Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Rădăcina

with 7 comments

Era decembrie. Parcă Dumnezeu v-a scos în cale spune ea, cu ochii înroşiţi de plâns. A simţit nevoia să fie îmbrăţişată şi ne-am îmbrăţişat acolo, în mijlocul drumului. Simţeam cum îi dă sufletul în clocot de nefericire. M-am uitat speriată la ea. Ce s-a întâmplat? Recidivă. Hai, nu dispera, există soluţii. Am primit trei răspunsuri bune la trei întrebări rele. S-a mai liniştit un pic. Eu m-am dus la copii să le duc ce mă rugaseră, ea s-a dus la un magazin să ia ceva de mâncare. Când s-a întors i-am arătat mailurile primite. Trei răspunsuri, toate bune. Doar banii lipseau. M-a intrigat ce i s-a întâmplat lui. De când a început să îi fie rău – avea doi ani pe atunci – a tot fost plimbat prin spitale. Au crezut că are apendicită şi el avea cancer. Cu greu i-au găsit un diagnostic. Operaţii, cinci. Chimioterapie, din belşug. Ani? Doar patru. În ziua aia disperată de decembrie se împlineau doi ani de când ajunsese la Bucureşti. În ziua aia disperată de decembrie, după aproape 3 luni de chimioterapie – un protocol experimental – rezultatul era recidivă. Îmi făcusem un plan de bătaie cu o lună înainte. Începusem să sap la rădăcină. La rădăcina norocului lui. Nu mă intrigau doar boala şi chinul lui. Ci şi neşansa. La el nu trăgeau banii. Pe el parcă nu îl vedea nimeni… A fost un moment în care m-am gândit că mama lui păţeşte ca şi mine. Ea i-a ajutat pe mulţi. Cu un ban, cu un sfat. Când a venit rândul ei… În fine, nu mai contează. Am scris unui medic din Italia. Ideea era simplă: dacă se putea trata boala lui trăgea o fugă, făcea la analize şi se întorcea cu o recomandare pentru a putea obţine banii de la stat. Răspunsul a venit. Da, se poate trata la clinica din Italia. Doar că pentru a ajunge acolo trebuiau bani, vreo 2.000 de euro. Ori ăştia nu erau. Aveau un dosar de ajutor social depus de un an şi ceva la oficialii din judeţ. Doar promisiuni… Un prietem m-a ajutat şi a scris în Turcia. Se putea şi acolo. Dar tratamentul era 15.000 de euro. Apoi mi-am adus aminte că la sfârşit de noiembrie cineva a adus la Bucureşti un aparat. Doar 1.500 de euro trebuiau pentru tratament. Am scris. Mi s-a răspuns imediat. Da, se poate. Au apărut şi primii bani, o altă licărire de noroc: un domn a scris la ziar spunând că vrea să ajute un copil din campanie dar că vrea să fie îndrumat. A dat Dumnezeu ca în sfârşit şi el să primească nişte bani. S-a dus omul la spital şi i-a pus mamei în mână 1.500 de dolari. Parcă altfel defilăm acum. Şi am început cu începutul. Ce era mai aproape şi mai ieftin. Înainte de Crăciun, cu taică-său, ne-am dus să căutăm locul cu aparatul. Nu ajungeau banii dar ne-am zis că facem împrumut la bancă, fiecare cât poate. Am depus dosarul şi s-a făcut programarea. I-am zis că dacă nu se poate aici să plece în Italia la consult apoi ne zbatem pentru formular. Pe 19 ianuarie, anul ăsta, a fost copilul la control la Bunul Doctor cu aparatul (doctorul e bun şi blând ca pâinea caldă) care l-a consultat cu răbdare. S-a jucat cu el. Părinţilor le-a spus să aibă puţină răbdare, că există şi alte soluţii. Şi dacă nu s-o putea mai simplu, îl bagă la aparat. Nu le-a luat niciun ban. I-a rugat să mai facă nişte investigaţii. CT, ecograf, chestii d’astea. A mai trecut o lună. Recidiva – trei noduli în spatele ficatului – a fost „fată bună” şi a rămas pe loc. În sensul în care nodulii nu au crescut. Apoi a făcut Bunul Doctor ce a făcut şi copilul a ajuns la o altă soluţie. Un transplant de ficat la Fundeni. Toată luna februarie au mers pe la spitale, au făcut analize, compatibilitatea. Tatăl copilului este perfect compatibil, 100% adică. Noroc. Plus de asta este sănătos tun. A trecut pe regim şi pregătire, ca să îi dea copilului un strop din sănătatea lui. De la rădăcină. Uite de asta vă iubesc eu pe voi, Nicoleta şi Dan, pentru că aţi luptat pentru viaţa copilului vostru. Bunului Doctor îi doresc multă sănătate şi sper din tot sufletul să salveze şi alţi copii. Ăstuia mic, Bogdan, îi doresc baftă la transplant.  Se simte bine, e mai liniştit, râde, se joacă, aşteaptă. Raluca şi Cristina i-au trimis Immunocal, îl ia cu compot fără probleme. Pe 25 martie 2010, Bogdan împlineşte 5 ani.

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

10 Martie 2010 la 13:13

Publicat în speranta, viata

Tagged with ,

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Ioana, Evergreen, Fleurdulys, Gabi, Gabi, Gabi, Joujou, Geanina, Gloria, Ilana, Sebra, Incasha, Isabelle, Iguana, Iulia, Khaliana, Klara, Lilick, Lady […]

  2. Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, si tie, si lui Bogdan si parintilor lui.

    zincabeiu

    10 Martie 2010 at 18:42

  3. […] sa-i sarute pe frunte sau sa le citeasca vreo poveste atunci cand vor sa adoarma. Dupa ce se maturizeaza viata “ii inghite” si de multe ori poate ca sfarsesc pe strazi, la mila celor care se […]

  4. […] persoană. Tot în ziar au fost şi Bogdan şi Robert. Ei au primit bani de la alte persoane. Bogdan de la domnul D.I., care s-a dus personal la spital să vadă copilul şi i-a dat mamei banii (1.500 […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: