Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Andrei Ioan Dâlban. Vrea viaţă

with 7 comments

Andrei are 27 de ani, i-a împlinit pe 14 februarie 2010. Andrei are cancer. Unul agresiv. A fost diagnosticat în iunie 2008 – melanom malign la nivelul scalpului, stadiul III.

Diagnosticul iniţial a fost adenopatie latero-cervicală dreapta – inflamaţie mult vizibilă a unui ganglion limfatic. În urma biopsiei s-a dovedit a fi un melanom malign, tumora mamă descoperindu-se la nivelul scalpului. Andrei a început imediat tratamentul recomandat de medicii oncologi, cu Interferon (Intron A) în doze mari (de trei ori pe săptămână). Apoi a efectuat un RMN al întregului corp, care nu a evidenţiat alte tumori. În ianuarie 2009, Andrei a făcut un examen PET, în urma căruia nu a fost detectată nicio tumoră. Nici la al doilea PET, efectuat la 7 luni de la primul – şi nici în urma altor consultaţii – nu s-au descoperit alte tumori. În septembrie 2009, Andrei a expectorat două formaţiuni de cca 3 cm care, în urma biopsiei, s-au dovedit a fi tot de natură malignă. A început tratamentul cu citostatice: Cisplatin în prima zi de tratament, urmat de 5 zile de Dacarbazină (citostatic achiziţionat din Germania şi Austria), în doze mari, la interval de 28 de zile. Într-un timp scurt boala a avansat, Andrei ajungând în februarie 2010 la multiple metastaze cerebrale, pulmonare, hepatice şi ganglionare. Familia a trimis documentele medicale la clinica din Turcia, Anadolu Medical Center, pentru radioterapie cu Cyberknife.

Andrei a fost acceptat. Suma cerută pentru tratament: 30.000 de euro. Andrei a reuşit să strângă 5.000 de euro şi la sfârşitul lunii martie a plecat în Turcia. La teledon s-au mai strâns 1.640 euro. Andrei mai are nevoie de 23.360 euro.

http://www.andrei-dalban.ro

Anunțuri

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ce ma bucur ca ai scris si tu despre el! Andrei Dalban este inca unul din oamenii a caror poveste m-a impresionat in mod special. La fel ca si Diana Soare. Si asta pentru ca pe copiii mei ii cheama Andrei si Diana.

    Toate povestile sunt extrem de triste, dar stii… cateodata ti se lipesc de suflet mai mult anumiti oameni, din anumite motive…

    Ieri am vorbit la telefon cu Andrei. Sunasem pe telefonul afisat pe site-ul lui crezand ca este al mamei lui. Dar a raspuns Andrei. Vorbea cu dificultate, bietul de el. Mi-a spus ca a reusit sa stranga o parte din bani, este la tratament in Turcia si mi-a dat numarul de telefon al mamei lui, Eleonora Dalban: 0751.146.995.

    De la dansa am aflat ca inca ar mai fi nevoie de ajutor banesc pentru Andrei. are de facut 12 sedinte de tratament si apoi revine in tara spre sfarsitul lunii aprilie. Nu se stiu inca rezultatele tratamentului, dar sunt optimisti.

    La fel si eu! Sper din toata inima in insanatosirea lui Andrei! Doamne ajuta!

    Iuliana

    9 Aprilie 2010 at 18:16

  2. Daca stam bine si ne gandim aceasta suma, pentru foarte multi din romania, este un maruntis. In alte tari aceasta suma se strangea in cateva zile. Multa sanatate baiatului

    eXTRA Radio

    9 Aprilie 2010 at 21:59

  3. […] Andrei Ioan Dâlban are 27 de ani, i-a împlinit pe 14 februarie 2010. Andrei are cancer. Unul agresiv. A fost diagnosticat în iunie 2008 – melanom malign la nivelul scalpului, stadiul III.Într-un timp scurt boala a avansat, Andrei ajungând în februarie 2010 la multiple metastaze cerebrale, pulmonare, hepatice şi ganglionare. Familia a trimis documentele medicale la clinica din Turcia, Anadolu Medical Center, pentru radioterapie cu Cyberknife. Andrei a fost acceptat. Suma cerută pentru tratament: 30.000 de euro. Andrei a reuşit să strângă 5.000 de euro şi la sfârşitul lunii martie a plecat în Turcia. La teledon s-au mai strâns 1.640 euro. Andrei mai are nevoie de 23.360 euro. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: Teledon la Romtelecom: 0900 900 600 – pentru 5 euro/apel CEC Bank RON: RO 38 CECE B20002 RON 000 2656 Titular: Dâlban Andrei Ioan CNP:1830214410031 Domiciliu: Bucuresti, Calea Grivitei, Nr. 33 Contact: Eleonora Dâlban, mama lui Andrei – 0741 153 406 Documentele medicale pe site-ul lui Andrei: http://www.andrei-dalban.ro […]

  4. […] Andrei Ioan Dâlban are 27 de ani, i-a împlinit pe 14 februarie 2010. Andrei are cancer. Unul agresiv. A fost diagnosticat în iunie 2008 – melanom malign la nivelul scalpului, stadiul III.Într-un timp scurt boala a avansat, Andrei ajungând în februarie 2010 la multiple metastaze cerebrale, pulmonare, hepatice şi ganglionare. Familia a trimis documentele medicale la clinica din Turcia, Anadolu Medical Center, pentru radioterapie cu Cyberknife. Andrei a fost acceptat. Suma cerută pentru tratament: 30.000 de euro. Andrei a reuşit să strângă 5.000 de euro şi la sfârşitul lunii martie a plecat în Turcia. La teledon s-au mai strâns 1.640 euro. Andrei mai are nevoie de 23.360 euro. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: Teledon la Romtelecom: 0900 900 600 – pentru 5 euro/apel CEC Bank RON: RO 38 CECE B20002 RON 000 2656 Titular: Dâlban Andrei Ioan CNP:1830214410031 Domiciliu: Bucuresti, Calea Grivitei, Nr. 33 Contact: Eleonora Dâlban, mama lui Andrei – 0741 153 406 Documentele medicale pe site-ul lui Andrei: http://www.andrei-dalban.ro […]

  5. POLONIA INCEARCA SA-SI RECUPEREZE ISTORIA.
    „victimele acestui accident urmau să participe la marcarea unei alte mari tragedii pentru poporul polonez –  70 de ani de la masacrul din pădurea Katyn, unde 22 de mii de ofiteri polonezi au fost ucişi la ordinele scelerate ale lui Stalin, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.”
    ROMANIA TREBUE SA FACA ACELASI LUCRU SI SA IASA DIN MICIUNA.

    ROMANII CRIMINALI SAU EROI ?

    DECE ESTE ASCUNS ADEVARUL ?
     
    TREBUE OOPRITA CREIARA UNEI ISTORII ASERVITA  INTERESELOR
    POLITICE SI ECONOMICE.

    ARTISTUL ROBERT HORVATH CERE RESTABILIREA ADEVARULUI ISTORIC. EL NU NEAGA TRAGEDIA DIN TRANSNITRIA  DEPLANGE SUFERINTELE EVREILOR ,DAR CERE CA LA SCOALA COPII SA INVETE DESPRE FAPTUL UNIC IN ISTORIE CAND UN POPOR SALVEAZA PE ALTUL.  
     PENTRU VINA DE A SPUNE CA ROMANII AU SALVAT DE LA O MOARTE SIGURA APROAPE  UN MILION DE EVREI- OAMENI NEVINOVATI- CINEASTUL ROBERT ESTE DAT AFARA DE LA O INTALNIRE
    PUBLICA TINUTA LA ICR NEW YORK. 
    DESCHIDETI

    http://video.google.com/videoplay?docid=-3001110215792007342#

    DESI MATERIALUL A FOST EDITAT TENDENTIOS NU APARE NICI UNDE O FRAZA IN CARE CINEASTUL NEAGA HOLOCAUSTUL,  
     EL CERE SA SE RECUNOASCA FAPTUL CA DE PE TERITORIUL ACTUAL AL ROMANIEI ( EXCEPTAND ARDEALUL DE NORD CARE ERA SUB CONTROL MAGHIAR ) NU A FOST TRIMIS NICI UN EVREU SPRE LAGARELE DE CONCENTRARE NAZISTE
    . EL CERE CA ACEST ‘MIRACOL AL ISTORIEI ” SA FIE CONSEMNAT IN CARTILE DE ISTORIE.   CEACE A REALIZAT SOCIETATEA ROMANEASCA ALTII NU AU REALIZAT NICI CU PUTEREA GANDULUI .   ROBERT HORVATH PROPUNE RIDICARII UNUI MONUMENT NUMIT ” OMENIA ” CARE SA CINSTEASCA  ACEST
    FAPT FARA PRECEDENT IN ISTORIA CELUI DE AL DOILEA RAZBOI MONDOAL
    SI POATE IN INTREAGA ISTORIE A UMANITATII..
                           DESCHDETI                            
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

    rhorvath

    11 Aprilie 2010 at 21:46

  6. pe 14 februarie 2010 si eu am implinit 27 de ani. Voi incerca sa fac si eu cunoscut cazul cat mai mult, sper sa doneze si prietenii mei. Ii doresc mult noroc.

    Manuela Ponomarenco

    12 Aprilie 2010 at 12:59

  7. Draga Andrei
    Din intamplare am dat peste trista ta poveste, sincer imi pare nespus de rau daaaar….capul sus, uite cate persoane sunt in jurul tau gata oricand sa te ajute.
    Poate am aflat prea tarziu povestea ta, poate tu deja ai plecat in Turcia….daca nu anunta-ma, poate te pot ajuta eu cumva.
    Eu lucrez la Istituto Pascale din Napoli ca mediator, este un spital de stat unde nu se plateste,tu avand nevoie de bani doar ptr drum pentru a ajunge aici si ptr cazare la o pensiune a celui care vine cu tine.
    Se poate face asigurarea STP sau ENI pentru straini si nu platesti spitalizare si tratament.
    Cat de repede poti, da-mi de veste.
    Te salut cu drag si…nu dispera…vei invinge !!!
    Valentina Buda

    Valentina Buda

    29 Martie 2011 at 14:48


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: