Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Lina

with 2 comments

1CarBujorul

Carul solar de la Bujoru. Foto: Historia

Carul solar, descoperit la Bujoru, este dovada existentei tracilor pe teritoriul Romaniei. Piesa, dintr-o combinatie de bronz cu fier, este un car ritual – tracii aveau un mit al unui zeu, asemanator cu Apolo, care circula intr-un car tras de lebede. Pe langa vechimea si frumusetea piesei, directorul muzeului mentioneaza si faptul ca “la vremea respectiva, fierul era un material foarte rar si scump – era mai scump decat aurul si argintul – iar combinatia, din punct de vedere artistic, este foarte rara si foarte dificil de facut”. Mai multe pe Historia aici.

Bujoru este un sat in Lunca Dunarii, pe malul stang al Vedei, in partea de sud-est a judetului Teleorman. Bujor (ca si floarea de bujor) este un nume traco-dacic, ca si Basarab (Ban, stapanitor, barbat ilustru. Cap – Saraba), Bradut (brad, pomul vietii) si Bucur (bucuros, bucurie, a bucura). Iar Alina si Alin (a alina), Barbu (de la purtator de barba), Stefan, Stefanel si Stefania (si toate derivatele, Fane, Fanica etc), Necula si Nelu (din Niculae) sunt pur romanesti.

Pe langa Carul solar descoperit la Bujoru, in localitati din Teleorman (Peretu, Alexandria, Albesti, Ciuperceni, Turnu Magurele) sunt si alte descoperiri asemanatoare, din paleolitic, neolitic, epoca bronzului si epoca fierului. De exemplu, Coiful de la Peretu – tezaurul din mormantul princiar – precum si cioplitoare, toporase de mana si razuitoare (unelte de prund) dintr-un strat din perioada cretacica, intr-o cariera de nisip din terasa Dunarii de la Ciuperceni, langa Turnu Magurele. S-au descoperit marturii ale prezentei daco-getilor (din cea de-a doua Epoca a fierului, La Tene) la Albesti, Trivalea Mosteni si Orbeasca de Sus (cetati fortificate cu santuri si valuri de pamant), la Zimnicea (complexul cultural dacic) si la Flamanda, Putineiu si Baneasa (castrele romane). Pe teritoriul Romaniei, epoca La Tene corespunde epocii daco-getice din sec. I i.Hr. – I d.Hr. si stadiului de dezvoltare al societatii in timpul lui Burebista si Decebal, concretizata prin dezvoltarea metalurgiei fierului, aparitia noilor forme de ceramica, folosirea rotii olarului, dezvoltarea mestesugurilor, asimilarea triburilor celtice si a grecilor din colonii.

Si a folosirii sapunului, ca aici vroiam sa ajung. Dacii si celtii aveau si “inventia numita sapun”, inca din Dacia preromana. In lucrarea “Cronologia descoperirilor si tehnologiilor medievale”, apartinand lui Paul J. Gans, de la departamentul de Chimie al Universitatii din New York, este citata cartea “Inventiile si tehnologiile Evului Mediu” F&J Gies, 1995, in care se afirma: “Sapunul pare sa fi fost inventia celtilor (galilor), pe care romanii inca nu o cunosteau. Sapunul era facut din grasimi animale fierte. Celtii si dacii il foloseau cand se spalau, pe cand romanii preferau baia traditionala, ungerea cu uleiuri si apoi razuirea”. Sapunul este mentionat insa ca descoperit in Mileniul al III-lea i.Hr., in Mesopotamia, precum si ca incepere a utilizarii in Siria, in Mileniul al II-lea i.Hr. Sapunul (solid) a fost utilizat pe scara larga in Europa abia incepand cu secolul al IX-lea.

Este posibil ca celtii sa fi descoperit sapunul si sa il fi adus prin 60 i.Hr., cand s-au asezat pe taramul Daciei stapanita de Burebista. Dar la fel de adevarat poate fi si invers, dacii aveau sapunul si l-au folosit si celtii. Dacii aveau deja sapunul lor. “Dacii se spalau cu pamant alcalin, vin si nisip. Isi tundeau parul si barba cu cutite curbate. Isi spalau hainele si le dezinsectau cu levantica si pelin. Si aveau instalatii de apa pentru spalat. Vechii locuitori de la Gradistea Muncelului aveau o instalatie de captare si filtrare a apei de izvor. Apa trecea printr-o sita si prin straturi de pietris si nisip si era stocata in bucati de stanca, cioplite ca niste cisterne. Instalatia a fost descoperita la Blidaru, in 1950, in asezari dacice din Muntii Orastiei – au fost descoperite sisteme de tevi construite din olane de lut ars care duceau apa de la rezervoare in cetate”. Dacii aveau si tratamente farmaceutice, pentru ca descoperisera plantele medicinale. “Dioscoride, medicul greco-roman care l-a insotit pe Traian in cel de-al doilea razboi cu dacii, a scris un tratat de botanica farmaceutica – De material medica – in care a prezentat si 21 de plante medicinale utilizate de daci in diferite maladii. Alaturi de numele grec si roman al plantelor, in tratat era trecuta si denumirea daca”. Mai multe aici, pe Descopera.ro.

Bunica si bunicul. Bunica mea paterna s-a nascut in 1907, la Candesti, langa Voinesti, in Dambovita – dar ea spunea ca s-a nascut in Muscel, ca si Grigorescu. Desi familia era bogata, avea case si livezi de meri si pruni, parintii au vrut sa o marite cu unul si mai bogat. Ca o paranteza – am fost in aproape in toata lumea, dar loc mai frumos decat satul bunicii nu imi pare sa existe pe pamant – din curtea casei, cocotata pe un deal, intram in gradina cu flori si legume, iar din gradina in livada, care coboara lin spre Dambovita, clara si cristalina. Printre meri crestea iarba inalta, deasa si verde, din loc in loc flori salbatice, o minunatie. Iar mirosul de iarba proaspat cosita, amestecat cu mirosul painii scoase din cuptor si al merelor verzi… Poti sa si mori de atata frumusete. Bunica nu l-a vrut pe cel bogat asa ca l-a luat pe bunicul, nascut in Orbeasca de Sus din Teleorman – si au fugit la Bucuresti. Cand am mai crescut, am intrebat-o de ce nu l-a luat pe bogat. “Maica, bogatu’ era si frumos si bogat, dar nu era ca noi. Noi suntem daci, el nu era. Era strain”. Bunica facea sapun in casa, pentru rufe, din grasime si lesie, cu pelin si levantica. Bunica avea mereu in casa frunze de rostopasca si foi de varza “pentru oblojit”, sare grunjoasa pentru incalzit si pus pe piept cand mai raceam. Ca era iarna sau vara, varza pusa la murat – ca nimic nu e mai plin de vitamine decat zeama de varza, vara sau iarna mere ionatane (un mar pe zi si nu-ti mai trebuie nimic, imi spunea bunica), sunatoare, menta, flori de tei, coada soricelului si musetel, tot felul de verdeturi si de ceaiuri, crengute de marar uscat, cimbru si busuic, usturoiul bun cand te durea vreo masea, cuisoare si tot felul de mirodenii, ridichie neagra cu miere buna in loc de sirop de tuse, sfecla rosie coapta in cuptor, bors facut in casa, iaurt, lapte batut si branza de vaci facute in casa, suc de soc si, mereu in camara, o sticla cu tuica, ca era singura bautura care nu crestea tensiunea si buna si de “doftoriceli” diverse. Bunica le spunea “leacuri babesti, de la stramosii nostri, dacii”. Bunicul se ducea la Orbeasca si aducea miere de albine si faguri. Primavara nu lipseau urzicile. Bunica era foarte credincioasa si tinea toate posturile, asa ca stia zeci de retete de mancare de post, in fiecare zi putea fi un fel din cartofi dar niciodata nu era la fel. Comunistii ne-au daramat casa si ne-au distrus gradina plina de pomi, flori si tot felul de plante. Ne-au mutat la bloc, dar pe unde vedea bunica vreo planta imi spunea la ce e buna si care e “veninoasa”, iar daca avea frunze frumos mirositoare le zdrobea intre degete, sa imi arate cat de frumos miros. Si-a agatat de geam un fir de vita de vie si cand a crescut, o cresta si strangea seva, buna de sters ochii cand se inroseau. Eram copii si marea distractie era sa ne facem verzi. Verzi dar curati, nu era zi sa nu “ne spalam” cu frumos mirositoarea sapunarita, in parc sau in spatele blocului. Cand ne-a lasat Ceausescu si fara pasta de dinti, ne-a “trecut”’ bunica pe bicarbonat si sare – ustura groaznic dar avea efect (te umpleai de nervi pana gaseai un Pelamar sau un Cristal, in final noroc de pasta chinezeasca). Mai avea bunica o sora, plecata din Candesti si maritata intr-un sat invecinat, “Malu’ cu flori” – nu cred sa existe denumire mai frumoasa pe lume. Imi aduc aminte, cand am ajuns prima data in satul bunicii si am vazut casa batraneasca, nu imi venea sa cred. Era foarte inalta, jumatate din piatra si in loc sa te intampine o usa de intrare in casa te intampina o poarta mare, prinsa de peretii din piatra, si trepte care te coborau intr-un beci imens, “depozitul” taranesc in care erau tinute merele, strugurii si alte fructe, iarna. Si in vara urmatoare aratau la fel, parca atunci culese. Si mult aer curat, din munti. Tare mai iubea bunica muntii Bucegi, merele si brazii.

Bunica mea se numea Lina. Fusese botezata Elena, dar se obisnuise ca toata lumea sa ii spuna Lina, inca din copilarie. Mereu gasea o modalitate de a alina pe cineva. In special pe mine.

M-am bucurat sa gasesc un site dedicate plantutelor, se numeste “DACICCOOL”. Puteti citi despre plantele noastre si la ce sunt bune – Fitoterapia dacica  – aici. Mai intrati si pe – Cecilia Caragea – aici,  sa mai aflati cate o noutate.

Meri

Foto: Livada cu meri. Multumesc, domnule Gheorghe Marchitan

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ce post frumos, imi este si mai dor de bunii mei de care m-am bucurat tare mult, o copilarie si o tinerete intreaga ; fara amintiri nu suntem mare lucru. Va rog frumos, as dori sa ajut putin pe oamenii care au nevoie, cum intru in legatura du dvs ca sa va spun ce ar dori sa fac ? va multumesc.

    irina D.

    31 Iulie 2013 at 11:27


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: