Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Apollo a murit

with 2 comments

ApolloLyreTiepolo

Daca Apollo ar avea mormant, acum s-ar rasuci in el. Dincolo de figura de stil, daca zeul grec al artelor, protectorul muzicii si conducatorul corului muzelor exista, tocmai ce l-au inmormantat oficialii greci. In Grecia s-a nascut, in Grecia a murit, dupa modelul eu te-am facut, eu te omor.

Sunt multe lucruri stupide in lumea asta, dar ceea ce s-a petrecut in Grecia anului 2013 ocupa locul I in topul saptamanii 11 – 16 iunie. In Grecia, leaganul Democratiei mondiale, pentru prima data in istoria ei, compania nationala greaca de radio si televiziune (ERT, post public) a fost inchisa/suspendata.

In acelasi timp cu ERT, si Orchestra Radio, Orchestra Televiziunii si Corul radio-tv. Nu pot sa pricep cum o tara care a raspandit cultura, arta, sportul olimpic in lume, o natie cu 11 milioane de oameni, nu este in stare sa sustina 200 de artisti (nu cred ca sunt atatia).

Oficialii au invocat ca motiv al inchiderii cheltuirea in risipa a banilor publici de catre ERT si au suspendat activitatea celor 2.700 de angajati. Au promis redeschiderea radioului si televiziunii nationale in luna septembrie a acestui an, cu un nou format si cu mai putini angajati.

Iar primii angajati care au fost taiati de pe lista au fost muzicienii.

Muzicienii nu se mai afla printre angajati, in noul format. Tot ce le-a mai ramas a fost sa ii roage pe cetatenii greci, pe cei din tarile UE si din toata lumea sa trimita mesaje scrise guvernului grec si guvernelor europene, cerand sprijin pentru existenta si functionarea orchestrelor.

Cele doua Orchestre si Corul Radioului si Televiziunii publice de la Atena au sustinut ultimul concert (National Symphony Orchestra and Choir of Greece). Orchestra a interpretat Variation IX (Adagio) “Nimrod” din “Enigma Variations” de Sir Edward Elgar.

Am plans involuntar. In primele 3 minute (din cele 11 ale videoclipului) orchestra interpreteaza “Nimrod”, iar in minutul 7 Corul interpreteaza Imnul Greciei. In al doilea videoclip de 1 minut este doar corul.

Apelul muzicienilor din Grecia: “Dragi colegi, colegi artisti, muzicieni si directori ai posturilor de radio si de televiziune de stat din intreaga lume. Aceasta este o scrisoare a celor trei ansambluri de muzica ale ERT, care, dupa cum stiti deja, este acum inchisa in urma unui decret guvernamental. De marti 11 iunie 2013, „National Symphony Orchestra” (1938), „Orchestra de muzica contemporana” (1954) si Corul (1977) ERT si-au incetat activitatea. Cerem ajutor si solidaritate in orice mod posibil“.

Aici gasiti comunicatul integral si toate datele:

http://willthatbeall.net/?p=319

Va rog sa sustineti Orchestra Simfonica Nationala a radio-televiziunii publice din Grecia prin semnarea Petitiei: „Save the National Symphony Orchestra and Choir of ERT (Greece)”. Daca doriti sa semnati apasati aici.

ERT emite pe internet. Pe YouTube au lansat spoturi explicative in limbile: romana, polona, sarba, araba, rusa, engleza, spaniola, franceza, albaneza, greaca.

Spotul in romana:


In 2005 am avut ocazia sa merg si in Luxemburg, cu prilejul semnarii Tratatului de Aderare a Romaniei la UE. Am mers cu avionul de la Bucuresti la Bruxelles si de acolo cu masina pana in Luxembourg. Pe drum, in masina, am dormit vreo ora. “Hai ca am ajuns” aud. Buimaca, scot pasaportul pentru vama. “Nu, am ajuns la hotel, in Luxembourg. Pe drum nu exista vama”. Asa cum in UE/Spatiul Schengen nu mai avem granite, nici Muzica nu are. Dar ce vreau sa spun, in principal, este ca jumatate din programul oficial al evenimentului din Luxemburg a fost Muzica.

Ceremonia semnarii, pe 25 aprilie 2005, la Abatia Neumunster, a inceput cu Muzica. Intonarea Imnului Casei Mari-Ducale Wilhelmus, de catre mezzo-soprana Ruxandra Barac (de origine romana, nascuta in Braila, stabilita in Luxemburg).

Iar cu o seara inainte, pe 24 aprilie 2005, in amfiteatrul in aer liber (unde a fost foarte frig) de la Abatia Neumunster, a avut loc, in cadrul programului “Zilele Romaniei la Luxemburg”, un concert de gala sustinut de soprana Angela Gheorghiu impreuna cu Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, dirijor Ion Marin. Concertul a inceput cu “Rapsodia Romana” de George Enescu, in interpretarea orchestrei mai sus mentioanate si s-a incheiat cu interpretarea Imnului Romaniei, de catre Angela Gheorghiu. Atunci am auzit-o pentru prima data pe Angela Gheorghiu interpretand Imnul tarii. Imi aduc aminte ca in acel moment romanii ne-am ridicat in picioare, iar o doamna din Luxemburg, foarte mirata, imi spune ca soprana nu a terminat de cantat. Este Imnul national al tarii mele, Romania, ii raspund. Scuze, o scuze – imi raspunde doamna. Se ridica in picioare si ea si le spune celorlati prieteni: ridicati-va, se canta Imnul Romaniei.

Nu am gasit Imnul Romaniei, interpretat in 2005. Am gasit Imnul Muzicii, in schimb.

Angela Gheorghiu

“Muzica”, din opereta “Valurile Dunarii”, de George Grigoriu

Abatia Neumunster, Luxemburg, 24 aprilie 2005

Mesajul sopranei Angela Gheorghiu, de sustinere a muzicienilor din Grecia, eventual prin organizarea unui mare concert:

„To all my dearest friends and colleagues from all over the world, opera singers, instrumentalists, directors, conductors and managerial staff, we must try to help our Greek colleagues, the Music Ensembles of ERT. A great idea would be to organize a big concert in order to support these great people. If this happens, I would gladly be part of it, with the help of my management. We are all artists, a big family. Thank you and God bless you all!”

Angela Gheorghiu – pagina oficiala de Facebook.

ERTconcert

Iar aici, pe YouTube, gasiti un playlist cu 7 piese interpretate de Angela Gheorghiu in concertul din Luxemburg din 2005.

AngelaGheorghiuLuxembourg2005

Brediceanu: „Doina stancutei”, Humulescu: „Iubi-Te-voi Doamne”, Puccini: Gianni Schicchi, „O mio babbino caro”, Catalani: La Wally, „Ebben, ne andro lontana”, George Grigoriu: „Muzica” din opereta Valurile Dunarii, Gounod: Faust, „O dieu, que de bijoux”, Leoncavallo: I Pagliacci, „Stridono lassu”.

(Foto TVR)

Televiziunea Romana sustine ERT

Inca de vineri, 14 iunie 2013, directorul general Saftoiu a declarat pentru Mediafax: “Suntem alaturi de colegii din Grecia. Societatea Romana de Televiziune este alaturi de jurnalistii de la televiziunea publica din Grecia”. TVR va trimite pe 18 iunie 2013, o echipa de televiziune, cu redactor Cristina Tilica, pentru o serie de reportaje la Atena, cu referire la situatia in care se afla ERT. Toate reportajele se vor transmite pe parcursul intregii saptamani, in editiile de seara ale Directiei de Stiri, in Telejurnal, Ora de stiri – dar si in editiile din timpul zilei. TVR se va afla in permanenta legatura cu EBU in vederea unor actiuni si initiative comune pentru sustinerera colegilor de la ERT. Saftoiu a precizat ca si TVR a fost in aceeasi situatie anul trecut. Conform Mediafax.

Societatea Romana de Radiodifuziune sprijina ERT.

Pe 13 iunie 2013, presedintele Societatii Romane de Radiodifuziune, Miculescu, a transmis catre EBU adeziunea sa la scrisoarea deschisa intitulata “ERT trebuie sa emita din nou”. Conform Rador.

 

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Michalis Economou. Aceeasi orchestra care, pe 14 iunie 2013, si-a incheiat activitatea performand, in lacrimi, un ultim concert. Acelasi dirijor, acelasi […]

  2. […] vina” pentru Zorba’s Dance sunt grecii, evident: actorul Anthony Quinn, adica Zorba Grecul; Mikis Theodorakis, care a compus muzica filmului; […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: