Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

O inimă de reparat. Ştefan Georgescu

with 4 comments

Ştefan Georgescu are 26 de ani. Inima a început să îi facă necazuri când avea 17 ani. Era în clasa a XI-a când a căzut. L-au găsit în curtea liceului. La spital a fost diagnosticat cu sincope vasovagale, bloc atrio-ventricular gradul II şi bloc de ramură dreaptă gradul III. Ştefan a luat tratamentul şi a mers mai departe. A terminat liceul Edmond Nicolau şi apoi Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti.

Ştefan lucrează în cadrul Direcţiei Economice în cadrul Universităţii Bucureşti. Este în anul II la Facultatea de Management şi Marketing la Universitatea Româno-Americană şi în anul I la Facultatea de Comunicare şi Relatii Publice din cadrul S.N.S.P.A. În 2004-2005 a fost student consultant la Microsoft România. Apoi a lucrat pentru Microsoft si CompuWare Corporation. Din 2008 este Co-Fondator Microsoft Alumni Network. În octombrie 2009 Ştefan a fost acceptat la Microsoft U.K Ltd. pe poziţia de Account Team Unit Manager. Este înscris la Institute Coach Academy şi urmează programul Executive MBA din cadrul Tiffin University. A fost nominalizat în acest an la LinkedIn Business Award 2010 la categoria „Business Leader of the Year”. În martie 2009, inima lui Ştefan a dat semne că nu mai poate. Internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Târgu Mureş, Ştefan a fost diagnosticat cu insuficienţă cardiacă mitrală severă. În noiembrie 2009, Ştefan a ajuns la Newham University Hospital din Londra. Medicii i-au spus că fără un transplant de valvă mitrală nu va supravieţui. Inima se mărise din cauza neînchiderii valvei mitrale. Inima lui Ştefan este ca a unui om de 60 de ani. Ştefan trebuia să se interneze la clinica din Londra, pentru transplant de valvă mitrală, în februarie 2010. Familia, prietenii şi colegii lui reuşiseră să strângă 11.677 de lire. Nu a reuşit să ajungă la Londra, îi lipseau 4.000 de lire. Între timp s-au mai strâns 2.500 şi Ştefan a plecat. A doua programare la transplant a fost făcută pentru perioada 15 – 30 aprilie 2010. Ştefan mai are nevoie de 1.500 de lire (cca 8.000 RON) pe care trebuie să îi achite până pe 30 aprilie 2010. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

CitiBank Romania – Agenţia Coletina

RON: RO 68 CITI B000 0010 0002 7464

EURO: RO 35 CITI B000 0010 0002 7476

GBP: RO 65 CITI B000 0010 0003 4114

Cod SWIFT: CITIROBU

Titular: Georgescu Ştefan Gabriel

Contact. Ştefan: 0722 522 923; 0044 753 904 2987 (la Londra).

E-mail: stephan.georgescu@live.com

Site-ul lui Ştefan, făcut de prieteni:

http://ajutalpestefan.com

Cont PayPal: http://ajutalpestefan.com/cum-sa-ajutam

Anunțuri

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Ştefan Georgescu are 26 de ani. Inima a început să îi facă necazuri când avea 17 ani.Era în clasa a XI-a când a căzut. L-au găsit în curtea liceului. La spital a fost diagnosticat cu sincope vasovagale, bloc atrio-ventricular gradul II şi bloc de ramură dreaptă gradul III. Ştefan a luat tratamentul şi a mers mai departe. A terminat liceul Edmond Nicolau şi apoi Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti.Este în anul II la Facultatea de Management şi Marketing la Universitatea Româno-Americană şi în anul I la Facultatea de Comunicare şi Relatii Publice din cadrul S.N.S.P.A.În noiembrie 2009, Ştefan a ajuns la Newham University Hospital din Londra. Medicii i-au spus că fără un transplant de valvă mitrală nu va supravieţui. Inima se mărise din cauza neînchiderii valvei mitrale. Inima lui Ştefan este ca a unui om de 60 de ani. Ştefan trebuia să se interneze la clinica din Londra, pentru transplant de valvă mitrală, în februarie 2010. Familia, prietenii şi colegii lui reuşiseră să strângă 11.677 de lire. Nu a reuşit să ajungă la Londra, îi lipseau 4.000 de lire. Între timp s-au mai strâns 2.500 şi Ştefan a plecat. A doua programare la transplant a fost făcută pentru perioada 15 – 30 aprilie 2010. Ştefan mai are nevoie de 1.500 de lire (cca 8.000 RON) pe care trebuie să îi achite până pe 30 aprilie 2010. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: CitiBank Romania – Agenţia Coletina RON: RO 68 CITI B000 0010 0002 7464 EURO: RO 35 CITI B000 0010 0002 7476 GBP: RO 65 CITI B000 0010 0003 4114 Cod SWIFT: CITIROBU Titular: Georgescu Ştefan Gabriel Contact. Ştefan: 0722 522 923; 0044 753 904 2987 (la Londra). E-mail: stephan.georgescu@live.com Site-ul lui Ştefan, făcut de prieteni: http://ajutalpestefan.com Cont PayPal: http://ajutalpestefan.com/cum-sa-ajutam […]

  2. […] Lorelai, Dan Sântimbreanu, şi mulţi, mulţi alţi oameni frumoşi… au scris despre povestea impresionanta a lui Stefan, ei au facut campania sa fie auzita unde trebuie. Acolo veţi găsi si posturi pline de […]

  3. […] Ştefan Georgescu are 26 de ani. Inima a început să îi facă necazuri când avea 17 ani.Era în clasa a XI-a când a căzut. L-au găsit în curtea liceului. La spital a fost diagnosticat cu sincope vasovagale, bloc atrio-ventricular gradul II şi bloc de ramură dreaptă gradul III. Ştefan a luat tratamentul şi a mers mai departe. A terminat liceul Edmond Nicolau şi apoi Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti.Este în anul II la Facultatea de Management şi Marketing la Universitatea Româno-Americană şi în anul I la Facultatea de Comunicare şi Relatii Publice din cadrul S.N.S.P.A.În noiembrie 2009, Ştefan a ajuns la Newham University Hospital din Londra. Medicii i-au spus că fără un transplant de valvă mitrală nu va supravieţui. Inima se mărise din cauza neînchiderii valvei mitrale. Inima lui Ştefan este ca a unui om de 60 de ani. Ştefan trebuia să se interneze la clinica din Londra, pentru transplant de valvă mitrală, în februarie 2010. Familia, prietenii şi colegii lui reuşiseră să strângă 11.677 de lire. Nu a reuşit să ajungă la Londra, îi lipseau 4.000 de lire. Între timp s-au mai strâns 2.500 şi Ştefan a plecat. A doua programare la transplant a fost făcută pentru perioada 15 – 30 aprilie 2010. Ştefan mai are nevoie de 1.500 de lire (cca 8.000 RON) pe care trebuie să îi achite până pe 30 aprilie 2010. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: CitiBank Romania – Agenţia Coletina RON: RO 68 CITI B000 0010 0002 7464 EURO: RO 35 CITI B000 0010 0002 7476 GBP: RO 65 CITI B000 0010 0003 4114 Cod SWIFT: CITIROBU Titular: Georgescu Ştefan Gabriel Contact. Ştefan: 0722 522 923; 0044 753 904 2987 (la Londra). E-mail: stephan.georgescu@live.com Site-ul lui Ştefan, făcut de prieteni: http://ajutalpestefan.com Cont PayPal: http://ajutalpestefan.com/cum-sa-ajutam […]

  4. FOARTE IMPORTANT

    Va rugăm să difuzati mai departe acest e-mail, fiindca sigur exista in Romania copii bolnavi cardiac ai caror parinti nu au posibilitati economice sa le salveze vietile.
    Nu ezitati un moment si recomandati-le aceasta adresa de contact…puteti astfel sa ajutati la salvarea vietii unui copil nevinovat…
    Am controlat adresá si am primit un raspuns amabil si garantia autenticitatii acestui anunt.
    Cu stima
    Ioan
    (Goteborg-Suedia)

    IN ATENTIA PARINTILOR CARE AU COPII CU PROBLEME CARDIACE
    In acest moment exista in ISRAEL o clinica medicala ce are o fundatie independenta ce strange fonduri internationale pentru a PLATI OPERATII DE CORD PENTRU COPII , SUNT STRANSE FONDURI ENORME PENTRU CAZURILE DIN ROMANIA …DACA STITI PARINTI DISPERATI AI CAROR COPII NECESITA INTERVENTII CHIRURGICALE PE CORD, TRIMITETI LE ACEST EMAIL . EL POATE SALVA VIATA UNUI COPIL !
    Site-ul fundatiei este : http://www.saveachildsheart.org/

    http://www.saveachildsheart.org/

    Controlati-l singuri.
    Sau se poate suna la redactia Radio Romania unde se pot cere detalii . Se asigura costurile pentru operatia in sine, tratament complet pre si post operator, cazare pentru un parinte.
    Parintele si copilul platesc doar biletul de avion dus-intors !!!
    STIREA ESTE FOARTE SERIOASA SI VERIFICATA !!!
    ( redactori si prezentatori sunt Corina Negrea si Dan Manolache )

    TRIMITETI ACEST E-MAIL TUTUROR CARE AR PUTEA SA-L DEA MAI DEPARTE SAU SA AJUTE EFECTIV PE CINEVA CARE ARE NEVOIE !

    Niculae Luminita

    23 Ianuarie 2013 at 14:26


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: