Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

La vita è bella

with 5 comments

Daniela Dobromir acasă. Foto: Adevărul

Daniela va împlini 25 de ani pe 23 aprilie 2010. A avut cancer şi l-a învins. Cancer de sânge – limfom Hodgkin stadiul 4 B. În România nu i s-a descoperit nicio boală. În Germania, da: cancer în fază avansată. Daniela s-a externat din spitalul din Germania în februarie 2010 şi a venit acasă. În martie a acceptat să acorde un interviu în Adevărul (local – Timişoara).

Daniela Dobromir. Condamnată să moară în România: „Mă bucur că am avut cancer. Am învăţat multe”. După nouă luni de umblat prin spitalele din Banat fără să i se pună un diagnostic, tânăra de 24 de ani a fost condamnată să moară în România, dar a învins boala în Germania. Dana a acceptat invitaţia „Adevărul” de a răspunde unor întrebări legate de modul în care a învins cancerul.

Dana, cine te-a ajutat în toată această perioadă să treci peste greutăţile bolii? Foarte mulţi oameni au fost alături de mine. Trăgând linie, îi mulţumesc Lui Dumnezeu că m-a ajutat să mă fac bine, familiei şi oamenilor care mi-au fost aproape. Mi-am dat seama că am oameni valoroşi lângă mine. Cei care au fost lângă mine când mi-a fost bine, au fost lângă mine şi când mi-a fost rău, fără excepţii. Mi-am dat seama că am cunoştinţe şi prieteni adevăraţi. Au mai fost şi ceilalţi oameni pe care nu-i cunosc, dar care au fost alături de mine şi m-au sprijinit moral sau financiar.

Care este concluzia la care ai ajuns după tot ce ţi s-a întâmplat? Poate sună absurd, dar eu mă bucur că am trecut prin asta pentru că am învăţat multe. Am realizat că poţi să ai de toate, încredere în tine, bani, totul şi într-o secundă să nu mai ai nimic, să pierzi totul. Mi s-au schimbat ideile despre viaţă. Ceea ce credeam eu că e important în viaţă sau ce crede fiecare tânăr că e important în viaţă se distruge într-o clipă şi atunci vezi lucrurile care contează cu adevărat. Poţi astăzi să ai de toate şi într-o secundă să ţi se ia totul.

Ce ai simţit după primele analize care arătau că boala dă înapoi? Nu m-am simţit vindecată când mi-au spus medicii din Germania. Încă de când am ajuns acolo m-am simţit perfect sănătoasă, deşi nu era aşa. Când am ajuns în Bonn a fost prima noapte după un an în care dormeam o noapte întreagă. Cred că vindecarea mea s-a produs într-o secundă, nu a fost un proces îndelungat. Eu bolnavă m-am simţit aici. Când am aflat de ce sufăr, am început să mă simt bine, deşi pare absurd. A fost ca şi o bucurie pentru că am alergat după o chestie un an de zile şi nu mă mai interesa ce am, vroiam doar să ştiu ce am.

Cât de mare este diferenţa dintre spitalele din Românoa şi ce se întâmplă în Germania? Este o diferenţă mare. Probabil medicii de acolo sunt mai motivaţi şi salariile sunt altfel. Ei nici măcar nu concep să le dai ceva. Nu există conceptul acesta.

Cât de mult contează diferenţa aceasta pentru un bolnav? Pentru mine a contat foarte mult. Pur şi simplu nu am avut alte preocupări decât să mă concentrez pe ceea ce aveam eu, pentru că e în aşa fel încât să nu mă gândesc că trebuie să dau ceva sau să mă jignească cineva sau să nu mă bage în seamă. Şi asta se întâmpla de la cel mai mic cadru medical până la directorul spitalului.

Cum sunt medicii germani? Sunt profesionişti, dar dincolo de toate sunt oameni. Era oraşul cam cum e Timişoara şi când ne întâlneam cu medicii prin oraş mă salutau. Aici mergi un an de zile la acelaşi medic şi când intri te întreabă, „tu ce problemă ai?”. E altfel pentru că eu am impresia că din şcoală la ei e diferit, sunt foarte serioşi. Calitatea vieţii contează foarte mult, adică să faci pentru om să se simtă bine până în ultimul moment.

Cum e ca viaţa ta să depindă de nişte bani? Dacă ştiam de la început costul nu plecam. La telefon, dintr-o neînţelegere de limbă am înţeles că e vorba de 15-18.000, şi când colo era vorba de o sumă între 50.000 şi 80.000 de euro. Până la urmă am plătit totul pentru că nu s-a ajuns la suma enormă tot datorită lor care au fost minunaţi. Unele costuri nici nu le-am plătit. În mod normal în orice clinică trebuie să pui banii la început. Ei au acceptat să le plătesc eşalonat.

Ministerul Sănătăţii te-a ajutat cu ceva? Am dosarul depus, dar nu m-a ajutat cu nimic.

Dacă s-ar întâmpla din nou să ai probleme te-ai mai duce în sistemul medical românesc? Eu în următorii cinci ani sunt cu risc maxim. În primii trei ani trebuie controale fiecare la trei luni, după aceea la şase luni şi apoi la un an. O să le fac tot în Germania. Nu îmi permit să mă duc aici să zică eşti perfect sănătoasă şi boala să fie reactivată. Nu mai am încredere. Cum pot să mai am încredere!?

Ai ceva să le reproşezi medicilor? Nu le reproşez nimic. Dacă stau să mă gândesc e mai bine că s-a întâmplat aşa, nu? Dacă mi s-ar fi descoperit boala în România în stadiul iniţial, m-aşfi gândit că mă tratez, îmi trece şi nu aş fi învăţat nimic, dar aşa am ajuns în situaţia în care viaţa mea a depins de un fir de aţă.

O fotografie cu tine pe patul de spital arată o privire extraordinară, foarte încrezătoare, că totul va fi bine… Încrederea am avut-o de la început. Nu am avut nici măcar o secundă îndoiala că nu o să mă fac bine. Ştiam că o să mă vindec.

Ce ţi-a dat puterea să ai această atitudine? Când ţi se dă ceva foarte greu ţi se dau şi resursele şi puterea să duci la capăt. A fost o forţă divină pe care am simţit-o.

Care este mesajul tău de susţinere pentru tineri care sunt în situaţia în care ai fost tu? Se poate să învingi boala, dar trebuie să cauţi cauzele. Fiecărei boli fizice îi corespunde o boală sufletească. Când ţi se vindecă sufletul ţi se vindecă şi trupul. Sună aiurea, dar cred că la mine s-a întâmplat aşa.

În acelaşi ziar sunt câteva poveşti de viaţă ale unor oameni care au reuşit să treacă peste mari greutăţi. Această postare este pentru prietena mea Cristina, care începe să-şi piardă speranţa.

Costel şi-a petrecut cea mai frumoasă parte a copilăriei într-un orfelinat. Îl dusese mama lui acolo pentru că nu mai avea cu ce să îl întreţină. La 17 ani a rămas fără picioare şi o mână. Cu toate astea munceşte, este zidar. A învăţat să cânte la nai, face liceul şi vrea să dea la facultate. Ghizela a fost abandonată când avea 4 ani. Până atunci locuia într-un grajd. Are un handicap intelectual. Munceşte. Cântă şi ia premii. Marius a rămas orb în războiul din Irak. Munceşte şi învaţă. Remus este criminalist. A avut leucemie (LAM). A făcut transplantul în timpul concediului de odihnă. A mers la muncă în fiecare zi a bolii. Sergiu a rămas fără mâini când avea 11 ani. S-a căsătorit şi îşi creşte copiii. Pictează cu gura. Andrei a rămas orb la 11 ani. A venit din R. Moldova. E în ultimul an la drept. Şi toboşar într-o formaţie.

Costel Pîrnău, zidarul fără picioare şi o mână cântă la nai şi compune poezii

Ghizela Ghereben a ocupat locul doi la Eurovisionul pentru persoane cu handicap

Marius Iovi şi-a pierdut lumina ochilor în războiul din Irak, dar a ieşit învingător

Remus Scrob, şeful criminaliştilor care a învins leucemia, mizând pe vindecarea prin muncă

Sergiu Nichescu a rămas fără ambele mâini la 11 ani, dar are totul: soţie, copii şi casă

Andrei Strătilă, toboşarul orb care studiază Dreptul

Daniel Dancea, Mălin Bot, Adevărul Timişoara, 9 martie 2010.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

20 Martie 2010 la 14:34

Publicat în speranta, viata

Tagged with ,

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] UPDATE 20 martie 2010. Dana a venit acasă. Un interviu cu ea aici. […]

  2. […] UPDATE 20 martie 2010. Dana a venit acasă. Un interviu cu ea aici. […]

  3. MA BUCUR DIN SUFLET CA IN SFARSIT DANA E ACASA,SANATOASA.DOAMNE AJUTA!!!

    magdaciobanu

    20 Martie 2010 at 15:28

  4. […] Pe 27! – mormăi Isabela, fără a mai aminti că ea este doar pe […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: