Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Steluţele de mare. Radu Sbârcea: am 8 ani şi am nevoie de ajutor, vă rog din suflet

with 13 comments

ElenaSbarceaSiRaducu

Sărutmâna, mă numesc Radu, am 8 ani şi am şi eu o problemă. Am văzut că ajutaţi copii şi mă gândesc că poate am şi eu noroc.

Să vă spun ce mi s-a întâmplat. E de rău, să ştiţi.

Într-o zi, acum două săptămâni, am văzut că mami se uita lung la mine. Pe mami o cheamă Elena. Zâmbea, dar era tristă, nu ştiu cum să vă spun ca să mă înţelegeţi. O oră a stat aşa, uitându-se la mine şi zâmbind. A doua zi a fost la fel. Şi a treia.

Eu am întrebat-o de ce se uită tot timpul la mine, că nu am făcut nimic rău – să ştiţi că eu sunt foarte cuminte, pe cuvânt de onoare.

Mami mi-a răspuns că mă iubeşte foarte mult. Apoi a început să plângă. A spus că de fericire, că eu exist în viaţa ei.

Eu am crezut-o. Dar sâmbăta trecută s-a întâmplat din nou. Şi duminică la fel, se tot uita la mine. Doar că nu mai zâmbea. Plângea rău. Şi am întrebat-o din nou. Mami mi-a spus că vrea să i se întipărească bine în minte chipul meu. Eu nu prea am înţeles ce înseamnă asta şi i-am spus să facem nişte poze. După aia m-am gândit că poate eu sunt bolnav de ceva şi nu vrea să îmi spună.

Luni când am venit de la piaţă, eu am rămas puţin în urmă să îmi leg şiretul la adidaşi. Două doamne au trecut pe lângă mami şi când au ajuns în dreptul meu am auzit cum una îi spunea celeilalte: Doamne Dumnezeule, ce păcat! E atât de tânără şi frumoasă şi rămâne oarbă…

Să ştiţi că eu atunci nu mi-am dat seama despre ce vorbesc doamnele. Apoi au început să dispară nişte lucruri din casă, dar am crezut că s-au stricat.

Marţi l-am auzit pe tati cum plângea. Spunea că mare lucru nu ia pe ce a vândut din casă, că nici o bancă nu vrea să dea credit pentru operaţii la ochi. Atunci mi-am dat seama. Despre mami era vorba.

Mami este bolnavă, nu eu. Mami are nevoie de operaţie. Uitaţi ce am găsit în calculator:

Ma numesc Elena Sbarcea, am 35 de ani, sunt casatorita si am un baietel, Radu in varsta de 8 ani. Locuiesc in Bucuresti.

De dragul copilului meu mi-am promis ca nu am sa disper. Apelez astazi la dumneavoastra pentru ajutor.

In urma cu 5 ani am fost diagnosticata cu o forma de glaucom cu tensiune normala. N-ar fi fost rau daca ar fi fost asa. Mi s-a spus la vremea aceea ca daca imi fac tratamentul conform prescriptiilor afectiunea va stagna.

Din pacate n-a existat reactie la tratament. Am consultat in tara cei mai renumiti oftalmologi, am corespondat si cu medici din alte tari. Sunt convinsa ca nu din rea vointa sau lipsa de profesionalism s-a ajuns aici ci pur si simplu, acesta este nivelul la care a ajuns stiinta. Din pacate nervul optic s-a atrofiat continuu si nu-mi acorda nimeni nici o sansa. In urma cu aproximativ o luna am facut ultimele tomografii retiniene, pe care le-am trimis spre atentia medicilor oftalmologi de la Bey-Ke din China. Nu am indraznit sa sper, dar acum o saptamana am primit o scrisoare din care am aflat ca sunt admisa pentru transplat de celule stem. Ma indrept catre dumneavoastra cu rugamintea de a ma ajuta din punct de vedere financiar. Suma pe care au estimat-o cei de la clinica este de 20.000 USD, suma in care sunt incluse cazarea (30 de zile), transplanturile (6 doze) si terapia.

Nu sunt o persoana fara adpost, nu sunt un copil orfan, sunt pur si simplu un om care are nevoie de ajutor, mama unui copil care merita mai mult decat o mama oarba. Astept cu nerabdare raspunsul dumneavoastra oricare ar fi el.

Cu multumiri, Elena Sbarcea

Pentru persoanele care pot si doresc sa ma ajute

cont LEI – RO29 RNCB 0318 0045 2226 0001

cont EURO – RO12 RNCB 0068 0045 2226 0003 – swift RNCBROBU

BCR Ghencea, titular de cont Elena Sbarcea

elena.sbarcea@gmail.com

Termenele limita pentru efectuarea platilor sunt: 14 septembrie 2009 – 4.000 USD, 12 octombrie 2009 – 16.000 USD.

Vă rog din tot sufletul meu să mă ajutaţi, vă rog eu mult să vorbiţi cu mai mulţi oameni, poate o ajută şi pe mami. Dacă mami rămâne oarbă asta înseamnă că nu mai vede. Mami mă ajută la lecţii, mă duce la şcoală, are grijă de mine. Ce mă fac eu dacă mami nu mai vede? Ştiţi, când mă fac eu mai mare mami o să creadă că eu am să fiu ca acum, când am 8 ani. Mami nu o să ştie cum am să arăt eu când am să fiu mare…

Ce mă fac? Nici nu ştiu ce să fac… Vă rog din suflet să mă ajutaţi.

Sărutmâna şi mulţumesc, Radu.

RaduSbarcea

UPDATE 27 august 2009. Poate că dumneavoastră nu credeţi în şansa Elenei Sbârcea. Sau poate că nu credeţi în acel transplant din China. De aceea vreau să vă reamintesc povestea lui Gruiaaici – puiuţul orb care a strâns bani şi a plecat la transplant în China. Pe site-ul lui Gruia găsiţi (în partea dreaptă) un fel de jurnal al tratamentului din China. Tatăl lui Gruia scrie că se văd îmbunătăţiri: http://www.gruiasfightforsight.com/povestea-lui-gruia

UPDATE 2 septembrie 2009. Pentru Elena s-au strâns 2.000 USD. Contravaloarea tratamentului este de 20.000 USD. Termenele limita pentru efectuarea platilor sunt: 14 septembrie 2009 – 4.000 USD, 12 octombrie 2009 – 16.000 USD.

Elenahelp

UPDATE 9 septembrie 2009. Elena a reuşit să strângă banii pentru avans: 4.000 de euro. Deci a păşit cu dreptul 😀      Doamne ajută în continuare!

UPDATE 17 septembrie 2009. Elena spune: din intreaga suma de 20.000 USD necesara pentru transplant, am reusit sa strangem cu ajutorul dumneavoastra 5.692 USD.

UPDATE 23 septembrie 2009. Elena spune: am reusit sa strangem, cu ajutorul dumneavoastra, 7.700 USD.

UPDATE 5 octombrie 2009. Elena la Antena 2. Celebri sau nu la Mihaela Tatu:

http://www.antena2.tv/arhiva/celebri-sau-nu-la-mihaela-tatu/05-10-2009

UPDATE 13 octombrie 2009. Elena a reuşit să strângă 16.903 USD. A achitat avansul de 4.000 USD şi plata intermediară de 12.000 USD. Şi-a luat viza. Aproape a reuşit. Mai are un hop: până la 1 noiembrie 2009, de strâns 3.100 USD. Doamne ajută.

UPDATE 23 octombrie 2009. Datorită Christinei, prin intermediul domnului Claudiu Nicuşan, Elena a primit 5.000 de euro de la „Aktion Augenlicht” din Germania, prin „Caritas” Blaj.

Christina: Am un prieten, care m-a jutat foarte mult cand am avut nevoie si ma ajuta in continuare. In aceasta seara am citit pe netlog un mesaj si m-am gandit la voi, Isabelle. Ma gandeam sa iti scriu, ca sigur nu voi gasi eu toate cazurile care s-ar preta acestui anunt:

Claudiu: „Daca cunoasteti vreo persoana care are nevoie de operatie la ochi si nu si-o poate finanta, sunt aici sa va ajut. Consulul Alex Jacob din Germania are o fundatie prin care finanteaza sute de asfel de operatii si am ajutat si eu pe unii din judetul Alba pana acum. Daca vreti sa ajutati si voi mai departe, va stau la dispozitie cu informatii pe http://www.nicusan.ro . Uite ca sunt si astfel de oameni care dau si nu cer. Sa-i tie Domnu’ cat mai mult printre noi. Al vostru Claudiu Nicusan”.

http://www.nicusan.blogspot.com

http://www.aktion-augenlicht.de

Mulţumesc!

Elena, baftă la operaţie!

UPDATE 1 decembrie 2009. Elena este în China, face transplantul. Fotografii aici:

https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/12/01/elena-din-china

Doamne ajută!

Blogul Elenei:

http://elenasbarcea.blogspot.com

ElenaSbarceaLetter

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] intotdeauna si isabellelorelai ii este […]

  2. Buno o zi senina iti doresc;
    eu mi-s doar f obosita .Acum merg si fac teste ,evaluari sa fiu convinsa ca Isabella mea nu are nimic.Psihic si motor nu are nik-asa au spus doctorii.Sambata o vede al medic care e si homeopat caci ne pregatim si de gradi …iar de acolo sigur culege Donu’ ceva..

    Suntem alaturi de Radu si mamica lui…

    Doamne ajuta!

    Gabi(2*mama)

    26 August 2009 at 11:38

  3. SA AI BUCURIA SA-TI VEZI COPILUL MARE PT CA NU E NIMIC MAI FRUMOS IN LUMEA ASTA DECAT SA NE VEDEM COPII MARI.SANATATE MULTA

    Andreea

    27 August 2009 at 15:38

  4. […] http://elenasbarcea.blogspot.com Mai multe detalii gasiti aici:  Steluţele de mare. Radu Sbârcea: am 8 ani şi am nevoie de ajutor, vă rog din suflet […]

  5. […] de cancer după 2 analizeSteluţele de mare. Cosmina: un desen, o lacrimă şi câteva celule stemSteluţele de mare. Radu Sbârcea: am 8 ani şi am nevoie de ajutor, vă rog din sufletPosibile rude neînrudite. Avem viaţă în sânge. TCSH – Transplantul de celule stem […]

  6. […] Frumoasă mămică a lui Radu? https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/26/stelutele-de-mare-radu-sbarcea-am-8-ani-si-am-nevoie… Asta este cea mai frumoasă surpriză. E ca un cadou, pe cuvânt! Ai pus o întrebare… Aia cu […]

  7. […] recente Steluţele de mare. A… on Steluţele de mare. Radu Sbârce…adriana on Steluţele de mare. Cosmina: un…isabellelorelai on Steluţele de mare. Cosmina: […]

  8. […] coada ochiului îl văd pe Radu, copil cuminte şi frumos, cum îşi pune capul uşurel în poala mamei lui. Cu degete lungi şi […]

  9. […] Cu coada ochiului îl văd pe Radu, copil cuminte şi frumos, cum îşi pune capul uşurel în poala mamei lui. Cu degete lungi şi […]

  10. […] toate documentele medicale şi întreaga poveste a copilului: http://andreibucur.blogspot.com Radu Sbârcea: am 8 ani şi am nevoie de ajutor, vă rog din suflet. Ma numesc Elena Sbarcea, am 35 de ani, sunt casatorita si am un baietel, Radu in varsta de 8 […]

  11. […] din China. A fost acceptată la transplant. Avea nevoie de 20.000 USD. Banii s-au strâns (am scris aici şi aici cum şi cât). Elena este în China. Mesajul ei, cu mulţumiri, către toţi cei care au […]

  12. […] Andrei are nevoie de ajutor, de bănuţi pentru spitalizare şi tratament în Germania – 15.500 de euro. Andrei a strâns, până pe 27 august 2009, 14.055 RON şi 230 de euro. Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: Teledon la Romtelecom 0900 900 342 – pentru 2 euro/apel 0900 900 344 – pentru 4 euro/apel 0900 900 346 – pentru 6 euro/apel 0900 900 340 – pentru 10 euro/apel Sau: ING Bank N.V.Amsterdam – Sucursala Bucuresti Sos. Kiseleff, nr.11-13, sector 1 Bucuresti RON: RO 96 INGB 0000 9999 0156 3405 EURO: RO 74 INGB 0000 9999 0156 3413 Cod SWIFT: INGBROBU Titular: Bucur Mihaela Contact: Mihaela şi Nicolae Bucur, 0726 385 574 Blogul lui Andrei pe care găsiţi toate documentele medicale şi întreaga poveste a copilului: http://andreibucur.blogspot.com Radu Sbârcea: am 8 ani şi am nevoie de ajutor, vă rog din suflet. […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: