Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Cine are nevoie de Nobel? Cine suntem, ce avem si ce vrem

with 7 comments

humanbrain

Henri Coanda, 1886 – 1972: “Viitorul este suma pasilor pe care-i faceti, inclusiv a celor mici, ignorati sau luati in ras”.

Eu sufar atunci cand Romania pierde. Cand isi pierde oamenii, cand pierde inteligenta, talentul, creativitatea si indemanarea, cand pierde fondurile europene, cand pierde bani pentru ca nu poate face turism in locurile unice din lume care se afla in Romania, din cauza unora care nu si-au facut datoria si nu au construit autostrazi, wc-uri si ce mai trebuie “la casa omului” civilizat. Si pentru ca nu am puterea sa realizez ceva practic in aceasta privinta, singurul lucru pe care il pot face este de a-i aminti pe cativa dintre cei care au realizat ceva pentru Romania si pentru omenirea intreaga, unii dintre romanii nostri cei mai destepti, “chiar daca” nu sunt laureati cu premii Nobel. Romania poate pierde, cel mai dureros, prin uitare. Ma supar cand Romania ii uita – poate ca ii ignora intentionat, pe adevaratii mari oameni ai Romaniei. Sau poate ca romanii exceptionali nu sunt cunoscuti sau amintiti indeajuns de mult. Tema mea este cam “amestecata”, fiind scrisa la suparare. Citind niste pareri negative despre romani si Romania, m-am cam enervat. M-am gandit sa scriu si despre cum nu au fost si nu sunt apreciati romanii in tara lor, dar si despre cum au fost jefuiti romanii de marca de-a lungul timpului, precum Stefan Procopiu, Stefania Maracineanu, Victor Babes, Nicolae Paulescu, Stefan Odobleja, Justin Capra sau Gheorghe Benga. Nu ma supara faptul ca romanii nu au luat niciun Nobel, pentru ca nu am cazut niciodata in adoratia persoanei Alfred Nobel si nici in a premiului care ii poarta numele.

Intr-un an, acum mult timp, intr-un spital din Romania, a reconstruit, in premiera mondiala, esofagul unui copil de 7 ani, dintr-un cadru de colon, totul intr-o singura operatie. Copilul avea esofagul invadat de formatiuni tumorale benigne. Si l-a inlaturat. A luat apoi un segment de colon, din care a facut un nou esofag. L-a revazut pe “copil”, dupa 12 ani. Avea aproape 20 de ani, era un om normal, care muncea, conducea masina, avea o prietena. Avea o viata. Nimeni nu s-a obosit atunci sa recunoasca oficial evenimentul medical si nici sa il promoveze, ca pe un succes al chirurgiei romanesti – era, totusi, o interventie chirurgicala dificila, in premiera mondiala. Dar nu s-a suparat. In 50 de ani de cariera, in care a sfintit fiecare loc in care a muncit pe branci, in 50 de ani in care i-a ajutat pe toti cei care au avut nevoie, exact cand au avut nevoie, in 50 de ani in care a facut o multime de operatii complicate, premiere nationale sau mondiale – nu a vrut niciodata bani sau bogatii, nu a vrut diplome sau premii. Tot ce a vrut a fost sa il iubeasca oamenii, asa cum el ii iubea pe ei. In special pe copii. I-a operat de boli grele si ciudate, refuzate mai de toti medicii, uneori si mai usoare, peste 45.000, cat populatia unui oras. A vrut doar iubire. Si cand a fost sa plece, si-a inaltat sufletul plin de zeci de mii de zambete de copii. Cele care il impresionau atat de mult pe Tata Pesi, cele mai frumoase zambete din lume. Cele de copii care zambesc cu lacrimi in ochi

Nici nu se nascuse Alfred Nobel cand, in 1827, pe cand era student, romanul Petrache Poenaru inventa ceea ce astazi este stiloul. In 1831, Petrache Poenaru calatorea pe prima cale ferata din lume deschisa in Anglia. Petrache Poenaru, inventatorul in 1827 al primului toc rezervor din lume, primul roman care a primit un brevet de inventie, la Viena si la Paris (3208/25.05.1827) – “Condeiul portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala” – este unul dintre organizatorii invatamantului national romanesc si membru al Academiei Romane. A fondat Colegiul National Carol I din Craiova si a contribuit, in 1835, la infiintarea Scolii de Agricultura. Este co-fondator al Scolii de Poduri si Sosele (Universitatea de Constructii de azi).

Nu imi place Nobel, nici ca om, nici ca premiu (cu o exceptie: ce imi place la Nobel este ca nu a luat niciun Nobel). Nu imi place pentru ca ideea de „geniu” chimist si inventator al dinamitei nu se „pupa”, in opinia mea, cu cea de om de afaceri. Una e sa inventezi un vaccin / un tratament – care sa eradicheze o boala mortala si sa faci afaceri fara sa devii lacom, alta e sa inventezi ceva care omoara si distruge si sa faci afaceri cu moartea, strangand o multime de bani. Da, stiu, a inventat dinamita si detonatorul pentru a-si ajuta tatal, inginer, care nu putea arunca in aer diverse ca sa poata construi, care a dat faliment etc – fara sa banuiasca ca inventia sa va omori oameni nevinovati. Dar a facut bani din dinamita si a continuat sa investeasca in infiintarea de companii si laboratoare – tot niste fabrici de facut bani. Se spune ca un ziar din Franta a publicat in 1888 un anunt la moartea fratelui lui Alfred Nobel, Ludvig. In loc sa scrie a murit Ludvig Nobel, au scris: „A murit Alfred Nobel, Negustorul Mortii, care s-a imbogatit descoperind mijloace fara precedent de a ucide alti oameni”. Acesta ar fi fost „detonatorul cu fitil” al constiintei sale, Nobel incepand sa se gandeasca la modul in care ni-l vom reaminti. Eu cred multe, dar ideea ca a intemeiat fundatia si premiile pentru ca avea probleme de constiinta nu o cred. Ambele ii poarta numele, este asa o chestie de genul „My name is Nobel. Alfred Nobel”, sa nu cumva sa imi uitati numele, premiile mele sunt faimoase, eu sunt faimos, de o suta si ceva de ani ma tot pomeniti, ganditi-va doar la premiul Nobel, nu si la dinamita Nobel. Pai nu am cum, este imposibil sa despart Dinamita de Nobel, cred ca nu a gasit cea mai buna posibilitate. Nobel este un „brand” / o „marca inregistrata” pentru Suedia, trebuie sa recunosc. Insa, daca era generos/altruist, asa cum sustin unii, poate era mai bine sa lase banii pentru construirea de spitale si scoli, institute de cercetare in sanatate, de arta, muzica etc – care sa fie exact opusul inventiei sale, fara sa-si imprime numele prea „adanc”. Unii il numesc geniu. Altii il numesc „geniu turbat”. Cati oameni pot continua experimentele pentru ceva care le-a omorat fratele in 1864 (Emil Nobel, cel mai mic) si inca 4 oameni nevinovati? Nobel a inceput experimentele in 1860, in 1864 a avut loc explozia, a continuat si a reusit sa inventeze dinamita in 1866 (brevetata in 1867).

Cand Alfred Nobel inca se straduia sa inventeze dinamita, Romania detinea 3 premiere petroliere mondiale, in 1857. Romania este prima tara din lume cu o productuie de titei, oficial inregistrata in statisticile internationale. Romania are prima rafinarie din lume. Romania are primul oras – Bucuresti – din lume iluminat cu petrol. Bucurestiul era, la 30 aprilie 1857, primul oras din lume iluminat cu gaz/petrol lampant. Petrolul era distilat la Fabrica de Gaze din Ploiesti, prima fabrica de petrol lampant din lume, construita la inceputul anului 1857. Astfel se facea si prima rafinare din lume a petrolului lampant. Culmea, petrolul lampant era ieftin si ecologic – incolor si inodor, nu scotea fum, cenusa, funingine. 

Nu existau inca premiile (infiintate la 10.12.1901) Nobel, cand romanii “descopereau lucruri” iar in Romania se “intamplau lucruri”.

In 1880, Dumitru Vasescu construia inovativul automobil cu motor cu aburi, pe cand studia ingineria la Ecole Centrale din Paris. Avea 21 de ani si si-a construit un atelier particular. Automobilul a devenit una dintre curiozitatile Parisului. Functiona cu carbuni, avea doua sisteme de franare independente. La terminarea studiilor si-a adus masina acasa, a circulat cu ea prin Bucuresti. Dumitru Vasescu a fost profesor la Scoala de Poduri si Sosele, unde a si fost expusa masina.

In 1882, Alexandru Ciurcu, jurnalist pasionat de tehnica, obtinea un brevet din Franta, prin care prevedea posibilitatea zborului cu reactie. Alexandru Ciurcu a conceput in 1881, la Bucuresti, impreuna cu Just Buisson (jurnalist francez corespondent in Romania), proiectul unui original motor cu reactie. Ciurcu a fost expulzat din Romania in 1885, de guvernul Bratianu, din cauza criticilor aduse in presa vremii, si s-a stabilit la Paris, unde a continuat sa studieze propulsia aeronavelor mai usoare decat aerul (dirijabile) si a motoarelor racheta. In 1888, Alexandru Ciurcu construia prima ambarcatiune cu reactie, in Franta.

In 1882, la Bucuresti se punea in functiune prima centrala electrica, in acelasi an 1882 in care Thomas Alva Edison (“magicianul din Menlo Park”) punea in functiune, pe 4 septembrie, la New York, prima centrala electrica din lume. Centrala din Bucuresti, amplasata pe Calea Victoriei, alimenta iluminatul exterior al Teatrului National si al Gradinii Cismigiu. A urmat, in acelasi an, primul transport de electricitate intre centrala si Palatul Cotroceni. In noiembrie 1884, Timisoara devenea primul oras din Europa iluminat stradal cu energie electrica. Centrala Electrica de la Timisoara a pus bazele Sistemului Electroenergetic al Romaniei. 

In 1885, Victor Babes realiza primul tratat din lume de bacteriologie. Victor Babes, omul de stiinta roman care a fundamentat principiul imunitatii pasive si principiul antibiozei, a lasat umanitatii, impreuna cu Andre Cornil, primul Tratat de Bactereologie din lume (se spune ca Andre Cornil doar si-a adaugat numele pe volum, pentru a-i da “greutate” cu numele sau). Desi Victor Babes semnala in acest tratat, cu multi ani inainte de descoperirea penicilinei din mucegai din 1928, actiunea inhibanta a substantelor elaborate de microorganisme, sugerand ca aceste substante ar putea fi utilizate in scop terapeutic pentru distrugerea agentilor patogeni (si desi englezul John Scott Burdon-Sanderson descoperise si el in 1870 o legatura intre mucegai si cultivarea bacteriilor) descoperirea penicilinei din mucegai ii este atribuita in 1928, bacteriologului scotian Alexander Fleming. In 1939, Fleming relua cercetarile la Oxford, izola si purifica descoperirea din 1928 si in 1940 crea Penicina pura si concentrata pe care o testa in 1942, pe om. Apoi a primit premiul Nobel, impreuna cu Ernst Boris Chain si Sir Howard Walter Florey (1945, Premiul Nobel pentru Fiziologie si Medicina). Una dintre cele mai mari si benefice descoperiri ale lumii se datoreaza cercetarilor si descoperirilor lui Victor Babes – care a pus si bazele scolii romanesti de microbiologie. Tot mapamondul foloseste si acum, dar fara sa stie, metoda imbunatatita de tratare impotriva turbarii, elaborata de Victor Babes (nu pe cea initiala, a descoperitorului vaccinului impotriva turbarii, Pasteur). Iar daca mapamondul ar vrea sa stie, atunci ar trebui sa citeasca tratatul “Turbarea” scris de Babes in 1912. Victor Babes a descoperit 50 de micro-organisme-multe ii poarta numele. A fost premiat de 3 ori de Academia Franceza. Daca vreti sa stiti de ce nu a primit Victor Babes premiul Nobel pentru Tratatul de Bacteorologie, cititi aici.

In 1887, chimistul roman Constantin I. Istrati, doctor in medicina, profesor, cu doctorat in chimie la Paris, intemeietorul Scolii de Chimie Organica la Univ. Bucuresti, descoperea o noua clasa de coloranti, studiind derivatii halogenati ai benzenului – franceinele – pentru care a luat Medalia de Aur la Expozitia Internationala de la Paris, in 1889. Din pluta a izolat o substanta noua, friedelina. Academicianul Constantin I. Istrati este cunoscut pentru studiile si cercetarile asupra bogatiilor Romaniei – petrol, chihlimbar, sare, ozocherita s.a. In 1891 a elaborat cursul elementar de chimie pentru elevii de liceu, tradus in franceza si spaniola. A scris 128 de carti si articole in romana si franceza.

In 1888, inginerul roman Anghel Saligny, inventator, intemeietorul ingineriei romanesti, proiecta si construia in premiera mondiala silozurile din beton armat de la Braila si Galati. Lucrarile au durat pana in 1889. Silozurile aveau peste 18 m inaltime si puteau cuprinde peste 25.000 de tone de cereale. Peretii celulelor hexagonale au fost realizati din piese fabricate la sol, sub forma de placi, tot in premiera mondiala. In 1888 proiecta si podul peste Dunare la Cernavoda. Lucrarile au inceput in 1890 si s-au terminat in 1895 iar podul a fost la acel moment cel mai lung din Europa si printre cele mai importante din lume ca poduri metalice cu deschidere mare. A fost o lucrare inovatoare, aducand ca noutati sistemul nou de grinzi cu console pentru suprastructura si folosirea otelului moale in locul fierului pudlat pentru tabliere. Intre 1889 si 1909, in amenajarea portului Constanta, Anghel Saligny a introdus pentru prima data in Romania pilotii si radierele din beton armat.

In 1890, Nicolae Teclu, chimist (inginer si architect), unul dintre primii chimisti romani recunoscuti la nivel international, obtinea brevetul pentru realizarea, la Brasov unde era profesor, a “arzatorului cu mecanism de reglare a raportului dintre aer si gaz”. “Arzatorul Teclu” sau “Becul lui Teclu” produce o flacara mai fierbinte decat “Becul Bunsen” fiindu-i astfel superior. A predat chimia generala si analitica la Viena, unde a si murit, in 1916. La Universitatea Bucuresti se gasesc aparate de laborator inventate tot de Teclu: aparatul pentru Detectarea Metanului, aparatul pentru Prepararea Ozonului s.a.

In 1894, Dragomir Hurmuzescu proiectase si construise Electroscopul care ii purta numele. Cand studentul Stefan Procopiu si-a inceput studiile universitare la Iasi, profesor i-a fost Dragomir Hurmuzescu, fizician si inventator, academician. Nu are premiu Nobel dar o legatura cu premiul tot are. A inventat/proiectat si construit Electroscopul care ii poarta numele “Electroscopul Hurmuzescu”, in 1894, fiind folosit de sotii Pierre si Marie Curie in 1899, in primele experiente asupra radiului iar in 1903 Henri Becquerel l-a folosit in cercetarile sale de radioactivitate, pentru care a luat premiul Nobel. Prof.univ. Dragomir Hurmuzescu este fondatorul invatamantul electrotehnic din Romania si are valoroase contributii in domeniile electricitatii si fizicii radiatiei X (razele cunoscute ca descoperite de Roentgen / atribuita si lui Tesla). Si nu in ultimul rand, in 1901, Dragomir Hurmuzescu a inceput experimentele de comunicatie prin radio ale lui Marconi, Tesla si Popov iar in 1922 a inceput sa functioneze Radiodifuziunea Romana, sub conducerea sa. Dragomir Hurmuzescu este “tatal” Radio Romania, care a difuzat prima emisiune la 1 noiembrie 1928: “Alo, alo, aici Radio Bucuresti”. 

In 1898, marele medic neurolog roman, Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, realiza primul film stiintific din lume “Tulburarile mersului in hemiplegia organica”. Fondatorul Scolii romanesti de Neurologie, Dr. Marinescu este pionier in introducerea si aplicarea metodelor histologice, histochimice si histopatologice in domeniul neurologiei si metodelor anatomoclinice si electrofiziologice in cercetarea stiintifica. Dr. Gheorghe Marinescu a cercetat in Franta, alaturi de Pavlov, reflexele conditionate, fiind printre primii neurologi din lume care au continuat si concluzionat cercetarea reflexelor conditionate si procesele neuropsihice ale lui Pavlov (Dr. Ivan Pavlov, laureat Nobel in 1904 pentru medicina). 

Cati oameni de pe pamantul asta isi aduc aminte de chimistul si profesorul italian Ascanio Sobrero, cel care a descoperit nitroglicerina (initial pyroglycerina, prin 1845), explozibilul din dinamita lui Nobel? Sobrero a fost atat de speriat de ceea ce a descoperit, incat a tinut secret multi ani si a facut numeroase avertizari asupra periculozitatii nitroclicerinei. Prea putini si-l amintesc pe Sobrero, majoritatea doar pe Nobel. Alfred Nobel i-a recunoscut meritele lui Sobrero caruia i-a infiintat o pensie pe viata, din fabuloasa sa avere. Kenne Fant a scris, in 2006: „Recunoastere pentru o descoperire pentru care altii sunt luati acum de credit partial, sau chiar complet”. Cartea lui Fant – Alfred Nobel, A Biography: „Exista unele descoperiri care par a fi destinate dezastrului. Alfred Nobel a facut-o posibila pentru avioanele din a caror burta s-a dezlantuit puterea de neimaginat peste orase, ducand la moartea instantanee a milioane de suflete nevinovate. Alfred Nobel este indirect responsabil de nenumaratii morti din razboaie si din campaniile teroriste, de la inventia dinamitei sale din 1867”. Sunt curioasa daca, dupa ce liderii UE au luat premiul Nobel pentru Pace in 2012, mai considera ca nitroglicerina din dinamita lui Nobel este periculoasa, toxica si daunatoare mediului. Premiul Nobel pentru Pace este acordat persoanei sau societatii care, in decursul unui an, intreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternitatii intre oameni, lupta pentru reducerea cursei inarmarilor sau actioneaza ca mediatori eficienti in cadrul conflictelor armate. Premiul Nobel pentru Pace este singurul care se ofera in alta parte decat in Suedia, respectiv in Norvegia. Este atribuit de catre un comitet altcatuit din 5 persoane, alese de Parlamentul de la Oslo. Norvegia nu este in UE, dar Suedia este, asa ca un pic de politica tot este amestecata – incerc sa imi dau seama ce fapte bune a facut UE in 2011. Premiile Nobel pentru Fizica, Chimie si Economie, sunt acordate de Academia Regala de Stiinta din Stockholm; pentru Medicina sau Fiziologie, acordat de Institutul Carolina din Stockholm si pentru Literatura, acordat de Academia Suedeza. A nu se intelege ca am ceva impotriva celor care au luat vreun premiu pe bune, cinstit si pentru ceva util, daca ei au gasit de cuvinta sa il primeasca (nu ma contrazic, doar ii inteleg). Crucea Rosie Internationala, infiintata in 1863, de exemplu, a luat cele mai multe premii Nobel pentru Pace din istoria premiului, 3: in 1917, 1944 si 1963. Crucea Rosie Romana s-a infiintat pe 4 iulie 1876, la Bucuresti si a fost recunoscuta o luna mai tarziu de Crucea Rosie Internationala – imediat dupa recunoastere, Crucea Rosie Romana si-a inceput activitatea. Fondatorul Crucii Rosii Internationale, elvetianul Henry Dunant, tot om de afaceri, a fost primul laureat al primului premiu Nobel pentru Pace, din decembrie 1901. Concurenta este buna, nu zic nu. Sa te ostenesti ca sa descoperi sau sa infiintezi ceva care „sa aduca mari servicii umanitatii”, care sa iti aduca apoi si un premiu, e OK, din punctul meu de vedere. Ce nu este in regula insa, este sa furi de la altii sau sa te folosesti de politica pentru un premiul Nobel. Dar trebuie sa recunosc si ca “anumite” caracteristici ale noastre au dus la “reusita” de a nu lua niciun Nobel. Din cauza unor interese politice de-a lungul ciudatei istorii, a invidiei sau necunoasterii – deci si din cauza noastra, a romanilor. Pentru ca nu comisia Nobel face propunerile de nominalizare, ci tara din care provine, sau o alta personalitate poate propune pe cel/cea care a descoperit ceva, nu se poate auto-propune. Iar cand cineva din Romania a fost propus, altul nu prea l-a sprijinit. Sau nu l-a ajutat sa faca cercetari, sa isi publice studiile – pentru recunoasterea meritelor. Sau i-a bagat “bete in roate”. Nu se pot face contestatii la comisia Nobel si nici nu exista auto-sesizarea. Dar nu trebuie sa ne simtim inferiori altor popoare, pline de premii Nobel. Dupa decembrie 1901, anul inceperii decernarilor, nu avea fundatia Nobel nici premii si nici bani pentru cat au creat si descoperit romanii.

In 1904, Emil Racovita fonda Biospeologia, careia i-a dat definita de “Stiinta a formelor de viata din mediul subteran, pesteri si panze freatice”. Biologul, speologul si exploratorul roman Emil Racovita, este fondatorul Biospeologiei – incepand din 1904 cand incepe studiul ecositemelor subterane. Absolvent al Facultatii de Stiinte al Universitatii Sorbona, Emil Racovita a explorat peste 1.200 de pesteri din Europa si Africa, a strans o colectie de 5.000 de animale subterane si a publicat 66 de lucrari (insumand 6.000 de pagini) de specialitate. A fost primul roman care a ajuns in Antarctica. In 1920, Emil Racovita infiinta in Romania, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume.  Emil Racovita a ramas in istoria stiintei si ca cel care a descoperit balena cu cioc.

In 1904, inventatorul roman Dumitru (Tache) Brumarescu prezenta inventia sa, „un aeroplan original, cu decolare verticala” cu trei elice, una propulsiva si 2 tractive (primul aparat de acest gen) la expozitia generala a Romaniei, unde a luat medalie de argint in 1904 iar in 1906 medalia de aur. Inventia a fost brevetata 02218/11.1909. In 1910, macheta avionului sau era expusa la Salonul aeronautic de la Paris, alaturi de cea a lui Henri Coanda. In 1910 construia masina de taiat sulf. A mai inventat cuplajul automat la vagoanele de cale ferata, o sanie-automobil si „un salvator de pe submarine” – brevetat in Franta, in 1911. Ca sa-si poata realiza inventiile, cioplea in lemn si vindea produsele.

In 1906, Traian Vuia reusea, pe 18 martie, primul zbor autopropulsat din lume cu un aparat mai greu decat aerul – primul avion din istorie, “Vuia I”, cu tren de aterizare pe roti cu pneuri. Vuia a reusit prima decolare fara sa foloseasca niciun mijloc ajutator (catapulte de ex.), doar cu aparatele aflate la bord. In 1903, Vuia trimisese proiectul aparatului sau de zbor la Academia de Stiinte din Paris, pentru finantare, dar a fost respins ca “utopic” cu motivarea: “Problema zborului cu un aparat care cantareste mai mult decat aerul NU poate fi rezolvata si nu este decat un VIS”. La acel moment se considera ca doar dirijabilele pot fi ridicate in aer. Vuia nu a renuntat si in 1903 isi breveta aparatul – “aeroplan automobil”. Iar “utopia” / “visul” a devenit realitate in 1906. Traian Vuia a fost, este si va fi pionier al aviatiei romanesti si mondiale iar 18 martie 1906 va ramane in istorie, un moment de referinta pentru omenire si aviatie – fara “ajutorul” Academiei de Stiinte din Paris si fara a fi “necesar” un premiu Nobel. In anii 1918 si 1922, Traian Vuia aducea contributii importante si esentiale la progresul zborurilor verticale, inaintea lui Gheorghe Botezatu* – Traian Vuia apare in toate tratatele de specialitate ca pionier si in domeniul constructiei de elicoptere, cu doua tipuri de elicoptere, „Vuia I” si „Vuia II”. In 1925, marele inventator roman Traian Vuia construia „Generatorul Vuia” – generatorul de abur cu ardere in camera inchisa si cu vaporizare instantanee, cu randament mare. Vuia a brevetat mai multe generatoare de abur, incepand cu 1928. Diverse schite Vuia aici.

In 1906, Augustin Maior descoperea telefonia multipla. Fizician, inginer si profesor roman din Reghin, cu studii universitare la Budapesta si postuniversitare la Viena, Munchen si Gottingen, la un an dupa ce a fost angajat prin concurs la statia experimentala a postelor din Budapesta, reusea sa transmita simultan, pe o singura linie telefonica de 15 km, 5 convorbiri diferite fara ca semnalele sa se interfereze, descoperind astfel telefonia multipla.

In 1907, profesorul roman Grigore Antipa inventa primele diorame biologice din lume. Antipa a renovat cladirea in care a instalat si organizat, in 1906, Muzeul National de Istorie Naturala din Bucuresti. Organizarea muzeului a trezit interesul specialistilor straini care i-au solicitat o lucrare specifica in organizarea muzeelor de istorie naturala. Prezentarea dioramelor din muzeul romanesc au facut ca muzee din Europa si America sa solicite sprijinul savantului roman pentru organizarea colectiilor europene si americane. In 1932 a infiintat Institutul Biooceanografic din Constanta si rezervatiile si statiunile de cercetari de la Agigea si Capul Caliacra. A infiintat si pus la punct “Sistemul Antipa” de exploatare rationala a pecariilor din lunca si Delta Dunarii si de la limane, pe principiile ecologice ale lui Haeckel (fondatorul ecologiei). Planul a dublat productia de peste si icre negre a Romaniei, a infiintat cherhanalele cu beneficii pentru pescari – fara a distruge ecosistemul. A intemeiat Scoala romaneasca de Hidrobiologie si Ihtiologie.

In 1908, chimistul roman Lazar Edeleanu reusea primul procedeu din lume de rafinare a produselor petrolifere cu bioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv – “Procedeul Edeleanu”. Procedeul doctorului in chimie Edeleanu asigura extragerea selectiva a hidrocarburilor aromatice (benzene, toluene xilen s.a.). Experimental, a fost aplicat mai intai in Romania (rafinaria Vega), apoi in Franta la Rouen dupa care in intreaga lume (in anii ’60 erau 80 de instalatii Edeleanu in lume). Edeleanu a brevetat 212 inventii, in Romania, SUA si in tari din Europa.

In 1908, inginerul si fizicianul roman Nicolae Vasilescu-Karpen inventa “Pilele Karpen” (Pila K), folosind caldura mediului ambient pentru functionare. Nicolae Vasilescu-Karpen a fost un pionier in cercetarea elasticitatii, aerodinamicii, fizicii atomice, termodinamicii s.a. A studiat aderenta fierului la beton. In 1909, inginerul si fizicianul roman Nicolae Vasilescu-Karpen a propus pentru prima data in lume folosirea curentilor purtatori de inalta frecventa pentru telefonia prin cablu la mare distanta. 

In 1910, Aurel Vlaicu construia si lansa primul avion din lume fuselat aerodinamic, “Vlaicu I”. In 1907, cand studia ingineria la Munchen, Vuia a proiectat primul sau aparat de zbor cu aripi batante, actionat de arcuri dar a abandonat proiectul banuind ca in viitor se vor utilize motoare pentru aeroplane. Inginerul Aurel Vlaicu a construit, la Bintinti, in 1908, un planor cu care a efectuat zboruri in 1909, dupa care s-a mutat in Bucuresti unde a inceput constructia primului sau avion, “Vlaicu I” – “Avion National”, la Arsenalul Armatei. A inregistrat brevetul 2258/17.10.1910 pentru “Masina de zburat cu un corp in forma de sageata”. Cu “Vlaicu I” a devenit primul avion militar din dotarea armatei, cu care s-a transmis un mesaj cifrat la manevrele militare de toamna, aducand Romania pe locul 2, dupa Franta, in utilizarea avionului cu destinatie militara. In 1910 face primele zboruri fara sa fie necesare modificari. In 1911 a construit al doilea avion, “Vlaicu II” si primea 5 premii (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aviatic din 1912 de la Aspern. Avionul era descris ca “un aeroplan original, construit chiar de zburator, cu doua elici intre care sade aviatorul. De cate ori se rasucea masina aceasta in loc, de parea ca vine peste cap, lumea rasplatea pe roman cu ovatii furtunoase”. Dupa moartea sa din 1913, este finalizat, in 1914, si “Vlaicu III”, cu 2 locuri, proiectat de Vlaicu la comanda companiei Marconi. Avionul a fost construit integral din metal, primul de acest fel din lume. In 1916, in timpul ocupatiei germane, “Vlaicu III” este trimis la Berlin. Aurel Vlaicu a introdus pentru prima data in lume inelul protector in jurul motorului (inel NACA), a pefectionat aripa cu profil variabil conceputa de Traian Vuia, a introdus un redactor intre motor si elice, a folosit 2 elice coaxiale contrarotative, a introdus directia dubla, trenul de aterizare pe roti independente si frana pe roti. Despre Aurel Vlaicu, presa straina a scris: “nu e numai un pilot stralucit ci si un constructor genial”. Aurel Vlaicu a fost, este si va fi alt pionier al aviatiei romanesti si mondiale.

In 1910, fizicianul si inginerul roman Henri Coanda inventa primul motor cu reactie din lume si reusea primul zbor al unui avion cu reactie, fabricatie proprie. Henri Coanda este unul dintre cei mai mari oameni de stiinta si inventatori ai Romaniei si ai lumii, pionier al aviatiei mondiale. In 1904 urma studiile la Scoala de ofiteri din Bucuresti. A fost detasat la un regiment de artilerie din Germania si trimis la Univ. Tehnica din Berlin, unde in 1905, Coanda construia un “avion-racheta” pentru armata romana. In 1907 a urmat cursuri la Univ. din Liege iar in 1908 la Inst. Montefiore, din Belgia. In 1908 se intoarcea in Romania si parasea armata. In 1909 s-a inscris la Scoala superioara de aeronautica, nou infiintata la Paris. In 1910 devenea absolvent si sef al primei promotii de ingineri aeronautici. Ajutat de inginerii Eiffel si Painleve pentru obtinerea aprobarilor, Coanda a efectuat experimente aerodinamice dupa care construia primul avion cu propulsie reactiva – un avion cu reactie – fara elice, “Coanda-1910”. In decembrie 1910 a avut loc incercarea de zbor, dar Coanda, fara experienta de zbor, a distrus aparatul. Henri Coanda a construit avioane de mare performanta, de conceptie proprie, la Bristol, in Anglia, cunoscute ca avioanele “Bristol-Coanda” din 1911 pana in 1914 (era si director tehnic al uzinelor Bristol). S-a intors in Franta unde a inventat si construit, in 1916, un avion de recunoastere, precum si prima sanie-automobil cu motor cu reactie din lume si primul tren aerodinamic din lume. In 1933, Coanda inventa aerodina lenticulara. In 1934, inventa dispozitivul si efectul care avea sa ii poarte numele, “Efectul Coanda”, pentru care a obtinut brevet de inventie francez “Procedeu si dispozitiv pentru devierea unui curent de fluid ce patrunde intr-un alt fluid” si discul Volant, plus multe altele. Henri Coanda a revenit in Romania in 1969, ca director al “INCREST”. La Muzeul Aviatiei se afla 80 de colete cu 800 de kilograme de documente, brevete si lucrari elaborate in Romania de Henri Coanda (schitele unui sat al cercetarii in Delta Dunarii, sisteme de transport ale viitorului etc), donate statului roman de fiica savantului la sfarsitul anilor ‘90, cu obligatia de a fi prezentate cercetatorilor romani.

In 1910, medicul roman Ion (Ioan) Cantacuzino, cu doctorat in medicina la Paris, microbiolog, profesor universitar, descoperea fenomenul de aglutinare al unor microbi, cunoscut ca “Fenomenul Cantacuzino”. Inca din 1894 incepuse studiul si cercetarea vibrionului holeric, urmand apoi studiul pentru vaccinarea antiholerica, imunizarea activa impotriva dizenteriei si febrei tifoide etc. In perioada 1913 – 1916, implementa vaccinul antiholeric, numit si “Marea experienta romana” si punea la punct metoda de vaccinare antiholerica, cunoscuta ca “Metoda Cantacuzino”, care se foloseste si in prezent in tarile in care se semnalizeaza holera. Prof. univ. Dr. Ion Cantacuzino este fondatorul Scolii romanesti de Imunologie si Patologie experimentala, a fost director general al Serviciului Sanitar, a infiintat Institutul de Seruri si Vaccinuri, Laboratorul de Medicina Experimentala, Revista Stiintelor Medicale s.a. Ii datoram si faptul ca Romania a fost a II-a tara din lume, dupa Franta, care a introdus, in 1926, vaccinul BCG, pentru vaccinarea profilactica a nou-nascutilor, impotriva tuberculozei. In primul Razboi Mondial a organizat campaniile antiepidemice – tifos exantematic si holera – si campania antimalarica. Prof.univ. Dr. Ion Cantacuzino este cunoscut ca unul dintre cei mai mari profesori ai Romaniei universitare. 

Poveste cu holera si romani (nicio legatura cu “Dragostea in vremea holerei”). Precum bine stiti, ca adevaratul descoperitor al tratamentului anti-holeric este recunoscut oficial biologul rus Ilia Mecinikov, cunoscut pentru cercetarile sale de pionierat in domeniul sistemului imunitar care au dus la descoperirea tratamentului impotriva holerei si la atribuirea, in 1908, a premiului Nobel pentru Medicina “pentru cercetarile sale in domeniul fagocitozei”. Doar ca celebrul savant nu era tocmai rus. Ilia Mecinikov avea si origini romane paterne, ca descendent din familia carturarului Neculai Milescu Spatarul (nascut la Vaslui, in 1636). Mecinikov s-a nascut in 1845 la Harkov, in Ucraina – pe atunci facand parte din Imperiul Tarist. Ajuns in 1888 la Paris, Ilia Mecinikov a inceput sa lucreze la Institutul Pasteur, facand cercetari pentru imbunatatirea vaccinarii anti-rabice. Vaccinul fusese descoperit de Pasteur in 1885, iar ca urmare a descoperirii a fost infiintat institutul (metoda imbunatatita de tratare impotriva turbarii urma sa fie elaborata mai tarziu de savantul roman Victor Babes). Mecinikov a inceput sa faca si studii amanuntite pentru un tratament eficient impotriva holerei (noua ciuma), aparuta in 1817 in India, iar in Europa in 1830. Pasteur insa anuntase din 1881 ca “pusese la punct” un vaccin antiholeric, asa ca a luat in ras teoria radicala a lui Mecinikov, care sustinea ca “anumite celule albe devoreaza corpusculii daunatori, cum ar fi bacteriile” (cred ca Mecinikov studiase principiului imunitatii pasive din 1885 al lui Babes). Pasteur nu a fost de acord cu Mecinikov, dar acesta si-a continuat cercetarile pana in 1907, cand a descoperit mecanismul imunitatii contra bacteriilor si rolul globulelor albe in tratarea cu succes a holerei – proces cunoscut ca fagocitoza – pentru care Mecinikov a luat Nobel in 1908. Pe Wiki Answers, in lista inventatorilor si a inventiilor care le sunt atribuite, mi-a atras atentia numele Waldemar Haffkine (1860-1930), Russia/Switzerland, mentionat ca primul descoperitor al vaccinului anti-holera / anti-ciuma. Waldemar Mordecai Wolff Haffkine – nascut in Odesa ca Vladimir Aronovich Havkin – a plecat din Rusia in 1888, din motive religioase, ajungand in Elvetia, unde a studiat un an, iar in 1889 a plecat in Franta. La un an dupa Mecinikov, ajungea si Haffkine la Paris si incepea sa lucreze tot la Institutul Pasteur, ulterior Haffkine incepand sa studieze sub indrumarea biologului Ilia Mecinikov. Se sustine ca ajuns la Paris, Waldemar Haffkine a cercetat, incepand din 1889, vibrionul holeric (descoperit de Koch in 1883). A reusit sa izoleze o bacterie din care a pregatit un vaccin pe care l-a testat pe el insusi, pe 18 iulie 1892. Pe 30 iulie 1892 a raportat constatarile sale la Societatea de Biologie din Paris. Se spune ca atat Mecinikov cat si Pasteur, precum si alti functionari medicali din Europa nu ar fi fost de acord cu descoperirea lui Waldemar Haffkine, asa ca acesta a plecat in 1893 in India, unde ar fi incercat tratamentul sau, considerat cu succes, pe 25.000 de voluntari, dintre care cei mai multi au supravietuit, fiind astfel recunoscut ca fiind primul microbiolog care a dezvoltat si folosit vaccinul impotriva holerei. Si daca mediile internationale le-au recunoscut meritele lui Pasteur, Mecinikov si Haffkine, nu vad ca acelasi lucru sa se intample si in cazul romanul Dr. Ion Cantacuzino, care in martie 1893 isi incepea studiile pentru teza de doctorat in medicina la Institutul Pasteur din Paris, cu subiectul cerut chiar de catre Mecinikov: “Modul de distrugere a vibrionului holeric in organism, ca o contributie la studiul imunitatii”. Dupa studii si cercetari amanuntite, si-a sustinut lucrarea in 1894, in fata comisiei prezidate de Andre Cornil (cunoscut din colaborarea sa cu Victor Babes), dupa care a revenit in tara, ca profesor la Iasi. In 1896, Dr. Ion Cantacuzino devenea asistentul lui Mecinikov la Institutul Pasteur din Paris, unde, timp de 5 ani, dezvolta noi studii si cercetari pentru gasirea celor mai moderne si eficiente metode de distrugere a vibrionilor holerici, dar si cercetari asupra unor boli la pasari si studerea unor manifestari la animale (studii pe iepuri / organele fagocitare), publicand in 1901 lucrarea “Functiile fagocitare in regnul animal”, la Paris, cu o prefata a lui Mecinikov. Sa nu uitam ca in 1908, Mecinikov a luat Nobel exact pentru “cercetari in domeniul fagocitozei”. Savantul roman Dr. Ion Cantacuzino s-a intors la Bucuresti in 1901, fiind numit profesor la catedra experimentala a Facultatii de Medicina, la recomandarea lui Mecinikov. Din 1901 pana in 1910, Dr. Cantacuzino a facut numeroase cercetari si studii asupra bacililor paratuberculosi si a actiunii bacililor tuberculosi degresati, a bacilului morvei si infectiei cu streptococi, a modalitatii de resorbtie ale celulelor hepatice injectate in organism, asupra pepsinei, originii precipitinelor. Dr. Cantacuzino isi nota in 1903 sa rezolve infectia stereptococica, iar in 1904 se realizeaza primul ser antistreptococic din Romania. In 1911 a publicat prima sa lucrare despre cercetarea scarlatinei – celelalte realizari, incepand din 1910 sunt mentionate mai sus. Savantul roman Dr. Ion Cantacuzino a dus o munca de cercetare sustinuta, timp de 8 ani, care a dus la descoperirea tratamentul considerat ca cel “adevarat” al holerei si la castigarea unui premiu Nobel, iar “Metoda Cantacuzino” de vaccinare se aplica cu succes din 1913. In 2010, dupa cutremurul din Haiti, epidemia de holera ucisese in doar cateva zile 650 de oameni iar alti 10.000 erau internati in spitale. Holera este frecventa in Africa, mor oamenii cu miile. La o ora de la instalarea bacteriei se manifesta primele simptome, iar daca holera nu este tratata imediat intervine decesul, in doar 2 – 3 ore de la declansare. Romania, poate te gandesti mai bine cand lasi sa se distruga Institutul Cantacuzino din Bucuresti. Din 1921 pana in 2009 ne-a tot salvat viata. Sau Institutul Cantacuzino nu produce si “comision”? Iar noi putem ajuta institutul, solicitand serviciile pe care ni le ofera – aici gasiti oferta pentru 2013. 

Atunci cand faci un lucru, trebuie sa i te supui in totalitate” – Stefan Procopiu.

Savantul roman Procopiu este la fel de destept ca si savantul Einstein. Copilul Stefan Procopiu citea tot ce ii cadea in mana. Ca elev, Stefan Procopiu continua sa citeasca despre tot si toate, si asa se hotara sa isi indrepte destinul catre toate ramurile stiintei, dorind sa cunoasca universul si sa descopere “sensul realitatii si al vietii”. Stefan Procopiu este cel mai mare fizician al Romaniei si recunoscut ca atare pe plan international.

Stefan Procopiu, fizician, profesor universitar si academician roman, ar fi trebuit sa ia premiul Nobel pentru Fizica, pentru descoperirea „magnetonului”. Se spune ca desi a fost propus pentru premiu, pentru motivul total fals de „a nu fi popularizat la timp descoperirea”, premiul Nobel pentru Fizica nu ii este acordat lui Stefan Procopiu, ci danezului Niels Bohr, in 1922. Stefan Procopiu a calculat si demonstrat inaintea lui Bohr momentul magnetic al electronului. In prezent este cunoscut ca magnetonul „Bohr-Procopiu”. In 1912, inca student la Iasi, Stefan Procopiu a publicat prima lucrare citata la nivel international, despre tensiunea electromagnetica, observata in urma experientelor de laborator „Sur les elements d’energie” aparut in „ANN.SCIENT.Univ. Iassy”, 1912, Tom 7, pag. 280-290. In 1913 publica lucrarea „Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck” („Determination du Moment Magnetique moleculaire par la theorie des quanta M. Planck”) in „Bulletin Scientifique de l’Academie Roumanie de Sciences”. 1913 Tom 1. Pag. 151-157. Dupa ce a studiat teoria lui Planck si teoria magnetismului lui Langevin, Stefan Procopiu a stabilit, pentru prima data in lume, valoarea momentului magnetic molecular al electronului (a determinat constanta fizica a momentului magnetic) numit magnetonul teoretic. Stefan Procopiu a publicat din nou rezultatele in 1919, cu doi ani inaintea lui Bohr. Formula gasita de Stefan Procopiu a fost dedusa ulterior de Bohr si Einstein. Dar Bohr primeste Nobelul, in 1922, pentru „serviciul in studiul structurii atomilor si a radiatiilor emanate de acestia”. Einstein era deja laureat Nobel, din 1921, „pentru serviciul oferit Fizicii teoretice si in special pentru descoperirea efectului fotoelectric”. Einstein a dat explicatia matematica a Efectului fotoelectric pe baza ipotezelor cuantice formulate de Planck. La randul sau, fizicianul german Planck era laureat al premiului Nobel, din 1918, pentru „servicii oferite in avansarea Fizicii prin descoperirea cuantelor de energie”. Aici trebuie mentionat ca Stefan Procopiu a facut studii doctorale la Sorbona, in 1919 – 1924, unde i-a cunoscut pe cei doi savanti, Bohr si Einstein, cu care apoi a intretinut o lunga corespondenta. Si-a luat doctoratul in Stiinte Fizice la Sorbona, in 1924, cu lucrarea asupra „Birefringentei electrice a suspensiilor”. Stefan Procopiu ne-a lasat „Fenomenul Procopiu” (un nou fenomen optic, depolarizarea longitudinala a luminii de catre suspensii si coloizi), descoperit in 1921 in laboratoarele de la Sorbona si numit astfel de catre Prof. A. Boutaric, precum si 177 de lucrari stiintifice dar si „Efectul Procopiu”, descoperit in 1929 (discontinuitatile magnetice produse intr-un fir de material feromagnetic, la trecerea prin el a unui curent electric alternativ) – util astazi in domeniul dezvoltarii dispozitivelor de memorare pentru computere. Stefan Procopiu a publicat o lucrare, in 1913, despre Cercetarea experimentala asupra telegrafiei fara fir (wireless). In 1916, in timpul razboiului, a inventat un dispozitiv pentru localizarea gloantelor si adancimea ranilor din corpul soldatilor raniti. In 1954 a reusit sa stabileasca o metoda de determinare a magnetonului pe care o imbunatateste in 1963. Stefan Procopiu a fost singurul savant roman care a fost inclus in „Who’s Who – al fizicii mondiale” inca din timpul vietii si a fost dorit de mari universitati din SUA. Este considerat ca savantul european cu cele mai nobile contributii in domeniul magnetismului pamantului si autor al celor mai precise harti in domeniu (intre 1895 si 1954 a intocmit cele mai importante harti magnetice ale Romaniei). In 1947 a identificat o variatie a campului magnetic al Pamantului. Stefan Procopiu este primul care a solutionat o controversa care ii chinuia pe ceilalti oamenii de stiinta de decenii intregi: a stabilit ca incepand din anul 1932, momentul magnetic al globului terestru a inceput sa creasca, dupa ce, timp de peste 100 de ani, a scazut continuu. A determinat ca perioada de cca 500 de ani a acestei variatii. Stefan Procopiu a identificat o anomalie magnetica situata intre Iasi si Botosani. Stefan Procopiu a facut descoperiri in fizica, chimie si biologie care au adus stiintei mondiale o noua orientare, revolutionand concepte si metode. Stefan Procopiu nu a luat premiul Nobel, dar a fost timp de 2 ani membru in Comisia Mondiala de propuneri pentru premiul Nobel pentru Fizica. Un interviu-reportaj despre Stefan Procopiu cu Rodica Procopiu in JN, aici. Mai multe despre Stefan Procopiu – aici – si – aici.

Un medic roman inframicrobiolog nominalizat (si atat) la premiul Nobel a fost Dr. Constantin Levaditi. S-a nascut la Galati dar ramas orfan s-a mutat la Bucuresti, fiind crescut de o ruda. A studiat la Paris, in 1902 era doctor in medicina si a lucrat la Institutele Pasteur si Fournier din Paris. A revenit in Romania in 1920, dar pe motiv ca a criticat sistemul sanitar romanesc (ce noutate) nu a fost primit sa predea la nicio facultate din Bucuresti, Iasi sau Cluj. Dr. Levaditi a reusit, in 1913, pentru prima data in lume, sa cultive virusul poliomelitic pe alte celule decat cele nervoase, contribuind decisiv la crearea vaccinului antipoliomelitic – valoarea cercetarilor i-a adus nominalizarea la Nobel. Desi locuia la Paris, savantul a declarat in permanenta ca este roman. Dr. Constantin Levaditi este unul dintre fondatorii virusologiei si inframicrobiologiei moderne. Este considerat ca unul dintre cei mai mari specialisti in terapia sifilisului – tratamentul cu bismut – introdus de el pentru prima data in lume, in 1922. Studiile sale despre poliomielita, herpes, sifilis si encefalita sunt apreciate ca de mare interes practic si teoretic. La Bucuresti, Dr. Constantin Levaditi i-a fost student savantului Victor Babes, care l-a remarcat inca din 1892, ca pe un student exceptional. Victor Babes l-a incurajat in studiul si cercetarea de laborator si a publicat impreuna cu Levaditi primele sale lucrari stiintifice, in calitate de student. A terminat medicina in 1898, iar in 1900 a plecat la Paris pentru continuarea studiilor, cu o bursa de la „Asezamintele Brancovenesti si scrisori de recomandare de la Victor Babes catre Ilia Mecinikov si de la Constantin I. Istrati catre Armand Gautier. La Paris a lucrat si studiat, incepand din 1900, la Institutul Pasteur (unde Mecinikov era director adjunct) si timp de un an a facut cercetari pentru tratamentul sifilisului alaturi de Paul Ehrlich, om de stiinta german. – In 1908, germanul Paul Ehrlich lua premiul Nobel pentru Medicina, pentru „lucrarile in domeniul imunologiei si chimioterapiei sifilisului”, ca descoperitor al Salvarsanului, considerat ca primul medicament din lume impotriva sifilisului (si in alte opinii ca primul antibiotic din lume) – cunoscut si introdus in 1910 ca tratamentul cu arsenic. In 1922, romanul Constantin Levaditi introducea pentru prima data in lume tratamentul pentru eradicarea sifilisului, cel cu bismut, cel mai bun timp de 22 de ani – pentru care nu lua niciun premiu. Abia in 1944 s-a introdus penicilina in tratamentul sifilisului (pentru descoperirea penicilinei, scotianul Fleming a luat premiu Nobel, in 1945). Dr. Constantin Levaditi si-a luat doctoratul in 1902, la Paris. A colaborat cu austriacul Karl Landsteiner in 1909, la studiile pentru virusul poliomielitei. – In 1930, biologul Karl Landsteiner, devenit cetatean american in 1922, lua premiul Nobel pentru Medicina, pentru „lucrarile sale asupra grupelor sanguine” – primul sistem de clasificare a grupelor sanguine, Sistemul A B 0. In 1940, impreuna cu Alexander Wiener, Karl Landsteiner identifica factorul Rh. – A continuat sa lucreze la Institutul Pasteur, pana in 1941. Dr. Constantin Levaditi l-a avut ca student si pe romanul Stefan S. Nicolau, efectuand impreuna studii asupra virusului encefalitei. Dr. Constantin Levaditi a demonstrat, prin studiile sale, legatura dintre virusuri si cancer. In Dictionarele Medicale internationale este recunoscut pentru „Levaditi Method” / „Levaditi Stain” (metoda de demonstrare a prezentei bacteriei microscopice „Treponema Pallidum” (care cauzeaza sifilisul) in sectiuni de tesut / utilizarea petei cu nitrat de argint pentru innegrirea spirochetilor din „Treponema Pallidum” in sectiunile de tesut). Agentul patogen al sifilisului (Treponema Pallidum) fusese identificat in 1905 de Fritz Schaudinn si Erich Hoffmann, iar August Paul von Wassermann descoperea reactia serologica in 1906, impreuna cu Julius Citron si Albert Neisser (descoperitorul din 1872 al bacteriei care cauzeaza gonoreea). „Marea Cursa de eradicare a poliomielitei” a inceput abia in 1950, prin dezvoltarea de vaccinuri, iar cercetarile din 1913 ale Dr. Constantin Levaditi au contribuit decisiv la crearea vaccinului antipoliomelitic, creditat dupa 1950 cu reducerea numarului de cazuri de poliomielita la nivel mondial, de la sute de mii pe an la doar o mie pe an. Desi incepand din 1910 in lume a crescut dramatic numarul cazurilor de poliomielita si al epidemiilor, care au lasat zeci de mii de copii si adulti paralizati, iar cercetarile extrem de valoroase din 1913 ale Dr. Levaditi l-ar fi putut eradica inca de pe atunci prin noi cercetari, in 1914, premiul Nobel pentru Medicina nu a fost castigat de romanul Constantin Levaditi, ci de Robert Barany, medic neurolog si fiziolog, evreu maghiar pe linia paterna si polonez pe cea materna, nascut la Viena. – Barany a inceput cercetarile in 1903 la o clinica din Viena, care au dus la elaborarea unui tratament chirurgical pentru diverse tulburari ale organului vestibular. Premiul Nobel i-a fost acordat „pentru cercetarile sale privind fizilogia si aparatului vestibular (urechea interna)”. In 1915, la aflarea vestii castigarii premiului, cercuri medicale din Viena l-au acuzat pe Barany pe plagiat. Comisia Nobel a respins acuzatiile ca nefondate iar Barany a emigrat in Suedia in 1916.Dr. Constantin Levaditi a primit insa alte premii: Breant si Montyon ale Academiei de Stiinte din Paris; Premiul Expo. Int. de la Strasbourg; Marele Premiu „Cameron” al Universitatii din Edinburgh; Premiul „John Scott” al Univ. Philadelphia; Premiul Int. „Paul Erlich” pentru cimioterapie. A fost si membru al Academiilor de Medicina din Bucuresti si Paris, Doctor honoris causa al Academiei de Stiinte din Paris si Univ. din Amsterdam. In 1910 a fost ales membru corespondent, iar in 1926 membru de onoare – al Academiei Romane. In SUA, s-a scris in amintirea sa: „Numele lui Constantin Levaditi va fi onorat pentru tratamentul revolutionar al sifilisului cu bismut, pentru simplificarea reactiei Wassermann si pentru studiile sale remarcabile in poliomielita, encefalita, herpes si rabie. A fost decanul incontestabil al scolii franceze de bacteorologie, iar ultimii ani au coincis cu studii importante asupra antibioticelor ca penicilina, streptomicina, bacitracina, subtilin, polymxin, aureomycin, cloramfenicol. Ultima sa lucrare asupra terramicinei reprezinta cea mai autoritara revizie asupra subiectului”. Intr-adevar, in „Manualul Penicilinei” aflat la „Hastings Memorial Library, Department of Bacteriology, The University of Wisconsin” este citat si  Dr. Constantin Levaditi, insa ca „Levatidi and co-workers”. Acelasi nume gresit – Levatidi – il gasim si in cartea „Culturing Life: How Cells Became Technologies” – citat la pag. 110-111, cap. „Cells as Virus – Producing Factories”: C. Levatidi, „Symbiose entre le virus de la poliomyelite et les cellules des ganglions spinaux, a l’etat de la vie prolongee in vitro”. C. Levatidi, „Comptes rendus des Sciences de la Societe de Biologie” – 74 (1913): 1179. Dr. Constantin Levaditi este considerat de membrii Athens Medical Society – o mare dar necunoscuta personalitate a lumii stiintifice – „The unknown pioneer in immunology research”. In studiul prezentat de acestia, este omagiata prestigioasa activitate a savantului roman dar si faptul ca este nedrept ca acesta sa nu fie recunoscuta international. Dupa terminarea studiilor de medicina la Bucuresti, a plecat la Paris, unde timp de un an a facut cercetari alaturi de Paul Ehrlich. A lucrat in laboratorului lui Ilia Mecinikov de la Institutul Pasteur din Paris, iar dupa cativa ani a primit propriul sau laborator, de la Emile Roux, directorul institutului, unde a facut cercetari aproape toata viata. A colaborat cu Landsteiner, Lepine si Mecinikov. Rezultatele extraordinare ale cercetarilor Dr. Levaditi au fost publicate in presa franceza a vremii, dar din cauza modestiei pentru care era recunoscut, munca sa de cercetare in domeniul poliomielitei a fost umbrita de personalitatea austriacului Karl Landsteiner, care participase la cercetari in 1909. Membrii Athens Medical Society il considera pe Dr. Constantin Levaditi ca unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Europei in domeniul imunologiei si virusologiei. Mai multe aici si aici. Despre Seful de laborator si de serviciu, Profesorul Levaditi de la Institutului Pasteur – aici.

Cea mai dureroasa (si mediatizata) pierdere a noastra, Insulina (cred ca reprezinta prima recunoastere internationala a unui furt) si premiul Nobel pentru Medicina sau Fiziologie – neacordat medicului si fiziologului Prof. univ. Dr. Nicolae Paulescu, pentru descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pacreas – Pancreina (numita ulterior Insulina). In 1916, Nicolae Paulescu, absolvent al facultatii de medicina, cu doctorate in fiziologie si stiinte naturale, toate la Universite de Paris, a reusit sa izoleze pancreina, pe care a injectat-o unor caini diabetici. A observat ca in scurt timp glicemia lor patologica a revenit la normal. Nu a mai apucat sa isi termine experimentele pentru ca a fost inrolat si a plecat in razboi. Dupa razboi isi continua cercetarile iar in 1920 si in 1921 publica mai multe studii, in limba franceza, foarte detaliate despre cercetare si rezultat, Pancreina – in Franta si in Belgia (in 1922 a brevetat-o). “Archives Internationales de Physiologie” din Liege, Belgia, confirma primirea documentelor pe 22 iunie 1921 despre descoperirea Pancreinei “reusirea cu succes a izolarii hormonului antidiabetic si testarea pe caini”, de la N. Paulescu, pe care le-a publicat pe 31 august 1921. In vara anului 1921, un medic ortoped si un student la medicina (Banting, canadian si Best, american) “descopereau” si ei acelasi lucru, fara cercetari sau studii, doar fiind in posesia publicatiilor despre cercetarile lui Paulescu, precum si ale lui Zuelzer si Kleiner. Banting si Best au tradus lucrarile lui Paulescu din august 1921, din franceza in engleza, si in scurt timp au inceput sa faca studii si cercetari, impreuna cu John Macleod, medic si fiziolog scotian. Au reusit sa produca un extract purificat, avand la indemana laboratoare dotate si biochimisti, dupa care au facut teste pacientilor internati in clinica din Toronto. Pe 31 decembrie 1921, cei trei anuntau public “descoperirea Insulinei” si testarea sa cu succes la om. “Descoperirea insulinei” de catre Banting, Best si Macleod a fost publicata in februarie 1922, in “Journal of Laboratory and Clinical Medicine”, Toronto. Premiul Nobel pentru Medicina / Fiziologie a fost acordat in 1923 lui Banting, Best si Macleod (Canada si Marea Britanie) pentru “contributia adusa in descoperirea si introducerea terapeutica a insulinei”. Fiziologul scotian Ian Murray a fost primul care a declarat ca Banting si Best au fost “niste” cercetatori care doar au confirmat descoperirea lui Nicolae Paulescu. Ian Murray a initiat o campanie internationala pentru recunoasterea meritelor Prof. Dr. Nicolae Paulescu. In 1969, vicepresedintele Fundatiei Nobel, Prof. A.W.K. Tiselius, recunoastea meritele savantului roman Nicolae Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic, declarand ca “spera ca opera de pionierat a savantului Paulescu va fi elogiata asa cum se cuvine la forurile stiintifice internationale”. Documente care atesta valoarea cercetarilor savantului roman Nicolae Paulescu gasiti in cartea Prof. Ioan Pavel din 1976 “The Priority of N.C. Paulescu in the Discovery of Insulin”. Sunt insa si voci care sustin ca Nicolae Paulescu nu ar fi fost propus pentru premiu la comisie, iar cand a aparut propunerea pentru el a fost prea tarziu.

Cred ca inginerul roman George (Gogu) Constantinescu merita toata consideratia din partea noastra. Prea putin cunoscuta, in parte si din cauza caracterului secret din timpul razboiului, creatia stiintifica a acestui roman este fantastica. A creat un nou domeniu al mecanicii, Sonicitatea. Aviatia britanica a obtinut suprematia asupra nemtilor in Primul Razboi Mondial folosind prima aplicatie a inventatorului roman, montata pe avioanele britanice de lupta, cu cadenta de tragere sincronizata cu rotatiile elicelor (net superioara noii tehnologii nemtesti de tragere printre elicele avionului). „The Times”, 29 martie 1920: „Vice Maresalul Sir John Maitland a prezidat sambata o prelegere a domnului Gogu Constatinescu in Sonicitate – transmiterea puterii prin vibratii – data la Politehnica, sub auspiciile unei serii de prelegeri pentru profesorii Consiliului Tinutului Londrei. Sir John Maitland a spus ca datorita domnului Constatinescu si dispozitivului de tragere pe care l-a inventat, noi am detinut suprematia peste germani in aer, asa cum am facut-o”. Teoria Sonicitatii lui George Constantinescu consta in metoda de transmitere a energiei (puterii) prin vibratii (unde de presiune) in corpurile lichide, solide sau gaze, utilizand proprietatea de compresibilitate a lichidelor. Teoria a fost considerata nerealizabila de catre americani si i-au refuzat brevetarea. Inventatorul si-a aplicat teoria in alte inventii: motorul sonic, pompa sonica, ciocanul sonic. Dispozitivul sonic de tragere sincronizata (cunoscut ca mitraliera sonica Constantinescu / Constantinesco Fire Control Gear) – cel mai performant sistem de sincronizare a tragerii la avioane, a fost inventat in 1915. A urmat tunul sonic. A inventat apoi primul schimbator de viteze automat “Convertorul Gogu Constantinescu”, cutia de viteze automata pentru automobile si locomotive, fara ambreiaj si roti dintate – proiectata si construita avand la baza efectul inertial al maselor in miscare. A inventat primul calorifer sonic, demonstrand efectul termic al sonicitatii. A lasat umanitatii 317 inventii – prima in 1907 – brevetate (o parte din ele patentate), in Austria, Danemarca, Elvetia, Franta, Germania, Marea Britanie, Romania si SUA – pana in 1965, cand a murit. George Constantinescu a stabilit o legatura intre muzica si fizica, demonstrand apoi ca muzica poate fi transpusa in formule matematice. Ii datoram lui George Constantinescu inventarea materialului pe baza de pacura (devenit in timp asfaltul) si folosirea pentru prima data in Romania a betonului armat. A construit sau refacut si consolidat, dupa planurile diferitilor arhitecti: Marea Moschee din Constanta, Palatul Patriarhiei, hotelul Athenee Palace, castelul de apa de la Peris, poduri, toate construite din beton-armat, a consolidat cupola fostei camere a deputatilor de la Palatului Patriarhiei. Mai multe puteti afla din cartile publicate in 2006: „Inventeurs de genie. Gogu Constantinescu”, Editura Mediamira Cluj; „Tratat de Teoria Sonicitatii” si „Integrala Invențiilor” in 4 volume, Editura Performantica a Institutului Național de Inventică, Iasi 2006. Mai multe aici si aici

In 1916, medicul roman Daniel Danielopolu, fiziolog si farmacolog, doctor in medicina si chirurgie, profesor universitar, era creatorul metodei viscerografice in medicina experimentala si clinica. A abordat, printre primii in lume, conceptia descrierii functiilor biologice – prezentarea organismelor si a functiilor organelor ca pe niste sisteme, astazi cunoscuta ca biocibernetica. A introdus proba atropinei si ortostatismului in investigarea sistemului neurovegetativ si terapia cu strofantina in doze fractionate in insuficienta cardiaca. A infiintat Academia de Medicina. A militat pentru infiintarea, in 1948, a Institutului de Fiziologie Normala si Patologica.

In 1921, inginerul Aurel Persu inventa si construia primul automobil cu profil aerodinamic din lume. A absolvit Scoala Superioara Tehnica din Berlin ca sef de promotie, in 1913. Iar in 1914 a primit o medalie din partea unui minister din Germania pentru “un studiu deosebit in domeniul comportarilor navelor in spatiul cosmic”. A brevetat masina in Germania in 1924 (cererea de brevet fiind facuta in 1922 “Automobil de forma aerodinamica cu patru roti montate inauntrul formei aerodinamice” automobilul fara diferential, de forma “picaturii de apa in cadere”, cu motor in spate. Masina a fost construita din banii sai. A adus masina in Romania si a donat-o, in stare de functionare, Muzeului Tehnic, in 1969, cu peste 120.000 km la bord. Ford si General Motors au vrut sa cumpere brevetul dar Aurel Persu nu a vrut sa o vanda, uzinele negarantand construirea.

Stefania Maracineanu, chimista si fiziciana, ar fi fost prima femeie din Romania laureata a unui premiu Nobel pentru Chimie, pentru descoperirea in 1924 a radioactivitatii artificiale. Dar pentru ca oamenii sunt cum sunt, l-au luat, in 1935, Irene Joliot-Curie (fiica savantilor Pierre si Marie Curie) si sotul sau, Jean Frederic Joliot-Curie, pentru ca ar fi descoperit in 1934 un element radioactiv artificial (o forma radioactiva a fosforului) – radioactivitatea artificiala. Legatura Stefaniei Maracineanu cu familia Joliot-Curie a fost prin faptul ca a urmat cursurile de radioactivitate de la Institutul Radiului din Paris, tinute de Marie Curie. In timp ce lucra la teza de doctorat, Stefania Maracineanu a identificat fenomentul radioactivitatii artificiale si a publicat cercetarile in 1924, in mai multe reviste de specialitate. Stefania Maracineanu a obtinut doctoratul la Sorbona, tot in 1924, primind calificativul „Tres Honorable”. In 1925, Stefania Maracineanu a fost numita asistent universitar la Facultatea de Stiinte din Bucuresti unde intemeia primul Laborator de Radioactivitate din Romania, pentru care a cumparat aparatura din banii proprii. In 1934, intr-un articol din „Neues Wiener Journal”, Irene Joliot-Curie recunoastea meritele Stefaniei Maracineanu: „Ne amintim ca savanta romana domnisoara Maracineanu a anuntat in 1924 descoperirea radioactivitatii artificiale”. Cerand un grad superior la facultate, Stefania Maracineanu ii scria regelui Carol al II-lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin*, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carei fruct s-a bucurat dna. Joliot Curie, recomandata de insusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie” – (Jean-Baptiste Perrin, fizician francez laureat in 1926 cu premiul Nobel pentru Fizica, profesor la Sorbona). De la Stefania Maracineanu, impreuna cu profesorii Bungetianu si Karpen, ne-a ramas procedeul de declansare artificiala a ploii, cu ajutorul unor saruri radioactive. Tot impreuna au reusit sa stabileasca legatura intre cutremure si precipitatii. Stefania Maracineanu a semnalat pentru prima data ca in ajunul producerii unui cutremur creste radioactivitatea in zona epicentrului. Stefania Maracineanu a provocat in 1931 prima ploaie artificiala din lume, in Baragan. Guvernul francez i-a acordat sprijin pentru a-si continua studiile in Algeria. Mai multe aici

In 1924, inginerul roman Dumitru Daponte, inventator, prezenta aparatul si modalitatea de proiectare a filmului in relief la Londra, la Universitatea din Liverpool si la Universitatea din Paris. Este cunoscut international pentru inventia de pionierat in cinematografia in relief – redarea imaginilor in relief (in profunzime). A lucrat la aceasta inventie incepand din 1916, realizand un aparat pentru obtinerea efectului stereoscopic, o camera cu doua obiective si un reglor al distantei intre obiective.

In 1928, inventatorul roman Anastase Dragomir construia prima cabina catapultabila din lume – scaunul aeronautic ejectabil / catapultabil. Preocupat de modalitatea de salvare a pilotilor si a pasagerilor in caz de accidente aviatice, Anastase Dragomir a conceput cateva proiecte, dupa care a plecat in Franta, pentru a lucra in uzinele de avioane, in ideea de a-si perfectiona si realiza proiectul. In noiembrie 1928 cerea brevetarea, in Franta, pentru inventia “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne”. Modelul a fost testat cu succes in 1929, la Paris Orly, cu un avion Farman in care se amenajase cabina, la indicatiile lui Anastase Dragomir. Presa franceza a acordat romanului premiera mondiala in domeniu, cu mare succes, subliniind importanta inventiei pentru aviatie. Solutia propusa de Anastase Dragomir pentru autostabilizarea cabinei in cadere a fost cea prin folosirea a doua parasute auxiliare. Trei luni mai tarziu (octombrie 1929) a fost testata si la Baneasa Bucuresti, pe o avioneta AVIA. In 1930 a obtinut brevetul in Franta 678566/02.04.1930, pentru “Cabina catapultabila” prin podeaua avionului. Intors in Romania, Anastase Dragomir breveteaza o noua inventie, in 1950, pentru “celula parasutata” (brevet nr. 40658/1950) – un spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, prevazut cu un dispozitiv mecanic pentru debitarea oxigenului necesar vietii – masca de oxigen (in cazul zborului la mare inaltime). In 1959 cerea brevetarea, tot in Romania pentru “construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile pentru salvarea pasagerilor” si obtinea in 1960 brevetul 41424/1960. Inventiile lui Anastase Dragomir sunt materializate astazi in ceea ce reprezinta scaunul ejectabil pentru noile tipuri de avioane supersonice militare. Realizarile inventatorului roman sunt prezentate si in “Technique des Avions”, autor Jules Foch. Mai multe aici

In 1929, Hermann Oberth (Fritz Hann) din Sibiu, construia si lansa experimental prima racheta cu combustibil lichid din lume. A inventat conceptul de ardere in etape al combustibilului. Hermann Oberth este unul dintre parintii fondatori ai stiintei rachetei si astronauticii, impreuna cu rusul Konstantin Tiolkovski si americanul Robert Goddat. Nu s-au intalnit si nu au comunicat niciodata. Cercetarile au avut loc in mod independent dar concluziile au fost identice in esenta. Hermann Oberth a fost fascinat din copilarie de subiectele din cartile scriitorului Jules Verne (scriitor care nu a luat premiu Nobel). Influentat de subiectul cartilor a construit primul model de racheta cand avea 14 ani. S-a inscris la medicina, la Munchen, apoi ca medic militar a mers pe front, in Primul Razboi Mondial. La terminarea razboiului nu a mai vrut sa profeseze ca medic. S-a inscris la Fizica, tot la Munchen. Lucrarea sa de doctorat, “Despre Stiinta rachetelor” a fost respinsa in 1922 de universitatea germana, fiind considerata utopica (idem Vuia, in 1906). Si-a tiparit totusi lucrarea si a publicat-o. In 1923 si 1929 a scris doua carti despre calatoria in spatiu iar in 1929 a fost consultant pentru un film, la Berlin. Tot in 1929 isi lanseaza experimental prima sa racheta cu combustibil lichid, “Kegelduse”. Cand a fost construita prima racheta din lume “A4” au fost folosite 95 dintre inventiile si recomandarile sale. In 1938 s-a mutat din Sibiu la Viena, apoi la Drezda si in final la Peenemunde, sub numele de Fritz Hann. In 1953 pleaca in SUA si lucreaza la studiul “Dezvoltarea tehnologiei spatiale in urmatorii zece ani”. In 1960 a lucrat la Convair SUA, consultant tehnic pentru dezvoltarea rachetelor Atlas. Este cunoscut ca “Parintele navigatiei spatiale”.

In 1930, inginerul roman Elie Carafoli inventa avionul cu aripa joasa si realiza conceptia avioanelor IAR 12, produse in Romania cu performante remarcabile. Elie Carafoli a terminat Politehnica la Bucuresti si si-a luat doctoratul in fizica si matematica la Sorbona dupa care a lucrat la Saint-Cyr, in Laboratorul Aerotehnic, unde realiza un tunel aerodinamic pentru vizualizarea miscarilor fluidelor pentru care a luat medalia de argint in 1928. La Bucuresti deschidea primul curs de aeronautica la Politehnica, in 1928, precursorul Facultatii de Aeronave. Inginerul constructor de avioane Elie Carafoli este considerat unul dintre pionierii aerodinamicii.

In 1932, inginerul roman Ion St. Basgan inventa forajul cu aplicatia sonicitatii, revolutionant tehnica mondiala a forajului, impreuna cu “Efectul Basgan”. Ion St. Basgan a facut liceul la Iasi si Scoala Superioara de Mine si Metalurgie din Leoben, Austria. Si-a luat doctoratul tot la Leoben, in 1933 – a publicat teza de doctorat in 1934, cu o prefata semnata de savantul George Gogu Constantinescu (descoperitorul Sonicitatii). Inginerul roman a brevetat inventia in Romania, in 1934 – “Metoda pentru imbunatatirea randamentului si perfectionarea forajului rotativ, prin rotatie percitanta si prin amortizarea presiunilor hidromecanice” si in SUA, in 1937 – “Rotary Well Drilling Apparatus”. Ulterior a perfectionat tehnica si a obtinut un nou brevet, in 1945, in Romania “Forajul prin ciocan Rotary”. Tehnica lui Basgan a fost folosita cu succes inca de la inceputul aparirtiei in Romania, iar din 1937 si in SUA, de catre mari companii petroliere, din care industriasii americani s-au imbogatit cu miliarde de dolari. Inventiile lui Basgan au fost sechestrate pe timpul razboiului si deblocate abia in 1965, de catre justitia din SUA. Dar inventatorul nu a reusit sa isi recupereze drepturile de autor, evaluate de o comisie germana la 8,4 miliarde de dolari. In 1967, Basgan breveta o alta inventie, prin care era depasita bariera de 8.000 m adancime – “Sistem de foraj rotativ si percutant cu frecvente sonice, limitarea efectului presiunii arhimedice – si instalatia si aparatura aferenta” – in Franta, SUA, Portugalia si Emiratele Arabe Unite. Ion Basgan a publicat peste 60 de studii, cercetari si articole, despre tehnica forajului. In 2012, JN si Adevarul publicau articole despre mostenitorii inventatorului Basgan, care cereau SUA 100 de miliarde USD pentru drepturile de folosire ale brevetului de inventie, iar Romaniei i-a fost ceruta suma de 6 miliarde de euro pentru nationalizarea inventiei, respectiv a tehnicii de foraj Basgan – in timpul comunismului, firma lui Basgan a fost nationalizata de statul roman.

In 1938 si 1939, Dr. Stefan Odobleja, medic militar, autor, scriitor si filozof roman, recunoscut abia dupa moartea sa ca precursor mondial al ciberneticii generalizate, publica prima lucrare de acest gen din lume, “Psihologia consonantista” / “Psihologie consonantiste”. Lucrarea sa in 2 volume in limba franceza, scrisa la Lugoj, gata de tipar inca din 1937 si publicata la Paris in 1938 si 1939 (libraria Maloine), a stat la baza ciberneticii mondiale, considerata o descoperire remarcabila a secolului trecut. In aceasta lucrare se regaseste prima varianta din lume a Conceptiei cibernetice generalizate si se demonstreaza caracterul multi si interdisciplinar a acesteia. Ca om de stiinta, Stefan Odobleja a fost ignorat si in Romania, iar opera sa a ramas aproape necunoscuta – sau s-a dorit sa fie necunoscuta – pana in 1982, cand a fost tradusa in limba romana si publicata la Bucuresti. Cibernetica este teoria controlului prin retroactiune si se ocupa de modul in care un sistem – mecanic, biologic, digital – prelucreaza informatiile si reactioneaza la acestea; se intereseaza de modul in care sistemele se modifica sau permit modificari pentru a-si optimiza actiunile. O prima lucrare-studiu a Dr. Odobleja a fost publicata in 1929 – “Metoda de transonanta toracica” – in care se enunta pentru prima data “Legea reversibilitatii”. Dr. Stefan Odobleja este un alt roman care si-a dorit premiul Nobel. L-a pierdut, inca din anii ’40, asa cum mult timp a pierdut si recunoasterea nationala si internationala, ca parinte al ciberneticii generalizate. In plus a fost si furat. Intre 1939 si 1942, Dr. Odobleja a trimis peste 150 de exemplare ale celor 2 volume “Psihologie consonantiste”, comisiei de acordare a premiului, bibliotecilor si unor personalitati din marile orase europene, dar si in SUA si Asia. Comisia de acordare a premiului a sustinut ca din cauza razboiului nu a fost primit materialul stiintific (capodopera stiintifica) trimis de autor. In 1937, Dr. Stefan Odobleja a participat la un congres international al medicilor militari si a dat o instiintare despre cartea sa participantilor, printre care si doi medici militari americani. In 1941 a aparut o recenzie a lucrarii sale in revista “Psychological Abstracts”, publicatie a American Psychological Abstracts Association. Aceiasi doi medici americani participanti la congresul din 1937 urmau sa faca parte in timpul razboiului dintr-o echipa de cercetatori condusa de matematicianul american Norbert Wiener, in prezent considerat de unii ca intemeietorul ciberneticii din momentul in care, in 1948, isi publica cartea “Cybernetics or Control and Communications in the Animal ant the Machine” in care descrie principiul de baza. Cei care au citit cele doua lucrari sustin ca cea a americanului din 1948 se aseamana pana la a fi confundata cu cea a romanului din 1938 si 1939. Norbert Wiener a avut norocul sa studieze practic, in timpul razboiului, iar cartea sa are in plus descrierea catorva inventii. Dr. Stefan Odobleja a fost ales post-mortem membru al Academiei Romane. Mai multe aici. Psihologia consonantistă“ a apărut la Paris în anii 1938-1939 în două volume: „Psychologie consonantiste“, Libraire Maloine, Paris. Cartea a fost anunţată ca fiind gata de tipar încă din anul 1937. Acest anunţ a fost făcut cu ocazia Congresului internaţional de medicină militară ţinut la București în 1937, unde Dr. Ştefan Odobleja, a obţinut premiul „Medic general dr. Alexandru Papiu” cu lucrarea „La phonoscopie” şi a lansat un prospect prin care anunţa că  lucrarea despre psihologia consonantistă este gata de tipar. La acel congres din 1937, la Bucuresti, fiind internaţional, au participat medici militari avizaţi din toate ţările. Un larg interes asupra conţinutului cărţii l-a manifestat medicul şef al flotei a 7-a americane din Mediterana, William Seaman Bainbridge, care a anunţat această apariţie în Statele Unite ale Americii. Totodată, revista americană Psihological Abstract – care publica în coloanele ei cele mai de vârf cercetări obţinute în întreaga lume –  a făcut o recenzie psihologiei consonantiste. Dr. Odobleja a fost cunoscut în acei ani pe plan internaţional, deoarece a participat cu articole de specialitate la întrunirile ştiinţifice, întruniri la care s-a făcut repede remarcat datorită ideilor sale de avangardă la acele timpuri, iar lucrările sale au fost redactate într-o limbă de circulaţie internaţională, limba franceză. Ştefan Odobleja a fost conştient de originalitatea ideilor sale şi de aceea s-a adresat lumii ştiinţifice internaţionale. El, ca medic, a prevăzut începerea războiului la care a participat activ ca medic militar de regiment şi nu era convins că va scăpa cu viaţă. A suportat grozăviile celui de-al Doilea Război Mondial, iar după încheierea acestuia a fost învinuit, ca orice ofiţer activ, medic de regiment, că a luptat pe frontul de răsărit. Aşa stând lucrurile, nu era momentul să mai aducă la cunoştinţă că a scris în limba franceză, când în ţara noastră apăruseră liste cu cărţi epurate şi cărora li s-a dat foc în public. Dacă comiteai „imprudenţa“ să fi deţinut unul din titlurile epurate, te alegeai cu opt ani de temniţă! După război, România a fost izolată de lumea liberă, nu se putea lua legătura cu Occidentul. Într-o noapte din anul 1953 au fost arestaţi  toţi medicii militari de pe cuprinsul ţării. România era condusă de la Moscova prin politrucii acelor vremuri de teroare stalinistă. A urmat o perioadă de rusificare a ţării, tot ce apărea era „meritul“ oamenilor de ştiinţă sovietici, iar cibernetica era considerată o ştiinţă reacţionară de care se foloseau imperialiştii ca să distrugă „minunatele“ cuceriri revoluţionare ale socialismului. Abia după 1968, România a început să aibă un fel de deschidere internaţională, au început schimburile culturale cu Occidentul. În acea perioadă, Dr. Odobleja era permanent în contact cu lumea ştiinţifică, urmărind apariţiile din publicaţiile de atunci din România, cărora li s-a adresat prin articole şi care au fost luate în seamă din ce în ce mai mult. Au apărut discuţii polemice cu diferiţi specialiști, cum a fost  N. Mărgineanu de la Cluj, care a predat la Harvard. Acesta, iniţial, a fost un partizan al lui Norbert Wiener, dar după ce a cunoscut „Psihologia Consonantistă“ a tatălui meu a admis că există similitudini între cele două opere. De asemenea, s-a adresat Academiei Române cu un memoriu care a atras atenţia specialiştilor de înaltă ţinută academică şi care au analizat cu multă atenţie şi discernământ opera sa şi cercetătorilor străini: Robert Mantz, J. Rudal, D.L. Szekely, L. Shiberni. În 1975 a avut loc, la Bucureşti, Congresul internaţional de cibernetică şi sisteme, unde Odobleja a participat cu lucrarea Psihologia Consonantistă şi a reuşit să prezinte şi o expunere. Şi asta, susţinerea expunerii, s-a putut face numai cu aprobarea şefului secţiei de cibernetică, prof. Masturzo din Italia, deoarece anumiţi aşa-zişi ciberticieni români, anume I. C. Bilciu, au făcut tot ce e posibil să nu se afle că în România a apărut „Psihologia Consonantistă“ a lui Ştefan Odobleja. Acest Bilciu făcea parte din acoliţii lui Manea Mănescu, cel supus familiei conducătoare şi, în mod special, „savantei de renume mondial“. Începând din 1975, „Psihologia Consonantistă“ a fost întoarsă pe toate feţele de academicienii: Mihai Drăgănescu, Alexandru Surdu, prof. Cornel Ţăranu, Titus Dumitrescu, Liviu Petrina şi alţii”. „În august 1978 a avut loc Congresul de cibernetică şi sisteme de la Amsterdam, unde s-au aniversat 30 de ani de la apariţia ciberneticii lui Norbert Wiener. Datorită faptului că Ştefan Odobleja era ţintuit la pat de o boală nemiloasă, cu toate că a avut toate formele internaţionale de participare, s-a hotărât, în ultimă instanţă, ca lucrarea sa, „Diversitate şi unitate în cibernetică“, să fie prezentată de un delegat, ing. S. Bajureanu. După prezentarea lucrării lui Odobleja, s-a scandat „40 de ani de cibernetică“ (deşi se aniversau „30 de ani de cibernetică“ şi pe Norbert Wiener). Lucrările congresului internaţional de cibernetică şi sisteme din 1978 au fost conduse de J. Rosse care, văzând recunoaşterea priorităţii româneşti, a venit în România şi a pus medalia N. Wiener în pieptul lui Nicolae Ceauşescu pentru merite în cibernetică”. „În anul 1982 a avut loc la Lugoj o masă rotundă la care s-a decis înfiinţarea Academiei de Cibernetică „Ştefan Odobleja“ cu sediul la Lugano (Elveţia), după codul elveţian. Preşedinte de onoare al acestei academii a fost prof. Iosif Constantin Drăgan, iar preşedinte executiv – prof. Paul Postelnicu, cel care avea inventate patru legi în cibernetica tehnică. În enciclopedia Larousse este consemnat Ştefan Odobleja ca precursor în cibernetică. Această recunoaştere este făcută cu mare obiectivitate. Enciclopedia Britanică este mult mai politizată şi asta deoarece J. Rosse, cel care a condus congresele internaţionale de cibernetică din perioada 1975-1978 şi a decernat medalia de cibernetică lui Nicolae Ceauşescu (gafă politică), este obligat să treacă sub tăcere meritele lui Ştefan Odobleja. Manuscrisele lui Ştefan Odobleja de la Arhivele Statului însumează 250.000 – 280.000 de file, din care 50.000 de file sunt manuscrise de logică”. – Mai multe in interviul cu fiul savantului, aici.

In 1949/1950, inventatorul roman Virgilius Justin Capra proiecta si construia un dispozitiv cu motor, care pornea la comanda verbala. In 1955 construia automobilul “Virgilius” cu doua roti, echipat cu motor de avion, prima inventie omologata. In 1956 proiecta, realiza si experimenta prima versiune a primul aparat individual de zbor din lume, cunoscut si ca “rucsacul zburator” / “aparat portabil pentru zbor individual”. Cautand sprijin pentru realizare in serie, face o demonstratie la ambasada SUA din Bucuresti. Justin Capra este arestat de securitate si anchetat, pe motiv ca ar fi vrut sa fuga din tara. Este eliberat dar i se interzice dreptul de a profesa si, pentru a se intretine a fost nevoit sa spele masini si sa mature. In 1958, Justin Capra realiza prototipul “rucsacului zburator” – cunoscut si ca “rachetonaut” – ceea ce americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings testau ca “centura zburatoare” insusindu-si inventia romanului, lansata apoi in fabricatia de serie. Inventia a fost furata de americani de la Justin Capra, testata in 1961 si brevetata in 1962, in SUA, de Wendell Moore. In 2002 americanii au recunoscut oficial ca ideea a apartinut romanului Justin Capra. In Romania nu a fost niciodata inclusa in productia de serie. Rucsacul zburator a fost folosit de cosmonauti, de deplasarile intercapsulare.  In prezent, aparatul a fost modificat si este folosit pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere. In 1961 inventa “Cutia neagra”, dispozitiv care poate reduce partial gravitatia corpurilor; in 1964 construia primul elicopter portativ pentru juniori; in 1966-1968 contruia aparatul de zbor individual cu azot lichid si automobilul cu caroserie fluida. In 1967 se intalnea si colabora (pe antigravitatie) cu savantul Henri Coanda. Impreuna au incercat sa realizeze micsorarea masei (greutatii) unui obiect (Justin Capra plecand de la Teoria vibratiei, iar Henri Coanda de la Teoria spinului). Au reusit ceva dar experimental a ramas in faza stadiului de laborator. In 1968 realiza varianta cu perhidrol a “rucsacului zburator”, testat cu success de parasutistul Vasile Sebe. In 1973 crea prima “Soleta”, cel mai mic autoturism din lume, urmata de o serie de prototipuri, precum si o motoreta unica in lume care functioneaza cu acumulatori. In 2007-2008, Justin Capra, impreuna cu Marian Velcea si Alex Munteanu, lansa “Oblio 3C”, la Targul Inventika Bucuresti – si “Troty”, primul vehicul la purtator (un triciclu portabil). De-a jungul timpului, Justin Capra a mai colaborat cu Karlo Johann Wilde (antigravitatie), Ion Purica (fizica fundamentala) si Eugen Macovschi (problematica viului). Justin Capra a brevetat si Efectul pelicular, inventie despre care spune ca nu ii apartine in totalitate, fiind influentat de experientele lui Magnuss si Bernoulli. Virgilius Justin Capra este inginer, fizician, inventator si profesor – “de meserie roman si credincios”, un “copil-problema”, denumit si “ala”, este protector al mediului si se defineste ca persoana – “atipic”. Crede ca mintea ne-o da Dumnezeu si ca inainte de toate, suntem spirit. A infiintat o fundatie prin care ii ajuta pe copiii foarte destepti ai Romaniei, la ideea (si impreuna) profesorului Florian Colceag, renumit matematician. Inca din anii ’60, inventiile lui Justin Capra au ajuns pana la oamenii de stiinta de la NASA – un articol Adevarul, din care il puteti cunoaste pe Justin Capra ca om si in care puteti vedea si fotografii ale inventiilor – aici. 

In 1952, medicul roman Ana Aslan inventa si prepara vitamina H3 – Gerovitalul – produs geriatric brevetat in peste 30 de tari. Tot in 1952, Dr. Ana Aslan a primit Premiul International si Medalia “Leon Bernard” al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, pentru contributia adusa la dezvoltarea gerontologiei si geriatriei. Dr. Ana Aslan, specialist in gerontologie, a mai inventat in 1980, impreuna cu farmacist Elena Polovrageanu, un alt produs geriatric, Aslavital. Si, nu in ultimul rand, i se datoreaza vestitul Institut, la care au fost tratate persoane vestite si personalitati ale lumii.

In 1961, fizicianul roman Ion I. Agarbiceanu, specialist in fizica si spectroscopie, impreuna cu colectivul laboratorului de metode optice de la IFA Bucuresti, finaliza construirea primul laser functional cu gaz din Romania, original si breverat, situandu-se pe locul IV in lume pentru un laser functional construit, iar ca tara pe locul 3, dupa SUA si Rusia. Comunicarea stiintifica a realizarii primului laser romanesc s-a facut in 1962 “Contributions a l’etude des lasers aux gas”. A fost prezentata si la Paris, la “Congress on Quantum Electronics”, din 12 februarie 1963. Fizicianul Ion I. Agarbiceanu (fiul scriitorului) a absolvit in 1930, ca inginer, Institutul Electrotehnic din Bucuresti, iar in 1934 facultatea de fizica din Paris, cu teza de doctorat in domeniul spectroscopiei. Fizicianul roman prof. univ. Ion I. Agarbiceanu a lucrat cativa ani la catedra savantului Albert Einstein (idem si chimistul roman prof.univ. Iosif Auslander, de la Institutul Politehnic Bucuresti). In 1956, fizicianul Ion I. Agarbiceanu organiza laboratorul de Metode Optice in Fizica Nucleara la Institutul de Fizica Atomica din Bucuresti. In acest laborator a construit Ion I. Agarbiceanu si colectivul sau, primul laser romanesc cu gaz, dupa o conceptie originala si brevetata. A fost profesor universitar la Institutul de Petrol si Gaze, la Facultatea de Matematica si Fizica din Bucuresti, la Institul Politehnic din Bucuresti. A fost reprezentantul Romaniei la Uniunea Internationala de Fizica Pura si Aplicata. Principiul teoretic de functionare al laserului a fost enuntat de Einstein in 1916. (I) In 1958 a fost construit *maserul (1 american si 2 rusi, independent) – cei 3 fizicieni, Townes (si studentii sai) din SUA si 2 din Rusia, Basov si Prohonov, au luat premiul Nobel in 1964 (comun) pentru maserul construit in 1958. Ca inventator al primului laser din lume este creditat un alt fizician american, Gorson Gould, care, in 1957 a avut laserul ca teza de doctorat. (II) Primul laser functional din lume a fost construit in 1959 de fizicianul american Theodore Maiman, avand ca mediu activ un cristal sintetic de rubin, prima demonstratie avand loc in mai 1960. (III) La sfarsitul anului 1960, fizicianul Ali Javan (cu origini iraniana si azera) impreuna cu William Bennett si Donald Herriott, construiau si patentau, tot in SUA, primul laser cu gaz folosind un amestec de heliu cu neon, cu lungime de unda apropiata de infrarosu. 

In 1961/1963, cercetatorul roman Doru-Dimitrie Todericiu (cunoscut ulterior ca Pierre Carnac) descoperea, pe teritoriul Romaniei, la Sibiu, planurile primelor rachete din lume, inventate in 1529. Mergand la Sibiu pentru a studia un manuscris aflat in Arhivele Statului necercetat pana atunci cu atentie, Doru Todericiu descopera “notitele” lui Conrad Haas, un austriac venit la Sibiu, pentru a conduce Arsenalul Sibiului. Manuscrisul era indexat ca “Coligatul Varia II 374”, un document care cuprindea 3 scrieri cu 3 autori, planse color, desene, schite – din perioada 1400 – 1556, document catalogat in arhiva Sibiului ca “Probleme de pirotehnie si balistica artilerie”. Cercetand cu atentie, Doru Todericiu descoperea planurile, incepand cu anul 1529, ale rachetelor lui Haas, care in aceea perioada reprezentau mijloace de lupta, ulterior devenind inventia de baza pentru construirea Rachetei moderne in 3 trepte (idee pe care o regasim si la Oberth). In manuscrisul lui Haas sunt descrise 17 tipuri de rachete, cu forme diverse, toate fiind prevazute la partea inferioara cu stabilizatori de directie asemanatori literei grecesti “Delta”, rachete cu pulbere sau autopropulsate. In lucrare erau mentionate si pulberile lui Ioan Romanul (Hans Walach) din Alba Iulia. Lista inventiilor lui Haas, mentionate in manuscris, contine: racheta cu doua etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de racheta (1529), casuta zburatoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare avand forma literei delta (1555). “Casuta zburatoare”, propulsata in aer de racheta, nu era nimic altceva decat anticiparea cabinei spatiale folosita de cosmonauti incepand cu anii 50. Pe site-ul “Rencontre UFO”, am gasit descrierea lui Jean Ferguson (preluata de la Doru Todericiu) publicata in Canada in 1972 si fotografia rachetelor (impreuna cu alte multe alte picturi, desene): “Fusees a etages. Carburant solide. 1529. Sibiu, Roumanie. M. Doru Todericiu, professeur des Sciences et Techniques a l’Universite de Bucharest, exhuma en 1961, un vieux manuscrit de la bibliotheque de Sibiu (Roumanie). Le troisieme cahier de cet ouvrage est l’oeuvre de Conrad Haas, chef du depot d’artillerie de Sibiu, entre 1550 et 1570. Ce manuscrit est un compte rendu du lancement d’une fuse a etages et d’une lance volante. (“The Sibiu Manuscript”, Doru Todericiu, Revue Roumanie d’histoire, T.7, no 3, 1967, ed. Academie de la republique Socialiste de Roumanie). L’experience aurait eu lieu en 1555, devant des milliers de temoins et aurait ete un success. Parmi les inventions de Conrad Hass figurant: Fusees a 2 et 3 etages (1529), Maisonnette volante (1536), Systemes d’ignition des etages a carburant solide (1555), Ailettes de stabilization en forme d’ailes delta (1555). Dans le muse de la petite ville de Sibiu, Roumanie, d’extraordinaires documents sont a la disposition de ceux qui veulent les consulter. En 1555, on a construit une fuse spatiale a trios etages fonctionnant au carburant solide. L’auteur de cette invention d’une technique prodigieuse revint au maitre du feu, Conrad Haas. On trouve dans le manuscrit de Sibiu, la chronologie des inventions: 1529, Fusee a deux etages (ignition dans le deux); 1529, Fusee a trios etages; 1529, Batterie de fusees, 1536, Maisonnette volante, Experimentation du principe de mise a feu dans la fuse a plusieurs etages; 1555, Utilisation des ailes delta pour stabilizer les fusees en vol. – Jean FERGUSON: “Tout sur les soucoupes volantes”, ed. Lemeac, Ottawa, 1972, p. 26-27. Mai multe aiciAutorul francez Robert Charroux (cunoscut ca Robert Joseph Grugeau si ca Saint-Saviol) a scris si el despre acest subiect in cartea sa din 1985 “Le livre de ses livres”, in care prezinta si desenul a 2 dintre rachete, cu descrierea: Aceste doua rachete, una cu doua etaje, iar alta cu trei, au fost inventate in 1529 la Sibiu, Romania. Au fost fabricate de maestrul focului Conrad Haas. Documentele autentice care dovedesc acest lucru se afla la Muzeul din Sibiu / “O racheta spatiala cu 3 etaje, cu carburant solid, de tipul celei lansate la Cape Kennedy, este inventata, din punct de vedere tehnic, in 1529 la Sibiu in Romania. Aceasta racheta inventata in 1529 a fost inaltata in spatiu in anul 1555, tot in orasul Sibiu din Romania, eveniment la care au luat parte mii de martori si care a avut succes”. Concluzia sa a fost ca rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au dost inventate la Sibiu de Haas. Doru Todericiu a publicat volumul “Preistoria Rachetei Moderne. Manuscrisul de la Sibiu, 1400 – 1569”, Editura Academiei Romane Bucuresti, 1967. In 1970, Doru Todericiu a trebuit sa fuga din Romania (in Franta) fiind pus de securitate pe “lista neagra”. Publicatia sa a fost retrasa de pe piata si distrusa. Volumul lui Doru Todericiu a fost reeditat in 2002, intr-o editie de 15 exemplare. Volumul a fost reeditat integral dupa 38 de ani, in 2010, la Sibiu. Descoperirea cercetatorului roman a fost mentionata si in “Encyclopaedia Britannica”, editia din 1971. Cartea cercetatorului roman Doru Todericiu este foarte importanta, pentru ca ii atribuie lui Haas din Sibiu inventarea rachetelor si mentioneaza pulberile lui Ioan Romanul din Alba Iulia, existente inca din anii 1500. Exista mentionat intr-o lista a inventatorilor si inventiilor lumii un otoman (turc), Lagari Hasan Celebi, despre care se presupune (posibila legenda) ca in 1633 “si-a lansat primul zbor cu o racheta, cu echipaj”. Racheta “inventata” de turc era lansata cu ajutorul prafului de pusca. Ori se stie ca Haas a adus mari servicii Austriei cand Viena fusese asediata de otomani in 1542, iar rachetele lui Haas fusesera folosite cu succes, ca arme, impotriva atacantilor otomani. Este usor de presupus ca turcii “s-au inspirat” din rachetele lui Haas, inca din 1542. Mai multe despre misterul rachetelor de la Sibiu, fragmente din singurul interviu cu Doru Todericiu si reprezentari grafice – aici

In 1971, matematicianul roman Nicolae Georgescu-Roegen intemeia Bioeconomia. “Teoria Bioeconomiei” imbina doua stiinte – Economia si Ecologia – si demonstreaza ca economia nu poate progresa fara sa se tina cont de mediu, iar mediul poate fi imbunatatit datorita economiei. Societatea moderna de astazi se bazeaza (sau ar trebui) pe aceasta teorie.

Recitind un comentariu de la postarea mea cu apa saracita in deuteriu, mi-a atras atentia ce scria doamna Carmen, in 2009: “Premiul Nobel pentru chimie in 2003 a fost acordat unor cercetatori care au descoperit aquaporina, o proteina care transporta apa in organismele vii. Poate se va descoperi cum Apa saracita in deuteriu reface echilibrul organismelor bolnave prin intermediul aquaporinelor”. Normal ca am fost curioasa sa aflu care e treaba cu aquaporina (in 2009 nu am dat importanta). Chimistii americani Peter Agre si Roderick (Rod) MacKinnon, cercetatori in chimie, fizica, medicina si biologie, au fost laureati in 2003 ai Premiului Nobel pentru Chimie pentru descoperirea aquaporinei. Motivarea: “Premiul Nobel pentru Chimie 2003 a fost acordat pentru Descoperirile privind structura canalelor la nivelul membranei celulare, jumatate lui Peter Agre pentru descoperirea canalelor de apa si jumatate lui Roderick MacKinnon pentru studii structurale si mecaniciste ale canalelor de ioni”. Si tot cautand “aquaporina” minunea Nobel: Surpriza. Romanii a facut primii descoperirea, in 1986, Cercetatorii Prof. Gheorghe Benga, seful laboratorului de Genetica Moleculara din Spitalul Judetean Cluj, profesor si membru al Academiei Romane, impreuna cu Octavian Popescu si Victor I. Popa – am gasit informatia in articolul “Congres despre aquaporina”. Razbunarea unui Nobel pierdut” din 26.10.2011, despre primul congres mondial de celebrare a 25 de ani de la descoperirea proteinelor canal pentru apa – “asa-numitele aquaporine” – de catre Gheorghe Benga. Descoperirea “aquaporinei” a fost facuta in 1986 dar cercetarea romaneasca nu a fost luata in calcul in anul 2003, cand s-a acordat premiul Nobel cercetatorilor americani. Prof. Gheorghe Benga, 2011: “Am decis sa organizez acest congres pentru ca implicatiile acestei descoperiri nu sunt indeajuns cunoscute astazi. Si in plus am vrut sa comunic comunitatii stiintifice internationale faptul ca am facut aceasta descoperire inaintea cercetatorilor americani – prima proteina canal pentru apa – aquaporina – din membranele celulei rosii umane. La premiul Nobel nu poti sa te autopropui si nici sa faci contestatie”. In 1986, Gheorghe Benga, impreuna cu Octavian Popescu si Victor I. Popa au demonstrat existenta unei proteine canal pentru apa in membrana celulei rosii sanguine. Gheorghe Benga: “Asa cum apa este transportata de la radacina spre frunze in cazul plantelor, proteinele canal din organismul uman si animal au rolul de a accelera trecerea apei prin membranele celulare”. Din pacate pentru noi, in 1986 procedeul de izolare a proteinei era imposibil de realizat in Romania (nu aveau cu ce, mai pe romaneste) si singurul lucru pe care cercetatorii romani au putut sa il faca a fost sa publice descoperirea, tot in 1986, in publicatii internationale de specialitate, precum “Biochemestry” si “European Journal of Cell Biology”, in care s-a mentionat si modul in care aquaporina ar putea fi purificata si ce aparatura ar fi necesara. In 1988, americanul Peter Agre a descoperit “intamplator” aceeasi proteina si a purificat-o. In studiile publicate in 1988, Agre l-a mentionat pe Gheorghe Benga in bibliografie. In 1992, cand Agre a indentificat proprietatea aquaporinei de a transporta apa, nu l-a mai mentionat pe Prof. Benga. Mai multe in articolul din Adevarul din 2011. 

In 1974, medicul roman Prof. Dr. Vasile Nitescu, medic ginecolog, descoperea, numea si descria un important vas de sange: artera faringiana ascendenta accesorie. Lucrarile reputatului medic roman au fost citate in Tratatul de Anatomie al Prof. Andre Delmas. A fost solicitat sa predea la Facultatea de Medicina Rene Descartes din Paris. Inventii ale Dr. Vasile Nitescu inregistrate la OSIM: “Metoda de realizare si conservare in scop didactic a preparatelor normale si patologice de organe umane si sistem osos”; “Metoda de realizare si conservare in scop didactic a preparatelor normale si patologice de organe umane”; “Discul graviditatii” si “Discul femeii”, metoda prin care femeile insarcinate isi pot urmari sarcina / cuplurile pot alege sexul copilului – premiata cu Diplome de merit si medalii de aur la Saloanele Internationale si Nationale de Inventica sectiunea Medicina. Dr. Vasile Nitescu a primit IFIA GOLD, cea mai inalta distinctie pentru inventia unui cercetator. Dr. Vasile Nitescu si-a luat doctoratul in medicina (cel mai tanar doctor in medicina la acel moment) cu o lucrare de cercetare experimentala considerata de exceptie si in premiera: Folosind substante radio-izotopice, a dovedit pentru prima data in lume ca rinichiul obstruat la iepure (prin tumori, litiaza etc) isi pastreaza capacitatea de secretie tubulara – determinandu-se astfel un nou tip de abordare chirurgicala a aparatului urinar in cazul sindromului obstructiv. Mai multe aici

In  1976, inginerul roman Petrache Teleman inventa si obtinea brevet mondial pentru protectia structurilor metalice prin irigatie continua, metoda care s-a aplicat in Belgia. A primit “Crucea de Ofiter al Ordinului de Belgia pentru Inventii”, pentru serviciile eminente aduse progresului umanitatii. In anii 2000, Petrache Teleman inventa betonul ecologic – “Ecopierra” (ciment, var, argila arsa si granule de pluta) si “Mopatel” (ciment, var si fibre lemnoase), materialele ecologice pentru constructii, de rezistenta betonului dar fara niciun element chimic in compozitie, care au obtinut, in 2003, medaliile de aur si argint la Salonul de Inventica Eureka de la Bruxelles. Materiale sunt/au rezistenta seismica, rezistenta la foc, izolare acustica si termica, plasticitate, rezistenta la tractiune – mult mai bune decat materialele clasice. Ofera o buna “respiratie” a peretilor (in cazul construirii) elimina cu usurinta condensul si gazele toxice. Inventatorul a lucrat in Romania pana in 1971, dupa care s-a stabilit in Belgia.

In 1991, fizicianul roman Eugen Pavel lua premiul Academiei Romane pentru inventarea tehnologiei de fabricare a “sticlei” speciale, fluorescente si fotosensibile, care a stat la baza inventiei Hyper CD-ROM-ul din 1998 a fizicianului roman Dr. Eugen Pavel. Hyper CD-ROM-ul inventat de Dr. Eugen Pavel este un 3D de stocare a datelor optice, cu o capacitate de 1 Petabyte (1.000.000 Gigabytes) si capacitate de extindere pana la 100 Exabytes, considerat de multi ca revolutionar in stocarea datelor informatice. Discul are o inaltime de 1.2 mm si un diametru de 120 mm. Rata de transfer mediu: 300 Mbit/s. Dimensiuni hard disk 80x150x300 mm. Inalta flexibilitate, cu rezistenta la temperature de peste 550 grade Celsius. Perioada de utilizare: 5.000 de ani. Din 1998 a inceput recunoasterea internationala a inventiei, prin atribuirea de premii: “The World Press Award Periodicals”; in noiembrie 1999, Dr. Eugen Pavel a castigat medalia de aur la “Eureka – Expozitia Mondiala de Inovare si Noua Tehnologie” de la Bruxelles, “Pentru “inventiile care au dus la crearea Hyper CD-ROM”; “Kent Premium Lights Annual Awards for Innovation” si Medalia de aur in 2004, la Salonul de Inventii de la Geneva. Omul de stiinta, inventatorul Dr. Eugen Pavel este absolvent al Facultatii de Fizica, Universitatea Bucuresti (sef de promotie 1976). In 1992 si-a luat Doctoratul in fizica la Institutul Roman de Fizica Atomica. A publicat peste 40 de carti si articole. Are 62 de inventii brevetate. Inventia Dr. Eugen Pavel, tehnologia Hyper CD-ROM-ului, este brevetata in 21 de tari (SUA, Canada, Japonia, Israel si 17 tari din Europa). In iunie 2010, STOREX Tehnologies Inc prezenta printr-un comunicat mass-media “Tehnologia cu viata estimata la mai mult de 5.000 de ani, Discul optic 1PB”. “STOREX Tehnologies Inc cu sediul in Wilmington, DE si Bucuresti, Romania, a fost infiintata in 2007. Fondator si CEO al companiei este savantul roman Dr. Eugen Pavel, inventatorul 1PB Hyper CD. Compania este detinatoarea brevetelor pentru sticla si compozitii din sticla-ceramica precum si scrierea/citirea mecanica si conceptele optice aplicabile de stocare de date de mare densitate.

In 2000, inginerul chimist roman Constantin Pascu inventa si realiza, in premiera mondiala, un aparat, „Salin”, purificator de aer – care „aducea salina sau marea acasa”. In mai 2002, aparatul lua medalia de argint la Salonul International al Inventiilor, Tehnicilor si Produselor Noi de la Geneva „pentru ingeniozitatea ideii si pentru efectele sale benefice asupra starii generale de sanatate”, iar in noiembrie 2002, a fost premiat cu medalia de aur la expozitia Eureka de la Bruxelles. Se numeste „Salin” si purifica aerul in spatiile de locuit sau de lucru. Inginerul chimist Constantin Pascu a mai inventat ceva: primele filtre romanesti pentru purificarea apei, „Aquator”, aparute in anii 90, premiate cu aur la Eureka, Bruxelles 1994. Aparatul „Salin” distruge bacteriile, retine praful si fumul iar atmosfera devine ca intr-o salina sau pe malul marii”. La momentul respectiv, aparatul costa 480.000 de lei – adica 48 de lei de acum. Si nimeni nu i-a dat credibilitate in 2000. Intre timp au aparut rezultatele, considerate de exceptie, vindecarea unor boli respiratorii si ajutorul dat bolnavilor de astm, rinita, bronsita, silicoza, insuficienta respiratorie si TBC. Rezultatele au fost confirmate de medici specialisti si utilizatori. Constantin Pascu s-a inspirat din natura (pestera/carstul de sare din Banat) pentru a realiza niste decoratiuni interioare pe baza unor depuneri saline pe placi metalice speciale (sarea cristalizata ia forme foarte frumoase). Lucrand la decoratiuni, in iarna lui 1999, si-a dat seama ca nu a mai racit, desi niciodata nu scapase de gripa sezoniera. A asociat cele doua elemente cu efectul salinelor in bolile respiratorii si a realizat aparate experimentale pe care le-a dat unor suferinzi. Rezultatele au fost bune in timp foarte scurt asa ca a construit aparatul Salin, care functioneaza pe dispersia in aer a unor microcristale obtinute din saruri de sodiu, calciu si magneziu in aer (vapori de apa). Asemenea salinelor clasice, nici functionarea aparatului nu poate fi „explicata stiintific”. Se utilizeaza noaptea, timp de 8 ore. Dispare si sforaitul. Aparatul este garantat 4 ani. Colectivul de medici al Prof. Dr. Ioan Popa din Timisoara au facut un studiu pe bolnavi cu mucoviscidoza iar rezultatele au fost prezentate la un congres la Viena, cu aprecieri unanime din partea participantilor. Mai multe, inclusiv premiile, parerile medicilor si pacientilor – aici video cu Salin S2, 2012 – si aici – site Salin

In 2000, inventatorul roman Ioan Davidoni crea recuperatorul de pelicula de titei, dar nimeni nu il cunostea. In 2002, Ioan Davidoni primea medalia de aur la Salonul Eureka de la Bruxelles, pentru “Platforma ecologica pentru recuperarea titeiului de pe suprafata apei”. Ce a urmat: medalia de argint la Bruxelles, in 2002, pentru “Pantofii vibratori”; medalia de argint la Geneva, in 2003, pentru “Schimbatorul de caldura cu functionare automata”; medaliile de bronz in 2004, la Geneva, pentru “Husa antiradiatie” si la Bruxelles, pentru “Ventuza magneto-vibratoare”; medalia de argint la Budapesta, in 2004, pentru “Sutienul vibrator” (anti nodului cancer san); medalia de aur la Geneva, in 2005, pentru “Pantofii magnetici antistres”; medalia de argint la Bruxelles, in 2005, pentru “Manusa magnetica” (…)  medalia de bronz la Geneva, in 2010, pentru “Ingrasamantul magnetic cristalin”. Multe dintre inventii au fost furate sip use in aplicare in SUA si China, cu profituri uriase. Mai multe (CV, diplome etc) aici – site oficial. 

In 2005, medicul chirurg roman Prof. univ. Dr. Dan Sabau lua premiul I la Yokohama pentru inovatie intr-un segment al chirurgiei (chirurgia esofagiana) “Endoprotezarea cardiala prin foraj transtumoral”, la Congresul International de Chirurgie Esofagiana si Cancer Gastric, din Japonia, la care au participat cu lucrari peste 1.000 de specialisti in domeniu. Dr. Dan Sabau, singurul medic roman castigator al unui astfel de premiu – mai multe aici – a brevetat de-a lungul timpului 6 inventii la OSIM, are 25 de inovatii certificate oficial si multe premii nationale pentru lucrari in domeniul endocrinologiei – a scris numeroase lucrari si tratate de chirurgie generala. Instrumentele-“unelte” medicale inventate de medicul roman pentru a usura interventiile chirurgicale sunt cautate de medici din toata lumea. In iunie 2012, Dr. Dan Sabau a primit medalia de aur si diploma de recunoastere a inaltei contributii stiintifice, pentru inventia sa, sub forma de prototip “Dispozitiv pentru aspiratia chistului hidatic hepatic sau a celui de ovar” la “Salonul Cercetarii, Inventicii si Transferului Tehnologic – Inventica 2012” de la Iasi, juriul international fiind format din specialisti din Marea Britanie, Croatia, Spania, Ucraina, Rusia, Coreea de Sud, Iran, Malaesia si Romania. 

In aprilie 2010, medicul nefrolog roman Prof. Dr. Alexandru Ciocalteu si medicii din colectivul sau, Dr. Cristina David si Dr. Alexandru Ionel Checherita erau premiati cu aur la Salonul International de Inventii de la Geneva, in calitate de inventatori ai aparatului care usureaza dializa. Aparatul pentru “Dializa peritoneala” era considerat o inventie revolutionara in nefrologie si a fost inregistrat la OSIM. Dr. Alexandru Ciocalteu, septembrie 2010: “Este vorba despre dializa peritoneala, care inseamna sa introduce o solutie in abdomenul bolnavului, unde exista permanent un cateter. Din 6 in 6 ore se inlocuieste solutia. Ceea ce face inventia este ca isi produce singura solutia, pe care o elimina pe care naturala si abdomenul este inchis. Se incearca inlocuirea rinichiului bolnav care nu functiona cu peritoneul. Mai multe aici si aici

In 2010, o echipa de cercetatori condusa de Prof. Dr. Laurentiu Popescu, de la Institutul National “Victor Babes” din Bucuresti, a descoperit un nou tip de celule care ar putea schimba medicina pentru totdeauna: Telocitele. In 2012, Prof. Dr. Laurentiu Popescu a primit Medalia de aur pentru Merit din partea Academiei Internationale de Cercetare Cardiovasculara. Distinctia este considerata de personalitatile medicinei internationale ca un “adevarat premiu Nobel pentru Cardiologie”. Doar 25 de personalitati din lumea medicala detin acest premiu, iar 5 din ele sunt si laureate Nobel.

Un geniu, daca a existat vreodata unul” – Emil Cioran despre Petre Tutea, in Marturisiri si anateme.

„O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor”. „Fara Biblie, europenii, chiar si laureatii premiului Nobel, dormeau in crăci. Stiinta si filozofia greaca sunt foarte folositoare, dar nu sunt mantuitoare”. Petre Tutea, Cugetari memorabile

Despre romani si premiul Nobel pentru Literatura sunt cam multe necunoscute iar cele cunoscute sunt ingrozitoare, de data asta mai mult din partea noastra. Se spune despre acest premiu ca “nu reprezinta valoarea absoluta a unui scriitor”. Andre Sorel, presedintele Asociatiei Scriitorilor din Spania, marturisea intr-un interviu: “Acesta este un premiu care, intr-adevar, incearca sa recompenseze calitatea scriitorului, dar, uneori, este supus unor conditionari de natura politica, sociala sau, pur si simplu este vorba despre scriitori tradusi si cunoscuti, care au avut sprijinul Academiei Regale Suedeze, iar altii nu intra in acest joc de loterie literara”. Se mai spune ca nu se ofera daca scriitorul propus nu are carti traduse si publicate de mari edituri din strainatate. Dar poate nu este si asta o afacere? Mari edituri iti traduc si iti publica opera, dupa care iei un Nobel, iti creste valoarea si impreuna ne umplem de bani, editura si autor. Stiu ca sunt multi scriitori romani care isi doresc acest premiu – si multi care se supara ca nu au fost nominalizati de Uniunea Scriitorilor. Eu doar sper sa nu fie furati. Dar stau si ma intreb – si intreb: Eminescu, Goga, Sadoveanu, Blaga, Eliade, Cioran, Ionesco, Nichita, Sorescu, Arghezi, Rebreanu (lista este lunga) sau Joyce, Cehov, Twain, Kafka, Dreiser, Malraux, Borges, Hardy, Verne, Ibsen, Miller, Orwell, Proust, Tolstoi – s.a. – ne plac mai putin sau sunt mai putin valorosi pentru ca nu au luat un Nobel? Nu ii mai citim? In 1958, Boris Pasternak a castigat premiul Nobel pentru Literatura. Stiti ce a patit? A fost exclus din Uniunea Scriitorilor din URSS si constrans sa renunte “de buna voie” la premiu. A renuntat – in termenii fundatiei Nobel “a refuzat premiul”. Asa ca imi place si mai mult Doctor Jivago. Singurul care a refuzat Nobel-ul pe bune a fost Jean-Paul Sartre, in 1964. Inca de cand a aflat ca a fost nominalizat a trimis o scrisoare comisiei, in care anunta ca refuza nominalizarea. Scrisoarea a ajuns prea tarziu, deja castigase. Asa ca a refuzat premiul, motivand: “Refuzul meu nu este un act improvizat. Am refuzat intotdeauna distinctiile oficiale (…) Nu este acelasi lucru, daca semnez Jean-Paul Sartre – sau daca semnez Jean-Paul Sartre, laureat al premiului Nobel? – Un scriitor trebuie sa refuze sa se lase transformat in institutie, chiar daca acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum”.

Lucian Blaga – a fost propus in 1956 din Franta, de Basil Munteanu si Rosa del Conte, la ideea lui Mircea Eliade. Referatul de propunere pentru Lucian Blaga, poet, filozof, dramaturg si diplomat roman, profesor universitar si academician, la premiul Nobel pentru Literatura a fost intocmit de Prof. Dr. Basil Munteanu de la Paris si dus comisiei de la Stockholm “cu certitudinea ca toti cei din comisie vor vota pentru acordarea premiului lui Lucian”. Fiica poetului, Dorli Blaga, a scris, intr-una din cartile despre tatal sau: “In toamna anului 1956, Blaga a fost propus pentru premiul Nobel. Statul roman nu si-a dat insa asentimentul” (adica nu a fost sustinut de Uniunea Scriitorilor). In final, juriul a decis pentru “un poet spaniol, care era foarte batran si bolnav”. Lucian Blaga, in corespondenta: “Eram al doilea ca numar de voturi, imediat dupa spaniolul care a cules laurii. Personal, eram nespus de multumit de succesul moral pe care izbuteam sa-l obtin, cu totul pierdut, cum eram, intr-un buzunar de provincie transilvana”. In 1956, premiul a fost obtinut de poetul de limba spaniola Juan Ramon Jimenez Mantecon. Sunt insa persone care sustin ca au verificat la academia suedeza si ca nu ar exista niciun dosar de nominalizare pentru Lucian Blaga.

Mircea Eliade – conform arhivelor securitatii, septembrie 1979 – “Mircea Eliade a fost propus de catre Academia Padineza pe lista candidatilor pentru premiul Nobel pentru Literatura anul acesta (1979) care a apreciat ca de mare valoare cartile Mitul eternei reintoarceri si De la Zalmoxis la Ginghis Han. Mircea Eliade regreta ca nu a fost propus din tara si ca nici dupa ce s-a facut propunerea nu-i sustinut. Fata de prieteni afirma ca editorul sau din “Saveni”, care dispune de relatii pe langa Comitetul pentru premiul Nobel, i-ar fi adus la cunostinta ca daca ar fi fost propus din “Fagaras”, sansele sale de a castiga ar fi fost mai mari”. Informatiile sunt din cartea “Nae Ionescu si discipolii sau in arhiva Securitatii: Mircea Eliade” – cu documente de la CNSAS. Mircea Eliade era codificat “MARES” (uneori “Neamtul”), “Fagaras” inseamna Bucuresti, posibil ca “Saveni” sa insemne Emigratia. Conform unor date din Italia, Mircea Eliade a fost propus la Nobel de 10 ori – si tot de 10 ori s-a intervenit, prin securitate, pentru a nu primi premiul. Mai multe aici. 

Nichita StanescuNichita, doar Nichita – se spune ca “El a murit prea repede pentru premiul Nobel”. Nichita a fost propus in 1980 de catre presedintele Academiei Regale Suedeze, Artur Lundkvist, tot poet, care ii prefatase lui Nichita Stanescu o carte, tradusa si publicata in Suedia. Artur Lundkvist il aprecia enorm pe Nichita si dorea sa i se dea un premiu Nobel, conform celor spuse in interviuri de scriitoarea Gabriela Melinescu, care a plecat in Suedia in 1975 (Gabriela Melinescu este unul dintre cei 35 de scriitori/traducatori suedezi care au un venit garantat de statul suedez – salariu pe viata). Nichita Stanescu a fost propus si sustinut din Suedia de Artur Lundkvist, Gabriela Melinescu si sotul ei, Rene Coeckelberghs, editor. Intr-un articol din Jurnalul National din 2008, exista mai multe informatii. “In aprilie 1980, Nichita a fost anuntat de scriitorul Constantin Chirita ca este nominalizat la Nobel si ca o delegatie din Suedia va sosi in Romania, dar Uniunea Scriitorilor nu va gazdui intalnirea. Nichita i-a primit pe suedezi acasa”. Si iar apare mitul Ceausescu si Nobel-ul, securitatea etc. Poetul a fost sfatuit de alti scritori si de securitate sa nu ia premiul Nobel inaintea lui Ceausesu. In 1982, Nichita a luat premiul “Cununa de Aur” al Festivalului International de poezie de la Strunga (din Macedonia-fosta iugoslava). Acest premiu l-a readus in atentia comisiei si din nou a fost propus, in 1983, la acordarea premiului pentru anul urmator, 1984. Din pacate, Nichita Stanescu a murit in decembrie 1983. Nichita Stanescu a avut 3 carti traduse si publicate in Suedia dar nu a vrut niciodata sa mearga la Stockholm, la nicio lansare. Dar sa nu uitam ca Nichita Stanescu are Premiul Herder, din 1975. Articolul din JN aici

Si Institutul Cultural Roman din Praga a infiintat un capitol dedicat marilor oameni ai Romaniei – “Creativitate si Inovatie” – daca sunteti interesati – gasiti mai multe date despre romanii exceptionali aici. 

Romania nu a luat niciun premiu Nobel. Romania doar a fost reprezentata – prin nationalitatea/tara de nastere – a 3 laureati si prin 2 societati laureate: in 1974, pentru Medicina/Fiziologie – George Emil Palade, cu cetatenie americana, alaturi de Albert Claude si Cristian de Duve; in 1985, pentru Pace – prin organizatia internationala „Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear” IPPNW, de catre Dr. Ioan Moraru*, medic, cetatenie romana, alaturi de cei 2 presedinti si impreuna cu ceilalti 21 de reprezentanti ai consiliului director al organizatiei – o intreaga dezbatere la acest capitol -; in 1986, pentru Pace – Ellie Wiesel, scriitor si ziarist cu cetatenie americana; in 2009, pentru Literatura – Herta Muller, scriitoare, cu cetatenie germana; 2012, pentru Pace – in calitate de membra UE, Romania reprezentata la festivitate de Presedintele Romaniei.

*Dr. Ioan Moraru, doctor in stiinte medicale, unul dintre savantii romani care au creat laboaratoarele de genetica, biologie celulara si imunologie, modernizand medicina romaneasca, a facut parte, incepand din 1983, din organizatia internationala „Medicii lumii pentru prevenirea razboiului nuclear” (International Physicians for the Prevention of Nuclear War – IPPNW). Organizatia a fost fondata de medicul cardiolog american Bernard Lown si de medicul cardiolog rus Yevgeniy Chazov, in 1980, la Boston, SUA. Pe site-ul „Nobel Prize”, numele Dr. Ioan Moraru nu apare alaturi de cele ale copresedintilor organizatiei din 1985, Mihail Kuzin (URSS) si Bernard Lown (SUA) din simplul motiv ca Dr. Ioan Moraru era unul dintre cei 22 de membri ai consiliului director al organizatiei, dar a fost invitat la ceremonia din Norvegia. Se spune ca regimul comunist nu i-ar fi permis sa iasa din Romania pentru a participa la festivitatea de premiere din 1985. Este din nou prezent mitul Ceausescu – care isi dorea cu ardoare un premiu Nobel pentru Pace. Nu ar fi exclus ca cei aflati in jurul lui Ceausescu sa fi decis ca Dr. Moraru sa nu participe, ca sa nu se supere „seful”. Fratele savantului a spus ca cineva de la securitate l-a ajutat totusi, in ultimul moment, cu procurarea vizei si asa Dr. Moraru a ajuns la Oslo. Dr. Ioan Moraru era in 1985 unul dintre cei 22 de membri ai CD al IPPNW si fost la Oslo, la inmanarea premiului. Fiul savantului roman, Ionut Moraru, profesor la catedra de biologie celulara a Universitatii din Connecticut, SUA, a explicat pentru Antena 3 ca tatal sau a fost printre primii membri ai organizatiei care a primit distinctia in numele IPPNW la Oslo si ca a fost un premiu colectiv, nu un premiu pe care l-a luat tatal sau si ca este incorect sa presupunem ca Dr. Ioan Moraru a luat un Nobel in mod direct. S-a aflat tarziu, dupa revolutie despre Dr. Moraru. Stirea a aparut in 1990, in Romania Libera. Pe baza ei, Antena 3 a facut o ancheta jurnalistica, in 2009, obtinand de la IPPNW confirmarea ca Dr. Ioan Moraru a fondat si condus grupul roman al organizatiei internationale. Michael Christ, director exectitiv IPPNW: „Inregistrarile noastre arata ca in 1985 Dr. Ioan Moraru, pe atunci vicepresedinte al Academiei de Stiinte Medicale si al Institutului „Victor Babes” Bucuresti, era seful subsidiarei romane a IPPNW, care a fost fondata cu doi ani mai devreme, in 1983. Dr. Ioan Moraru a luat un premiu colectiv, acordat de fundatia Nobel pentru Pace in 1985. La IPPNW erau afiliate 41 de tari. Grupul roman fondat si condus de Dr. Ioan Moraru a impartit astfel premiul Nobel pentru Pace oferit organizatiei IPPNW in 1985”. Despre ancheta Antena 3 puteti citi si vedea fotografii ale invitatiei de a participa la festivitate aici. Si un articol despre fiul savantului, Ionut (Ion) Moraru din SUA – aici. 

In 1974, Albert Claude, Cristian de Duve (belgieni cu cetatenie americana) si George Emil Palade (roman cu cetatenie americana) au luat premiul Nobel pentru Medicina „pentru descoperiri privind organizarea functionala a celulei care au avut un rol esential in dezvoltarea biologiei celulare moderne”. George Emil Palade a studiat medicina la Bucuresti, a luat un Nobel pentru America dar sa nu uitam ca timp de 3 ani, in perioada 1942 – 1945, a fost in Corpul Medical al Armatei Romane. In 1946 a plecat in SUA unde a lucrat ca cercetator la Universitatea Rockefeller din New York si unde l-a intalnit pe savantul Albert Claude, care l-a chemat pe Palade sa lucreze cu el la patologie celulara. Dupa ani de studiu a ajuns sa demonstreze mecanismul celular al productiei de proteine si sa descopere ribozomii, numiti si „corpusculii lui Palade”. In 1973 s-a mutat la Universitatea Yale, in Connecticut, dar premiul Nobel din 1974 a fost luat in urma rezultatelor cercetarilor de la Institutul Rockefeller.

Ungaria are doi castigatori ai premiului Nobel in Fiziologie / Medicina, din care unul este fiziologul si biochimistul Albert Szent-Gyorgi – care a luat premiul in 1937, Oxidation, Energy Transfer and Vitamins – impartit cu englezul Walter Haworth. Dar, ca “divertisment”, tatal savantului maghiar, Nicholas von Szent-Gyorgi, s-a nascut la Targu-Mures, unde era proprietar de pamanturi si multi il considera pe fiul sau, Albert von Szent-Gyorgi, de origine romana. A studiat si in Anglia, la University of Cambridge in 1927, unde face primele descoperiri, apoi la Universitatea din Szeged, in 1930,  unde isi definitiveaza cercetarile si descopera vitamina C (extrasa din paprika, initial a fost numita acid ascorbic), componentele si reactiile din ciclul acidului citric. Premiul Nobel a fost impartit cu englezul Walter Haworth, profesor de chimie la Universitatea din Birmingham, expert in chimia carbohidratilor si zaharurilor, care a determinat structura chimica completa a acidului ascorbic, cunoscuta astazi ca Vitamina C. Cercetarile savantului Albert Szent-Gyorgi sunt legate de vitamine, mecanisme de oxidare enzimatice, contractia muschilor, cancer. A perseverat asupra cercetarii oxidarii biologice descoperind functia catalitica a acizilor dicarboxilici, a citoflavinei si a activitatii biologice a flovanolului – antioxidant descoperit in boabele de cacao. Dupa primirea premiului, a inceput sa cerceteze muschii si a descoperit proteinele actina si miozina. O inovatie este conservarea materialului genetic in glicerina. Cercetarile in cancer le-a inceput in sfarsitul anilor 1950. A presupus ca reala cauza a cancerului poate fi gasita la nivel submolecular.

Cea mai “simpatica” decizie – se spune – care ar fi fost luata de comitetul Nobel ar fi fost in cazul savantilor Nikola Tesla si Thomas Alva Edison, propusi in 1915 la premiul Nobel pentru Fizica, pentru anul urmator. Din cauza animozitatilor dintre ei, nu ar mai primit premiul niciunul in 1916. Cei doi au negat, declarand ca zvonul a fost fals. Totusi, premiul Nobel pentru Fizica nu a fost acordat in 1916. Nikola Tesla. Mai precis Nicolae Teslea. Savantul celebru devenit cetatean american, a fost istro-roman ortodox (aromân/armân, cum se mai spune), nascut in Smiljan, Croatia, pe 10 iulie 1956, de Gica Mandici, romanca. Tatal sau, Milutin Teslea, era preot ortodox si provenea dintr-o familie de graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar. Numele initial al familiei era Draghici, dar cum in familie era practicata meseria de teslar (dulgher) a devenit conform poreclei, “Teslea”. Ajuns in America, Nicolae Teslea isi ia numele de Nikola Tesla, iar biografii americani il considera ca emigrant de origine sarba. Nikola Tesla a declarat insa ca el este croat si patriot american. Este considerat de oamenii de stiinta ca inventatorul cel mai prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului magnetic invartitor. A inventat sistemul bifazat de curent electric alternativ, primul motor asincron bifazat, generatorul electric, transformatorul electric de inalta frecventa. A cercetat fisiunea nucleelor atomice (se spune ca Einstein a invatat de la Tesla despre fisiune), cu ajutorul generatorului electrostatic de inalta tensiune. Tesla si Edison nu au premiu Nobel, dar Canalul Discovery ii considera, in 2005, The Greatest Americans – dintre cei mai mari 100 de americani. Thomas Alva Edison in Top 25 (era si investitor bogat, nu doar inventator, a introdus iluminatul in NY) iar Nikola Tesla in Top 100. Mai multe aicisi – aici. Despre Nikola Tesla mai multe aici

Se spune ca in anii ‘60, oamenii de stiinta rusi au studiat in draci mai multe populatii/ triburi (le-au studiat si americanii). Oameni care aveau o perioada indelungata de viata si o sanatate de invidiat – nimeni nu facuse cancer sau alte boli grave. Oamenii aveau moduri diferite de viata, hrana, obiceiuri, munca, locuinte etc. Singurul lucru in comun era ca toti beau apa topita a unui ghetar. Rusii au descoperit ca respectiva apa din ghetar era pura, cu continut redus de deuteriu.

Henri Coanda si “Apa Vie din 1963. “Lumea spune ca suntem ceea ce mancam. Eu spun ca suntem ceea ce bem” – ii spunea Henri Coanda, in 1963, lui Patrick Flanagan, omul de stiinta american care a venit in Romania sa preia de la savantul roman Coanda “Proiectul Apa Vie”. Henri Coanda i-a spus lui Patrick Flanagan si “Povestea fulgilor de nea”: In 1910, Henri Coanda pleaca cu automobilul de la Isfahan spre Tibet, trecand pe langa Valea Hunza, unde rusii si alti oameni de stiinta de alte nationalitati consemnasera deja existenta unei populatii cu o medie de varsta de peste 100 de ani. Sursa lor de apa era un ghetar. Henri Coanda urma sa studieze, incepand din 1910 pana in 1963, o multitudine de moduri de cristalizare a apei de pe Terra, mai precis, Coanda a studiat fulgii de zapada si sursele de apa in diferite parti ale Pamantului. Pana in 1963, Coanda studiase atent cinci zone vestite pentru longevitatea locuitorilor. Henri Coanda l-a intalnit pe Patrick Flanagan in SUA, la Pentagon, caruia i-a spus ca are un proiect la care a lucrat toata viata, dar crede ca nu il poate duce la bun sfarsit. Si i l-a dat lui Flanagan, care pe atunci avea 17 ani. Flanagan era cunoscut inca din 1958, cand la varsta de doar 14 ani inventase Neurophon-ul (pe care l-a imbunatatit in 1968 si l-a brevetat) si din anii ‘70, ca un sustinator al puterii piramidei. Flanagan a preluat in 1963 cercetarile lui Henri Coanda si dupa moartea savantului roman in 1972, a inceput cercetarile pe documentele lasate. Astfel a descoperit ca hidrogenul poate fi o sursa de energie antioxidanta si dupa cativa ani produce Microhidrina, cel mai puternic antioxidant, cu rol antiviral si antibacterian, sub 3 forme (medicamente), cu preturi intre 30 si 100 USD. A fost numita “Reteta de milioane”. In 1981, impreuna cu sotia sa Gael Crystal, a brevetat “descoperirea unei noi forme de dioxid de siliciu coloidal, cunoscut ca si microclusterii din apa glaciala consumata de populatia din Valea Hunza” (Valea Hunza este acum in Pakistan). Familia Flanagan a vandut, din 1982, un produs numit “Crystal Energy”, care continea microclusterii (produsul avea ca ingrediente apa, dioxid de siliciu, carbonat de potasiu si sulfat de magneziu) cu mentiunea ca produsul scadea tensiunea superficiala a apei potabile. Sau “Apa Vie” a lui Coanda. Despre Dr. G. Patrick Flanagan aici

Cum în Hunza plouă rar, localnicii au apelat la un sistem ingenios, iar, prin apeducte, apa dintr-un gheţar situat la mare altitudine ajunge spre zona locuită. În anii ’60, medicul american Jay Milton Hoffman vizita valea şi nota: oamenii de aici sunt străini de bolile de inimă, cancer, diabet şi alte zeci de alte afecţiuni, chiar şi cei bătrâni aveau o dantură perfectă. Un alt studiu, făcut după anul 2000, a arătat că speranţa de viaţă a locuitorilor care nu au părăsit niciodată zona este de aproape 100 de ani. Hoffman şi alţi vizitatori au povestit despre cei care au devenit taţi la 80-90 de ani şi mame la 60-70”. Despre Coanda si Flanagan mai multe in EVZ – aici. 

In prezent, “Apa Vie” – apa saracita in deuteriu / apa cu continut redus de deuteriu / apa usoara – a fost descoperita si cercetata in 1980-1984 si patentata in 1986 in Romania, de catre Prof. univ Dr. Ioan Stefanescu, directorul ICSI Ramnicu Valcea si Ing. Dr. Gheorghe Titescu (inginer, specialitate Tehnologie Chimica Organica, Doctor in stiinte inginesti CUM LAUDE). Si ca tot a venit vorba despre ICSI si “Uzina G”, trebuie sa il mentionez pe domnul acad. Ing. Marius Sabin Peculea, care este “parintele” apei grele din Romania. Uzina G si ICSI au fost construite conform conceptiei sale. Tehnologia noua si originala de obtinere a apei saracite in deuteriu, numita si apa vie, a fost elaborata in 1995. Apa produsa in prezent se vinde in strainatate cu 20 E/l iar comenzile depasesc capacitatea de productie. Singurul loc in care se produce legal si cu avizul Min. Sanatatii este la Ramnicu Valcea – Romania

Ce sper eu este sa nu se intample cu cercetarile pe apa vie de la ICSI ce s-a intamplat cu aquaporina, pentru ca cercetarea efectelor apei saracite in deuteriu impotriva diverselor boli au fost facute prima data la inceputul anilor 2000, in Ungaria, de catre biologul maghiar Dr. Gabor Somlyai, cu apa cumparata de la Ramnicu Valcea. Biologul maghiar lucrase de mult timp la teoria efectului apei saracite in deuteriu asupra tumorilor canceroase, dupa modelul rusilor cu apa din ghetar, dar nu putea dovedi pentru ca nu avea o apa saraca in deuteriu si nici nu stia cum sa o produca. Apa din Romania l-a ajutat sa isi inceapa cercetarile si sa demonstreze ca lipsa deuteriului din organism reduce considerabil – sau in unele faze incipienta elimina total – tumorile. La scurt timp dupa ce s-a aflat despre cercetarile biologului maghiar, au inceput analizele de laborator si in Romania. Mai mult, biologul maghiar lua apa descoperita de romani si o imbutelia sub denumirea de Preventa pe care o vindea ca pe o inventie proprie. Biologul maghiar a fost foarte mult sprijinit si mediatizat de englezi – care nu au pomenit nicio secunda despre Romania – asa ca nu ar fi exclus ca ei sa il propuna pe maghiar la Nobel, ca descoperitor al “leacului” bolilor grave. Toate premiile si mai multe detalii despre apa saracita in deuteriu sunt aici

Descoperirea deuteriului i-a adus un Nobel pentru Chimie in 1934 americanului Harold Clayton Urey (a descoperit deuteriul prin distilarea succesiva a hidrogenului lichid, demonstrand existenta “apei grele”) si ma gandesc ca poate ar fi bine ca si un cercetator chimist sau biolog roman studieze beneficiile apei fara deuteriu pentru tesuturile vii, prin intermediul aquaporinei, asa cum bine spunea doamna Carmen in 2009. Poate incearca domnul Profesor Benga

Carol Przybilla. A existat sau nu? Legenda. Geniu. Mister. Securitate. Ceausescu. Orice cautare de amator curios (ca mine) se sfarseste cu aceeasi informatie, despre motoare si turbine, iar si iar. Pana la un punct: “Carol Przybilla a avut dreptate. Cele cateva sedinte de tratament cu aparatul biomedical…” Deci nu este legenda. Exista in Romania “Fundatia General Stefan Gusa”, care are un site dedicat marelui general roman. Aici am gasit descris chinul prin care a trecut, bolnav fiind, inclusiv faptul ca s-a incercat salvarea sa cu “un aparat” inventat de Carol Przybilla. Pe site este redat un articol din “Ziarul” din 2004, semnat Adina Mutar, intitulat “Jucariile ucigase” din care redau cateva fragmente. Adina Mutar: “Dupa sedintele de tratament la care a fost supus cu aparatul biomedical inventat de savantul roman Carol Przybilla, existau semne clare de regresie a bolii. Apoi a intervenit acea stare de rau pe care unii bolnavi o resimteau in timpul tratamentului, dupa care se accelera procesul de insanatosire (…) Domnul Przybilla nu si-a iertat niciodata faptul ca nu avertizase familia, starea temporara de rau nu constituia o regula generala, dar era, totusi, specifica in cazurile grave. Atunci a dat toate explicatiile familiei: a spus ca daca tratamentul era interupt in faza aceea, boala isi va relua evolutia si va fi mai crancena”. “Din toata experienta de aproape 30 de ani de cand inventase primul aparat, Carol Przybilla constatase ca tratamentul sau nu mai prinde daca bolnavul facuse cobaltoterapie sau citostatice”. Familiei nu i-a fost permis sa faca tratamentul cu aparatul lui Carol Przybilla in spital. “Nu putem acuza medicii. Aparatul nu era omologat nici tehnic, nici medical. Faptul ca era construit de ITA nu conta. Nici ca fusese premiat cu medalie de aur la un targ international de inventica, de la Nurenberg”. “Doar tratamentul cu acest aparat putea sa mai aiba un efect pozitiv. Carol Przybilla ar fi vrut chiar sa dea aparatul medicilor din spital, sa-l foloseasca ei, dar numai Carol Przybilla stia frecventele pe care lucrase. Domnul Przybilla era in stare sa renunte la orice pentru tratarea domnului general”. Savantul Carol Przybilla chiar ca a fost “secret de stat”. Si ca persoana, nu doar inventiile sale. Altfel am fi stiut ca un roman a inventat un aparat care putea trata cancerul. Sunt voci care sustin ca savantul a fost urmarit in permanenta de oamenii de la securitate ai Elenei Ceausescu. Putem intelege ca era inginer si fizician, absolvent a doua facultati in Germania, cu o minte sclipitoare. Despre “Aparatul biomedical”. Savantul il inventase in anii ’60 si era cerut cu insistenta de Elena Ceausescu in ‘80. Carol Przybilla nu a vrut sa renunte, asa ca savantului i s-a interzis sa il breveteze/omologheze. Dupa Revolutie, in 1990, Carol Przybilla s-a dus la OSIM sa il breveteze, dar nu a reusit. Inventia a fost brevetata abia in 1991, iar un aparat nou s-a construit la ITA. Insa nu s-a facut omologarea, nici tehnica, nici medicala – in 1994 sigur nu era – iar Carol Przybilla a regretat enorm ca nu a cedat inventia Elenei Ceausescu in ‘80, presupunand ca aceasta, orgolioasa, ar fi construit aparatul ca inventie a sa devenind celebra in lume, iar astfel aparatul ar fi reusit sa salveze viata multor oameni bolnavi. Doua informatii care circula mi-au trezit curiozitatea / m-au intrigat. Prima: “anonim” nascut la 14.11.1902 in Campina este redescoperitorul tratamentului cu lumina. Prietenul sau Albert Einstein l-a avertizat: Esti un visator. Cine crezi tu ca o sa iti permita sa distrugi intreaga industrie farmaceutica si sa revolutionezi medicina?” “Mai tarziu Elena Ceausescu i-a propus, prin intermediari, sa ii cedeze inventia”. “Pana la urma avea sa ajunga prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atatea alte inventii romanesti pierdute in strainate”.  Iar a doua:  “in 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui apartat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum”. Le-am pus cap la cap si asa am gasit cele 2 articole in “Ziarul” din 2004. Despre Peter Mendel nu am gasit o informatie concreta, dar despre prietenia Przybilla-Einstein am gasit. Adina Mutar, jurnalista care in decembrie 1993 lucra la “Evenimentul Zilei”, a reusit sa vorbeasca multe cu Carol Przybilla, sa asiste timp de un an la tratamente cu aparatul minune, cu rezultate exceptionale si sa il insoteasca pe savant la domiciliul generalului, ca sa il asiste la folosirea aparatului (Aparatul biomedical – cu tratament cu lumina). Adina Mutar, jurnalist: “In decembrie 1993 lucram la Evenimentul Zilei si ma ocupam, de mai bine de un an, de investigarea si testarea unui aparat incredibil. Este vorba despre “Aparat pentru tratamente biologice”, inregistrat la OSIM cu brevet nr. 104.844./19.12.1991, inventat de savantul roman Carol Przybilla. Din nefericire, cu tot demersul cotidianului, aparatul nu starnise decat interesul oamenilor bolnavi. Tocmai se incheiase testarea aparatului, sponsorizata de cotidianul respectiv, si, desi rezultatele medicale obtinute erau extraordinare, autoritatile in drept sa se ocupe de omologarea medicala isi declinau competenta. Era ca si cum se daduse peste o mina inepuizabila de aur si nimeni nu te credea. Jurnalista Adina Mutar a ajuns la domiciliul generalului in calitate de “ajutor” al savantului Przybilla. Pentru a incepe tratamentul, trebuia ca pacientul sa fie asezat in fata razei produse de aparat, pe portiuni, astfel incat toate partile vatamate sa fie supuse tratamentului benefic. Domnul Przybilla a hotarat sa inceapa cu coloana vertebrala, unde erau problemele cele mai grave, dupa cum ni se spusese. Am fixat filtrul. In momentul in care am dat drumul la aparat, o ploaie de scantei a izbucnit, iar eu am avut impresia ca se strica aparatul. Asistasem un an de zile la tratamente cu acest aparat si niciodata nu facuse asemenea scantei, ca produse de polizor. L-am oprit imediat. Domnul Przybilla a sarit de pe scaun si a deschis aparatul. Aceeasi ploaie de scantei. A clatinat din cap si s-a asezat. “Da-i drumul mai departe, aparatul nu are nimic, nu te teme, acelea sunt particule inactive. Dupa primele sedinte, aparatul ne indica precis zonele afectate, pielea capatand diverse nuante de rosu. Aparatul “diagnosticase” o afectare puternica a plamanilor. Totusi, inca de la primele sedinte am inregistrat un progres. Durerile se diminuasera, putea dormi foarte bine dupa tratament. In curand s-a ridicat din pat (…) Domnul Przybilla ar fi vrut colaborarea unui medic. “Tata, eu sunt inginer, am inventat acest aparat, dar deja ma depasesc posibilitatile lui de vindecare. Ar trebui cercetat de medici – eu sa le explic mecanismul de functionare iar medicii sa il testeze pe categorii de boli” (…) Avusese cazuri de cancer care se vindecasera doar in doua-trei sedinte, dar avea si un caz pe care il trata de doi ani – oprise evolutia bolii, dar daca inceta tratamentul, tumora reincepea sa creasca – era singurul caz incert iar pacientei ii era frica sa se opereze – de aceea savantul dorea un medic cu care sa consulte (…) Despre aparat, Carol Przybilla si cancerul sau. “In 1966, lui Carol Przybilla i s-a pus diagnosticul de cancer pulmonar si atunci si-a adus aminte de ideea din studentie, discutata cu Einstein. A construit un prototip al aparatului cu care s-a tratat si s-a vindecat. Apoi a lucrat ani de zile la inventie, facand imbunatatiri. Nu a putut sa o breveteze in timpul lui Ceausescu, deoarece i se ceruse sa cedeze inventia. Abia in 1991 a brevetat-o si s-a construit un aparat la ITA. In 1993, in urma demersurilor cotidianului EVZ, care a prezentat dovezi privind rata foarte mare de vindecare, aparatul a fost prezentat la Targul de Inventica si Inovatii de la Nurenberg, unde a castigat medalia de aur. Nici asa nu a primit ajutor pentru omologare, aparatul neputand fi folosit oficial, cu aprobari tehnice si medicale. Iar savantul roman a ajuns sa fie numit, ironic, “vraci”. Carol Przybilla a avut un singur raspuns: “Tata, eu as fi vrut sa inventez un aparat care sa vindece prostia, dar nu am reusit. Noroc ca prostia nu doare”. Adina Mutar, 2004: “In prezent, am auzit opinii ca inventia lui este deja depasita de aparate care functioneaza pe principiul luminii polarizate. Ne-am bucura daca aceste aparate ar atinge macar un sfert din performantele aparatului lui Carol Przybilla”. Despre Carol Przybilla. “Nu era un vraci. Era un savant cu peste 1.000 de inventii la activ, dintre care unele se folosesc si astazi. In 1932 a inventat avionul cu reactie prin arderea gazelor. Are inventii brevetate, din care statul roman a facut bani: de la General Motors, uzinei din SUA careia i s-a vandut turbina cu combustie interna combinata, inventata in 1958; din Japonia, careia i s-a vandut motorul eliptic, inventat in 1959 (folosit la celebrele motociclete). Termocompresorul frigorific cu circuit inchis (1959) etc si invetii pentru armata, cu caracter secret de stat. Pentru inventii, Carol Przybilla era recompensat din cand in cand cu premii de stat. S-a nascut pe 14 noiembrie 1902, la Campina. A facut studiile medii la Bucuresti si a absolvit, in Germania, Institutul Politehnic din Mittweida si Institutul Politehnic din Charlotenburg. Carol Przybilla a fost prieten cu Albert Einstein, a locuit in casa lui iar ideea construirii unui aparat de tratamente biologice i-a venit in acele vremuri, de la teoria lui Einstein”. Mai multe scrise de Adina Mutar pe site-ul “Fundatia General Stefan Gusa” – aici si – aici. Mai ramane inca o necunoscuta, pe langa cea cu neuropatologul Peter Mendel, care nu stiu cine este – sau al cui pseudonim este. Unde este primul aparat, cel construit in 1966. Si inca nu sunt sigura, dupa atata mister, daca numele Carol Przybilla este real sau pseudonim. 

Albert Einstein a cunoscut cel putin sase oameni de stiinta romani, iar cu doi din ei a fost prieten, Mauriciu Solovin din Iasi si Carol Przybilla din Campina. Ceilalti sunt fizicianul Francisc Panet din Targu Mures, fizicianul Stefan Procopiu din Iasi, fizicianul Ion I. Agarbiceanu si chimistul Iosif Auslander – ambii, pe atunci, de la Institutul Politehnic din Bucuresti. Despre prietenia lui Einstein cu fizicianul roman Mauriciu Solovin puteti citi aici, iar despre intalnirea cu inginerul chimist roman Francisc Panet puteti citi aici

*Cea mai disputata personalitate este Gheorghe Botezatu sau Georges De Bothezat (in mediul public, evident – intre Romania, Republica Moldova si Rusia). Unele informatii arata ca savantul s-ar fi nascut la Saint Petesburg, Rusia, in 1882, dintr-o familie veche si nobila de basarabeni / altele ca s-a nascut la Iasi, Romania, in 1883, unde a si urmat studiile liceale, dupa care a studiat la universitatea din Petrograd (Saint Petesburg), absolvind facultatile de Matematica si Stiinte Naturale, iar in final – cetatean american, cu nationalitate rusa – asa cum apare in presa americana a vremii, murind in SUA, in urma unei operatii pe cord. Gheorghe Botezatu si-ar fi luat numele Georges De Bothezat cand studia la Sorbona si, ulterior, acest nume ar fi legat de “Apollo” (ca precursor al infiintarii programului Apollo). In lista inventatorilor si inventiilor (wiki answers) apare ca George de Bothezat (1882-1940), Russia/USA, inventor of the Quadrotor helicopter (The Flyng Octopus). In lista Academiei Rusiei apare ca “Emigrantul rus in America, Gheorghe Botezatu, nascut la Chisinau – Rusia, dintr-o familie veche nobiliara, pe 7 iunie 1882, care a studiat in Rusia, la Chisinau si Sankt Petesburg si in Belgia, dupa care s-a intors in tara natala (Rusia) unde a predate la Univ. din Sankt Petesburg si ulterior a emigrat in SUA. Republica Moldova a lansat in iunie 2012 un timbru in memoria sa, la 130 de ani de la nastere – “Gheorghe Botezatu, 1882 – 1940” (moldovastamps.org). Pot sa deduc ca Gheorghe Botezatu a fost basarabean/moldovean, dar cu cetatenie rusa (desi Basarabia a fost a Romaniei, de aici si diferenta de opinie asupra nationalitatii) pe care nu si-a schimbat-o pana cand a ajuns in SUA, devenind ulterior cetatean american, de nationalitate rusa. “Povestea romaneasca” este cam asa: Gheorghe Botezatu (Georges De Bothezat), matematician si inventator (roman), elabora bazele teoretice ale elicopterului in 1919. Toata munca sa de cercetare a fost inspirata de Traian Vuia si momentul ridicarii aparatului sau mai greu decat aerul fara catapulta din 1906 si de elicopterele gandite de Vuia, in 1918. Si-a luat doctoratul la Sorbona. Se va face cunoscut in lume cu numele George de Bothezat, doctor inginer. A devenit celebru dupa ce a elaborat teoria generala a elicei propulsive, bazata pe calculele sale, in 1919 (a dezvoltat teoria elicopterului) si ca urmare a primit o oferta de nerefuzat de la Universitatea Dayton din Ohio: o catedra, postul de director al Laboratorului de aeronave si fonduri pentru experimente, iar in 1920 a plecat in SUA. La Dayton a conceput si construit un elicopter cu 4 elice portante, in 1921 – 1922. Rezultatele au fost foarte bune, aparatul a zburat cu doua persoane la bord. Desi fondurile s-au terminat, a mai construit un elicopter, considerat ulterior, in 1932, cel mai perfectionat elicopter din epoca. Se pare ca in 1922, in Ohio, elabora traseele spre Luna, iar cercetarile sale teoretice si calculele privind “mai multe trasee (traiectorii) pentru un vehicul cosmic, care s-ar deplasa pe ruta Terra-Luna” au fost folosite de specialistii de la NASA care au pregatit programele de cercetare pentru spatiul cosmic. Mai multe aiciGheorghe Botezatu / George de Bothezat a fost mentionat in Romania, in perioada comunista, “Romania dupa 1950”, print-o serie de marci postale intitulate “Ilustrata maxima Cosmonautica”. Le-am gasit la AFR Botosani: “Cosmonautica – Valentina Tereskova / Constributii romanesti in fizica si ingineria cosmica, 25 de ani, timbru 1963”; “Cosmonautica – Apollo 9-10 pe orbita circumlunara, 50 de ani de la moartea lui George de Bothezat, pionier al programului Apollo, timbru 1972” si “Cosmonautica – Neil Armstrong, 50 de ani de la moartea lui George de Bothezat, pionier al programului Apollo, timbru 1985”. Puteti vedea timbrele aici. George de Bothezat in SUA, in 1921, cand US Army Air Corps il contacase pe Dr. George de Bothezat (si pe Ivan Jerome) pentru a dezvolta o “masina de zbor vertical”. Mai multe aici si aici

Si un film – aici – despre umanitarul si pacifistul Nikola Tesla si toata munca sa, despre arhivele pierdute si secretele “ratacite”. Despre invidie, discreditare, neintelegerea dintre Edison si Tesla, despre furtul inventiilor, nerecunoasterea meritelor, neintelegerea inventiilor sale. Despre cum sunt uitati cei care au facut ceva bun pentru omenire si despre cum americanii stiu sa il reaminteasca pe Nikola Tesla, in timpurile noastre. Ca sa putem face diferenta intre Tesla si Nobel. Intre a nu fi bogat – si a avea milioane de dolari. Intre a crea – si a distruge. Intre a opri o inventie cand crezi ca poate face rau omenirii – si a o continua, indiferent de repercursiuni. Nu doar romanii au patit-o. Daca vreti sa stiti mai multe despre Nikola Tesla, exista cartea “Fantasticele inventii ale lui Nikola Tesla” – aici. In articolul din eNational puteti afla cum sa va construiti un generator Tesla, daca va pricepeti – aici

Pe Wiki Answers, in lista inventatorilor si a inventiilor care le sunt atribuite, de la Arhimede, Cai Lun si pana la laserii americanilor, sunt mentionati doar romanii: Nicolae Paulescu, Romania, Insulin / Alexandru Ciurcu, Romania, Reaction engine / Henri Coanda, Romania, Jet engine / George Constantinescu, Romania, Interrupter gear / Anastase Dragomir, Romania, Ejection seat / Petrache Poenaru, Romania, Fountain pen / Traian Vuia, Romania, Designed, built and tested one of the earlier aircraft in 1906 – “Vuia reportedly flew to a height of 1 meter and able to stay aloft for 20 meters”. Lista e plina de inventatori din Rusia (indiferent daca erau armeni, moldoveni sau ucrainieni / sau emigrati in tari din Europa sau SUA), care au avut grija sa faca publica fiecare inventie in parte (oricat de mica) inclusiv pe Sergey Brin, Russia/USA – cu “Google” – si pe a lui George de Bothezat – Russia/USA – Quadrotor helicopter (The Flyng Octopus). Am auzit persoane spunand ca ce e asta, fiecare inventeaza asa, ce ii trece prin cap, vreun flecustet acolo si il breveteaza imediat, ce atatea inventii… Pai cam asa se intampla cand se inventeaza in Romania si nu se breveteaza la timp. Se fura de altii care le pun in practica. Se umplu de bani si devin celebri in lume, ei si tarile lor. Iar noi stam si plangem in pumni. In plus, fiecare este liber sa inventeze si sa breveteze, este dreptul fiecarui om liber sa gandeasca si sa creeze, chiar daca nu are studii sau functii importante, conform constiintei sale si legilor in vigoare. Cam ce studii avea eunucul Cai Lun din China, cand a inventat hartia si procesul de fabricare, din scoarta de dud, fibre de in si canepa, in anul 105 dupa Hristos? Iar noi nu am fost in stare sa aflam, de exemplu, cine si cum a creat “Albastrul de Voronet” (utilizarea minereurilor in pictura murala, care nu se sterg nici dupa 500 de ani – ce de bani pierdeau unii). Englezii i-au pus pe lista si pe inventatorii felicitarii de Craciun, sifonului (soda water), cuvintelor incrucisate si apei trase la wc, ungurii si cubul Rubik, iar iranienii si pe descoperitorul plantelor din care se fac medicamente. Au fost puse inventii ca revolverul, mitralierele, tancul, bomba atomica americana si “designul” bombei atomice sovietice / “Bomba Tarului” (la asa ceva nu ma asteptam), Alfred Nobel cu dinamita, Ludvig Nobel cu uleiul pentru tanc – desi nu inteleg ce bine au adus omenirii aceste inventii – mai degraba miliarde de dolari, frica, boala, distrugere si moarte. Africa de Sud l-a pus pe lista pe James Henry Greathead, cu “tunnel boring machine, tunneling shield technique”, iar noi nu am fost in stare sa il punem pe Ion St. Basgan, cu inventiile sale de foraj sonic, cu sute de miliarde de dolari si euro profit. Exista pe piata o enciclopedie a autorului american John Simmons, aparuta in Romania in 1996 si reeditata in 2008, la Editura Lider, “100 cei mai mari savanti ai lumii”. Cineva care a rasfoit-o mi-a spus ca autorul ar fi mentionat un clasament din care rezulta ca Romania a dat Terrei cca 6% dintre genii, in conditiile in care Romania reprezinta doar 0,3% din populatia Pamantului. Nu am cartea. Am vazut doar ca pe coperta apare si George Emil Palade. Daca romanii nu au premii Nobel sau sunt omisi din mai stiu eu ce enciclopedii si liste, asta nu inseamna ca sunt mai prejos decat strainii, din contra, avem premiere mondiale pe care nici greii lumii nu le au, doar ca trebuie ca lumea sa le cunoasca. Copiii si cercetatorii nostrii se intorc, an de an, cu sacose pline de medalii de aur, diplome, premii etc din toata lumea. Americanii au “importat” in draci inteligenta de peste tot si se mandresc cu ce au realizat emigrantii in SUA. Romanii, in loc sa popularizeze ce au, sa lupte pentru recunoasterea romanilor de geniu care au facut ceva pentru Romania si omenire, stau si se smiorcaie ca nu avem premii Nobel. Dar ii avem pe romanii care au revolutionat stiinta si civilizatia pe cand nici nu se nascuse Nobel si nici premiul Nobel nu exista! Iar daca Traian Vuia, Aurel Vlaicu si Henri Coanda nu au premii Nobel, asta inseamna ca nu sunt cei mai mari din istoria mondiala a aeronauticii? Ei au scris istoria, Ei sunt istoria. Sa nu spuneti ca unii dintre romanii care au realizat ceva important au studiat afara si din cauza asta au creat ce au creat, ca nu este adevarat. Degeaba te duci pe “afara” sa studiezi daca nu ai ceva in gene si in cap “de acasa”, din Romania adica. Trebuie sa recunosc insa ca foarte putini au reusit sa faca cercetare in Romania. Din lipsa banilor sau a dotarilor, din cauza invidiei unora, a mandriei prostesti sau a intereselor marunte ale altora, din nepriceperea clasei politice de-a lungul timpului in a promova valoarea sau din alte obscure si ciudate motive, multi romani au reusit sa isi definitiveze cercetarile in strainatate, unde au si devenit celebri, parerea mea.

Henri Coanda: “Multi indivizi din societatea moderna sunt ca barcagii: trag la vasle, dar stau cu spatele la viitor”.

Telocite

Telocite.

7 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] si asta inseamna, in opinia mea, sa faci cunoscute valorile […]

  2. […] Bucuresti Romania, de reamintire a personalitatilor romane carora umanitatea le datoreaza ceva: Stefan Odobleja pentru cibernetica, Nicolae Paulescu pentru insulina, Henri Coanda pentru motorul cu reactie, Nadia Comaneci pentru gimnastica si Ilie Nastase pentru tenis. Campania […]

  3. […] si Medalia de aur in 2004, la Salonul de Inventii de la Geneva. Omul de stiinta, inventatorul Dr. Eugen Pavel este absolvent al Facultatii de Fizica, Universitatea Bucuresti (sef de promotie 1976). In 1992 […]

  4. Majoritatea elitelor româneşti de clasă mondială
    confirmată sunt credincioşi declaraţi. Alegerea şi
    prezentarea lor în LISTA DE ONOARE a
    PREMIULUI ROMÂNESC PENTRU EXCELENŢĂ
    http://www.premiulromanescpentruexcelenta.ro
    aduce cinste Ţării şi slăveşte pe Dumnezeu.
    av.Liviu Ardeiaş

    Liviu Ardeiaş

    2 Octombrie 2013 at 22:44

  5. Mirela Valeria

    9 Octombrie 2013 at 01:18

  6. Felicitari pentru articol! Expui cele mai multe adevarate creatii ale cetatenilor romani! Bravo!

    asiguraricluj10

    5 Octombrie 2014 at 14:23


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: