Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Storul

with 6 comments

Ce bine să poţi coborî pleoapele, atunci când trebuie să dormi. Ce bine că există storurile astea vii, care aduc gratis întunericul şi lumina. Când l-am văzut prima dată la asta m-am gândit. Oare cum o dormi? Ochiul lui „crescuse” mult prea mult iar pleoapa s-a predat. A rămas imobilă şi mult prea mică pentru ceea ce se afla lângă ea. Nu l-a durut nimic. Cancerul i s-a instalat în abdomen fără durere. Apoi şi-a semnalat prezenţa pe faţă. În ochi. A devenit „Copilul cu ochiul”. Alex.

Alex – Alexandru Hărăniţă – s-a născut pe 19 iunie 2003. Începuse şcoala în septembrie 2009 şi îi plăcea. În octombrie i-a apărut o roşeaţă la un ochi. Ochiul părea puţin umflat dar el nu s-a plâns de durere. Toată lumea a crezut că l-a tras curentul. Părinţii l-au dus la oftalmologie imediat. O conjunctivită acută, a spus medicul – şi chiar aşa părea. Câteva picături şi se rezolvă. Alex a început tratamentul indicat şi după câteva zile ochiul s-a umflat atât de rău încât după alte câteva zile a ieşit din orbită. Imaginea ochiului ce parcă urma să cadă a fost şocantă pentru părinţi. Au fugit cu copilul la urgenţă, la spitalul din Buzău. Părinţii au cerut să meargă cu copilul la Bucureşti. Medicii i-au trimis la Spitalul Municipal pentru investigaţii amănunţite. După două zile de analize, toate cu rezultate proaste, copilul a primit trimitere la spitalul „M.S. Curie”. Era 1 noiembrie 2009. După consultul de specialitate al medicilor pediatri a urmat un CT abdominal. Diagnosticul era clar: Neuroblastom abdominal, cu metastaze craniene. Mama lui Alex, Aura, a făcut un şoc la aflarea veştii. Tatăl, Marius, a rămas cu amândoi în spital, având grijă când de copil, când de mamă – atunci când ea nu se mai putea ţine pe picioare. Pe 11 noiembrie 2009, Alex a început tratamentul citostatic.  Alex este deosebit de ceilalţi copii, colegi de secţie oncopediatrică. Pentru că la el cancerul „se vede mai bine”. Doar că lui Alex nu îi pasă. El zâmbeşte.

Alex are o putere extraordinară pentru un copil de 7 ani: practic, îşi susţine psihic părinţii devastaţi la aflarea veştii. Îi încurajează permanent şi se comportă ca un om mare, zâmbindu-le şi spunându-le cu fermitate că el se va face bine. Alex are mult de tras, mai are de făcut cel puţin încă 3 luni de tratament, iar dacă totul va decurge bine este posibil să fie operat. Alex are nevoie de ajutor ca să ajungă şi să reziste în spital. Are nevoie de bani pentru drum, hrană şi medicamente. În decembrie, când a venit în vizită la spital, Alina i-a dăruit 100 RON. Eu i-am dat în ianuarie 250 RON (din vânzarea cămăşilor) să aibă de mâncare. Greul însă îl duce Iuliana. După apariţia lui Alex în campania din ziar, Monica şi Iuliana, impresionate de necazul copilului, au început o mini-campanie de strângere de bănuţi, jucării etc. Iuliana a scris despre Alex permanent, l-a vizitat la spital, ţine legătura cu părinţii copilului. Dacă vreţi să vă alăturaţi Iulianei, îi puteţi lăsa un mesaj pe blogul ei: http://iulianacristescu.astasunt.eu

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi direct: ING – Bucureşti, RON: RO 98 INGB 0000 9999 0173 7193, Deschis pe numele copilului, Hărăniţă Alexandru. Contact părinţi: Hărăniţă Marius şi Aura, telefon: 0762 800 658, 0762 792 571. Domiciliu: Râmnicu Sărat, str. Fundătura Domireşti nr 5 (Cartierul Zidarilor), judeţul Buzău (poşta nr. 1).

UPDATE 26 martie 2010. Ora 10.30. Alexandru nu mai este. Zâmbetul şi speranţa lui au murit.

Dumnezeu să te odihnească în pace, Alex.

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

25 Martie 2010 la 13:12

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] contul părinţilor. I-am dat în ziar şi pe Ştefănel, Cosmina, Daris şi Vali. Ulterior şi pe Alexandru Hărăniţă. Nici ei nu au fost sponsorizaţi de persoana respectivă. Clar […]

  2. […] imagini, religie &#183 Tagged 25 martie, Patroană a Italiei, Sfânta Ecaterina de Siena Update:Alexandru Hărăniţă, 7 ani.Diagnostic: Neuroblastom abdominal, cu metastaze craniene. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi […]

  3. Iti multumesc din suflet, Isabela! Dumnezeu sa te ajute si sa ii ajute si pe Alex si ai lui!

    Iuliana

    25 Martie 2010 at 15:02

  4. Din pacate, azi-noapte sufletelul lui Alexandru Haranita s-a urcat la Domnul !

    Ieri seara am fost la spital si m-au podidit lacrimile cand am intrat in salon si am vazut suferinta in care se zbatea micutul Alex. Il durea ingrozitor burtica, desi i se administrau calmante si citostatice.

    Aseara, dupa ce am ajuns acasa, am citit acatiste si m-am rugat Maicii Domnului, Sfantului Stelian, Sfantului Spiridon si Sfintilor Iochim si Ana sa stea cu micutul Alex peste noapte si sa-i ia durerile…

    Acum trei zile scriam pe blog ca vestile nu sunt prea bune in privinta starii lui, dar nu ma asteptam sa se termine atat de repede.

    http://iulianacristescu.astasunt.eu/vesti-nu-prea-bune-despre-alex/

    Nu am cuvinte sa va spun cat de rau imi pare…

    Vreau sa va multumesc tuturor celor care v-ati implicat in povestea lui si sa va mai rog ceva… sa inaltati o rugaciune la Cer pentru sufletelul lui!

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

    Iuliana

    26 Martie 2010 at 13:38

  5. […] în timpul anilor de operații și tratamente. Cosmina Păun, Bogdănel Marinescu, Denisa, Roberta, Alexandru, Anton, Mihăilă… De Daris nu mai știe nimic. Nici de Ioana Alexandra. Nici de ceilalți […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: