Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Archive for Iulie 30th, 2009

Cine salvează un om răspunde de el toată viaţa. A iubi, iubire. A spera, speranţă

with 11 comments

RubiksCube

Sau cam aşa ceva. Am auzit chestia asta cu cine salvează un om „şi-l ia pe inventar” într-un film – era ceva cu filosofia de viaţă a chinezilor. Alea cu iubirea şi speranţa sunt din filosofia mea de viaţă – filosofie simplă, moştenire de la bunică-mea. Filme, viaţă, întâmplări. Internet, viaţă, oameni. Marian.

În mai 2009 am primit o scrisoare de la Paula Herlo. Era scrisoarea lui Marian George David, către realizatorii campaniei PRO TV „Avem viaţă în sânge”. Marian are 28 de ani şi cancer de sânge – Boala Hodgkin stadiul II B. A fost diagnosticat când avea 23 de ani, în decembrie 2004. Orfan de tată înainte de a se naşte, orfan de mamă de la 14 ani.

În aprilie 2009, medicul curant îi spusese lui Marian că va muri în două-trei luni. Mai exact i s-a spus: „pregăteşte-te să mori”. Boala lui nu mai răspundea chimioterapiei aplicate la Fundeni, după 5 ani de chin şi umilinţe. Şi dacă chimioterapia de la Fundeni nu îşi mai face datoria, asta înseamnă – în viziunea unora – că gata. Adică mori, că eu, deţinătorul secretelor lumii, atât am putut face. Aiurea, nu?

Marian a văzut la televizor emisiunea Paulei Herlo despre transplantul de celule stem hematopoietice şi a început să spere. A făcut o scrisoare care a ajuns şi la mine. Am rescris povestea lui Marian, aşa cum am sinţit eu: „Cineva care îmi poate da viaţă”. Am pus povestea lui Marian pe blog pe 11 mai 2009. Marian avea nevoie urgent de ajutor pentru a strânge 1.200 de euro pentru o analiză PET, pentru a afla stadiul bolii.

Sper. Sper din tot sufletul că mă poate ajuta şi pe mine cineva. Poate că există oameni care mai ajută alţi oameni şi care mă pot ajuta şi pe mine. Poate că ajung să fac şi eu un transplant de celule stem, un transplant care mă poate face să cred că am şi eu noroc în viaţa asta. Nu am bani nici pentru analiza PET, nu am bani pentru nimic, nu ştiu ce trebuie să fac pentru a face un transplant în străinătate, care sunt paşii de urmat, care este suma de bani necesară pentru un astfel de transplant, cum să ajung la spitalul din străinătate, unde să trimit analizele, cum pot să văd dacă există cineva în lumea asta compatibil cu mine, cineva care îmi poate da viaţă.” – Marian, mai 2009.

Au apărut prietenii din copilăriei ai lui Marian, Cristi Lupulescu şi Daniel Papa. Şi mulţi alţi Oameni. Banii, 5.100 RON, s-au strâns în 2 zile. Marian a făcut analiza. Nu a ieşit grozav. Dar important este să speri. De atunci, din 11 mai 2009, ceva s-a schimbat. Toţi oamenii care au sărit să îl ajute pe Marian i-au dat în plus şi curaj. Curaj să înfrunte boala şi spusele medicului. Apoi am aflat că nu doar lui Marian i s-a spus că va muri. Acelaşi medic i-a spus la fel şi Magdei. Un om de piatră

Carmen şi Oana (dacă vă amintiţi, iniţiatoarele mitingului pentru aprobarea dosarului lui Dragoş Croitoru) l-au convins pe Marian să lupte până „la capăt”. Adică să depună dosarul la minister, pentru obţinerea fondurilor necesare transplantului de la stat. Pe 11 iunie 2009 a fost depus dosarul la DSP. Apoi Marian a început să mănânce, să iasă din casă, să se simtă mai bine. Marian a început să stea câteva ore pe lângă bloc, cu scăunelul, la aer… „Cineva care îmi poate da putere să lupt”. DSP a ales spitalul din Israel (acesta oferind cel mai mic preţ, 124.035 de euro). Apoi dosarul a ajuns la minister.

„Mă mândresc cu faptul că am alături de mine oameni!! Foarte mulţi oameni mi-au citit povestea, m-au ajutat şi mă ajută în continuare, îmi dau sfaturi, mă sprijină, mi-au donat bani, oameni cărora le mulţumesc din suflet! Pentru noi, cei bolnavi, o încurajare, un sfat, un ajutor, este exact impulsul de care avem nevoie pentru a continua lupta! Trebuie să trăieşti, îţi spui, nu ai cum să renunţi la luptă! Nu poţi, nu ai voie, să dezamăgeşti atâţia oameni care te-au ajutat pentru că au crezut în tine, în viitorul tău şi care ţi-au oferit prin gestul lor nu doar un ban sau un sfat, ci, încrederea lor în tine şi respectul faţă de viaţa ta, pentru aceşti oameni merită să lupţi şi să le răsplăteşti faptele TRĂIND. Dumneavoastră îmi dăruiţi viaţa şi nu ştiu cum aş putea să vă mulţumesc! Şi mai îmi doresc ceva, atât de tare că îmi dă şi mai multă putere să trăiesc, să am satisfacţia de a merge, după ce mă vindec, la domnii doctori care mi-au spus că o să mor, care de 3 ani tot îmi spun acest lucru şi să le fac” BAU!!!”. Atât. Sper să reuşesc să trec peste această boală şi să pot ajuta şi eu la rândul meu alţi oameni! Poate noi, cei care am suferit atât din cauza sistemului, vom putea să-l schimbăm, poate… Sau măcar să se pensioneze cei care au o vârsta… şi să lase pe cei tineri, poate pot face mai multe ca ei! – Marian, iunie 2009.

Sunt ani buni de când lângă Marian se află Andreea.

Andreea, iubita lui Marian. A luptat pentru Marian şi luptă în continuare. Au făcut foamea împreună, au înghiţit lacrimi la un loc cu umilinţele şi durerea, au dus lipsă de multe. Dar iubirea nu le-a lipsit. A iubi, iubire. Cred că iubirea asta a lor este foarte… iubire, pentru că le-a dat o super putere – de a lupta, parcă, cu toate morile de vânt din lume.

Acum treaba stă în felul următor:

Ieri (29 iulie 2009) a fost şedinţă de guvern. Dosarul lui Marian a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii şi a plecat spre Ministerul Muncii. A spera, speranţă.

Sperăm – deci – ca în maxim două săptămâni Ministerul Muncii să aprobe şi guvernul să îi dea banii lui Marian (din fondul de solidaritate) iar peste trei săptămâni Marian să fie internat în clinica din Israel pentru transplant.

După toate astea, cei doi să se căsătorească. Să facă şi un copil dacă s-o putea. Cam aşa ar trebui.

Dar ca toate lucrurile bune să se întâmple, mai este nevoie de un pic de ajutor. Ca Marian şi Andreea să ajungă în Israel. Au nevoie de câţiva bănuţi pentru transport şi cazare. Marian are acum 8.000 RON şi 500 EURO strânşi în perioada 14 mai – 10 iunie 2009. Marian şi Andreea ar mai avea nevoie de încă vreo 2.000 de euro.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi – să ducem treaba până la capăt:

Raiffeisen Bank – Agenţia Pajura

Sediu agenţie: Str. Pajurei nr. 7, sector 1, Bucureşti, Cod RO 013152

RON: RO 19 RZBR 00000 600 1163 5298

EURO: RO 51 RZBR 00000 600 1163 5304

USD: RO 46 RZBR 00000 600 1168 9132

Cod SWIFT: RZBR ROBU

Titular: Stamatin Andreea Ioana (prietena lui Marian).

Domiciliu titular cont: Str. Presei nr. 4, bloc 18, scara A, et.2, ap.11, sector 1, Bucureşti, România.

Citibank Europe plc, Dublin – Sucursala Romania

RON: RO 68 CITIB 00000 10000 18249

EUR: RO 02 CITIB 00000 10000 19340

USD: RO 41 CITIB 00000 10000 18250

Titular: Stamatin Andreea Ioana

Sediul bancii: Bucuresti, B-dul Iancu de Hunedoara nr..8, Sector 1.

Contact: stamatin_andreea_ioana@yahoo.com. Telefon: 0726 76 81 91.

Teledon la Romtelecom: 0900 900 325 – pentru 5 euro/apel, 0900 900 320 – pentru 10 euro/apel

UPDATE 16 august 2009. Calvarul lui Marian:

https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/16/calvarul-condamnatilor-la-moarte-marian

Luni, 17 august 2009, la ora 17.45, câţiva „no name” din Bucureşti ne punem tricouri albe şi îndrăznim să facem un simplu exerciţiu de solidaritate – ne întâlnim pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa – vis-a-vis de Guvernul României, la un miting cât se poate de civilizat. O oră (sau două) din viaţa noastră de „no name” sănătoşi (nu se ştie până când) le-o dăruim altor „no name”, dar grav bolnavi – care nu pot fi trataţi în România, din motive bine cunoscute. Ei nu ne cunosc pe noi, noi nu îi cunoaştem pe ei. Pe unii i-am văzut la televizor, în ziare, pe bloguri. Pe alţii nu. Sunt peste o sută de oameni numiţi în acest moment „dosare”. Printre ei: Marian George David, Ionela Linte, Alexandra Ostafi şi mulţi mulţi alţii. Peste 100. Mai multe aici:

https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/08/17/indrazniti-in-lume-veti-avea-necazuri-dar-indrazniti

Monitorul Oficial, 20.08.2009:

– Se aproba acordarea unui ajutor in suma de 124.035 euro pentru efectuarea tratamentului medical in strainatate pacientului David Marian George, in varsta de 28 de ani, din municipiul Bucuresti.

http://www.legestart.ro/Monitorul-Oficial-nr.581-din-20.08.2009-(M.-Of.-nr.581-2009-17702).htm

Blogul lui Marian:

http://davidmariangeorge.wordpress.com

(Pe care sper să apară şi invitaţia la nuntă. Cam la anul, pe vremea asta).

Marian şi Andreea. În zilele bune, când nu ştiau ce va urma… Zile bune:

MarianSiAndreea

Pe 25 august 2009, Andreea a mai deschis trei conturi la Citibank (exista banca si in Israel si au niste conditii foarte bune):

Citibank Europe plc, Dublin – Sucursala Romania

RON: RO 68 CITIB 00000 10000 18249

EUR: RO 02 CITIB 00000 10000 19340

USD: RO 41 CITIB 00000 10000 18250

Titular: Stamatin Andreea Ioana

Sediul bancii: Bucuresti, B-dul Iancu de Hunedoara nr..8, Sector 1.

P.S. Nu mai avem numerele de Teledon, le-au suspendat cei de la Romtelecom.

UPDATE 4 septembrie 2009. Marian şi Andreea se pregătesc de plecare. Sâmbătă, 5 septembrie 2009, la ora 21.00, „îşi iau zborul” spre Tel Aviv 😀

Duminică dimineaţă, la prima ora, sunt aşteptaţi la spital.

Marian şi Andreea vă mulţumesc din tot sufletul tuturor, pentru tot ajutorul.

Doamne ajuta!

P.S. Marian mi-a promis solemn că după ce face transplantul „o cere” pe Andreea 😀

UPDATE 6 septembrie 2009. Andreea povesteşte: Am ajuns cu bine!Acum ca ne-am mai linistit putin, pot sa stau sa va scriu despre noi. La aeroport am trecut cu bine de toate si ne-am asezat cuminti la poarta 5, unde urma sa vina avionul. Stand asa linistiti auzim in difuzoare: ”Pasagerii David Marian George si Stamatin Andreea Ioana sunt rugati sa se prezinte la ghiseu”. Nu va imaginati unde era inima mea… Ne-am dus acolo umili si vai de capul nostru cand ne-au luat biletele de avion din mana si ne-au schimbat locurile, de la clasa economic la clasa bussines. De ce? Habar nu am! Singurul lucru pe care l-am facut a fost ca atunci cand am facut check in-ul sa spun ca Marian este bolnav si ca mergem la tratament si probabil pentru ca locurile acelea nu au fost ocupate ni le-au dat noua. Foarte frumos din partea lor, nu ma asteptam. Cu avionul a fost OK, am zburat cu Tarom-ul. A fost prima noastra iesire din tara, primul zbor cu avionul, dar a fost OK! Am aterizat cu bine la Tel Aviv, la ora 12 noaptea. Cand am iesit din aeroport sa murim… o caldura si o umezeala de nu se poate… Nu era nici un taxi, noroc ca am vazut un maxi taxi care pleca spre Ierusalim. Am vorbit cu soferul, nu ajungea pana unde aveam noi nevoie, adica pana la hotelul de langa spital unde aveam rezervare, dar ne-a zis ca ne aranjeaza cu un alt taxi sa ne duca pana acolo. Ne-am urcat in maxi taxi si am stat 2 ore. Pentru ca nu era plin, mai ramasese un loc liber, nu pleca din statie. Am ajuns la Ierusalim, am schimbat taxiurile si am ajuns la hotel. Alt aer, racoare, zona de deal-munte. Am cautat sa ne cumparam o sticla de apa, de suc de ceva, nu era nimic, absolut nimic, am baut de la chiuveta, chiar daca stiam ca nu e buna, eram uscati de sete. Hotelul costa 143 USD. Am plecat pe la 9.30 la spital. Am vorbit cu doctorul, care este foarte cumsecade, l-a consultat pe Marian si ne-a spus planul de lupta: incepe cu analize: de sange, PET si biopsie. In functie de cum ies analizele toate sunt doua variante:

1. daca ceea ce a vazut in plaman pe CD-ul adus de mine cu ultimul tomograf este fibroza o sa mearga pe cautarea unui donator din registrul international;
2. daca ceea ce este in plaman este o tumoare a spus ca are nevoie de ceva mai puternic, respectiv un donator inrudit.

Marian are doua dintre surori compatibile cu el 50%, ambele au talasemie minora, insa spre marea noastra bucurie a spus ca nu este absolut nici o problema (mie in Romania mi-au spus ca ele nu pot dona). Asa ca Marian are sanse aici. Noi suntem foarte increzatori! La spital ne-am intalnit cu alti romani, printre care si Madalina Frangulea, cea care a obtinut aprobarea impreuna cu noi. Marti la ora 10 ne ducem la spital. Pana atunci suntem liberi. Am plecat la alt hotel prin amabilitatea unei doamne, tot din Romania, venita cu sotul sau bolnav de leucemie aici, care are 3 luni de la transplant cu donator compatibil 50%. Am gasit un alt hotel, care este aproape 100 USD camera (tot mult), dar am avut un soc cand am intrat: este cat garsoniera noastra, are bucatarie cu living (noi nu avem cu living, dar…), cu plita electrica, frigider, are baie, dormitor, totul este curat, are internet non stop. Va tin la curent cu tot ce se mai intampla.

Noi avem si numerele de Vodafone la noi, dar este foarte scump si daca primim si daca dam apeluri si mesajele date sunt destul de scumpe, insa putem sa primim mesaje, pe noi nu ne costa nimic iar pe cel care da il taxeaza la tariful normal de sms. Avem si numere de Israel, datorita unui prieten care a fost aici acum ceva timp. Numerele sunt:

Marian – 0097 2543293458

Andreea – 0097 2542426107.

Va pupam pe toti cu drag si va multumim pentru aceasta sansa, Andreea si Marian.

UPDATE 8 septembrie 2009. La mulţi ani, Marian!

Andreea povesteşte: Astazi am fost la spital. Marian a facut cateva analize: sange, EKG, radiografie si ceva control la plamani, nu stiu cum se numeste. Pe la 14.30 am terminat cu toate astea. O asistenta de la spital ne-a insotit tot timpul pentru aceste analize, ne-a condus unde trebuia, a vorbit pentru noi etc. Inainte sa plecam a venit o doamna care lucreaza la departamentul „Pacienti Internationali” impreuna cu o alta doamna vorbitoare de limba romana. Ne-a spus ca ne sta la dispozitie cu orice avem nevoie si oricand, chiar ne-a dat pe cineva de unde sa inchiriem. Am fost sa vedem apartamentul, este un apartament cu doua camere si living, are bucatarie cu toate dotarile, baie, masina de spalat, fier de calcat etc., cam tot ce-i trebuie unui om intr-o casa. Ne costa 1.000 de euro pe luna, dar ceea ce este bine este ca ne da banii inapoi daca suntem nevoiti sa plecam mai repede, ne-a garantat si doamna de la spital. In afara de acesti 1.000 de euro nu mai trebuie sa platim nimic. O sa vina dupa ora 19.00 sa ne ia cu bagaje cu tot sa ne duca acolo. Noi am platit si astazi aici dar nu avem cum sa facem atlfel, pentru ca maine la ora 8 trebuie sa fim la spital pentru restul analizelor si o sa stam mai mult pe acolo ca la ora 16 este programat pentru PET, asa ca daca stateam aici mai plateam o noapte sau stateam sa ne mutam la 6 dimineata si apoi sa fugim repede la spital. Ceea ce este bine acolo este ca avem un complex mare langa noi, cu tot felul de magazine, banca si un supermarket. Asta este foarte bine ca nu mai trebuie sa stam sa ne ducem departe pentru cumparaturi. Este cam la 10 minute de spital cu autobuzul, pe care il luam de pe langa bloc. La pretul din prima luna o sa primim un discount pentru ca nu a apucat sa faca curatenie dupa cei care au fost inainte si mi-a spus ca sunt doua variante: prima sa asteptam pana maine cand o sa cheme femeia la curatenie si a doua sa ne ofere un discount si sa facem noi. Desigur ca am ales varianta a II a. Nu stiu cum au iesit analizele lui Marian, nu avem inca un raspuns. Cam asta este situatia la noi, sper sa nu ne mai mutam si de aici ca este tare greu sa stai cu bagajele in drum. Va pupam. Cu drag, Andreea si Marian.

%d blogeri au apreciat asta: