Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Archive for Iulie 8th, 2009

Prea multe uşi închise

with 31 comments

Violin

El a terminat de curând conservatorul. De puţin timp este profesor cu jumătate de normă la o şcoală de muzică şi arte plastice din Bucureşti. El continuă să cânte la vioară pe scara mea de bloc. Pentru prea multe uşi închise.

El cântă perfect. El cântă cu pasiune şi nu greşeşte, nu se grăbeşte, nu dă „rasol”. El ia liftul până la etajul 7. Cântă. Coboară. Cântă. Pentru fiecare etaj altă piesă. Cântă de parcă ar fi pe scenă, la un concert la care spectatorii au plătit bilet. Nu sună, nu bate la uşă, nu cere. Cântă şi apoi pleacă. Atât.

Prin aprilie, când El a venit ultima dată, în cutia viorii era 1 leu. Atunci am plâns. Poate de milă, poate de revoltă, poate de neputinţa mea de a face ceva mai mult pentru copilul ăsta. Am încercat, încă de acum 5 ani. Nimeni nu a fost „interesat”. Tot ce am putut face în anii ăştia a fost să întrerup concertul la etajul meu, iar El să plece mulţumit acasă.

De aseară revolta mea s-a transformat din nou în stare de rău. Ieri, după 5 ani de când îl ştiu pe El cântând pentru a se putea întreţine, am simţit revoltă în fiecare celulă, dacă pot spune aşa. Mi-a venit să vomit mai precis. Asta e. Câţi copiii or fi oare în situaţia asta?

Am aflat de la o prietenă (care a terminat conservatorul şi care are copilul la un liceu de muzică) că pentru obţinerea unei diplome la un concurs de profil, unii părinţi plătesc 7 milioane de lei. Pentru palmares, cică. Corect? Nu.

Mă uit la televizor şi îmi vine din nou să vomit. Ministrul Tineretului este la comisia de îngropat 600.000 de euro. Nişte domni se trag în poze cu programul prima casă… Penibil.

Aceasta este ultima mea postare. Revin doar dacă găsesc o soluţie pentru El. Se poate spune că este ceva personal. Poate. El sunt eu, este copilul meu, fratele meu, semenul meu. El este românul sărac. Fără noroc. A făcut şcoală şi munceşte cinstit. Nu interpretează manele.

Sărăcia zdrobeşte visuri, îngroapă talente, ucide viaţa. Cui îi pasă?

8 iulie 2009, Bucureşti.

Wings of Desire

13 martie 2008, Bucureşti. Ascult Balada lui Ciprian Porumbescu şi Adagio al lui Tomaso Albinoni. Cântate perfect-perfect şi sfâşietor, absolut perfect sfâşietor, la vioară, de un Copil de România, pe paliere de scară de bloc de Bucureşti. Uşa o deschid când, în mod normal, ar trebui să urmeze aplauzele. L-am cunoscut acum patru ani. Pe palier de scară de bloc. Intrase la Conservator. Acum se pregăteşte de licenţă. Aceeaşi bluză de trening. Aceiaşi pantofi sport. Aceiaşi blue-jeans. Vară. Şi iarnă. Iarna în plus o canadiană. Roşu cu albastru. Aceeaşi în fiecare iarnă. În primii doi ani a venit însoţit de mama sa. Care purta cutia viorii. Deschisă. Ca pe ceva sfânt. Mamă îmbătrânită înainte de vreme. Cu ochii trişti şi înceţoşaţi. Cu voce blândă. Cu un bun simţ aproape de umilinţă. Sau chiar umilinţă … Este înalt. Frumos. Dulce. Cald. Respectuos. Talentat. Modest. Cu cel mai mult bun simţ din lume. Este Copilul pe care şi-l doreşte orice părinte. În sufragerie am o casetă care are numele lui. Acolo ţin aplauzele mele. Şi un bilet pentru fiul meu: „Dacă vine şi nu sunt acasă, vezi ai grijă şi deschide-i uşa”. Au fost luni când cutia a rămas închisă. Mă gândeam că lui şi mamei sale le este mai bine. După cinci luni mi-am pierdut răbdarea şi mi-am întrebat copilul: Nu a mai venit? Ba da. Păi şi? A, stai liniştită mama, am avut eu grijă. În seara asta ploioasă, de 13 martie 2008, în timp ce toate posturile tv difuzau interviuri cu Costel Busuioc şi înregistrările concursului, au răzbătut prin uşa mea tânguiri de vioară. A venit. În seara asta era alb. Mult prea alb. Vioara lui era tristă. Mult prea tristă. În cutia mea erau strânse aplauze pentru un an întreg. Adevenit şi mai alb. Straniu de alb. Mama ce face? Când mai bine, când mai rău. A mai cântat puţin. Uşile au rămas închise.

Oamenii doar sunt. Sau nu. Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru. Nichita Stănescu. La revedere. 10 iulie 2009

Bun găsit. Sunt oameni cărora le pasă. Vă mulţumesc. Şi astfel se deschid ferestre.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: