Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Adelina Avramescu ar fi vrut să ajungă profesor de educaţie fizică şi sport. A ajuns însă într-un scaun cu rotile

with 4 comments

„Mi-e aproape imposibil să descriu în cuvinte suferinţa îngrozitoare prin care am trecut. Câteva luni bune am fost nevoită să stau în pat, fără să mă pot mişca. Cine îmi dă înapoi toţi anii de chin? Cine îmi poate umple golul din inimă şi alina durerea?”

AdelinaAvramescu

Adelina are 23 de ani şi de aproape 7 ani îşi petrece viaţa într-un corset şi un scaun cu rotile, cu coloana vertebrală fracturată în 5 locuri.

Nu, nu a avut niciun accident. Şi nici nu a fost operată. Nu a căzut, nu s-a lovit.

A făcut un tratament pentru Lupus. Rezultatul? Osteoporoza cortizonica severa si 5 fracturi la coloana vertebrala. Oasele ei sunt de atunci fragile ca nişte paie.

Până la 16 ani a fost un copil cât se poate de normal, făcea sport – înot, atletism – mergea cu bicicleta, iar în adolescenţă visa să facă facultatea de educaţiei fizică şi sport.

Adelina avea 16 ani când a fost diagnosticată cu Lupus eritematos sistemic. Boala îi afecta pielea, articulaţiile şi rinichii.

De la spitalele din Timiş şi din Lugoj, Adelina a fost trimisă la Bucureşti, la Spitalul Colentina. La Dr. Ştefăniţă Tănăseanu. Medicul a pus diagnosticul (lupus eritematos sistemic) şi i-a prescris tratamentul: Medrol şi Ciclofosfamidă. Medicul nu a ţinut cont de cele 45 de kg pe care le avea Adelina atunci când i-a prescris dozele, mult prea puternice. Şi nici nu a informat familia despre reacţiile adverse: medicamentele „mănâncă” calciul din oase. După 3 luni Adelina nu se mai putea mişca, avea ameţeli, faţa i s-a umflat, nu a mai putut merge. Ce a spus medicul? Că e normal. Şi temporar.

După 6 luni de la tratament, în 2002, Adelina a ajuns în scaunul cu rotile.

Diagnosticul: Osteoporoza cortizonica severa. Cu 3 fracturi la coloană. Un corset gipsat şi un scaun cu rotile. Între timp, coloana Adelinei s-a mai fracturat în 2 locuri.

“În 2001 am fost diagnosticată cu lupus eritematos sistemic. Am fost internată în mai multe spitale din judeţ. Apoi a început calvarul. Am fost cu mama la un medic specialist de la Spitalul Colentina din Bucureşti, dr. Ştefăniţă Tănăseanu. Din nefericire, acel medic mi-a dat un tratament mult prea puternic pentru vârsta şi greutatea mea. Într-o lună luam aproximativ 1.500 de mg medrol pastile, 1.500 mg medrol perfuzii şi 1.000 mg ciclofosfamidă perfuzii. Pe atunci aveam 17 ani şi 45 de kg. Nu mi s-a spus niciodată că pe parcursul tratamentului voi pierde calciul din oase. Nu mi s-au dat niciun fel de calciu sau vitamine. Tratamentul a fost atât de puternic, încât, după trei luni, nu am mai putut merge deloc. După o mulţime de analize, am aflat că am osteoporoză cortizonică severă şi trei fracturi la coloana vertebrală”, povesteşte Adelina, care, între timp, şi-a fracturat coloana în alte două locuri.

Mama Adelinei nu poate uita momentul în care fiica ei nu s-a mai putut ţine pe picioare. “Eram în 2002, după trei luni de tratament la Colentina, şi ne întorceam acasă. După ce am coborât din tren, Adelina a rămas blocată în mijlocul drumului. Abia am tras-o deoparte. După două săptămâni nu se mai ridica din pat” – Felicia Avramescu.

Adelina va împlini 24 de ani pe 4 septembrie 2009. Adelina este dependentă de familie. Locuieşte în Lugoj. Medicul care a tratat-o susţine că a aplicat tratamentul corect şi că alte tratamente, ulterioare, au nenorocit-o pe Adelina. Familia nu mai are nici bani şi nici energie să deschidă un proces.

Din iulie 2008, Adelina bate la toate uşile, în speranţa că va reuşi să strângă 30.000 de euro pentru o operaţie în Austria. O clinică din Viena i-a garantat însănătoşirea.

A reuşit să strângă 14.000. Mai are nevoie de 16.000 de euro.

Dacă vreţi şi puteţi să ajutaţi:

BRD – Sucursala Lugoj

RON: RO 80 BRDE 360 SV 6644 0233 600

EURO: RO 72 BRDE 360 SV 5922 6503 600

Cod SWIFT: BRDEROBU

Titular: Felicia Avramescu (mama Adelinei)

E-mail: avramescu_adelina@yahoo.com

Adelina în presă: 04.07.2008 – Jurnalul Naţional; 02.08.2008 – Click; 04.08.2008 – Evenimentul Zilei; 08.08.2008 – Libertatea; 11.08.2008 – Cancan; 15.08.2008 – Bănăţeanul; 30.09.2008 – Fruncea; 09.10.2008 – Cancan.

Blogul Adelinei:

http://adelinaavramescu.wordpress.com

UPDATE 11 august 2009. Adelina a strâns încă 2.000 de euro. Mai are nevoie de 14.000.

Adelinabilet-de-externare

Anunțuri

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Buna, sunt Adelina. Am vazut mai devreme, articolul despre suferinta mea. Va multumesc din tot sufletul. Dumnezeu sa va daruiasca multa sanatate.

    Adelina Avramescu

    26 Mai 2009 at 19:58

    • Bună, Adelina! Spune-mi, te rog, tu ai depus un dosar la DSP-ul din judeţul tău pentru a încerca să obţii ceva bani de la stat? Medicul tău curant îţi poate da un Referat Medical din care să rezulte că nu ţi se poate face tratament în ţară? Hai să încercăm şi pe latura asta, te chinuieşti de prea mult timp să strângi aceşti bani şi mă gândeam că 16.000 de euro ar putea veni de la minister.

      isabellelorelai

      27 Mai 2009 at 00:18

  2. […] Adelina Avramescu Adelina Avramescu Adelina are 23 de ani şi de aproape 7 ani îşi petrece viaţa într-un corset şi un scaun cu rotile, cu coloana vertebrală fracturată în 5 locuri.A făcut un tratament pentru Lupus. Rezultatul? Osteoporoza cortizonica severa si 5 fracturi la coloana vertebrala. Oasele ei sunt de atunci fragile ca nişte paie. A reuşit să strângă 14.000. Mai are nevoie de 16.000 de euro. Dacă vreţi şi puteţi să ajutaţi: BRD – Sucursala Lugoj RON: RO 80 BRDE 360 SV 6644 0233 600 EURO: RO 72 BRDE 360 SV 5922 6503 600 Cod SWIFT: BRDEROBU Titular: Felicia Avramescu (mama Adelinei) E-mail: avramescu_adelina@yahoo.com Blogul Adelinei: http://adelinaavramescu.wordpress.com […]

  3. […] Adelina Avramescu are 23 de ani şi de aproape 7 ani îşi petrece viaţa într-un corset şi un scaun cu rotile, cu coloana vertebrală fracturată în 5 locuri.A făcut un tratament pentru Lupus. Rezultatul? Osteoporoza cortizonica severa si 5 fracturi la coloana vertebrala. Oasele ei sunt de atunci fragile ca nişte paie. A reuşit să strângă 14.000. Mai are nevoie de 16.000 de euro. Dacă vreţi şi puteţi să ajutaţi: BRD – Sucursala Lugoj RON: RO 80 BRDE 360 SV 6644 0233 600 EURO: RO 72 BRDE 360 SV 5922 6503 600 Cod SWIFT: BRDEROBU Titular: Felicia Avramescu (mama Adelinei) E-mail: avramescu_adelina@yahoo.com Blogul Adelinei: http://adelinaavramescu.wordpress.com […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: