Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

E pur si muove

with 5 comments

earth-heart-in-space-500-gif

Sectia de Chirurgie cardiaca pediatrica a Spitalului de Copii “Marie Curie” din Bucuresti a trecut de inca un hop. Este posibil ca din iarna acestui an, 2013, sa inceapa operatiile. Ministrul Sanatatii a declarat ca s-a semnat de curand un protocol cu o clinica de specialitate din Milano. Echipe formate din medici si asistenti romani vor participa la un program de specializare in domeniul chirurgiei cardiace pediatrice. Specialistii italieni vor veni in august 2013 la Bucuresti pentru a incepe selectia personalului care va intra in programul de pregatire – care se va face la Milano. Se doreste ca la sfarsitul anului sa se realizeze primele operatii la “Marie Curie” de catre cardiochirurgii romani specializati, impreuna cu o echipa de medici de la clinica din Milano. Sectia de cardiochirurgie “Marie Curie” a primit in 2011 un sistem de TeleMedicina (pot fi trimise detalii din sala de operatii in timp real din Romania in Italia) de la asociatia “Un Cuore, Un Mondo” din Padova. Medicii si asistentii din cele 4 echipe care vor pleca la Milano vor fi specializati pentru interventii in spitalele din Bucuresti, Iasi, Timisoara si (completarea celei de la) Targu Mures, conform declaratiei Ministrului Sanatatii. Noul manager al spitalului “Marie Curie” este avocatul Daniel Buzatu, fost director in perioada 2006-2009. In urma campaniei Ziare.com din mai 2013, cand Dr. Catalin Cirstoveanu a spus in interviu ca sectia ATI neonatala a ramas fara bani, Ministerul Sanatatii a realocat banii pentru sectie. “Programul pentru nou nascuti a fost reinfiintat, banii vor intra in contul spitalului” a declarat Dr. Raed Arafat.

Si pentru ca a venit vorba despre specialisti din Milano, din pacate nu am scris niciodata prea multe despre Prof. Dr. Vanini, un cardiochirurg pediatru Italian cu o experienta in domeniu de peste 42 de ani, ca semn de multumire pentru copiii romani salvati prin operatii gratuite realizate de echipa sa, “The Heart of Children” Milano.

Echipa “The Heart of Children” este condusa de cardiochirurgul pediatru italian Prof. Dr. Vittorio Vanini, care este si presedinte al asociatiei cu acelasi nume. Echipa de medici italieni care a incercat sa il salveze si pe copilul din Galati, la Spitalul “Marie Curie”: Prof. Dr. Vittorio Vanini, cardiochirurg, Dr. Pierantonio Furfori, anestezist si Dr. Ettore Pedretti, cardiolog.

InimaCopiilor2

Am mai scris despre Alex Popa si intalnirea sa cu Prof. Dr. Vanini, din Italia, in 2005. Alex Popa a mers la Milano cu fratele sau, Ionut Popa, care locuia pe atunci la Cluj, pentru o operatie pe cord care nu putea fi efectuata in Romania. Chirurgul care l-a operat pe Ionut Popa, Prof. Dr. Vanini, avea (are) o asociatie prin care ajuta copiii – “The Heart of Children” Onlus, infiintata in 2004. Asa s-a decis Alex Popa sa infiinteze si el o asociatie, in ianuarie 2006 – Asociatia “Inima Copiilor”. Prima campanie de strangere de fonduri a Asociatiei Inima Copiilor Romania a fost pentru sectia de cardiochirurgie pediatrica de la Cluj, Institutul Inimii, in 2006-2007, pentru care a gasit fonduri din Elvetia, 512.000 de Euro, pentru aparatura medicala. Marele cardiochirurg Prof.univ.Dr. Mircea Barsan, director al Institutului Inimii din Cluj pe atunci, i-a spus lui Alex Popa: “Ati salvat sectia de la desfiintare”.

In Romania, Prof. Dr. Vittorio Vanini si echipa sa au operat copii cu malformatii cardiace congenitale, impreuna cu medicii romani, incepand din 2006, la Cluj si Bucuresti. La Spitalul Militar Central din Bucuresti – Centrul Clinic de Urgenta de Boli Vasculare, Prof. Dr. Vanini si echipa sa au oferit asistenta medicilor in operarea celor mai grave si complexe cazuri / idem Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

Iar in lume: Albania, Ucraina, Georgia, Letonia si Maroc. Si in Kazahstan (video) si Uzbekistan (video), in folosul „Aiutare i Bambini”.

Pe site gasiti toate informatiile: http://www.theheartofchildren.org/

Ea este Aida Maria Popescu, la varsta de 9 ani, in 2011 (impreuna cu mama ei, Diana Popescu).

AidaOperataDrVanini

Aida Maria a fost operata de catre Prof. Dr. Vittorio Vanini in 2006, la Cluj, cand avea 3 ani si jumatate. Dupa un control la Spitalul Marie Curie in 2002, cand avea 3 luni, Aida Maria a fost diagnosticata cu malformatie cardiaca congenitala grava. Parintii au inceput sa caute solutii (si bani) pentru operatie. Copilul fusese suspectat cu o afectiune cardiaca inca de la nastere, in 2002, la maternitatea din Campina, dar nu a fost luat in evidenta sau inscris in vreun program de tratare a bolii. Nimeni nu le dadea solutii sau sperante, sau macar informatii unde sa fie operat copilul. Toti le spuneau ca au nevoie de sume uriase de bani pentru a-l opera in strainatate. Parintii Aidei au sperat si au cautat solutii. Medicii de la „Marie Curie” i-au trecut pe fisa medicala indicatia de operatie atunci cand copilul va cantari 10 kg. Dar nu si unde ar putea face operatia. Si daca va trai ca sa aiba cele 10 kg. Cu noroc, copilul a implinit un an, dar parintii inca nu gasisera solutii. Au aflat de clinica de la Cluj abia cand Aida avea 3 ani si jumatate si s-au dus acolo. Medicii le-au spus ca in noiembrie 2006 urmeaza sa vina la clinica echipa de la The Heart of Children si au programat-o pe Aida la operatie. Primul copil operat la Cluj a fost Aida Maria Popescu, de catre Prof. Dr. Vittorio Vanini si echipa sa, impreuna cu medicii de la Institutul Inimii din Cluj. Dupa doi ani, Diana Popescu a aflat ca venirea Dr. Vanini la Cluj a fost posibila prin efortul lui Alex Popa si al Asociatiei Inima Copiilor. Aida s-a simtit foarte bine dupa operatie si traieste ca orice copil sanatos. Merge la scoala (Cornu de Sus), se joaca, este plina de energie. Avantaje.

Iar ea este Andreea Vincze, in fotogafie (din 2010) avea 4 ani.

AndreeaOperataDrVanini

A fost operata de Prof. Dr. Vanini la Cluj, in 2006 (impreuna cu alti 6 copii) cand avea doar cateva luni. Mai multe aici.

In 2009 l-am rugat pe Alex sa ajute un copil despre care scrisesem, Stefania Hustenariu.

Alex Popa s-a implicat si a ajutat-o si pe Stefania cu infiintarea unui teledon.

Din pacate nu mai stim cum se simte Stefania, parintii, Gianina si Marius Hustenariu, i-au sters blogul dupa ce au ajuns la operatie in Anglia. Cred ca s-au mutat definitiv in Edgware, Middlesex.

Asociatia Inima Copiilor din Romania este o asociatie non-guvernamentala si non-profit, constituita in ianuarie 2006. Din august 2006, Inima Copiilor reprezinta oficial in Romania organizatia de interes umanitar international The Heart of Children Italia, condusa de Dr. Vittorio Vanini, iar din iulie 2008 este afiliata la Alianta Nationala de Boli Rare. Presedinte al Asociatiei Inima Copiilor este Alexandru Popa, fizician. Si voluntar. Asociatia Inima Copiilor organizeaza evenimente caritabile sau de constientizare, dupa modelul celei din Milano. Ca, de exemplu, un maraton: Alex Popa il numeste pe Ionut Popa, participant la marathon, “Pacientul 0 Inima Copiilor”.

InimaCopiilorLogo

http://www.inimacopiilor.ro/asociatie/asociatie.php

http://www.inimacopiilor.ro/nou-nascuti-Marie-Curie/index.php

https://www.facebook.com/asociatia.inima.copiilor

Bursa Binelui – Inima Copiilor e si inima ta

In perioada 19 iunie 2013 – 16 octombrie 2013, Asociatia Inima Copiilor strange bani pentru constituirea unui fond din care sa ajute familiile sarace ale caror copii au nevoie de operatii, cu cheltuielile de transport – la Bucuresti sau in strainatate – mancare, medicamente, scutece sau alte lucruri mici, dar importante. Daca vreti sa ajutati apasati aici.

Bursa Binelui, singura platforma online unde donatiile sunt necomisionate, incurajand astfel donatiile mici, 5 lei de ex.- Bursa Binelui este un proiect creat si sustinut de Banca Comerciala Romana SA. 

Parintii copiilor cu malformatii cardiace congenitale in stare grava, care nu gasesc solutii la Targu Mures sau la Cluj, pot incerca sa obtina formularul E 112 si sa mearga in Germania, la Dr. Eugen Sandica.

Sau in Romania, la spitalul privat Polisano din Sibiu, la Dr. Manuel Chira – mai multe aici.

Pentru a ajunge in Germania, la Clinica din Bad Oeynhausen, unde opereaza Dr. Eugen Sandica, trebuie sa stiti cateva amanunte din partea dumnealui despre ce aveti de facut – aici – si despre costuri – aici. Site-ul Malformatii Cardiace – in cazul in care nu aveti posibilitatea sa va sfatuiti cu domnul Dr. Catalin Cirstoveanu de la “Marie Curie” (sau nu aveti copilul internat acolo). E 112 acopera doar cheltuielile pentru interventia chirurgicala. Aveti nevoie de bani pentru transport si spitalizare.

Prezentare: Herz und Diabeteszentrum NRW Ruhr-Universität Bochum – Bad Oeynhausen. Primul film este de la centrul pentru copii iar al doilea prezentare generala despre spital (inima si diabet)

Daca vreti sa il vedeti si ascultati pe domnul Dr. Eugen Sandica (interviu din 29 martie 2012). Vorbeste despre operatiile din Germania:

Anunțuri

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Prof. Dr. Vittorio Vanini si echipa The Heart of Children din Milano, Italia. Pentru ca au salvat copii romani, gratis. […]

  2. Ajuta-ma te rog, nu inteleg cum se doneaza la bursa binelui

    A.

    17 Iulie 2013 at 11:40

    • Este simplu, dar trebuie sa ai card cu care sa poti face plati online

      1. Sa ai CARD

      2. Apesi aici
      https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Inima-Copiilor-e-si-inima-ta

      3. Apesi DONEAZA

      4. Treci Nume, Prenume, Adresa de e-mail
      Selectezi ce suma vrei sa donezi, de la 5 lei la 1000 sau ALTA SUMA – spui cat

      5. Iti apare o pagina pe care selectezi ce tip de card ai, VISA, VISA Electron etc si apesi pe ce ai

      6. Treci datele cerute

      7. In cam 30 de secunde iti apare ca tranzactia e OK

      Imediat primesti pe E-mail datele tranzactiei.

      Dureaza 2 minute cu totul.

      Banii raman stocati in transfer o perioada. Eu am donat la ora 10.00 si astept sa vad cand apare modificarea pe site Bursa Binelui, Inima Copiilor e si Inima ta.

      IsabelleLorelai

      17 Iulie 2013 at 11:49

  3. […] Update iulie 2013. Mai multe despre clinica din Germania si un interviu cu Dr. Eugen Sandica aici. […]

  4. […] 16 iulie 2013. Sectia de Chirurgie cardiaca pediatrica a Spitalului de Copii “Marie Curie” din Bucuresti a trecut de inca un hop. Este posibil ca din iarna acestui an, 2013, sa inceapa […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: