Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Calvarul steluţelor de mare. Ramona Elian. Între a vrea şi a putea

with 9 comments

mar-mort

Acum un an, o familie a reuşit să îşi ducă copilul la tratament în străinătate. Fetiţa avea 5 ani (acum are 6) iar diagnosticul ei era leucemie acută limfoblastică fenotip de linie B. A fost diagnosticată în martie 2008 şi internată la oncologie Fundeni. În august 2008, fetiţa era internată într-un spital din Spania.

Tatăl copilului a scris pe site-ul dedicat fetiţei despre experienţa avută timp de un an într-un spital din Spania – spitalul fiind de stat. Şi despre experienţa avută la spitalul din România, în perioada martie – iulie 2008.

Posibil ca între timp să se fi schimbat ceva în spitalul din România. Este posibil ca tatăl copilului să fi exagerat puţin – îl înţeleg. Dar am văzut prin ce a trecut şi Alexia, în iunie – iulie 2009, şi cred că este la fel.

Dar, oricum ar fi, nu înţeleg de ce noi nu putem. Sau poate că nu vrem. Între a vrea şi a putea stau, totuşi, indiferenţa, lipsa banilor şi de aici dezinteresul, mentalitatea învechită, lipsa de educaţie – şi medicală, dar şi cea care ţine de cei 7 ani de acasă, impresia unor medici şi altor cadre medicale că sunt Dumnezei, preşedinţi şi alte minuni, iar pacienţii şi rudele lor sunt neam de slugă. Şi nu înţeleg nici de ce la noi oncologia nu prea are şanse. Nu înţeleg de ce la noi doar 50% dintre copii au şanse, când în străinătate au 90%. Al cui copil trebuie să se îmbolnăvească ca să avem şi noi 90% şanse?

Tatăl copilului povesteşte:

Am plecat pe 16 august 2008 din România, in urma unui apel disperat la care spitalul Vall d’Hebron din Barcelona, Spania, mi-a raspuns favorabil.

Odata ajuns aici am ramas uimit de imaginea unui spital civilizat, modern care, sa nu uitam, este de stat.

Nu puteam sa-mi revin vazand atentia cu care erau tratati toti bolnavii, de dotarile medicale la tot pasul si amabilitatea personalului.

Am fost internati intr-o rezerva de 2 locuri cu toaleta separata, in care aerul este extras, purificat si reintrodus la o temperatura stabilita pentru a nu favoriza nici o infectie.
Paturile sunt de ultima generatie, cu telecomanda, putandu-le modifica pozitia in orice moment fara sa atingi bolnavul (in conditiile in care pe fetita am dus-o intinsa pe o perna, de la Bucuresti, pentru ca o durea ingrozitor tot corpul).

Camera este dotata cu tot ce trebuie, incepand de la injectomate pana la instalatie de oxigen; de la televizor si masa plianta pana la fotoliu extensibil (doar copilul doarme in pat, singur).

Alaturi sunt sala de joaca, de internet precum si cea de vizionat filme sau desene animate.

Pentru orice urgenta se cheama asistenta cu un buton situat deaspra patului pe un cablu care actioneaza si luminile.

Asternuturile se schimba in fiecare zi de catre personalul auxiliar dupa ce spala copilul in pat cu niste bureti speciali cu sampon.

Daca mai ai nevoie, pe tot parcursul zilei gasesti pe hol pe niste carucioare speciale pe care sunt: cearsafuri groase, subtiri, mari sau mici, fete de perna, prosoape mari si mici, toate spalate, fierte si calcate, scutece de toate marimile (pampersi), babetele, tot felul de servete si servetele uscate si umede, sampon, sapun lichid, gel dermoprotector precum si multe alte articole de larga folosinta intr-un spital.

Toaleta este folosita doar de copil si are dus, chiuveta, wc si spalator special pentru plosca.

La tot pasul gasesti in niste suporturi speciale solutii si geluri de sterilizat mainile „Sterillium”.

La fel, gasesti masti, halate si manusi sterile de toate marimile.

Masa vine la pat, la ore fixe: 9.00, 12.00, 16.00 si 19.00 iar meniul este pregatit pentru fiecare pacient in parte, in functie de evolutia bolii si de analize, si se gaseste intr-o tava speciala acoperita de un capac ce se imbina perfect.

In foto de mai jos sunt in ordine: cina, pranzul si eticheta cu destinatarul.

Nu mai are rost sa spun din ce este format meniul, caci este foarte divers si ajunge linistit pentru 2 persoane.

Nu lipseste in fiecare zi o sticla de 1,5l de apa plata.

Daca mai vrei lapte, sucuri, biscuiti, iaurturi, bauturi cu vitamine sau orice altceva, poti sa ceri si ti se aduce imediat.

Intr-o incapere separata se gasesc frigidere mici pentru fiecare camera in parte precum si dulapuri pentru alimente.

Nu mai vorbesc de dusuri si wc-uri curate si desinfectate tot timpul.

Curatenia este aici foarte importanta iar dimineata se sterge si se desinfecteaza totul, inclusiv peretii – iar persoanele care se ocupa de asta poarta masti si manusi de protectie, si vin dupa ce se trezesc copii.

Personalul medical lucreaza de regula in ture de 12 ore, iar doctorii vin la 8.00 si pleaca dupa 18.00, uneori chiar si mai tarziu.

La schimbarea fiecarei ture, asistentele completeaza un formular – un fel de fisa a pacientului care cuprinde absolut tot, de la tratamentul aplicat si tensiunea arteriala, pana la starea generala a bolnavului.

In paralel, personalul auxiliar intocmeste o alta fisa in care este trecuta temperatura, cantitatea de urina, ce a baut si ce a mancat pacientul in cele 12 ore, etc.

Daca pacientului ii este rau sau are febra mare, se cheama imediat medicul de garda, iar daca este cazul, in cateva minute se recolteaza sange si se trimite la laborator – raspunsul vine cam in 15 minute -, se ia tensiunea, se face electrocardiograma cu acelasi aparat modern, se face o radiografie cu un aparat mobil. In cateva minute toate datele problemei se afla pe masa doctorilor pentru a-i ajuta sa ia decizia cea mai buna.

Ba mai mult, pacientului i se poate face si o ecografie cu o statie mobila daca trebuie.

Copilul nu trebuie sa sufere deloc.

I se fac calmante daca il doare ceva iar medicamentele se administreaza numai prin cateter sau portacat sau pe cale bucala.

Foarte mult se folosesc injectomatele – niste aparate care imping medicamentul sau serul respectiv cu ajutorul unei pompe, care se programeaza si care suna atunci cand ceva nu merge sau s-a terminat administrarea.

Au si un acumulator care iti permite sa le deconectezi de la priza cateva ore.

Foarte util – daca trebuie sa se transporte pacientul la diferite cabinete pentru analize sau in cazul in care copii vor sa se deplaseze la sala de joaca sau de internet fara sa intrerupa tratamentul – pe un stativ cu role se pot pune una, doua sau chiar 3 bombe (cum se mai numesc aici).

Injectiile sunt foarte rare.

Vizita medicala de dimineata se face in jurul orei 10.00, iar la ea participa cam 5 – 7 doctori.

Daca pacientul are si alte probleme decat cele hematologice, mai participa la vizite si alti doctori specialisti. Orice decizie se ia dupa o consultare colectiva si dupa ce s-au facut toate analizele posibile.

In 2 luni si jumatate am facut nenumarate rezonante magnetice, tomografii computerizate, radiografii, ecografii dar si endoscopii. Este uimitor cat de repede se pot mobiliza in caz de urgenta.

De medicamente si sange nici nu se pune problema. Sunt absolut de toate si mai ales cand ai nevoie.

Daca in urma tratamentului ii scade imunitatea copilului, acesta este mutat intr-o rezerva speciala de o persoana, cu temperatura strict controlata, cu o antecamera in care gasesti manusi, halate si masti sterile fara de care nu se poate intra.

Am stat acolo si noi mai bine de o luna.

Dar cel mai important lucru de aici este calitatea oamenilor, fie ei personal de curatenie, infirmiere, asistente, doctori sau sefi de sectie, care intotdeauna au gasit timp sa spuna o vorba buna, sa zambeasca si sa glumeasca cu copii.

Am fost chemati de nenumarate ori de doctori, ni s-a explicat cu lux de amanunte care este situatia si ce propun ei urmand ca intotdeauna decizia finala sa o luam noi.

Oameni extraordinar de modesti si prietenosi, indiferent de rangul pe care il au.

Chirurgul care a operat-o pe fetita de inima – si care este faimos in Spania si nu numai – si-a facut timp sambata spre seara, aproape o ora, sa ne cheme sa discutam despre ce avea sa urmeze, si ne-a incurajat.

Tot ce se intampla aici iti ridica moralul si iti da incredere ca va fi bine.

Nu am vrut sa fac o paralela intre situatia din Romania si cea de aici pentru că pur si simplu nu se poate.

Ma apuca rasul dar si plansul gandindu-ma cat de departe suntem din toate punctele de vedere…

Daca ramaneam in tara, copilul meu nu mai era de mult.

Unii copii care au fost in spital odata cu fetita mea nu mai sunt…

Dumnezeu sa-i ierte!

Parintii au crezut pana in panzele albe ca se vor face bine acolo! Acum ei plang…

Pentru cei care ma acuza ca nu am vrut sa ii fac tratamentul fetitei in Romania, am cateva argumente si vreau sa le expun in continuare (martie – iulie 2008).

Nu vorbesc din auzite, ci le-am trait intr-un spital din Romania, „vestitul” Fundeni din Bucuresti.

Sa incep cu curtea spitalului: plina de gunoaie la tot pasul de ti-e sila sa mergi.

Plina de zeci de caini maidanezi care latra toata noaptea, isi fac nevoile pe unde apuca, dorm pe holurile spitalului imprastiind duhoare si microbi si terorizand atat vizitatorii cat si bolnavii.

Plina de hoarde de romi care se aseaza unde vor, lasand in urma o mizerie cumplita.

Plina de bodyguarzi analfabeti care nu fac altceva decat mananca seminte si le arunca pe jos.

Mai exista, de asemenea, si un loc de joaca pentru copii, facut undeva – pe vremea lui Gheorghiu Dej, o relicva preistorica ce te face sa te ingrozesti la gandul ca s-ar putea juca copilul tau acolo.

Si iata ca intri in spital: dupa ce astepti minute bune sa vina un lift (singurul) te inghesui bine si ajungi la etajul 6.

Aici este Pediatria. Intra cine vrea si cand vrea ca de altfel in tot spitalul.

Este si normal. Daca nu ai familie sa aibe grija de tine, tu ca bolnav esti un om aproape mort.

Cand se face internarea in spital ti se aminteste imediat de „situatia” grea din Romania.
Asadar ti se dau imediat retetele pentru medicamentele pe care trebuie sa le cumperi de la farmacii (nu putine in jurul spitalului…).

Mai putin citostatice care si asa nu se gasesc nicaieri.

Apoi incepi sa aduci de acasa aproape tot: perne, asternuturi, pijamale, prosoape, sapun, sampon, olita de noapte, hartie igienica, servetele uscate si umede, spirt, cani si pahare, farfurii si tacamuri, scaune, masute etc.

Aici ai surpriza sa nu ai unde sa le pui, pentru ca dulapurile sunt insuficiente, fara usi sau aproape toate stricate, chiar si cele mai moderne, cu usi glisante.

Si asta nu e tot.

Vine capitolul mancare: dimineata paine cu margarina si ceai, la pranz o ciorba si legume sau orez cu o bucatica de carne si un fruct iar seara macaroane.

Nu are rost sa vorbim ca toata materia prima este de cea mai proasta calitate, iar de gust sa nu mai vorbim – fiind totusi vorba de copii.

Deci aduci si mancare de acasa, si asta zilnic impreuna cu apa minerala, sucuri, ceaiuri, lapte, iaurt, fructe etc etc.

Si ajungem la saloanele in care stau copii: majoritatea cu 6 paturi in care dorm 6 copii cu 6 mame deci 12 persoane.

Cu paturi antice – sau mai noi dar distruse – cu saltele vai de mama lor, cu noptiere de pe vremea lui Ramses.

Cu un singur frigider si o chiuveta pentru toata lumea.

Cu un aer conditionat care nu se poate folosi deoarece nimeni nu vrea sa stea in jetul rece, iar in aceste conditii atmosfera pur si simplu fierbe, nu se poate respira, nu se poate dormi, este ca intr-o sala de asteptare in care se intra si se iese non-stop, se vorbeste non-stop, se plange non-stop, se mananca non-stop si se fac tratamente non-stop.

Pentru ca veni vorba de tratamente: atunci cand se fac comenzile zilnice la farmacia spitalului de pe lista se taie citostaticele (ca deh! sunt scumpe).

Iar doctorii sunt obligati sa faca rezerve tot timpul.

Din pacate ele sunt tinute in frigiderele din saloane, impreuna cu mancarea pacientilor, in conditii improprii si la indemana tuturor.

Tratamentele propriu zise sunt ca acum zeci de ani.

Tot cu injectii, tot cu perfuzii prin cadere libera in care trebuie sa fii tot timpul pe faza ca ori nu curge, ori curge prea tare, ori s-a terminat si trebuie sa te rogi de asistente (daca le gasesti) sa te deconecteze.

Nu vorbesc de faptul ca inainte de tratament trebuie sa cauti prin toate saloanele un stativ liber caci nici macar acestea nu sunt suficiente.

Pentru medicamentele intravenoase se folosesc branulele, care de regula dupa o saptamana trebuiesc schimbate la alta vena, bagand frica si teroarea in copii.

Si iar te duci la asistente, si iar sari la cap cu o cafea sau 10 roni, sau inghetata sau ciocolata pentru fiecare din ele.

Si asta doar sa-si faca treaba pentru care sunt platite si sa nu fie mereu suparate.

Oricum, pe aici nici nu s-a auzit de manusi sau masti de protectie.

Iar daca ai nesansa sa faci transfuzie cu plasma sau cu trombocite, trebuie sa fii norocos sa se gaseasca si pentru tine.

Eu am folosit toate relatiile sa-mi fac rost si sa-mi trimita pe numele fetitei mele sangele de care avea nevoie – mai putin in week-end cand nu se poate face nimic.

Oricum am cumparat de la farmacie pana si glucoza pentru transfuzii.

Noroc ca farmaciile aveau, fiind obisnuite cu fenomenul.

Doctorii vin de regula la ora 09.00 si la 13.00 – cel tarziu 14.00 – pleaca.

Vizita medicala dureaza doar cateva minute si de regula nu esti informat nici de evolutia bolii, nici de tratamente adjuvante sau alte posibilitati de tratare in alta parte.

Foarte important: nu cred exista pacient sa nu dea plicul respectiv de fiecare data cand vine la tratament sau pe parcursul lui.

Analizele medicale mai speciale se fac in alta parte a spitalului si trebuie sa cumperi o atentie si sa te duci cu proba recoltata acolo, rugamintea sa ti-o faca daca se poate.

Intr-o luna si jumatate cat am stat cu fetita mea acolo nu i s-a facut nici un fel de alta analiza in afara de cea a sangelui si nu a fost vizitata decat de medical curant – care de altfel a fost si singurul care a completat dosarul medical sau fisa medicala.

Punctiile medulare si lombare se fac pe viu, ca la vite, cu 3 asistente care tin copilul, plus unul din parinti si doctorul care actioneaza cu o seringa enorma.

Copii urla de ti se rupe inima.

Dar nu se face anestezie, ca cica este „periculoasa” pentru organism.

Iar aceste punctii se fac cam la 2 saptamani.

Odata cu tratamentul cu citostatice, imunitatea scade drastic si in mod normal ar trebui sa se gaseasca un loc izolat pentru copii cu acest tratament.

Da, sunt niste rezerve cu 3 paturi, fara aer conditionat, cu frigidere antice, cu paturi si noptiere vechi si nefunctionale, cu un televizor mic ce prinde 2 canale, cu o chiuveta mica, rezerve in care nu ai loc sa pui mai nimic in conditiile in care trebuie sa aduci totul de acasa.

Asa cum spuneam, oricine poate intra in spital, unde vrea si cand vrea, si nu de putine ori te trezesti cu vanzatori de ziare si reviste sau produse Avon sau diverse produse din Europa ca dau buzna in camera fara sa ii pese nimanui.

Cand vine vorba de curatenie… incepi sa-ti faci cruce.

Se da un mop dimineata la 5, cand de altfel se scoala si copii de zgomotul facut (mult zgomot pentru nimic…) si gata.

Tot restul zilei trebuie sa stergi mereu pe jos cu spirt daca vrei sa fie un mediu cat de cat steril.

Cat priveste toaletele… pe care le folosesc toti bolnavii si insotitorii lor de pe etaj…

Sunt sublime: apa nu curge sau curge intruna, dusurile nu functioneaza fiind de mult rupte, rufele sunt intinse peste tot iar mirosurile neplacute troneaza aproape toata ziua.

Deci si curatenie trebuie sa-ti faci singur.

Trebuie sa va spun ca cele scrise mai sus sunt doar cateva amanunte pe care mi le aduc aminte, restul le-am uitat de mult si nu vreau sa le retraiesc…

Pana sa plec din tara am primit nenumarate mesaje din toata lumea in care mi se spunea sa iau copilul si plec imediat din Fundeni.

Eu am ascultat.

Tot ce am scris este ADEVARAT.

Oricine poate verifica. Si nu se va face niciodata nimic pentru ca nu se vrea.

In spital sunt o groaza de doctori care vin ca sa aiba de unde sa plece?

Sunt sefi se sectie care se dau importanti (vai de mama lor…!) si care injura in gura mare de ti-e sila sa te mai uiti la ei.

Sunt doctori tineri care vor sa faca medicina adevarata si care probabil se intreaba ce cauta ei acolo…

Asistente increzute si comode…

Infirmiere si femei de serviciu plictisite si obosite de atata munca…

Insa un singur lucru ii aseamana: BANUL!!!

Nu dai bani… esti mort!

Culmea este ca tocmai doctorii se plang de salarii mici.

Sfanta spaga nu se pune la socoteala.

Ce sa va mai spun, ca m-am rugat 3 ani de doctorul meu de familie sa-i faca analize complete fetitei si de fiecare data spunea ca s-o lasam pe altadata!?

Si nu m-am dus cu mana goala niciodata la el … ca nu se cade.

Si dupa ce a vazut ca analizele pe care le-am facut totusi noi sunt asa de rele nu a dat nici macar un telefon sa se intereseze daca mai traieste sau nu copilul meu.

Concluzia e foarte simpla: MI-E SILA!

Singurii pe care am sa-i pomenesc sunt oamenii care ne-au ajutat sa-i dam o sansa Ramonei si daca o sa reusim, Ramona le va multumi in direct de pe site-ul ei.
Pentru EI, pentru oamenii adevarati care ne-au sprijinit am plecat si tot pentru EI am conceput acest site:

http://www.salveazaoviata.ro

Ramona Elian

SpitalSpania1

SpitalSpania2

SpitalSpania3

SpitalSpania4

SpitalSpania5

SpitalSpania6

SpitalSpania7

SpitalSpania8

SpitalSpania9

SpitalSpania10

Fotografiile sunt din spitalul din Spania. Iar aici este un film cu Ramona, realizat anul acesta în cadrul campaniei Avem viaţă în sânge:

http://stirileprotv.ro/video/avem-viata-in-sange-ramona-si-vlad-nicio-sansa-in-romania/60278529

Este un păcat să vrem şi noi la fel, la noi acasă?

Anunțuri

9 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Va asigur ca tatal fetitei nu exagereaza cu absolut nimic. De aproape 10 ani de zile sunt stabilit in Spania, traiesc in momentul de fata in zona Barcelonei iar spitalul Vall d^Hebron il cunosc foarte bine din cauza unor neplaceri (le pot spune deocamdata asa)… Nu vreau sa dau cu piatra, nici nu vreau sa inalt monumente celor de aici, dar sistemul de stat este incomparabil (de cel de stat vorbim), o cu totul alta mentalitate si o cu totul alta abordare a actului medical. Vorbesc in totala cunostinta de cauza, credeti-ma. Am varsat o lacrima citind materialul si as vrea ca totul sa mearga bine, pentru toata lumea… Salutari, Paul Gabor…

    Paul Gabor

    22 August 2009 at 23:38

    • Nu la acela din Spania mă refeream – şi eu am colindat toată lumea şi am văzut muuulte – ci la Fundeni… Mai precis speram să se fi schimbat câte ceva, dar…
      Oricum, faptul că dumneavoastră confirmaţi este mai mult decât perfect şi vă mulţumesc. Poate că mai citesc şi alţii şi nu mai stau să moară cu zile pe aici. Dacă tot dai banul, măcar să merite, să te simţi şi tu om, nu cobai.
      Multă sănătate, domnule Gabor.

      isabellelorelai

      22 August 2009 at 23:44

  2. Si acum imi suna in minte vorbele dr. Popa si a unei rezidente care sunau cam asa: si daca mergeti in strainatate e la fel…leucemia e cum e si cred ca stiti la fel de bine ca si noi…fiind in domeniu …
    Dar dupa atatea luni de cand Ancuta nu mai este printre noi si dupa atatea cazuri si relatari citite, facute de parinti, constat ca am fost `pacaliti`…cu buna stiinta cred.
    Am mai spus de cateva ori la tine pe blog despre sumele care se vehiculau in clinica,sume care `trebuiai achitate` medicilor, 1000 de lei, si rezidentilor, 500 de lei….si cred ca ti-am mai spus si ca sora mea dadea 20 de lei pe doua cornuri fara sare…si ca indesa de fiecare data cate 50 de lei in buzunarul asistentelor..
    …a fost cumplit pentru noi care mergeam doar saptamanal la clinica, nici nu pot sa-mi imaginez cum a fost pentru mama copilului…insa tare mi-as dori ca toti acei parinti care au trecut pe acolo si care poate mai trec sa se adune si sa schimbe ceva in acest sens…pentru noi spitalizarea a durat doar 3 saptamani si 3 zile insa a fost suficient timp cat sa fie `achitate toate sumele` …
    Alexandru Damian a fost tot la aceesi clinica cu Ancuta, si am avut emotii foarte mari pentru el pana a plecat din tara. Acum sunt linistita ca e pe maini bune.

    Simona

    23 August 2009 at 00:37

    • Ehe, dacă ai şti tu cât mă obsedează punga aia de sânge vândută în spital cu patru milioane jumate… Cât de jigodia jigodiilor trebuie să fie cineva ca să profite în halul ăsta? Să vezi o mamă înebunită de frică că îi moare copilul dacă nu i se pune sânge, iar nenorocita aia să vândă sângele pe care poate eu, tu, el – oricare dintre noi l-am dat gratis, ca să salvăm un suflet? Dacă aş prinde-o pe aia ştii ce i-aş face? Nu aş mai primi-o în spital până când nu donează doi litri de sânge. Adică 2 ani…

      isabellelorelai

      23 August 2009 at 00:46

  3. Exact!uitasem sa mentionez intamplarea cu sangele.Mama colegului de salon al Ancutei imi relatase faza cu sangele, exact la prima vizita la clinica, a doua zi de la internare. Draga de ea vroia sa ma `sensibilizeze` in ideea de a face rost de cat mai multi donatori in zilele care urmau sa nu care cumva sa fim nevoiti sa dam si noi 400 de lei pe o punga de sange.In 3 saptamani au donat sange pentru fetita 15 oameni, impreuna cu mine.
    Si ca tot mi-am reimprospatat memoria as mai vrea sa mentionez si faptul ca in prima zi cand au ajuns la clinica, sora mea si fetita ei,au mers la analize si si-a lasta geanta cu actele si banii in salon,de unde i-au fost `sustrasi` 300 de lei. Dr. Blag Cristina a chemat-o in cabinet pe sora mea, dupa ce a aflat de incident, si s-a scuzat spunandu-i ca mai sunt si pacienti de etnie roma care vin cu copii la tratamente si ca nu este pentru prima data cand se intampla sa dispara bani de la mamici.Ba mai mult ii spunea sa nu fie necajita ca unei mamici `ii disparusera` 1000 de lei si si bijuteriile din aur.
    La acel moment parca eram drogati si tot ce ne spuneau era litera de lege. Nu puteam sa iesim din cuvantul medicilor ! cred ca daca ne puneau sa ne vindem casele cu totii sau sa facem cine stie ce o faceam fara sa clipim….iar acum imi vine sa mor cand ma gandesc la tot ce a fost…si la cat de neputinciosi am fost in fata acelei situatii si la faptul ca nu am avut timpul necesar sa `ne trezim` la realitate….totul a durat doar 3 saptamani si 3 zile….timp in care a trebuit sa acceptam faptul ca un copil de la tara ca a crescut cu lapte de la vacuta lor si cu toate animalele in curte are leucemie limfoblastica acuta …

    Simona

    23 August 2009 at 01:08

    • Simo, ştii că nu mai am cuvinte… Astea sunt lucrurile pe care eu nu le pot înţelege. Nu pot. Unde vom ajunge?

      isabellelorelai

      23 August 2009 at 10:36

  4. Ancuta , Raluca si Robert au plecat de langa noi in mai putin de un an …. ce concluzie as putea sa am dupa toate cele intamplate? ca nu exista medici….ci niste oameni cu diplome in medicina care fac experimente pe copii…
    Dumnezeu sa va odihneasca in pace Ingerasilor !

    Simona

    23 August 2009 at 10:54

  5. Te port in suflet si in gand,
    cat voi trai pe-acest pamant
    si vesnic eu te voi slavi,
    chiar din adancul inimii.
    Cand tristetea ma cuprinde,
    eu rostesc numele tau,
    si cu lacrimi suferinde,
    il implor pe Dumnezeu.
    Glasul meu plin de-ntristare,
    El transforma in suras,
    imi da forta si rabdare,
    si ma-mbratiseaza-n vis…

    NU TE VOI UITA NICIODATA ANCUTA !

    Simona

    23 August 2009 at 10:57


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: