorileanu, pe avioane “Farman” si “Wright”. A plecat in 1912 in Franta, impreuna cu instructorul sau, Mircea Zorileanu, unde a urmat cursurile Scolii Civile de Aviatie din Mourmelon le Grand. La 27 de ani, Elena Caragiani-Stoenescu primea brevetul international de pilot aviator, eliberat de Federatia Aeronautica Internationala, pe 22 ianuarie 1914. Intoarsa in Romania, a dorit sa se angajeze ca pilot, dar din nou autoritatile au refuzat-o. A plecat in Franta si s-a angajat reporter la un mare cotidian, pentru care zboara in Caraibe si Mexic. Devine apoi corespondent de razboi din avion. Jurista Elena Caragiani-Stoenescu devenea prima din lume cu astfel de reportaje in presa mondiala, numite “Reportaje din avion”. In 1916, la intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, aviatoarea a solicitat sa participle la razboi pentru apararea tarii sau sa transporte cu avionul raniti si materiale sanitare. Refuzata din nou, s-a inscris in Crucea Rosie ca infirmiera.

3ElenaCaragianiBleriotBubla-Comanda

Elena Caragiani-Stoenescu in avionul “Bleriot” cu dubla comanda

A doua femeie pilot aviator din Romania, dar prima cu brevet romanesc, a fost Ioana Cantacuzino, cu brevetul numarul 1, din 1930. Impreuna cu fratele sau, Mircea Cantacuzino, s-a inscris in adolescenta la cursuri de pilotaj cu lt. Octav Oculueanu. In 1928 au infiintat Scoala de Pilotaj din Baneasa, prima scoala de pilotaj cu avioane cu motor din Romania. In 1930, Mircea Cantacuzino murea intr-un accident, iar scoala, condusa de Ioana Cantacuzino, se va numi Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino”.

4IoanaCantacuzino

A treia femeie pilot aviator din Romania a fost Smaranda Braescu, care si-a luat primul brevet international de zbor in 1932, in SUA – a facut cursuri pe un “Roosevelt Field”.

5SmarandaBraescuSUA1

Smaranda Braescu a fost prima femeie parasutist din Romania cu brevet in 1928 (primul salt de la 600 m, pe 5 iulie, la Berlin), a patra din Europa (dupa Franta, Cehoslovacia si Elvetia). A fost campioana europeana la parasutism in 1931 (record 6.000 m, pe 2 octombrie, depasind recordul american), fiind decorata cu Ordinul “Virtutea Aeronautica” clasa Crucea de Aur.

5SmarandaBraescu2

A fost campioana mondiala la parasutism in 1932 (record 7.233 m, 19 mai, Sacramento, SUA – batut abia peste 20 de ani). In 1932 a stabilit primul record de traversare a Marii Mediterane, in 6 ore si 10 minute (Roma – Tripoli, 1.100 km) cu avionul sau “Milles Hawk”. A fost a douasprezecea aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1937 la Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino” din Baneasa – pentru echivalarea brevetului din SUA in Romania, Smaranda Braescu a trebuit sa faca si scoala de pilotaj de la Baneasa. A fost instructor la Scoala de Parasutism, Batalionul 1 Baneasa, la inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial.

5SmarandaBraescuSUA2

Irina Cioc (Burnaia) a fost a doua aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul nr. 2 in 1933 la scoala de pilotaj civil a Asociatiei Romane pentru Propaganda Aviatiei. Era cunoscuta pentru zborurile ei de cursa lunga, efectuate in Europa, Asia si Africa. Avocata Irina Cioc (Burnaia), director al unei scoli civile de zbor, a infiintat “Escadrila Bugului”, ulterior numita “Escadrila Basarabiei”, a carei comandanta a fost.

Printesa Marina Stirbey, verisoara lui Bazu Cantacuzino, era a sasea aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1935 la Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino” din Baneasa, condusa de Ioana Cantacuzino.

7MarinaStirbei

Mariana (Marie-Ana) Dragescu avea 23 de ani cand devenea a saptea aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1935 la Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino” din Baneasa.

Victoria Pokol, a opta aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1935 la Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino” din Baneasa, a fost pilot de legatura, activand in razboi cu avionul personal, la campanile din Stalingrad si Crimeea.

Nadia Russo, refugiata in 1918 din Rusia in Basarabia, apoi in Romania, la Bucuresti, a noua aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1936 la Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino” din Baneasa, a zburat cu Escadrila Alba pana in 1943, cand s-a imbolnavit.

6PilotiiRomaniei

Nadia Russo, Printesa Marina Stirbey si Irina Cioc (Burnaia) impreuna cu Bazu – Printul Constantin Cantacuzino, aviator militar de elita al Romaniei, Asul Aviatiei Romane in cel de al Doilea Razboi Mondial

Virginia Dutescu, a zecea aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1936, a fost maestra a acrobatiei aeriene, singura femeie care efectua zboruri cu spatele, prima femeie instructor de pilotaj din Romania la Scoala de la Strejnic – Ploiesti.

Virginia Thomas, a unsprezecea aviatoare brevetata in Romania, obtinand brevetul de pilot in 1936 la Scoala de Pilotaj “Mircea Cantacuzino” din Baneasa, a transportat 600 de raniti in cadrul Escadrilei Albe. Din 1943 a activat la Spitalul de Cruce Rosie, unde transporta ranitii cu masina.

Eliza Vulcu a obtinut brevetul de pilot in 1941, la Scoala de Pilotaj din Cluj. A fost pilot de legatura la Buzau, in 1942. Maria Nicolae a obtinut brevetul de pilot in 1942, la Scoala Aviatiei Civile din Bucuresti. A fost pilot de legatura in 1942 – 1943. Stela Hutan a obtinut brevetul in 1942, activand in escadrila in 1943.

Alte femei pilot, brevetate din 1938 si 1939, la Scoala de Aviatie Sportiva a CFR, au murit in accidentul din 1940 de la Baneasa, un zbor de antrenament, prin prabusirea avionului Monospar cu un motor nr.1: Maria Adam, la doar 21 de ani, fiind la comanda avionului; Victoria Comsa, la doar 30 de ani, era a patrusprezecea aviatoare brevetata in Romania, in 1938; Jana Iliescu, la 28 de ani; Maria Voitec, la 25 de ani.

8AvionRWD13Roemenien2

Avionul 2, pilot Maria Dragescu

Escadrila Alba sau Escadrila Sanitara, cu sediul la aerodromul Baneasa, a fost infiintata la ideea Printesei Marina Stirbey, aviatoare, proprietara a unui avion si membra in comitetul de conducere a Crucii Rosii Romane, pe 25 iunie 1940. Ulterior s-a numit Escadrila 108 Transport Usor, in 1942. Marina Stirbey a obtinut in 1938 primele doua avioane cu doua locuri, echipate sanitar, cu targa.

In 1938, cateva aviatoare brevetate pentru demonstratie erau invitate la manevrele militare regale de la Galati: Marina Stirbey, Mariana Dragescu, Nadia Russo, VirginiaThomas, Virginia Dutescu si Irina Cioc (Burnaia). Au zburat pe unul dintre cele doua avioane echipate sanitar, fiind certificate toate ca apte pentru a servi intr-o unitate de aviatie militara.

Primele care s-au inscris, ca necombatante, au fost Mariana Dragescu, Nadia Russo si Virginia Thomas, devenind asfel primele aviatoare titulare in 1940, cu sprijinul permanent al Marinei Stirbey. Au primit grad de sublocotenent si purtau uniforma militara, pentru a nu fi considerate spioni in cazul capturarii. In toamna anului 1940, Mariana Dragescu si Nadia Russo au plecat la Stuttgart de unde au adus in tara doua avioane Klemm 35. Primele 3 avioane sanitare au fost repartizate Nadiei Russo (1), Marianei Dragescu (2) si Virginiei Thomas (3).

8DoamneleEscadrileiAlbe

Au efectuat zboruri de transport raniti si materiale sanitare, in perioada noiembrie 1940 – iunie 1941. Virginia Dutescu s-a alaturat celor trei aviatoare (doar pana in septembrie 1941, cand s-a imbolnavit). Aviatia romana a fost prima care a intrat in lupta, la 22 iunie 1941, pentru eliberarea de sub ocupatia sovietica a Basarabiei, Bucovinei de Nord si Tinutului Herta. Escadrila Alba se muta la aerodromul din Focsani apoi la cel din Tecuci si isi incepea participarea directa la operatiunile militare – cate 4 transporturi de raniti pe zi, pornind de la noua baza, aerodromul din Tecuci. Avioanele albe (de unde si denumirea de “Escadrila Alba”, data de catre jurnalistul Curzio Malaparte, corespondent de razboi in 1941), de provenienta poloneza, purtau insemnele Crucii Rosii. Pentru ca sovieticii nu tineau cont de faptul ca erau avioane sanitare si le bombardau, la sfarsitul lunii august 1941 au fost vopsite in culori de camuflaj, verde si bleu. In august 1941 escadrila se muta pe aerodromul din Tighina. Din 22 iunie pana in 6 noiembrie 1941, aviatoarele au transportat 700 de raniti cu cele 3 avioane sanitare.

8AvionRWD13Roemenien3

Avionul 3, pilot Virginia Thomas

La 10 aprilie 1942, Escadrila Alba era dizolvata, infiintandu-se Escadrila 108 Transport Usor, subordonata Grupului Aero Transport Militar. Mariana Dragescu, Nadia Russo si Virginia Thomas au ramas in serviciul comandat, in noua escadrila intrand piloti militari. In august 1942, cele 3 aviatoare zburau spre frontul din Stalingrad. Pe 18 august 1942 ajungeau pe aerodromul din Kutelnikovo, la 60 de km de Stalingrad, de unde preluau militarii grav raniti pe care ii transportau la Tiraspol. Mariana Dragescu a executat si o periculoasa misiune de recunoastere pe 4 septembrie 1942, pentru identificarea unui nou teren de zbor pentru aviatia de vanatoare.

Mariana Dragescu: “Kutelnikovo a fost cea mai dificila campanie. Dormeam in corturi si atacurile aviatiei sovietice neprevazute, incepute in 6 septembrie 1942, erau frecvente. Spre sfarsit, frigul era ascutit si confortul inexistent”.

Mariana Dragescu, Nadia Russo si Virginia Thomas s-au mutat pe aerodromul de la Plodovitoje, la 40 de km de Stalingrad. Aici s-au alaturat Smaranda Braescu, Maria Nicolae si Victoria Pokol (Victoria Pokol s-a inrolat voluntar, aducand propriul avion, un Bucker). Dar Nadia Russo s-a imbolnavit grav, ajungand in spitalul de la Nicolaev. Conditiile de viata erau foarte grele (ziua foarte cald iar noatea aproape ger) iar zborurile deveneau din ce in ce mai periculoase. Aviatoarele s-au mutat pe aerodromul din Morozovskaia apoi pe cel de la Rostov, in noiembrie 1942. In ianuarie 1943 se intorceau in tara, la aerodromul Baneasa, iar aviatoarele urmau cursurile Scolii de Infiermiere Voluntare la Spitalul Militar “Regina Elisabeta”. Pe 3 martie 1943 se alaturau Stela Hutan si Maria Nicolae. Escadrila 108 a plecat din nou pe front in mai 1943. In Crimeea, spre aerodromul din Simferopol zburau, in iulie 1943, Mariana Dragescu, Virginia Thomas, Stela Hutan, Victoria Pokol, Smaranda Braescu si Maria Nicolae. Au transportat in doar cateva saptamani peste 200 de raniti grav de pe frontal din Kuban la Simferopol. Au executat si zboruri de recunoastere. Mariana Dragescu, Smaranda Braescu si Stela Hutanu, de la Simferopol la Sarabuz si retur, idem la Kerci. Virginia Thomas executa misiuni de recunoastere cu generalul Petrescu la bord. A treia campanie a Escadrilei Sanitare s-a incheiat pe 22 septembrie 1943, iar aviatoarele au fost incadrate la Centrul de Antrenament al Aviatiei de la Clinceni. Doar Mariana Dragescu s-a intors pe front in 1944, devenind singura dintre aviatoarele pilot ale Escadrilei Albe care a facut razboiul din prima si pana in ultima zi, pe doua fronturi, atat impotriva URSS, cat si impotriva Germaniei, salvand peste 1.500 de soldati romani.

10MarianaDragescu

Mariana Dragescu se afla pe aeroportul din Clinceni la momentul armistitiului din 23 august 1944. A continuat sa zboare ca pilot de legatura, fiind prima aviatoare din Romania care a ajuns in Austria in 1945, la scurt timp dupa ocuparea Vienei de catre sovietici.

Dupa 1946, regimul comunist le-a “rasplatit” pe Doamnele Escadrilei Albe cu eliminarea din aviatie si marginalizare, iar pe Smaranda Braescu, Virginia Dutescu, Maria Nicolae si Nadia Russo cu inchisoarea.

Smaranda Braescu: “Viata mea o daruiesc tarii, dar vreau sa o daruiesc frumoasa si incarcata de glorie”.

11SmarandaBraescu3

Smaranda Braescu a fost condamnata la 2 ani de inchisoare, dar a reusit sa fuga si sa se ascunda. Smaranda Braescu, eroina fara cruce. Se presupune ca a murit in 1948, la Cluj. Rudele ei inca nu au un mormant la care sa-i aprinda o lumanare sau sa ii puna o floare, o cruce pe care sa scrie Smaranda Braescu.

Mai multe fotografii aici si o poveste despre Smaranda aici

12SmarandaBraescu2

Virginia Dutescu a fost inchisa in 1948 la Mislea, fiind “vinovata” de fuga fostului sot cu un avion in Turcia (aviatorul Coty Abeles). Maria Nicolae a demisionat din aviatie in 1944, iar in 1951 era condamnata la 10 ani de inchisoare in urma acuzatiei de spionaj si deportata in Baragan. Nadia Russo a fost condamnata in 1951 la 7 ani de inchisoare, in urma acuzatiei de spionaj. A executat 6 ani dupa care a fost deportata in Baragan. Alti multi piloti ai Aviatiei Regale Romane au infundat puscariile comuniste, precum Tudor Greceanu, Horia Agarici, Sorin Tulea, Gheorghe Spulbatu, Hariton Dusescu. Mai norocos a fost Bazu Cantacuzino, care a reusit sa fuga in Franta in 1948. Printesa Marina Stirbei, verisoara lui Bazu Cantacuzino, a reusit sa fuga din Romania dupa razboi, cu ajutorul Crucii Rosii, in Franta. Irina Cioc (Burnaia) a reusit sa plece in 1948 in Elvetia. Virginia Thomas a reusit sa plece, prin casatoria cu un ofiter englez, in 1944, in Germania apoi in Marea Britanie. Dupa razboi, Maria Dragescu a lucrat la Ghimbav, ca instructor de zbor. Decorata cu Ordinul “Virtutea Aeronautica” cu spade, clasa Crucea de Aur in 1941; Ordinul “Vulturul German” clasa a III-a in 1942, Crucea “Regina Marina” clasa a III-a in 1943, era data afara din aviatie in 1955 fara nicio explicatie, urmarita insistent de securitate, cu propuneri de racolare – carora Mariana Dragescu le-a rezistat, la fel de eroic asa cum a zburat in razboi. Meritele i-au fost recunoscute dupa Revolutia din 1989. In 2012, la implinirea varstei de 100 de ani, Mariana Dragescu a fost avansata la gradul de comandor (r) si decorata cu Emblema “Onoarea Armatei Romaniei”. Doamna Mariana Dragescu a murit pe 24 martie 2013. Pe 7 septembrie 2013, ar fi implinit 101 ani.

13MariaDragescu2

Mariana Dragescu isi spunea povestea, pe 4 iunie 1993, intr-un interviu realizat de Octavian Silvestru pentru Radio Romania:

„M-am născut în oraşul Craiova, la 7 septembrie 1912. Pe la vârsta de 13 ani am văzut prima dată zburând un aeroplan. L-am privit lung cum dispare la orizont şi în momentul acela am simţit ceva deosebit, ceva care m-a atras şi de atunci mi-am dorit să zbor. Mai târziu, fiind în Bucureşti, am urmat Şcoala de Pilotaj Cantacuzino. Întâi am făcut şase luni cursuri teoretice la amfiteatrul Spiru Haret şi apoi am început zborul. L-am avut instructor pe căpitanul aviator Constantin Abeles. Şcoala era condusă de Ioana Cantacuzino. Şapte băieţi şi eu – singura fată. Printre colegi era şi Ionel Fernic. În septembrie 1935 am obţinut Brevetul nr. 94 de pilot gradul I şi II internaţional. După absolvire am intrat salariată la Aeroclubul Regal Român.

În 1936 am cunoscut-o pe Smaranda Brăescu, celebra paraşutistă. Aterizase pe aeroportul Băneasa cu avionul ei Hawker, venind de la Londra. Avionul ei se numea Aurel Vlaicu şi avea pe aripi drapelul românesc. La sosirea ei, nimeni n-a venit s-o primească sau să stea cu ea de vorbă, şi atunci eu m-am apropiat de ea şi am intrat în discuţie şi de atunci a fost o legătură de prietenie între noi. După aceea, eu şi Smaranda am făcut o şcoală de zbor fără vizibilitate.

14AvionSmarandaBraescu

În anul 1938, pentru prima oară au fost concentrate la manevrele de aviaţie de la Galaţi, cinci aviatoare: Marina Ştirbei, pe un avion sanitar al aviaţiei militare, iar celelalte patru aviatoare pe avioane de legătură. Toate am corespuns misiunilor încredinţate. Marina Ştirbei a întocmit un memoriu pe care l-a înaintat Ministrului Aerului, cerându-i înfiinţarea unei escadrile sanitare cu personal navigant feminin.

În 1940, la 25 iunie, memoriul Marinei Stirbei fiind aprobat, s-a înfiinţat Escadrila Sanitară. Am fost încadrate iniţial patru aviatoare: Nadia Russo, Marie-Ana Drăgescu, Virginia Duţescu şi Virginia Thomas. Am început antrenamentul pe avionul Monospar cu un motor. Ulterior, au sosit avioanele sanitare de fabricaţie poloneză RVD13, amenajate cu brancardă. Scopul acestei escadrile a fost de a face misiuni de ordin sanitar.

Odată cu începerea războiului, la 22 iunie 1941, escadrila a primit ordin să plece pe front. Prima noastră bază a fost pe aerodromul Focşani, unde era şi baza aviaţiei de vânătoare şi de bombardament. În primele nopţi am dormit pe tărgile avioanelor şi am mâncat la popota Aviaţiei Militare. Bătăliile se dădeau pe Prut, pentru eliberarea Basarabiei.

Noi am mers până la căderea Odesei, deci de la 22 iunie 1941 până la 26 octombrie 1941. Escadrila Sanitară facea transporturi de răniţi foarte grav. Cu colegele mele zburam, ori toate trei împreună sau individual, în diferite locuri unde eram trimise. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă şanţuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniţii pe care-i îmbarcam şi-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie. Pe unii răniţi îi lăsam la spitalul de campanie din Tiraspol.

8EscadrilaAlba

Un mare număr de răniţi am adus din bătălia de la Dalnic, aşa că trebuia să facem trei-patru, câteodată până la cinci zboruri pe zi. În baraca spitalului din apropierea satului Severinovka, câţiva medici extenuaţi dădeau primul ajutor răniţilor aduşi din bătălie. În jurul barăcii erau aşezate pe sol zeci de brancarde cu răniţi, unii care mai trăiau, alţii muribunzi, unii morţi. În jurul lor, roiuri de muşte. Toţi răniţii cereau apă. Dintre aceştia, medicii alegeau pe cei mai grav, care puteau fi salvaţi, ca să-i îmbarcăm în avioane. În apropierea acestui câmp se zărea un cimitir improvizat…

În această campanie a Odesei, care a durat până la 26 octombrie 1941, am avut cu noi şi o infirmieră la bordul avioanelor, Ioana Grădinescu şi un agent sanitar Ernest Gheorghe, foarte priceput şi devotat răniţilor.

De multe ori răniţii erau agitaţi. Odată am transportat un rănit la cap, care nu fusese bine legat de brancardă, aşa că a putut să-şi elibereze un braţ, să-şi smulgă bandajul de pe cap şi, încercând să se ridice, m-a apucat de braţ. Eu am căutat să-l împing din nou pe brancardă, el însă avea o putere foarte mare, încât aproape că mă trăgea din scaun. În timpul acesta, a început să lovească cu picioarele rănitul din spate care începuse să strige. Eu pilotam cu mâna stângă, avionul începuse să joace în aer şi situaţia devenise critică. Cu mare greutate am putut să-l împing înapoi pe brancardă şi, probabil obosit, a leşinat până la urmă.

Avioanele noastre erau vopsite în culori de camuflaj. Escadrila sanitară românească a fost singura care zbura neînarmată, zbura jos pentru a nu fi văzută de inamic. După campania Odesei, noi, cele trei aviatoare am primit decoraţia “Virtutea Aeronautică”.

La 10 aprilie 1942, Escadrila Sanitară a primit denumirea de Escadrila 108 Transport Uşor, subordonată grupului Aerotransport Militar secţia I şi, la 18 august 1942, am primit ordin să plecăm în zona de operaţii a Corpului 6 Armată aflat sub comanda generalului Dragalina. Am avut baza la Kotelnikovo, la 60 km sud Stalingrad.

Toată unitatea noastră a fost instalată în patru corturi. Pe teren aterizau tot timpul avioane germane de transport care debarcau trupe şi muniţii. În zare, se vedea cerul înroşit al Stalingradului, se auzeau exploziile şi tirul artileriei. Uneori tremura pământul sub picioare. Nu aveam apă, trebuia adusă în canistre cu avioanele noastre de transport.

Condiţiile erau foarte grele, clima de stepă, ziua căldură înăbuşitoare, nopţile îngheţate, uneori furtuni care ridicau nisipul până la 200 m înălţime. Noi stăteam în cort, pe paturi de fier, cu saltele de paie, în plus cu muşte, pureci şi şoareci. Noaptea, escadrila rămânea singură pe teren. Pentru că în zonă erau partizani, aveam pentru apărare două puşti mitraliere aşezate în faţa cortului.

9MarianaDragescuFront

La 6 septembrie, escadrila a fost atacată. Bombele au căzut la câteva sute de metri în faţa şi în spatele corturilor noastre. Continuam zborul. Cu avioanele sanitare aduceam răniţi din bătălia Stalingradului. Ne orientam în zbor după epave de tancuri, de maşini şi de avioane, după cai morţi.

Am avut şi o aterizare forţată cu doi răniţi la bord. Avionul pierdea turajul şi se înfunda. Am găsit din fericire un câmp ars, m-am gândit că acolo ar putea să nu fie minat. Am aterizat, am umblat la carburator aşa cum ne învăţaseră mecanicii, am apăsat pe un buton ca să curăţ jiglorul şi turajul motorului a prins.

Înainte de a decola, am făcut câţiva paşi ca să controlez terenul, să nu fie vreo gaură sau vreo denivelare. Alături era un tanc răsturnat, cu turela zvârlită şi alături de tanc am văzut un cadavru carbonizat de soldat sovietic. Soldatul rănit mai uşor care era în avion, îngrozit, îmi spunea tot mereu: „Domnişoară, dacă nu plecăm de aici – se lăsase seara – ne omoară partizanii...” Eram speriată, dar căutam să-mi păstrez calmul, pentru că-mi dădeam seama că eu eram singura sănătoasă alături de doi oameni neputincioşi. În sfârşit, am putut să decolez şi să ajung cu bine la bază.

Cum frontul înainta, acum Stalingradul fiind încercuit, baza escadrilei noastre s-a deplasat la Plodovidoe, la 40 km sud de Stalingrad. Satul era aşezat într-o văgăună, înconjurat de dune de nisip. În sat erau cămile cu două cocoaşe. Terenul de aterizare era la câţiva kilometri de sat, tăiat pe un dâmb mărginit de o stepă şi tăiat de o şosea şerpuită. Zburam la mică înălţime, iar când aterizam, dispersam avioanele în aşa fel ca să nu poată să fie atacate.

Dar nici aici nu am avut linişte. Am fost descoperiţi şi, de două ori pe zi, era bombardat terenul. Teama noastră cea mai mare era aceea să nu fim surprinşi de bombardament în momentul când îmbarcam răniţii.

Într-una din zile, când avionul meu era indisponibil şi mă găseam singură în sat cu soldaţii noştri, a fost atacat satul şi în curtea vecină, unde erau multe maşini germane şi soldaţi ai unei echipe de transmisiuni. Toţi soldaţii germani au fost omorâţi.

O schijă a sărit în curtea vecină unde mă găseam eu şi cu soldatul cu care stătusem pe o bancă. Banca a fost ruptă, tăiată în două de schija înroşită. Am scăpat şi atunci ca prin minune…

Am mai fost atacată o dată la Plodovidoe, imediat după ce aterizasem. În momentul când colega mea îmi ieşiea înainte, un avion inamic a coborât jos şi ne-a atacat. Împreună cu colega mea abia am avut timp să fugim de lângă avion şi să ne îndreptăm spre râpă unde ne-am culcat la pământ. Ne-au atacat cu 12 bombe de 50 kg şi pe urmă au mitraliat. Şi de data asta am scăpat şi noi şi avioanele.

Generalul Dragalina a citat escadrila şi pe comandantul nostru şi ne-a invitat în coliba comandament, unde a avut loc o conferinţă de presă cu corespondenţi români şi străini, între care era şi ataşatul de presă al Spaniei. Cele trei aviatoare – Nadia Russo, Marie Ana Drăgescu şi Virginia Tomas – au fost ulterior decorate cu ordinul “Crucea Regina Maria” şi “Vulturul German”.

La 1 octombrie 1942 situaţia devenise critică. Partizanii deja aruncau în aer trenuri cu muniţe.

În luna mai 1943, Nadia Russo a părăsit definitiv aviaţia pentru a-şi îngriji sănătatea. Escadrila Sanitară a primit ordin să se deplaseze la 8 iulie 1943 la baza din Sinferopol, în centrul Crimeei.

În afară de Marie Ana Drăgescu şi Virginia Tomas de acum veterane, unitatea a fost completată cu aviatoarele voluntare Stela Huţan şi Maria Nicolae. Secţia a fost pusă la dispoziţia Corpului de Armată Român condus de general Avramescu.

Bătălia se dădea pentru capul de pod de la Kuban. Zborurile se făceau pe ruta Sinferopol – Kerči. S-au transportat răniţii care erau aduşi de avioanele germane Junkers din Kuban la Kerči şi cei foarte grav erau îmbarcaţi apoi în avioanele sanitare şi aduşi la spitalul din Sinferopol. Zborurile au continuat până la 22 septembrie 1943 când s-a dispus întoarcerea noastră în ţară.

După 1944, neprimind avizul corpului tehnic – avioanele sanitare fiind obosite şi ne mai prezentând garanţie în zbor, au fost oprite la sol.

Aşa că s-a format Escadrila 113 Legătură. La 1 decembrie 1944 ascadrila s-a oprit la Sibiu, unde a iernat.

În primăvară, când escadrila de la Sibiu s-a pus în mişcare către Slovacia, am primit şi eu ordinul să plec la Pištian. Şi am ajuns acolo în jurul datei de 1 mai. De acolo am fost trimisă la Trenčin, unde am întâlnit escadrila de legătură. Am făcut misiuni de legătură – transport de corespondenţă, de curieri militari.

Războiul a încetat la 9 mai 1945 şi Escadrila 113 Legătură s-a întors în ţară la sfârşitul lunii.

Foto avioane poloneze din Escadrila Alba aici. Foto din razboi aici.

Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: