Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Fildeş

with 5 comments

Alb. Alb-gălbui. Cu ochii încercănaţi. Slab-slab. Atât de slab. Mâinile şi picioarele ca nişte rămurele, pline de vânătăi şi „găurele”. E ca o scândurică în care s-au bătut prea multe cuie, copilul ăsta. Da, m-am speriat când l-am văzut la el acasă – la spital îl văzusem doar o dată în trei luni. El venea doar pentru o zi sau două, la transfuzii şi nu prea l-am prins. Iar atunci când l-am văzut era după tratament şi arăta binişor. Maică-sa era cu el, dar în braţe avea un copil mic şi am crezut că mogâldeaţa e bolnavă. Ea m-a întrebat dacă pot să o ajut în legătură cu ceva, o problemă cu copilul. I-am zis că pot să încerc dar că nu promit nimic. Mi-a lăsat un bileţel la o altă mămică. Copilul avea indicaţie de transplant. Avea un dosar depus la autorităţi, dar nicio veste. Apoi l-am văzut între transfuzii. Ajunsese să facă în fiecare săptămână, altfel nu se putea ţine pe picioare. Trăia cu sângele altora de la 8 luni. Desferalul îl făcea de la 2 ani. Şi urma să împlinească 12 ani. Aşa a ajuns plin de „găurele”. Nu mânca. Doar în ziua cu transfuzia avea un pic de poftă de mâncare. Mă gândeam la ce s-ar întâmpla cu el dacă nu ar mai fi sânge. Era octombrie. Le-am rugat pe Oana şi Carmen să lupte şi pentru dosarul lui. În noiembrie a intrat în campania din ziar. În decembrie i s-a aprobat dosarul. Copiii de la şcoală i-au făcut cadou primele bilete de avion, de Crăciun. Au strâns 500 de euro şi le-au cumpărat. În ianuarie a primit şi banii de la ziar,  2.000 de euro donaţi de cineva pentru el. Pe 12 ianuarie 2010 a împlinit 12 ani iar pe 18 a plecat la spitalul din Italia, pentru analize şi căutarea donatorului neînrudit. O săptămână mai târziu s-a întors acasă, să aştepte. Îşi aşteaptă salvatorul. Dacă nu îl uită norocul, în trei-patru luni de acum încolo se găseşte şi donatorul şi pleacă la transplant. Doctorii i-au zis că va sta un an în Italia. Cum vor rezista acolo, nu ştiu. Poate ceva de muncă pentru taică-său. Poate. Grea şi urâtă şi talasemia asta. Între timp trăieşte cu sângele altora. De câte ori în văd, îl întreb: ai mâncat ceva? Zâmbeşte timid şi răspunde: nu prea… Cred că s-a săturat să îl tot întreb, dar nu se supără. E tare cuminte… Robi.

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

12 Martie 2010 la 14:35

Publicat în speranta, viata

Tagged with ,

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] la sonaţi, în vreme ce un criminal umblă în libertate! – Nu umblă, toarnă-n el… – zise Isabela, privindu-l cu subînţeles pe Chinez, care sorbea dintr-o halbă de Leffe. Maramureşeanul se […]

  2. as dori sa iau legatura cu dvs.

    adresa mea de e-mail este in comentariu. multumesc.

    oprina.constanta

    14 Martie 2010 at 14:12

  3. […] Robert Mihai Gherman, transfuzii de sânge de la 8 luni. Acum are aproape 12 ani şi este nevoit să facă transfuziile săptămânal pentru a rămâne în viaţă […]

  4. […] Robert Mihai Gherman, transfuzii de sânge de la 8 luni. Acum are aproape 12 ani şi este nevoit să facă transfuziile săptămânal pentru a rămâne în viaţă […]

  5. […] care s-a dus personal la spital să vadă copilul şi i-a dat mamei banii (1.500 USD), iar pentru Robert banii (2.000 de euro, de la doamna L.) au fost puşi în contul campaniei şi apoi viraţi în […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: