Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Zâmbete pe bani puţini

with 14 comments

RalucaCopilBucuros

La colţul străzii este un chioşc. Câteodată vine un puşti desculţ de vreo 5 ani, se postează în faţa uşii şi cere oamenilor care intră sau ies 10 bani. Acum ceva timp, când a fost ploaia aia mare şi era frig, i-am spus că îi dau un leu dacă îmi promite că se duce acasă. L-am întrebat unde e maică-sa, unde este taică-său. Au murit, minte el candid. I-am spus că ştiu că minte dar l-am dus la chioşc şi i-am luat nişte bomboane. Nu a schiţat nici măcar un zâmbet. A plecat acasă, a respectat promisiunea. Am repertat figura încă de vreo două ori, i-am luat napolitane şi nu mai ştiu ce – gumă, parcă. Niciun zâmbet niciodată. Aseară era din nou la chioşc, cu unul mai mic decât el. Desculţi amândoi. Îmi dai şi mie 10 bani? Nu. Ăla mai micu’ începe o înjurătură. Cel mai mare, fără de zâmbet, îi spune: las-o mă, că azi e supărată, o cunosc eu.

Niciun zâmbet…

Când mă duc la spital, copiii îmi zâmbesc chiar dacă nu le duc ceva. Zâmbesc şi sunt fericiţi doar pentru că stau de vorbă cu ei. Doar pentru că îi mângâi pe căpşoarele fără păr şi mă pun la mintea lor, de copii. Copii ca toţi copiii.

În fotografia de mai sus este un copil bolnav, fericit pentru că a primit ceva. I-a dus Raluca o banană şi ce o mai fi fost în punguţa aia, nu mare lucru, nimic pretenţios.

Ceva, orice. O jucărie. Ceva pe bani puţini. Un zâmbet în schimb.

Ea este Raluca. Raluca Tănase.

Raluca

Noi, copiii, îi mai zicem şi „doamna Laluca”. Îi zicem şi noi cum putem. Are 23 de ani, este terapeut prin joc la Asociaţia P.A.V.E.L. din 2007 (înainte de asta a fost voluntar câţiva ani) – viaţa ei se scurge lângă copiii bolnavi de cancer, leucemii şi alte nenorociri, în Camera de Joacă de la M.S. Curie (Budimex) a Asociaţiei P.A.V.E.L. – de la etajul 5, oncologie. Se străduieşte să mai strângă un pampers, o jucărie, un săpun, un deodorant, un pieptene, un prosop, un şampon – pentru copii şi mămici. Pentru cei care nu mai au decât zâmbetul.

Raluca: „Stiu cum este sa fii internat, si sa suferi, si sa numeri bucatile de faianta de pe pereti. Am stat si eu foarte mult in spital. Am suferit de o boala despre care prefer sa nu mai vorbesc acum. Cand am iesit din spital, mi-am spus ca trebuie sa fac ceva, trebuie sa ajut, asa cum m-au ajutat si altii pe mine”.

Nu, Raluca nu a avut nici cancer, nici leucemie. Raluca a avut ceva care i-a luat ceva. Ceva cu care noi scriem poveşti…

Anunțuri

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ela roseni

    22 August 2009 at 08:03

  2. globuri:)!

    ela roseni

    22 August 2009 at 08:05

  3. […] Raluca – fericită că tocmai primise patru sacoşe cu jucarii, aduse de un domn (strânse de câţiva oameni drăguţi, de la copiii lor) – găseşte soluţia: Fabian, vrei o jucărie? Da, aş vrea… – răspunde icnind moale Fabian. […]

  4. […] Raluca mi-a şoptit că tatăl copiilor a fugit de acasă. Am început să o descos pe Alexandra. Tot Raluca mi-a spus că Alexandra are nevoie de ochelari pentru citit. Nouă sute de lei. Să văd ce pot să fac. Nu a mai fost nevoie, pentru că a venit Sister (o măicuţă de la Sisters of Mercy) şi în două ore a rezolvat problema, a făcut rost de bani şi sâmbătă i-a cumpărat Alexandrei ochelarii. Ştefănel trebuia să termine luni citostaticele şi să plece acasă. Luni însă m-a sunat Alexandra să îmi spună că nu mai pleacă acasă, analizele au ieşit prost. A rămas să mă sune a doua zi, să-mi spună exact care este situaţia. […]

  5. *offtopic sa incercam sa facem o lume mai buna. Simplu http://www.falafelforthesoul.blogspot.com/

    online dictionary

    22 August 2009 at 21:30

  6. Isabellorelai, ti-a dat Dumnezeu atata putere.Duci prea multe greutati.Suflet sensibil,daruitor de speranta.Toate gandurile bune pentru tine si ingerasii de care vorbesti mereu.

    maminineta

    22 August 2009 at 21:55

  7. Cand am intalnit-o prima data pe Raluca in mintea mea, atat de …”lumeasca” a bantuit o intrebare – cum poate o fata atat de tanara (si-atat de frumoasa) sa fie zi de zi, de cativa ani, langa atat de multa suferinta?
    Nu am pretentia ca stiu acum raspunsul, dar sunt sigura ca are legatura cu “ a cladi pe stanca”.Chiar ea copil incercat, s-a imbogatit cu ce trebuia de la seminarul teologic si de la facultatea de teologie sociala din universitate.Cu sufletul bogat poti aduna zambete cu bani putini, dar cate lacrimi trebui sa ascunzi, nimeni nu stie
    Fi binecuvantata Ralu, suflet bogat cu nume de domnita…
    Fi binecuvantata Isabel, si tu si toti micutii ingeri din paginile tale
    ….Cati ca voi?

    Flori

    23 August 2009 at 00:04

    • E, păi vineri exact asta vorbeam cu Olga. Despre Raluca şi Alina. Să stai atât mult de timp în sanctuarul suferinţei şi al morţii care stă la pândă… E ceva. Chiar înseamnă ceva. Şi sâmbăte, şi duminici…
      Ce face Raluca este exact ceea ce consider eu că înseamnă a face exact ce vrea Dumnezeu. Să fie una dintre mâinile lui.

      isabellelorelai

      23 August 2009 at 00:09

  8. Si cand una din maini tine si o pana care stie sa puna-n cuvinte iubire pentru oamenii in suferinta este cum inteleg eu sa-L marturisesti pe El- sa-ti dea in continuare putere Isabel
    Noapte buna

    Flori

    23 August 2009 at 00:36

  9. dumneavoastra, doamna, sunteti o doamna si aveti un cuvant bun pentru toti
    nu pot spune acelasi lucru de despre domnisoara in cauza
    poate ca o cunosc si nu am o impresia atat de buna despre ea
    poate ca veti spune ca e o birfa
    poate veti spune ca e invidie sau mai stiu eu ce
    dar cum va explicati asta?

    RALUCA TANASE – 22 de ani, terapeut prin joc, din 2007 la P.A.V.E.L.:
    „Stiu cum este sa fii internat, si sa suferi, si sa numeri bucatile de faianta de pe pereti. Am stat si eu foarte mult in spital. Am suferit de o boala despre care prefer sa nu mai vorbesc acum. Cand am iesit din spital, mi-am spus ca trebuie sa fac ceva, trebuie sa ajut, asa cum m-au ajutat si altii pe mine.

    Un baiat de 24 de ani, bolnav de leucemie, mi-a spus ieri: «A plouat mult peste visele mele! A plouat mult prea mult peste visele mele. Daca poti, spune-mi te rog ceva, orice, ca sa ma incurajezi.»

    N-am stiut ce sa-i zic!”

    articol din august 2008.
    http://www.qmagazine.ro/articole/609/In-prima-zi-am-cumparat-un-sicriu.html

    toate doamnele au vorbit despre activitatea lor, mai putin ea
    care a votbit doar despre ea doar pe ea s/a plans si s-a cainat…
    si care nu a stiut ce sa ii raspunda tanarului
    nu a stiut sau nu i-a pasat?
    va spun eu
    nu i-a pasat
    ps va dau amanunte in particular si despre discriminarea pe care o face cu familiile copiilor
    sta de vorba doar cu anumite mame
    are preferinte
    un parinte

    un parinte

    7 Septembrie 2009 at 14:45


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: