Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Steluţele de mare. Denisa Pîrvu, un copil sărac de la ţară. Aproape vindecată

with 7 comments

Denisa este un copil sărac de la ţară care a făcut transplant la Fundeni. Despre ea şi sărăcia în care se zbate mi-a povestit o mămică al cărei copil s-a vindecat de leucemie, în spital la Budimex. Puştiul ei (venise la controlul periodic), un năzdrăvan de vreo 11 ani, rumen în obraji, a „efectuat” operaţiunea de transmitere a fotografiei Denisei de pe telefonul mobil al mamei pe telefonul meu.

Mama fericită a puştiului mi-a spus că pentru binele care i s-a făcut ei – toţi consătenii au strâns bani ca să îi ajute – încearcă şi ea să facă bine altor copii, cum este Denisa. Dar că nu poate singură.

Denisa are 4 ani şi a avut leucemie. A fost diagnosticată cu Leucemie Acută Mieloblastică în iulie 2008, la Spitalul „M.S. Curie” din Bucureşti. A făcut tratament citostatic până iulie 2009, apoi transplantul la Fundeni, donator fiind unul din fraţii mai mari (donator înrudit).

Familia Denisei, formată din 5 persoane (sunt 3 copii) se descurcă cu greu, din indemnizaţia de însoţitor a mamei şi alocaţiile copiilor, cca 700 RON. Tatăl munceşte cu ziua, pe unde găseşte. Din aceşti bani, 500 RON costă doar transportul în fiecare lună – 250 dus, 250 întors. Maşina cu care Denisa este adusă dintr-un sat de lângă Câmpulung Muscel la Bucureşti este a unui particular, copilul nu are voie să călătorească cu transportul în comun, fiind încă vulnerabilă după transplant. Denisa are nevoie de medicamente, de un regim alimentar strict şi, câteodată, de bani cu care să plătească analize.

Din banii pe care i-am strâns din vânzarea cămăşilor de la doamna Ligia, îi trimit Denisei 250 RON. Sper ca Denisa să strângă măcar 500 RON, pentru drumul din ianuarie 2010.

Pe 10 ianuarie 2010, Denisa trebuie să ajungă la Bucureşti, la controlul periodic de la spitalul Fundeni.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

Raiffeisen Bank – Câmpulung Muscel, judeţul Argeş

RO 79 RZBR 0000 0600 1113 9033

Titular: Pîrvu Liliana Daniela

Telefon: 0754 881 234 / 0753 381 510

UPDATE 31 decembrie 2009. Pe 30 decembrie m-a sunat doamna Liliana Pîrvu, mama Denisei (de pe numărul 0754 881 234 – am modificat numărul de contact) – se aude foarte slab, cu întreruperi – ca să mulţumească pentru ajutor. Denisa a primit banii în cont: cei 250 RON promişi şi încă 100 RON de la Ovidiu, iar doamna Liliana i-a trimis … 500 RON.

Zilele astea pregătesc un pacheţel cu lucruşoare pentru Denisa – din cele trimise de Laura de la Timişoara – şi i le dau când vine la control, la Fundeni.

Aşa, ca fapt divers şi amuzant, doamna Liliana m-a rugat să vă transmit că nici mama ei nu a ajutat-o cum au făcut-o oamenii „de pe internet” 😀      E de prisos să vă mai spun cât de fericită era.

Mulţumesc!

UPDATE 11 ianuarie 2010. Denisa vă mulţumeşte! (foto Nadia 😀     Denisa la Fundeni)

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Denisa Pîrvu, un copil sărac de la ţară. Aproape vindecată […]

  2. […] Denisa Pîrvu, un copil sărac de la ţară. Aproape vindecată […]

  3. Buna Isabela,
    Am tot sunat la telefonul ala, nu e bun; as vrea sa o ajut pe Denisa, cum sa iau legatura cu mama ei?
    Multumesc si Sarbatori Fericite!

    Liliana

    24 Decembrie 2009 at 15:25

  4. Buna Isabela,
    Poate reusesti tu sa le transmiti ca le-am trimis in cont 500 RON.
    Iti doresc multa sanatate, multa putere de munca, si un 2010 mai bun in toate privintele decat 2009.
    La multi ani!

    Liliana

    31 Decembrie 2009 at 11:53

  5. Doamna Liliana,
    M-a sunat doamna Pîrvu
    Am reţinut şi numărul acesta (am modificat în postare 0754 881 234
    Se aude foarte slab şi cu întreruperi
    Mă va suna în ziua în care va pleca spre Bucureşti, sper să mă văd cu ea la Fundeni

    isabellelorelai

    2 Ianuarie 2010 at 11:31

  6. Draga mea Isabela,
    Te rog mult nu-mi mai spune „doamna Liliana” :)) poti sa-mi spui simplu „Lili”
    cei 500 RON au fost stransi de la mai multi oameni cu suflet bun, pe care ii impresioneaza suferinta copiilor; speram sa ne mobilizam repejor in ianuarie si sa ajutam, atat cat ne sta in putinta, un alt sufletel!
    cu drag,
    Lili

    Liliana

    2 Ianuarie 2010 at 14:31


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: