Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

1 iunie cu bebeluşi. Născut în România. Maternitatea 877 – 2 euro

with 3 comments

„Născut în România” este campania ziarului „Gândul” şi a început pe 1 iunie 2009, la ora 00.00. Scopul este de a strânge bani pentru dotarea cu aparatură a unor maternităţi din România.

CampaniaGandulbaby3

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi: un SMS de 2 euro la numărul 877. Se caută şi sponsori. Vor fi 20 de poveşti ale copiilor născuţi în maternităţile româneşti.

Prima este din Hunedoara:

„De ce trage să moară bebeluşul „79”

Spital-sectia Obstetrica-Ginecologie si Maternitate-Neonatologie

Bebeluşul are 3 săptămâni dar nu are încă un nume. De aceea i se spune „79”. Copilul s-a născut prematur, la 6 luni, şi are probleme de respiraţie. Maternitatea nu are un ventilator care să ajute copilul să respire. Părinţii „lui 79” sunt săraci, mai au 6 copii acasă. Mama chiar s-a bucurat când a auzit că trebuie să mai stea câteva luni în spital cu copilul, fiindcă primeşte mâncare gratis. Dr. Diana Deoancă, şef Secţie Neonatologie a Spitalului Municipal Hunedoara spune: „Cu un ventilator, crizele acestea ar fi anulate. Dar aici n-am avut niciodată un asemenea aparat. Prematurii care aveau nevoie urgentă de ventilator i-am trimis până acum la Timişoara sau la Cluj, cu elicopterul. În rest, care ne ajută Dumnezeu să trăiască, o fac numai cu masca de oxigen şi cu incubatorul. În ultima vreme am avut câte 3 decese de nou-născuţi pe an, majoritatea prematuri sau cu pneumonie congenitală. În alţi ani am avut şi câte 6 decese”. Doctorii nu înregistrează toate cazurile – dacă pruncul moare imediat, nu-l mai trec deloc în scripte. Mortalitatea ar apărea şi mai mare.

Pentru spitalul din Hunedoara sunt necesare: un ventilator care să ajute copiii născuţi prematur să respire pentru a rămâne în viaţă (ca cel pe care l-a donat familia Adelina şi Cristi Chivu Spitalului Institut Cantacuzino din Bucureşti – aparatul costă 25.000 de euro şi este necesar supravieţuirii copiilor născuţi prematur; aparatul de ultimă generaţie imită funcţiile plămânilor); un analizor de gaze în sânge (cca. 35.000 RON); câteva lămpi de fototerapie (13.000 RON/bucată).

Mai multe aici – articol semnat de Alina Bădălan Turcitu – Gândul, 1 iunie 2009.

A doua este din Alba:

„Cum salvezi un bebeluş cu mâinile goale”

Bebe2CampaniaGandul

„La resuscitarea unui prematur, medicul Porumbel se bazează mai mult pe mâinile lui decât pe aparate. Au primit câte ceva prin programul naţional cu Banca Mondială, mai demult, dar nu suficient. „Prematurii pot face asfixie gravă şi aici e vital ventilatorul, care, să zicem, respiră în locul copilului. Nu avem ventilator şi chiar ne trebuie, mai ales la o reanimare. Mai demult, copiii au făcut encefalopatie cronică infantilă din cauza crizei respiratorii. Căci primul organ care suferă din cauza lipsei de oxigen este creierul. De aceea, copilul poate rămâne strâmb pe o parte sau cu un handicap. De regulă facem faţă, dar unele cazuri ne depăşesc, mai ales la aşa-zisa asfixie albă. Aceasta e atunci când copilul nu are nici puls, nici respiraţie, nici tonus, e flasc ca o cârpă. E alb-cenuşiu, fără reflexe şi nu ţipă”, zice doctorul. Când au astfel de cazuri, spune „trag zdravăn de ei să nu moară, dar unii tot rămân handicapaţi pe viaţă”. Şi asta nu e tot. Doctorul aşteaptă să se întâmple o minune şi să le vină şi lor odată un aparat Astrup (determină concentraţia ionilor în sânge), cum au alte maternităţi din oraşele mari. Sau măcar nişte suflactanţi (produse sintetizate în corp care ajută la deschiderea alveolelor, astfel încât să poată funcţiona plămânul). Un singur flacon costă în jur de 350 de lei. Dar pe lista cu „Ne-ar mai trebui” sunt multe: un nou aparat de anestezie, altă lampă scialitică, altă masă de operaţii”.

Mai multe aici – articol semnat de Alina Bădălan Turcitu – Gândul, 2  iunie 2009.

A treia este din Mehedinţi:

„Copii născuţi în ruine”

Mehedinti

În aer pluteşte “ceva” apăsător şi nimeni nu zâmbeşte. Mamele stau încruntate, iar doctorii tăcuţi. Este maternitatea din Drobeta-Turnu Severin, sperietoarea gravidelor din Mehedinţi. A fost ridicată în 1937, pe malul Dunării, ca spital de campanie pentru soldaţii germani. Acum arată ca după bombardament, de vreo 40 de ani n-a mai fost renovată. Faţada e roasă până la cărămidă, toţi pereţii sunt cojiţi, iar în ziduri a dat un muşchi sănătos, exact ca în pădure. Niciodată maternitatea n-a avut tot ce i-a trebuit – când a avut aţă chirurgicală, s-au terminat soluţiile perfuzabile, când au venit soluţiile, s-a dus xilina. A mai primit de curând ceva aparatură nouă, incubatoare, mese de naştere şi amnioscop. Şi a reuşit să aranjeze cabinetul de ginecologie şi de planificare familială. Dar problema cea mare rămâne clădirea. O soluţie există: continuarea construcţiei la blocul materno-infantil de lângă Spitalul mare, un gigant proiectat pentru sute de paturi. Au început să-l construiască prin ‘88 şi prin ‘92 s-au oprit. Ca să-l termine, Consiliul Judeţean trebuie să bage-n el câteva milioane de euro. O avere pentru un judeţ aşa sărac.

Mai multe aici – articol semnat de Alina Bădălan Turcitu – Gândul, 3  iunie 2009.

A patra este din Bucureşti. Spitalul Universitar:

„Povestea bebeluşului Măgurici. Venit pe lume în ţara în care cel mai bun medic e norocul”

Bebe4

URGENŢĂ Spitalul Universitar Bucureşti, locul în care se nasc 5.000 de copii într-un an. Bianca Măgureanu e internată de 30 de zile la Urgenţă. Mamă de prematur, ea scrie jurnalul copilului său, un „luptător norocos”. Când s-a născut Măgurici, la Terapie erau patru aparate de ventilat, toate stricate; pe post de mecanic, un medic a făcut din toate unul bun. Prima notă din viaţa lui Măgurici a fost un unu. Atât a luat copilul Biancăi Măgureanu la scorul Apgar. „Când mi-au spus că ar fi bine să-l botezăm, a căzut cerul pe mine. Dar l-am botezat: Mihai Ştefan, şi azi trăieşte. A crezut că-l va naşte pe Mihai la termen, undeva la sfârşitul lui iulie. N-a fost să fie. Bebeluşul s-a grăbit să scoată capul în lume la doar 27 de săptămâni şi 5 zile. La naştere a avut un kilogram şi o sută de grame – „era cel mai mic dintre toţi bebeii aflaţi la Terapie”, îşi aminteşte mama. Măgurici – căci aşa e alintat Măgureanu cel mic în salon – e un tip norocos. Chiar dacă nu-i mai mare decât un polonic. Asistentele de la Neonatologie îl iubesc, iar doctoriţele Culcer, Ana şi Roxana, îl răsfaţă, oferindu-i viaţă. Când Mihai s-a născut, nu exista niciun ventilator liber la Terapie. Erau patru pe secţie nefolosite, dar toate stricate. „Când l-am văzut prima dată pe micuţ, doctorul Roxana Culcer şi medicul rezident Cristian Palade îl ventilau manual. Pur şi simplu, copilului meu i se pompa oxigen în plămâni”, îşi aminteşte mama. „Erau soluţii puţine: să-l trimită la un alt spital, dar nu rezista la transport, sau să-l ventileze. Aşa că Roxana Culcer a luat cele 4 ventilatoare stricate şi a făcut unul bun. Atât mi-a zis: «Ar trebui să fiu medic, nu mecanic». Copilul meu a fost norocos; dacă se mai năştea încă un prematur după al meu, nu mai aveau ce să-i facă. Tot lui Mihai i-au făcut şi injecţia cu surfactant – un medicament care-i ajută să respire pe bebeluşi. A fost ultimul flacon din spital”. Spitalul are nevoie nu doar de medicamente – „nu mai avem surfactant de nu ştiu câte săptămâni” -, ci şi de bani pentru reorganizarea secţiei de Terapie Intensivă. „E neîncăpătoare pentru prematuri”, spune dr. Culcer. „Acum sunt 20 de pătuţuri ocupate, dar necesarul este dublu. Se întâmplă să vină copii şi din alte spitale, se întâmplă ca-n gardă să fie maraton; sunt zile în care se nasc şi 30 de copii. Uneori e dramatic; eşti în luptă cu timpul. Creierul moare în 7 minute. Unde şi ce să faci mai întâi?” Ce vă nemulţumeşte? Că numărul de paturi din secţii este insuficient, în condiţiile în care, anul trecut, la noi s-au înregistrat peste 5.000 de naşteri, iar în ultimii ani trei maternităţi din Bucureşti au fost închise. Că nu există un ecograf în Camera de Gardă – e vital să ai unul în Gardă.

Mai multe aici – articol semnat de Diana Marcu – Gândul, 4  iunie 2009.

A cincea este din Braşov:

„Spitalul „pe invers”: are cu ce, dar nu prea are cu cine”

BrasovRupea

Maternitatea din Rupea – salvată de două doctoriţe: o ucraineancă şi o pensionară. „Dacă n-ar fi ele, ar trebui să închidem, pur şi simplu, secţia de obstetrică-ginecologie şi să trimitem toate gravidele să nască la Braşov”, spune directoarea Spitalului Orăşenesc. Deşi „minimaternitatea” de aici dispune de o dotare completă şi modernă, numărul naşterilor nu trece de 170 de an. Cauza: lipsa unui medic anestezit şi a unui neonatolog, precum şi a asistentelor specializate pe ATI şi neonatologie. „Ca aparatură, avem cam tot ce-i trebuie unei minimaternităţi cum e a noastră: masă de naşteri hidraulică, două incubatoare Draeger, ventilator, injectomat, lampă de fototerapie, ecograf, două infuzomate, toate dintre cele mai moderne, achiziţionate în 2007-2008 cu finanţare de la Banca Mondială. Tot în perioada aia am reuşit să facem şi modernizarea secţiei şi să schimbăm complet şi instrumentarul medical, treabă care a costat peste două miliarde de lei vechi, bani de la bugetul local şi din nişte donaţii. Dar ce folos că ai cu ce, dacă nu prea ai cu cine!” Adela Măţău, managerul Spitalului Orăşenesc Rupea, nu-şi ascunde frustrarea. Menţinerea în funcţiune a minimaternităţii de la Spitalul Orăşenesc Rupea se datorează unor „salvatoare” apărute când nimeni nu se mai aştepta: Viorica Prescuri, o doctoriţă din Ucraina, şi Victoria Felea, o pediatră „reactivată” la câteva luni după pensionare. Fiică a unei familii de români din Herţa, doctoriţa Prescuri şi-a făcut facultatea şi rezidenţiatul la Târgu Mureş – timp în care şi-a luat şi cetăţenia română, renunţând la cea ucraineană – iar acum aproape trei ani s-a stabilit la Rupea, după ce a ocupat prin concurs unul dintre cele trei posturi vacante de medic specialist ginecolog de la spitalul de aici, de care aflase întâmplător.  După un an i s-a alăturat doctoriţa Felea, proaspăt ieşită la pensie de la Spitalul Judeţean Tulcea: braşoveancă de baştină, a ţinut să se întoarcă în urbea natală, unde a descoperit însă repede că din pensia de doctor „de şase sute şi un leu, fix” poate trăi, cu mare economie, cel mult două săptămâni pe lună. Aşa că s-a dus urgent la DSP, unde a primit imediat postul vacant de medic specialist la secţia de pediatrie de la S.O. Rupea, la care conducerea spitalului i-a „lipit” apoi şi două ore zilnic ca neonatolog la secţia doctoriţei Prescuri.

Mai multe aici – articol semnat de Adrian Popescu – Gândul, 5  iunie 2009.

A şasea este din Reghin:

„Un veceu la şapte gravide”

Spital-Obstetrica Ginecologie-Maternitate

Dacă a născut natural, e o femeie fericită: poate să meargă pe picioarele ei până în capătul holului, la veceu. Dacă a făcut cezariană, e jale: ajunge până în capul holului mai mult târându-se, cu mâna la burtă. Când durerile sunt prea mari, până la baie poate să facă şi zece minute. De regulă aşteaptă la coadă, după alte mămici ajunse şi ele cu trudă până acolo. Dacă ar avea toaleta lângă salon, aşa cum au toate maternităţile normale, n-ar mai trece prin tot chinul ăsta. Dar maternitatea din Reghin, judeţul Mureş, nu s-a mai schimbat deloc din anii ’60, când a fost construită. Are aceleaşi saloane „milităreşti”, mari, de câte opt, zece paturi, cu baia departe, la zeci de metri. Pe o singură baie se bat vreo şapte femei, a calculat managerul spitalului, doctorul Iuliu Moldovan. În toată maternitatea, există un singur salon cu baie alăturată. Imediat după naştere, bebeluşul e spălat deasupra unei cădiţe din faianţă, sub un jet cu apă. Apa curge prin nişte conducte amărâte de parcă ar sta să pocnească. Nou-născuţii dorm în pătuţuri cu drugi de fier, ca alea în care au dormit şi părinţii lor. Dar un pic tot s-a mai făcut; însă pe bucăţele, cum au ajuns banii. În unele saloane s-au pus uşi noi, geamuri termopan, s-au adus ceva paturi moderne, iar în două săli de naştere s-a pus chiar şi gresie. Au venit şi aparate noi, unele de la Primărie, altele prin Banca Mondială. Două ecografe, şase incubatoare, un laparoscop, masă de naştere… Analizor de gaze în sânge încă nu e, iar sterilizatorul e din anii ’70 şi consumă foarte mult. Fiindcă maternitatea n-are încă tot ce-i trebuie, copiii sub 2 kile sunt trimişi pachet la Târgu Mureş. Anul trecut, au fost 37 de transferuri la Târgu Mureş. Nouă bebeluşi au murit. Unii medici şi-au luat deja câmpii, plecând să profeseze afară, alţii au rămas. Viorel Fejer, şeful secţiei obstetrică-ginecologie, e hotărât să rămână aici definitiv. Nici să-i cadă tavanul în cap, tot nu s-ar urni. A salvat mame şi prunci, dar are leafă „cât un poliţist de stradă”. Spune că are „maximum profesional şi 3.000 de lei pe fluturaşul de salariu”. Colega lui, neonatologul Alexandrina Zarecki, regretă că nu a plecat în Franţa atunci când a primit oferta. A dat leafa ei de 1.800 de lei plus cât mai ia din gărzi, pe 6.000 de euro, cât ar fi câştigat acolo. „E jenant, ca medic, să recunoşti asta, dar ajungi să te întrebi: îmi permit, oare, să-mi iau ciorapi? Sau să te frămânţi cum să faci banii praştie luna asta. Oare câte generaţii trebuie să se mai sacrifice ca să meargă bine ţara asta?”.

Mai multe aici – articol semnat de Alina Bădălan Turcitu – Gândul, 6  iunie 2009.

CampaniaGandulsigla1

CampaniaGandulnascut2

http://www.gandul.info/poveste

SMS la numarul 877 – 2 euro

Servicii oferite gratuit de Vodafone, Orange si Cosmote. Nu se percepe TVA.

Sume mai mari pot fi donate in contul deschis special la BCR, Sucursala Plevnei, Bucuresti, RO 78 RNCB 0071011434790035.

Detalii la 0318 256 306 sau marketing@mpg.ro

Anunțuri

3 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. RO78RNCB0071011434790035 e si cont in EUR?

    Emilia

    3 Iunie 2009 at 23:45

  2. […] si: 1 iunie cu bebeluşi. Născut în România. Maternitatea 877 – 2 euro Articol introdus de: […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: