Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Jucării versus citostatice

with 23 comments

1Cosmina

Acum câteva luni am inventat jucării versus branule, pentru că nu mai ştiam ce şi cum să fac să vină jucării multe-multe la copiii din spital. Era 1 iunie, a fost o „recoltă” bunicică atunci şi se pare că ideea a fost adoptată de mai mulţi oameni buni („culesul” a început prin februarie, dar a mers cam greu).

De aproape 3 luni, jucăriile vin la copii fără vreo ocazie specială. Asta este minunat, pentru că puteţi vedea în fotografia de mai sus cum se bucură Cosmina la vederea „puiului cu capul mare” 😀     primit de la Simona, tocmai de la Sighet. Merită să îi vedeţi cum se bucură când sunt la tratament şi primesc o jucărie frumoasă. E cam greu să nimereşti toate gusturile, dar dacă se strâng mai multe totul decurge perfect.

Nu am apucat să scriu despre jucăriile de septembrie şi octombrie. Nu am apucat să scriu despre multe – din cauză de diverse probleme înghesuite – dar la copii am fost mereu. Măcar o dată pe săptămână. Am prezentat-o pe Lia copiilor, a fost deja de două ori, pe 8 şi pe 15 octombrie, Ioana a venit pe 16, cu de toate. Pe 21 am fost cu domnul Florescu.

Mai jos sunt fotografii ale jucăriilor oferite de Adrian şi surioara lui; Raluca, Robert şi Mihai; Andreea; Simona din Sighet; Mia din Galaţi; Corina din Germania. Mia mi-a trimis şi 60 RON din care am cumpărat câteva blocuri de desen şi acuarele. Lia a strâns o mulţime de jucării de la prietenii ei, Oameni Darnici. A strâns pamperşi, lapte praf, obiecte de igienă, rechizite – tot felul de chestii. Toate au fost duse copiilor de la oncopediatrie Budimex.

Pentru săptămâna asta avem hăinuţe şi jucării – plus o maşinărie cu jocuri şi multe fire „PlayStation” –  de la Simona, Oana, Carmen şi prietenii lor de la Salvează Vieţi. De la doamna Ligia încă două Puzzle şi un munte de caiete.

Şi cum femeiile sunt fiinţe practice, doamna Ligia mi-a trimis cămăşi, pe care să le vând, iar de banii strânşi să cumpăr copiilor mâncare (în special cărniţă de pui la grătar).

Fotografiile sunt făcute de Lia şi de mine, care cum s-a priceput – mai mult nu, dar intenţia contează 😀

2DeLaAdrianSiSurioaraLui

2Gabriela

1DeLaLiaOameniDarnici

3Stefanel

3DeLaRalucaValentinei

4Fabian

4DeLaAndreea

5IoanaAlexandra

5DeLaLiaSiAndreea

6Mara

6DeLaSimonaPentruCosmina

7Andrei

7DeLaSimona

8Ciprian

8DelaLiaSiOameniDarnici2

GabiAndreeaFabian

9DeLaMia

1CorinaGrmania

2AndreeaPuzzle2

3Rechizite

Andrei

Igiena

UPDATE 6 noiembrie 2009. Am mai primit daruri pentru copii. Şi urmează să mai primesc.

De la doamna Ligia cămăşuţe pentru copii şi Puzzle:

PuzzleLigia

De la Asociaţia Salvează Vieţi, lucruşoare şi încălţăminte, jucării şi un PlayStation. Aparatul îl voi duce la copiii de la Fundeni. Jucăriile au ajuns deja la Fabian şi Găbiţa:

JucariiSalveazaVieti

PlayStatSalveazaVieti

Gabi

Fabian

Anunțuri

23 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Sunteti niste ingeri pazitori ai acestor ingerasi.
    Multa sanatate si tot binele din lume!

    g1b2i3

    28 Octombrie 2009 at 05:16

  2. buna ziua,
    mi-a parvenit de curand adresa dvs.de web si am citit cu sufletul la gura si lacrimi in ochi despre toate grozaviile si nenorocirile care li se intampla copilasilor din budimex. Sincera sa fiu si, imi cer scuze pt asta, nu mi-am imaginat ca fenomenul are asemenea proportii. NU stiu daca e exprimarea cea mai buna. Am crezut ca asemenea cazuri foarte grave, mai ales la copii sunt mai rare ( mai primeam din cand in cand mailuri despre copii care au nevoie de ajutor si ajutam si eu cu diverse sume in contruile indicate).
    Ce am vazut acum mi-a facut pielea gaina, dar m-a si determinat sa iau atitudine , in sensul ca sa povestesc la cat mai mmulti in ideea ca voi strange ceva bani.
    Astfel, pt ca daca voi reusi sa strang o suma oarecare, vreau sa o cheltuiesc chibzuit , nu sa aruncam banii pe lucruri nefolositoare , am marea rugaminte sa imi spuneti care ar fi lucrurile stringente pt copilasi si pt parintii internati cu ei.Va rog sa-mi spuneti cum se procedeaza daca vom vrea sa dam banii efectiv. Eu am mai vorbit cu o colega sa punem niste banuti. Sigur ca acestia nu sunt deloc suficienti si vom incerca sa cooptam si alte persoane si am vrea sa facem o vizita la spital. Daca nu e pre amare deranjul, scrieti-mi pe mail, nr dvs de tel ca sa va sun si sa stam de vorba.
    Multumesc f mult!
    Alina

    alina costea

    28 Octombrie 2009 at 09:33

    • Doamna Alina,
      Lunar, sunt cam 220 de copii şi adolescenţi în situaţia asta, adică bolnavi grav. Din ei, cel puţin 150 sunt înfiorător de săraci. Ei sunt internaţi, în Bucureşti, în 3 spitale. Cei mai mulţi sunt la Fundeni, în IOB şi în Clinic, apoi la Budimex, unde numărul de paturi este mai mic.
      Conform statisticilor, anual se îmbolnăvesc cca 500. În fine, sunt multe de spus.
      Ceea ce spuneţi dumneavoastră acum am păţit eu anul trecut, în noiembrie. Ştiam doar despre copiii care cereau ajutor pentru a ajunge în străinătate, credeam, ca şi dumneavoastră, că sunt excepţii. După aia am aflat şi, pe lângă modestul ajutor pe care l-am putut da personal, am încercat să arăt şi celorlalţi, sperând într-un ajutor colectiv, care a şi venit. Vă trimit mail imediat. Va mulţumesc mult!
      P.S.
      Chiar este nevoie de ceva, foarte util şi stringent. De vreo 2 săptămâni mă gândesc la o rezolvare şi cred că dumneavoastră aveţi soluţia, vă spun când îmi răspundeţi la mail.

      isabellelorelai

      28 Octombrie 2009 at 11:39

  3. Jos palaria pentru ceea ce faceti. Eu sunt om matur si acum un an am terminat seria de citostatice si radioterapie. Am trecut prin acest calvar cu extrema greutate. Ma rugam la Dumnezeu sa ma ia. Ma cutremur la gandul ca astfel de suflete, copii nevinovati si plapanzi, au trecut prin purgatoriu. M-au tinut in viata sufletele care mi-au fost alaturi, care m-au incurajat continuu. Gestul vostru este inestimabil. Jos palaria! Acum, doar Dumnezeu decide.

    sictireli

    28 Octombrie 2009 at 17:43

    • Vă mulţumesc mult, părerea unui om care a trecut prin aşa ceva este aur. Eu vă mulţumesc şi vă doresc multă-multă sănătate, din tot sufletul!

      isabellelorelai

      28 Octombrie 2009 at 22:14

  4. Sabinuta mea l-a primit pe Tweety de Craciun anul trecut, insa cum preferatul ei este Scooby Doo l-a cedat cu mare placere Cosminei 😀 la fel cum a facut si cu multe alte jucarii 🙂
    Ma bucur nespus de mult sa-i vad zambind pe toti si bucurosi pentru ceva vreme. Sper ca intr-o zi sa pot ajunge si eu in vizita la ei:)

    Simona

    28 Octombrie 2009 at 18:58

  5. Exact! 😀

    Simona

    28 Octombrie 2009 at 22:58

  6. Pozele astea fac cat o mie de cuvinte…

    Isabela draga, imi doresc foarte tare sa vorbesc cu tine pe mail sau la telefon. Am nevoie de cateva informatii in legatura cu micutii. Multumesc!

    Laura Sava

    29 Octombrie 2009 at 16:12

  7. Cate jucarii Eu m-am oprit la hainutele de iarna.Voi trimite saptamana viitoare un pachet pentru Stefanel.

    zincabeiu

    30 Octombrie 2009 at 10:54

    • Zinca, le-am pus ca să vadă Oamenii care mi le-au trimis cu poşta şi cei care le-au donat Liei, că au ajuns la mine şi la Lia şi apoi au ajuns acolo unde trebuie, adică la copii. Nu din alte motive.
      A, cu Ştefănel – acum încep să strâng încălţăminte pentru el, hăinuţe deja am trimis, şi pentru el şi pentru Adi, le-a trimis şi Lia. Am deja strânşi bocănecei şi adidaşi pentru Adi, urmează să primesc de la Oana pentru Ştefănel.

      isabellelorelai

      30 Octombrie 2009 at 11:01

  8. Normal, Isabelle,dar ma minunam ce frumos stateau ele pe canapea.Si mai ales in bratele copiilor.
    Anuta noastra, desi e de aceeasi varsta cu Stefanel, e mai inalta, arata ca un copil de 3 ani.Asa ca avem hainute de iarna( sa mearga si la baieti!) care ii vin sigur lui Stefanel.Am vorbit cu Alexandra la telefon si tocmai primise pachetul de la tine.

    zincabeiu

    30 Octombrie 2009 at 20:53

  9. Buna seara,
    d-na Isabelle am primit astazi un pachet tocmai de la 600 de km departare,-din Bavaria,pt copii plin cu haine cam pt 15-16 ani, si cu animale din plus! Fotografiile le pun astazi in blog! Am mai cumparat astazi de la mine pt ei 20 de sampoane, 20 de pungi cu jeleuri si 20 de pungi de ciocolata, pentru cei 20 de copii saraci si orfani pt care am promis! Acum sunt si lucruri in plus, cum ar fi haine si animale de plus pentru mai multi copii, carora le puteti da d-stra! Nu am mai scris in blog caci am fost foarte ocupata cu facutul pachetelor, impartitul, sortatul samd…Am primit si cele 10 jocuri pe care le-am cumparat din internet, si ar fi cam timpul sa va trimit pachetele.De aceea va rog frumos, sa-mi spuneti cum spunea si d-na Alina mai sus, ce lucruri stringente ar mai fi nevoie pt copiii sau parintii care sunt in spitale, caci as dori sa le trimit saptamana asta, cam pe joi-vineri.Va rog frumos sa-mi dati nr-ul d-stra de telefon si adresa unde sa trimit.Cand plecam la Atlassib va sun sa va spun cate kilograme exact si cand ajung pachetele!In total cred ca sunt 4 pachete mari sau 3 mijlocii,inca nu le-am pus in ordine.Va trimit fotografii cu ele…
    As vrea sa va intreb daca sa trimit si un pachet mare cu haine pt adolescenti, cam intre 14 si 16 ani, daca nu ma insel, cu blugi si pulovere, pe care l-am primit de la o doamna! Voiam sa-l trimit asociatiei care duce ajutoare in aprilie unde trimit pachete cu haine pt adulti, si lucruri de interior cum sunt oale sau perdele,…dar m-am gandit la Radu,…nu stiu ce marime are, dar cred ca ar veni si unor copii pana in 17 ani, nu stiu…
    In fiecare punga pt fiecare din cei 20 de orfani- sau saraci am pus asa:(pt fetite)o papusa, un animal de plus,un joc(puzzle sau un joc-pe care l-am si tradus in rom.), creioane colorate sau altfel de creioane,un sampon,o punga de jeleuri, o punga de ciocolatele asortate, si alte maruntisuri.Pt baieti in loc de papusa am pus un animal mare de pus sau doua mai mici, plus 2 masini-(daca erau mai maricele) sau 3-4 maisnute mici, iar jocurile sunt tot pt baieti, plus toate celelalte lucruri ca si la fetite! Nici un pachet NU e la fel cu celalat, in functie de ce am primit si eu de la altii, si in afara de lucrurile cumparate de mine, nimic NU e nou!Binenteles ca animalutele de plus ramase si hainele, le puteti da acelora pe care eu nu-i stiu,…
    Deci, astept va rog sa-mi scrieti nr-ul de tel, caci trebuie sa va intreb mai multe( nu cumva sa mai trebuiasca sa trimit ceva si sa nu stiu…, de ex cum ar fi pachete de typ pt Radu…)precum si adresa unde sa trimit!

    engelbote

    3 Noiembrie 2009 at 00:36

  10. mi se strange sufletul cand vad acei copilasi..nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce trec ei si ce durere au in suflet parintii lor…..sunt si eu mama a doi gemeni de un an si eu ma blochez la o raceala de-a lor sau un rosu in gat……fereasca Dumnezeu de ceva mai grav!!!as vrea sa trimit si eu jucarii ori altceva ce trebuie acelor copii,numai sa-mi spuneti de ce ar fi nevoie si o adresa unde sa trimit…..multumesc

    Lena

    4 Noiembrie 2009 at 13:52

    • Doamna Lena, va trimit un mail diseara sau maine dimineata. Va multumesc – sa va traiasca puiutii si sa va bucuratie de ei

      isabellelorelai

      4 Noiembrie 2009 at 14:39

  11. Buna ziua,

    Va contactez din partea magazinului online de jucarii http://www.toyz.ro. Va rog sa ne contactati pentru a va ajuta si noi cu cateva jucarii. Mentionati persoanei care raspunde la telefon (….)

    Razvan Pop

    4 Noiembrie 2009 at 20:49

  12. am auzit de proiectul tau acum 3 zile ,m-am apucat sa colectez jucarii de la alti copii pt acesti ingeri,unde ar fi bine sa le duc?la fundeni?

    florinna

    10 Decembrie 2009 at 21:25

    • Florinna, da, dar la Pediatrie Clinic Fundeni, unde sunt 150 de copii şi unde nu prea merge nimeni. Dacă este ok, îţi spun cum să procedezi. Rugămintea mare este să te uiţi cu atenţie la jucării, dacă sunt stricate copiii vor suferi. Cele de pluş trebuiesc spălate (eu le bag la maşina de spălat), copiii bolnavi trebuiesc feriţi de microbi

      isabellelorelai

      11 Decembrie 2009 at 11:18


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: