Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Elena

with 5 comments

Cu coada ochiului îl văd pe Radu, copil cuminte şi frumos, cum îşi pune capul uşurel în poala mamei lui. Cu degete lungi şi blânde, Elena îl mângâie.

Câteva vorbe de alint. Radu e trist. Mult prea serios pentru vârsta lui. Mult prea trist.

Radu are 8 ani. Elena 35. Cu ei, un tătic exact aşa cum trebuie. O familie frumoasă-frumoasă. De mult timp nu am mai văzut oameni ca ei, o uniune perfectă. Toţi trei zâmbeau la fel, toţi trei aveau aceeaşi îngrijorare pe faţă, toţi trei erau, parcă, o unică expresie.

ElenaSbarceaVizitaOncoFundeni

Elena se aşează pe un scaun alături de Ştefan. Elena îi pune lui Ştefan în mână un CD Player. Cu ochii închişi, Elena îi ia mâinile lui Ştefan, i le plimbă pe aparat şi îl roagă să recunoască obiectul. Ştefan îşi dă seama ce este. Amândoi zâmbesc fericiţi.

O imagine care te dărâmă.

Ştefan este un copil orb.

Elena a învăţat cum ar fi să fii orb. Elena a început să se pregătească din timp. Este curajoasă.

Pentru ea, la un moment dat, nu mai exista speranţa de a vedea chipul celor dragi. Acum a apărut una. Un transplant.

Elena a fost diagnosticată acum 5 ani cu o formă de glaucom cu tensiune normală. Medicii i-au spus că nu sunt probleme, să facă tratamentul şi afecţiunea va stagna.

Nu. Tratamentul nu a ajutat la nimic. Nervul optic s-a atrofiat continuu. Apoi medicii nu i-au mai dat nicio şansă. Pe Elena o aştepta orbirea.

Elena a trimis tomografiile retiniene medicilor oftalmologi de la Clinica Bey-Ke din China. A fost acceptată la transplant.

Elena mai are o şansă. Până pe 12 octombrie 2009 are de strâns 16.000 USD.

Dintr-un total de 20.000 USD necesari, Elena a reuşit să strângă 4.000, pe care i-a trimis avans. Termenul era chiar azi, 14 septembrie 2009.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BCR – Sucursala Ghencea

RON: RO 29 RNCB 0318 0045 2226 0001

EURO: RO 12 RNCB 0068 0045 2226 0003

Cod SWIFT: RNCBROBU

Titular: Sbarcea Elena

Contact: elena.sbarcea@gmail.com

UPDATE 17 septembrie 2009. Elena spune: din intreaga suma de 20.000 USD necesara pentru transplant, am reusit sa strangem cu ajutorul dumneavoastra 5.692 USD.

UPDATE 23 septembrie 2009. Elena spune: am reusit sa strangem, cu ajutorul dumneavoastra, 7.700 USD.

UPDATE 5 octombrie 2009. Elena la Antena 2. Celebri sau nu la Mihaela Tatu:

http://www.antena2.tv/arhiva/celebri-sau-nu-la-mihaela-tatu/05-10-2009

UPDATE 13 octombrie 2009. Elena a reuşit să strângă 16.903 USD. A achitat avansul de 4.000 USD şi plata intermediară de 12.000 USD. Şi-a luat viza. Aproape a reuşit. Mai are un hop: până la 1 noiembrie 2009, de strâns 3.100 USD. Doamne ajută.

UPDATE 23 octombrie 2009. Datorită Christinei, prin intermediul domnului Claudiu Nicuşan, Elena a primit 5.000 de euro de la „Aktion Augenlicht” din Germania, prin „Caritas” Blaj.

Christina: Am un prieten, care m-a jutat foarte mult cand am avut nevoie si ma ajuta in continuare. In aceasta seara am citit pe netlog un mesaj si m-am gandit la voi, Isabelle. Ma gandeam sa iti scriu, ca sigur nu voi gasi eu toate cazurile care s-ar preta acestui anunt:

Claudiu: „Daca cunoasteti vreo persoana care are nevoie de operatie la ochi si nu si-o poate finanta, sunt aici sa va ajut. Consulul Alex Jacob din Germania are o fundatie prin care finanteaza sute de asfel de operatii si am ajutat si eu pe unii din judetul Alba pana acum. Daca vreti sa ajutati si voi mai departe, va stau la dispozitie cu informatii pe http://www.nicusan.ro . Uite ca sunt si astfel de oameni care dau si nu cer. Sa-i tie Domnu’ cat mai mult printre noi. Al vostru Claudiu Nicusan”.

http://www.nicusan.blogspot.com

http://www.aktion-augenlicht.de

Mulţumesc!

Elena, baftă la operaţie!

UPDATE 1 decembrie 2009. Elena este în China, face transplantul. Fotografii aici:

https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/12/01/elena-din-china

Doamne ajută!

Blogul Elenei:

http://elenasbarcea.blogspot.com

Elenahelp

ElenaSbarcea

Anunțuri

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Preluare de aici, orice adăugare era de prisos. Încă o dată, mulțumesc Isabela, pentru inițiativa de a face […]

  2. Isabel-iarta-ma ca-ti spun pe nume desi nu stiu daca-mi permiti-sunt dintr-o generatie „mai veche”, invatata sa spun doamna si ca forma de respect dar si ca scut-iti spun doar ca,cei 10 ani in plus si ceea ce-am vazut, ma fac sa-mi doresc sa-ti spun Isabel-
    …. am multe retineri sa intervin pe blogul tau, dar acum nu vreau sa tin cont de ele.
    Am vazut „cu ochii mei” ceea ce ai povestit aici despre Elena.O tanara frumoasa in pragul orbirii mana in mana cu un copil de 10 ani care a orbit acum cateva luni. Am vazut….cu ochii mei… Ce furtuna in minte si-n suflet poate declansa gandul ca nu vei mai putea spune ….am vazut cu ochii mei !
    Nu am tenacitatea ta de a insista ca picatura chinezeasca pana cand ceva bun se intampla pentru oamenii pe care incerci sa-i ajuti. Dar am sentimentul ca multi din cei ce-ti parcurgem blogul facem inconstient si involuntar o nedreptate Elenei – nu realizam cat de mare e drama ei, multi ignoram dimensiunea reala a suferintei ei, coplesiti de groaznicele chinuri prin care trec toti micutii pe care ni-i arati.Stiu ca fiecare om alege pe cine sa ajute pt ca este dreptul lui.Eu, in acest caz, am ales sa nu tac asa cum am facut de foarte multe ori si sa spun – aleg sa o ajut si pe Elena cu dramul meu de putinta-mare, mic, doar Domnul stie- pe Elena care inca ma priveste din toate imaginile ca un fotomodel, dar cu priviri bogate ca sufletul ei care razbate prin ochi.Elena fie ca Cel Mare, Bun si Indurator sa scoata in calea ta oameni care sa te poata ajuta infinit mai mult decat pot eu

    Flori

    14 Septembrie 2009 at 21:05

  3. O admir foarte mult pe Elena ca in mijlocul necazurilor pe care le are reuseste sa gaseasca forta de a-i ajuta pe altii si ma bucur ca a reusit sa stranga banii pentru avans. Doamne ajuta sa se trateze!

    ioana

    15 Septembrie 2009 at 13:36

  4. […] A fost acceptată la transplant. Avea nevoie de 20.000 USD. Banii s-au strâns (am scris aici şi aici cum şi cât). Elena este în China. Mesajul ei, cu mulţumiri, către toţi cei care au […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: