Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Adina Cristea. Sprijinind pereţii

with 7 comments

Practic, în România s-a perimat ideea de cadru didactic… Trăim într-o junglă în care muşcăm din semeni pentru a ne croi drum spre viitor. Dărâmăm barierele moralităţii şi călcăm prietenia în picioare. Ne sfărâmăm mândria pe holuri şi înghiţim cuvinte grele pe care nu le merităm…” – Adina Cristea.

doctor

Un tânăr decide să devină medic. Are un ideal, visuri. Învăţă de-i vine acru în gură şi intră la medicină. Doar că i se întâmplă „chestii”. Dacă, să zicem, astea i se întâmplă studentului de la arte, hai treacă meargă, că are imaginaţia bogată şi trece mai uşor peste. Dar când se i întâmplă studentului la medicină e cam nasol. Pentru că el ajunge doctor şi tu te duci la el cu speranţe, să te facă bine de orice. Şi nu reuşeşte. Iat tu te întrebi: ce mama naibii a făcut ăsta în facultate?

Păi să vedem câteva gânduri.

Adina Cristea povestea, pe 26 martie 2008:

Acum vreo 6 ani am decis sa fiu medic…Anii au trecut fulgerator si in pragul rezidentiatului, cred ca pot vorbi un pic despre cum se pun bazele acestei meserii solemne in tara noastra, adica, mai precis, cum e viata unui student la Facultatea de Medicina.

Am cunoscut din plin ce inseamna viata prin spitale. Am intalnit oameni adevarati care ne-au pus bazele gandirii medicale si ne-au invatat sa luam contact cu omul bolnav. Desi activitatea si-o desfasoara in saloane insalubre, neaerisite, murdare, desi pasii timizi pe podelele reci te fac sa gandesti ca pasesti cu multe zeci de ani in istorie si nicidecum intr-un centru de ingrijire din secolul XXI, desi dotarile lor tehnice sunt practic inexistente, acei oameni sunt niste profesionisti, iar cei ce-au ajuns sub ingrijirea lor si-au gasit alinarea.

De-atunci, din anul III de facultate, timpul a trecut mult prea repede si ne-am trezit pe ultima suta de metri a drumului spre juramantul lui Hipocrat.

Un drum amar, cu multe cruci de purtat.

Drum pe care unii asistenti din aceasta facultate n-au reusit sa cultive nimic. Unii probabil si-au luat titulatura asta doar pot bonusul salarial, caci datoria fata de studenti cu siguranta au uitat sa si-o indeplineasca.

Si ce e mai deprimant este ca acest sistem al “frecarii de menta” si “sprijinirii peretilor” in timpul stagiilor devine o regula general valabila.

Studentii bat zilnic drumurile pana la spitale doar pentru a-si semna obositi si plictisiti numele in condica de prezenta.

De multe ori, nu ni se arata nimic…nici macar un pic de bun-simt sau un minim de interes.

Nu impulsionezi un student trimitandu-l intr-un salon sa discute cu pacientii si cerandu-i sa nu “Stea pe hol si sa frece peretii”.

Si totusi, la examene pretentiile sunt nejustificat de mari, jignirile care ne sunt adresate ne fac sa ne fie rusine de facultatea si sistemul romanesc, si nicidecum de noi.

Studentul, atata timp cat si-a asumat riscul de-a sustine examenul de admitere, este dispus sa invete. Este tanar si are capacitatea de-a asimila si a expune mai departe, insa trebuie sa fie invatat cum. Caci singur nu poate. Nu pricep cum domnii/doamnele asistente universitare care ne ignora sau isi gasesc timp doar pentru lista de prezenta au uitat de vremurile cand erau ca noi.

Incredibil cum in Romania interesul pentru cei mai mici este inexistent din teama de-a nu pierde prestanta, bani, renume…

Cum sa refuzi sa inveti un copil doar din teama rusinoasa ca intr-o zi va ajunge mai bun ca tine?

„Sprijinind pereţii” / Blog de sănătate.ro.

Written by IsabelleLorelai

31 Octombrie 2009 la 21:25

Postat in educatie, Romania, sanatate, viata

Tagged with

7 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. extraordianr cata dreptate aveti in acest articol,cand ma gandesc ca,desi sunt la liceu,chiar profesoara mea de franceza,care era doar suplinitoare s-a infruntat cu aceasta situatie!e f trist!dar ce se poate face ptr a schimba acest lucru…
    La medicina shi asha e mult de invatat si greu,iar daca profii nu te sprijina in acest proces,nu te ajuta….apoi nu de mirare k dupa 6 ani de zile ,cand vine pacientul la tine,sa nu-l stii trata!
    Totusi nu putem acuma sa plecam toti din tara,pe fundamentul k aici nu se face scoala…trebuie sa se produca schimbari,dar cum,cine sa le faca??

    anca

    31 Octombrie 2009 at 21:53

    • Anca,
      Adina are dreptate.
      Iar eu îi dau dreptate. Mi-a plăcut la nebunie că am găsit gândurile ei. Dacă ar fi tratată cauza şi nu efectele, noi toţi am fi fericiţi, nu ar mai trebui să ne abandonăm visele, nu ni s-ar mai schimba soarta în rău, nouă tuturor. Pentru că trăim într-o societate şi depindem unii de alţii.
      Cine să facă schimbările? Voi, copii, şi profesorii voştri tineri şi isteţi, pe care îi simţiţi apropiaţi de voi, voi trebuie să schimbaţi ceva.
      Noi, ăştia mai „bătrâni”, ne-am făcut cât de cât, datoria. Vrei să îţi spun ce nasol a fost la revoluţie?
      Noi am schimbat un sistem. Voi aveţi de schimbat mentalitatea.

      isabellelorelai

      31 Octombrie 2009 at 22:01

  2. iti dai seama,isabelle ce responsabilitate cade pe umerii unui tanar medic,dar de pacient ca sa mai zic,care isi pune toate sperantele in el??Dar ce sa faci?
    Cum sa te impui u ca viitor student,in fata profesorilor tai,care daca indraznesti sa o faci,se uita urat la tine,ba mai mult,te vor tine minte poate la examene…?Nu poti decat,ca,cu ajutorul lui Dumnezeu sa ajungi un medic bun….shi eventual,daca iti mai permite tiumpul sa fii shi cadru didactic,ptr ca prin tine,prin exemplul tau,shi prin multumirea pe care o arata studentii fata de tine….sa devii exemplu celor din jur shi sa le arati in acest mod….cum trebuie sa mearga de fapt lucrurile intr-o facultate,daca vrem o tara productiva ,de tineri competenti,care sa nu mai plece prin tari straine?

    anca

    31 Octombrie 2009 at 22:10

  3. e f tare blogul tau…multumesc de linkuri…este asha,un fel de blog de suflet..:)imi place ca prin intermediul acestui blog reusheshti sa ajuti oameni…f frumos ceea ce faci…:)Doamne ajuta in continuare!

    anca

    31 Octombrie 2009 at 23:06

  4. […] este un ansamblu de elemente în interacțiune, nu doar o sumă de părți. Toate se combină: sistemul educațional, sistemul politic, sistemul social. Iar la intersecția tuturor acestor factori stau cei ce au avut […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: