Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Prea multe uşi închise

with 31 comments

Violin

El a terminat de curând conservatorul. De puţin timp este profesor cu jumătate de normă la o şcoală de muzică şi arte plastice din Bucureşti. El continuă să cânte la vioară pe scara mea de bloc. Pentru prea multe uşi închise.

El cântă perfect. El cântă cu pasiune şi nu greşeşte, nu se grăbeşte, nu dă „rasol”. El ia liftul până la etajul 7. Cântă. Coboară. Cântă. Pentru fiecare etaj altă piesă. Cântă de parcă ar fi pe scenă, la un concert la care spectatorii au plătit bilet. Nu sună, nu bate la uşă, nu cere. Cântă şi apoi pleacă. Atât.

Prin aprilie, când El a venit ultima dată, în cutia viorii era 1 leu. Atunci am plâns. Poate de milă, poate de revoltă, poate de neputinţa mea de a face ceva mai mult pentru copilul ăsta. Am încercat, încă de acum 5 ani. Nimeni nu a fost „interesat”. Tot ce am putut face în anii ăştia a fost să întrerup concertul la etajul meu, iar El să plece mulţumit acasă.

De aseară revolta mea s-a transformat din nou în stare de rău. Ieri, după 5 ani de când îl ştiu pe El cântând pentru a se putea întreţine, am simţit revoltă în fiecare celulă, dacă pot spune aşa. Mi-a venit să vomit mai precis. Asta e. Câţi copiii or fi oare în situaţia asta?

Am aflat de la o prietenă (care a terminat conservatorul şi care are copilul la un liceu de muzică) că pentru obţinerea unei diplome la un concurs de profil, unii părinţi plătesc 7 milioane de lei. Pentru palmares, cică. Corect? Nu.

Mă uit la televizor şi îmi vine din nou să vomit. Ministrul Tineretului este la comisia de îngropat 600.000 de euro. Nişte domni se trag în poze cu programul prima casă… Penibil.

Aceasta este ultima mea postare. Revin doar dacă găsesc o soluţie pentru El. Se poate spune că este ceva personal. Poate. El sunt eu, este copilul meu, fratele meu, semenul meu. El este românul sărac. Fără noroc. A făcut şcoală şi munceşte cinstit. Nu interpretează manele.

Sărăcia zdrobeşte visuri, îngroapă talente, ucide viaţa. Cui îi pasă?

8 iulie 2009, Bucureşti.

Wings of Desire

13 martie 2008, Bucureşti. Ascult Balada lui Ciprian Porumbescu şi Adagio al lui Tomaso Albinoni. Cântate perfect-perfect şi sfâşietor, absolut perfect sfâşietor, la vioară, de un Copil de România, pe paliere de scară de bloc de Bucureşti. Uşa o deschid când, în mod normal, ar trebui să urmeze aplauzele. L-am cunoscut acum patru ani. Pe palier de scară de bloc. Intrase la Conservator. Acum se pregăteşte de licenţă. Aceeaşi bluză de trening. Aceiaşi pantofi sport. Aceiaşi blue-jeans. Vară. Şi iarnă. Iarna în plus o canadiană. Roşu cu albastru. Aceeaşi în fiecare iarnă. În primii doi ani a venit însoţit de mama sa. Care purta cutia viorii. Deschisă. Ca pe ceva sfânt. Mamă îmbătrânită înainte de vreme. Cu ochii trişti şi înceţoşaţi. Cu voce blândă. Cu un bun simţ aproape de umilinţă. Sau chiar umilinţă … Este înalt. Frumos. Dulce. Cald. Respectuos. Talentat. Modest. Cu cel mai mult bun simţ din lume. Este Copilul pe care şi-l doreşte orice părinte. În sufragerie am o casetă care are numele lui. Acolo ţin aplauzele mele. Şi un bilet pentru fiul meu: „Dacă vine şi nu sunt acasă, vezi ai grijă şi deschide-i uşa”. Au fost luni când cutia a rămas închisă. Mă gândeam că lui şi mamei sale le este mai bine. După cinci luni mi-am pierdut răbdarea şi mi-am întrebat copilul: Nu a mai venit? Ba da. Păi şi? A, stai liniştită mama, am avut eu grijă. În seara asta ploioasă, de 13 martie 2008, în timp ce toate posturile tv difuzau interviuri cu Costel Busuioc şi înregistrările concursului, au răzbătut prin uşa mea tânguiri de vioară. A venit. În seara asta era alb. Mult prea alb. Vioara lui era tristă. Mult prea tristă. În cutia mea erau strânse aplauze pentru un an întreg. Adevenit şi mai alb. Straniu de alb. Mama ce face? Când mai bine, când mai rău. A mai cântat puţin. Uşile au rămas închise.

Oamenii doar sunt. Sau nu. Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru. Nichita Stănescu. La revedere. 10 iulie 2009

Bun găsit. Sunt oameni cărora le pasă. Vă mulţumesc. Şi astfel se deschid ferestre.

Anunțuri

31 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Mi-e greu sa spun ceva. Pentru ca ar trebui sa fac ceva si nu stiu ce. Am preluat articolul pe sinvlex (imi cer scuze, n-am cerut voie, dar asta a fost prima reactie). Ma gandesc ce s-ar putea face pentru el. Ce as putea face.

    sinvlex

    8 Iulie 2009 at 17:18

  2. asa e, prea multe usi inchise pentru unii, prea multe usi deschise pentru altii, viata este nedreapta de prea multe ori
    in tara asta cei care merita o viata mai buna pling in noapte, iar cei care raspund de viata lor isi umplu burtile cit pentru sase
    m-am saturat de politica lor mincinoasa
    sunt profesor tinar dar am noroc cu parintii
    inca ma mai intretin…
    o spun cu jena, dar asta este adevarul
    ce i se intimpla lui este groaznic
    habar nu am cum poate fi ajutat
    imi vine sa pling si sa string pe cineva de git in acelasi timp

    Irina

    8 Iulie 2009 at 17:32

  3. […] Sunt Negru şi Trist. De asta. Isa, înţeleg. Ştii că […]

  4. de fapt sunt inchise usile sufletului . dar ce putem face intr-o lume rea, cu o viata grea? constatam, si cat putem ajutam si incercam sa schimbam ceva. dar e mult prea greu, si mici sansele de reusita . dar tocmai pentru ca tu ai reusit mult, ai dovada ca se poate. asa ca stiu sigur ca nu-ti vei pierde nici speranta si nici dorinta si in nici un caz iubirea din suflet . si deci vei gasi ca intotdeauna o solutie.

    mirela

    8 Iulie 2009 at 20:46

  5. Buna
    nici nu stiu ce sa scriu, m-ai impresionat tare. Am intrat din intamplare aici la tine „in suflet” si chiar daca amar, e frumos aici.
    Poate putem sa il ajutam cu totii cate putin. Ai idee are vreun cont sau cum am putea sa ii dam si noi niste banuti? Eu as putea sa ii dau o suma lunar, nu mare, dar macar e ceva..
    Si nu dispera, te rog! sunt convinsa ca sunt multi oameni care mai au nevoie de ajutor, nu poti sa renunti. Si in plus din ce am citit sunt convinsa ca ai si ajutat deja multa lume. Facem ce putem, multi din pacate nici macar atat.

    ioana

    8 Iulie 2009 at 23:15

  6. Isabela ,romanii au nevoie de tine,toti cei ca el au nevoie de tine.
    Oameni buni ,deschideti usile pentru cei care au nevoie ,nu va acoperiti ochii si urechile.

    Maria

    8 Iulie 2009 at 23:47

  7. el a terminat facultatea în 2008. Ştiţi ce spera? Că se va angaja şi nu o să mai fie nevoie să cânte pe scări de bloc…
    Partea proastă este că el nu vrea ca prea mulţi oameni să ştie de situaţia lui. În sensul de „public” – respectiv tv, ziare sau ceva de genul ăsta. Poate din cauza asta nu a cântat în locuri publice vizibile, să nu fie văzut de colegi şi profesori. Nici vecinii lui nu ştiu.
    El nu are telefon mobil. Acum 5 ani am reuşit să iau numărul de telefon fix de la mama lui. Nici nu ştiu dacă mai este bun numărul. Nu l-am sunat niciodată pentru că nu am reuşit să fac ceva mai mult pentru el. Am vorbit cu un super bogat, a promis ceva şi atât. Am vorbit cu diverse cunoştinţe care trăiau din muzică, din nou promisiuni şi nimic. Am renunţat să insist. Apoi nici eu nu am mai avut oportunităţi. Aş fi vrut ca atunci, când era în facultate, să fie măcar „de rezervă” într-o orchestră.
    Nu are net, nu are calculator, el habar nu are că am scris ce am scris. Dacă ar vedea s-ar supăra. Mai mult pentru mama lui nu vrea să se ştie, pentru că cineva a jignit-o foarte rău. Cineva care a deschis uşa doar ca să jignească.
    Dar mă gândesc că poate vede cineva şi, cu discreţie, rezolv ceva.
    Îşi doreşte să muncească, asta e. Vrea să cânte într-o orchestră. Eu încerc să-i găsesc şi posibilitatea de a da nişte meditaţii – cam slabe speranţe, dar nu se ştie niciodată.
    Am senzaţia că nu a reuşit să îşi dea încă licenţa, şi asta e cam rău. Vă daţi seama ce salariu are… El e ca într-un cerc vicios, fără bani. Ca să poată studia zi lumină trebuie să aibă din ce trăi. Şi ca să aibă din ce trăi trebuie să muncească. Şi tot aşa…
    Oricum, dacă numărul lor de telefon nu mai e bun sau l-au desfiinţat, ştiu la ce şcoală să îl caut, în cazul în care nu mai vine să cânte.
    Nu cred să aibă vreun cont. Mă gândeam şi eu să îi cer adresa de acasă pentru a-i trimite câte ceva prin poştă (ideea asta abia acum mi-a venit).

    isabellelorelai

    9 Iulie 2009 at 00:51

  8. Sfâşietor de adevărat ş de dureros!…M-ai făcut să îl caut cu mintea , cu inima, cu leul meu, cu tot ce am…Cică suntem creştini cam 87% dintre români…Unde e oare creştinismul nostru?…Unde e iubirea de aproapele?…
    Ce pot să fac eu acum? Vreau să fac ceva…Mă rog lui Dumnezeu. Şi, în afară de asta, vreau chiar să ajut…nu ştiu cum..dar poate voi găsi …

    Mulţumesc de această prezentare! Mi-a sensibilizat sufletul…

    Mariana

    9 Iulie 2009 at 07:47

  9. P.S. Vă mulţumesc tuturor, uitasem să fac asta – îmi cer scuze.

    isabellelorelai

    9 Iulie 2009 at 09:32

  10. Isabela eu as dori sa-l ajut cu medicamentele necesare mami lui.Va trebui sa-l rogi sa-ti dea o lista cu medicatia pe care o ia mama lui si modul de administrare sa vedem si cantitatile.

    Simona

    9 Iulie 2009 at 10:03

    • Simona, ştim amândouă că nici situaţia ta nu este prea roz. Suntem două „pârlite” amândouă. Dacă medicamentele alea or fi vreo două milioane pe lună… Nici tu nu ai de unde da atâţia bani.

      isabellelorelai

      9 Iulie 2009 at 11:30

  11. E drept ce spui, mult prea drept si dureros ca dupa 5 ani de scoala si multa munca in folosul altora nu pot sa fac un bine. Am sa-l ajut macar cu un medicament. Cred ca atat am sa pot face…

    Simona

    9 Iulie 2009 at 12:59

  12. trist

    liviu pop

    9 Iulie 2009 at 14:07

  13. […] lui, ca să nu se lase de şcoală. Ca să trăiască, cât de cât. Câteva uşi s-au deschis. Prea multe uşi au rămas închise – ca atunci când intri pe blat la un concert. Câteva s-au deschis pentru a arunca […]

  14. 180m ochi caprui restu te las pe tine sa descoperi

    marius_razvan

    10 Iulie 2009 at 09:29

  15. CER SCUZE CA DERANJEZ DIN NOU…AM O MARE RUGAMINTE LA DUMNEAVOASTRA SI CA SI-N ALTE MOMENTE CER UN SFAT S-AU PUTIN AJUTOR.SUNT DUMITRASCU NICULINA LOCUIESC AN COM COPACENI STRADA PRINCIPALA NR 963,JUD ILFOV.AM 37 ANI AUNT MAMA A TREI COPII CU VARSTE ANTR-E 23 SI 16 ANI SI MAI CRESC TREI AI SURORI MELE DECEDATA CU VARSTE ANTRE 17 SI 13 ANI PEDEASUPRA MAI CRESC DOI COPII CU VARSTE ANTRE 8 SI 5 ANI AI SOTII FIULUI MEU CEL MARE,RUGAMINTEA MEA ESTE; FIUL MEU CEL MARE MIHAI IULIAN CONSTANTIN DE 23 ANI L-AM NASCUT CU O PAREZA PE PARTEA DREAPTA DIN NASTERE ANTR-E TIMP A FACUT UN CHIST PE CREIER SI DEACOLO AU PORNIT SI CRIZE EPILEPTICE.ANI DE ZILE AM LUPTAT PENTRU EL SI SU AJUTORUL LUI DUMNEZEU ACUM FIUL MEU NU MAI FACE CRIZE DE VREO OPT ANI,PROBLEMA MEA CEA MAI MARE ACUM ESTE FAPTUL CA NU REUSESC DE ANI DE ZILE SAI FAC SI LUI O PENSIE,CU ANI AN URMA NU-MI FACEAM GRIJI PENTRU CA AVEAM UN SERVICI EU SI SOTUL MEU DAR ACUM CAND AM RAMAS SOMERI NE ESTE FOARTE GREU.AM FOST LA MEDICUL DE FAMILIE DAR MIA SPUS CA DANSA NU STIE UNDE TREBUIE SA APELEZ DAR SA IAU LEGATURA CU ASISTENTUL CA EL STIE,BUN;AM LUAT SI LEGATURA CU ASISTENTUL SI DUMNEALUI[ MIA SPUS CA MA AJUTA DAR MA COSTA CAM SAPTE MILIOANE PE LUNA SAI FACA O INTERNARE IAR EL ARE NEVOIE DE TREI LUNI DE INTERNARE LA PSHIATRIE SI SAI DAU LUI DOUAZECI SI UNA DE MILIOANE VECHI, BAIATUL O SA STEA ACASA ,IAR EL AMI ADUCE INTERNAREA DE TREI LUNI AN SPITAL,DUPA ACEEA MERGEM LA COMISIE ACOLO MI-A SPUS CA FARA ZECE MILOANE NU REUSESC ,ACESTI BANI EU TREBUIE SAI DAU LUI SAI DEA MAI DEPARTE CA FARA BANI NU MA BAGA NIMENI AN SEAMA]]].SPUNETI-MI DUMNEAVOASTRA CE SA FAC ?,EU M-AM LASAT PAGUBASE,BANI NU AM SA-MI POT PERMITE SAL PENSIONEZ SI CAND MA GANDESC CA SUNT OAMENI SANATOSI SI IA PENSII,IAR FIUL MEU O PERSOANA CU HANDICAP TRAIESTE DIN AJUTORUL NOSTRU A-MI VINE SA MOR.CU ANI AN URMA A FOST INTERNAT LA SPITALUL GHIORGHIE MARINESCU LA SECTIA NEUROLOGIE INFANTILA SI DEACOLO I-SA PRESCRIS [ CARBAMAZEPINA SI FENOBARBITAL]…VA ROG DIN SUFLET ,CUM SA FAC SI LA CINE MA ANVATATI SA APELE PENTRU AL PENSIONA? VA MULTUMESC DIN SUFLET SI ASTEPT RASPUNSUL DUMNEAVOASTRA ,DUMITRASCU NICULINA.

    dumitrascu niculina

    10 Iulie 2009 at 23:59

    • Niculina, în niciun caz să nu dai bani. Este imoral şi ilegal. Darea şi luarea de mită se pedepseşte. Plus de asta vei rămâne cu banii daţi şi nimeni nu va recunoaşte în veci că i-a primit, pentru că asta înseamnă PUŞCĂRIE.
      Am să mă interesez ce se poate face, conform LEGII.

      isabellelorelai

      11 Iulie 2009 at 11:02

  16. Va multumesc din suflet pentru raspuns,cu mult respect DUMITRASCU NICULINA

    dumitrascu niculina

    11 Iulie 2009 at 16:51

  17. isabellelorelai

    18 Iulie 2009 at 11:28

  18. Imi era frica ca vei pleca … 🙂
    Ma bucur ca nu ai facut …:)

    Simona

    18 Iulie 2009 at 12:52

    • Da, am vrut să plec, să închid şi eu uşile, nu îmi este ruşine să recunosc. Şi nu îmi este ruşine nici să recunosc că am crezut că NU voi fi în stare să fac mai mult pentru omul ăsta. Mă gândeam că am reuşit atâtea pentru mulţi, iar pentru el nu voi fi în stare să fac nimic nimicuţa. Habar nu am de ce am crezut eu aşa. Eu m-am considerat mereu ca un „receptor” şi un „transmiţător”. Adică am receptat un necaz şi l-am transmis mai departe, în speranţa că oamenii vor ajuta. Nu am considerat niciodată că puţinul pe care l-am oferit eu ar reprezenta ceva fără puţinul oferit de ceilalţi oameni.
      Când scriam despre copiii cu cancer plângeam.. După ce i-am văzut la spital, pe viu, nu în poze – nu am mai avut linişte. Ştii, nu mai este nevoie să îţi spun eu…
      Acum însă era ceva ce eu credeam că nu va înţelege nimeni.
      Aiurea, nu?
      Ceea ce ne imaginăm noi nu este totuna cu realitatea…
      Mai uite un exemplu
      http://www.andreicrivat.ro/2009/07/18/tombola-concluzie/

      isabellelorelai

      18 Iulie 2009 at 13:07

  19. Ma bucur ca esti … 🙂
    Eu nici acum nu am liniste, cu toate ca au trecut ma bine de 7 luni de atunci…

    Simona

    18 Iulie 2009 at 15:15

    • Simona, nu o să ai linişte nici peste 2 ani. Mereu va fi ceva, un semn de întrebare… Ştii bine.

      isabellelorelai

      19 Iulie 2009 at 10:47

  20. acesta este un spam Romania Data Systems Bucharest

    SANDA

    6 August 2009 at 18:53

    • Astazi cand ma uitam la curcubeu, am auzit acordurile de vioara pe muzica lui Porumbescu si nu stiam de unde…mi-am dat seama ca se auzea dupa palier si, curioasa, am asteptat sa ajunga la etaj sa il pot vedea. M-a impresionat foarte mult…cand am deschis usa sa ii dau modica suma de 5 lei am ramas stupefiata cand am vazut ca avea in cutiuta doar 3 lei. Mi-a multumit foarte frumos si afara cand am iesit cu cainele s-a uitat la mine si ne-am zambit si mi-a multumit din cap. Regret ca nu am stat mai mult cu el de vorba, tocmai de aceea am cautat pe net sa aflu mai multe despre el. Era imbracat cu o bluza de trening,blugi, inalt, brunet. Banuiesc ca el este. As dori sa stiu daca s-a gasit vreo solutie pt el desi, din moment ce canta prin scari de bloc, putin porbabil. As vrea sa fac ceva dar din pacate sunt studenta, nu am un serviciu, traiesc de pe urma parintilor. Ma gandeam sa vb cu cei de la Realitatea sau la vreun ziar ceva, sa facem ceva sa-l ajutam.

      Mihaela

      1 Aprilie 2010 at 20:12

      • Mihaela, el este.
        Am reuşit să îl ajut, cât de cât. Eu cum am putut, o prietenă a mea cum a putut şi ea. Am vorbit ci doamna Tincuţa Baltag şi de anul trecut din toamnă este bursier al Fundaţiei Patriciu, însă banii nu ajung aşa că mai cântă, pe unde poate şi cum poate – dar este bine că exersează, trebuie să îşi dea licenţa. Nu se poate angaja pentru că nu are licenţa, trebuie să şi-o dea anul ăsta.
        Nu, nu petem vorbi cu presa pentru că el nu vrea să apară public, se ruşinează – dar nu pentru el, ci pentru mama lui, pentru că nişte „oameni” au jignit-o.
        Aşa că ne descurcăm „în particular”.
        PS: Să nu uit: MULŢUMESC pentru că ai deschis uşa!

        isabellelorelai

        5 Aprilie 2010 at 22:59

        • Sarut mana, va multumesc foarte mult pentru tot ce ati facut pentru mine si mama. Am reusit sa ma realizez ,mi-am facut trupa mea si cant cu placere si daruire la evenimente private, nunti, botezuri. Am suferit mult dar prin ce am trecùt a ajutat la formarea mea ca om si artist. Acum sper sa aduc bucurie si fericire oamenilor cu vioara mea si sa nu uit niciodata de unde am plecat. Inca o data va multumesc pentru toate eforturile dumneavoastra de a ma ajuta. Ati reusit si am reusit. Multumesc Isabelle Lorelai

          Nica

          8 Ianuarie 2016 at 05:42


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: