Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Steluţele de mare. Miruna Ioana Enache, copil fără copilărie

with 37 comments

MirunaEnache

Miruna are aproape 9 ani. Îi va împlini pe 28 noiembrie 2009.

Dar mai întâi va „împlini”, pe 1 octombrie 2009, 8 ani de drumuri prin spitale.

Când avea doar 10 luni, Miruna Ioana Enache a primit un diagnostic care îngrozeşte orice om. Boala care nu îţi permite să ajungi la maturitate, deşi ţi-a transformat copilăria în chin. Chinul transfuziilor şi perfuziilor lunare fără de care nu mai exişti. Beta Talasemie majoră. Anemia Cooley.

Lună de lună drumuri din Băicoi – Prahova la Bucureşti. Spitale, medici, analize, teamă, transfuzii, incertitudine, durere, perfuzii. Frică.

Apoi nopţi nedormite. Nopţi în care Miruna nu se poate mişca pentru că are o injecţie (pompeta cu Desferal) în burtă.

Copiii cu talasemie majoră fac lunar o transfuzie de sânge – mai precis o dată la trei săptămâni. Şi câte o perfuzie cu agenţi chelatori (Desferal), pentru a înlătura supraîncărcarea cu fier, efectul secundar al transfuziei. Când fac transfuziile, copiii trebuie să stea nemişcaţi timp de 3 ore, alfel sângele nu mai curge cum trebuie. Apoi urmează perfuzia. Care durează între 12-16 ore. Un chin pe care copiii trebuie să îl suporte şi noaptea, în somn. Să nu te mişti…

Copii fără zile, copii fără nopţi. Copii fără copilărie.

Miruna Ioana Enache are nevoie de un transplant medular. Iar dosarul Mirunei zace la DSP Prahova, în aşteptarea ofertelor clinicilor din străinătate.

Convenibil pentru DSP. În condiţiile în care orice om cu scaun la cap care vrea să îşi salveze copilul îl duce la Institutul Mediteranean de Hematologie din Italia. Acolo unde este prof.dr. Guido Lucarelli care ştie să facă asta.

Miruna are nevoie de 171.000 de euro pentru transplant.

Nu are donator compatibil.

Iar dosarul ei cu numărul 2320/18.02.2009 „zace” la DSP Prahova, în aşteptarea unor răspunsuri…

MirunaIoanaEnache2

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BRD – Sucursala Ploieşti

RON: RO 57 BRDE 300 SV 0775 4833 000

EURO: RO 80 BRDE 300 SV 3210 2343 000

Cod SWIFT: BRDEROBU

Titular: Enache Elena Amalia

Telefon: 0723 577 328, E-mail: mirunica_e@yahoo.com, amalia_2607@yahoo.com

Copii fără zile. Copii fără nopţi. Copii fără copilărie. Copii fără bani. Vor creşte mari, oare? 3.700 de copii cu talasemie majoră în România.

UPDATE 17 iunie 2009. Din 19 mai până pe 11 iunie 2009, Miruna a strâns 1.200 RON în cont şi 9 apeluri x 1 euro, 6 apeluri x 3 euro şi 12 apeluri x 5 euro, la Teledon. Colegii de şcoală au strâns 1.700 RON pe care i-au dăruit Mirunei la serbarea de sfârşit de an şcolar. Mama ei a înfiinţat o asociaţie:

Asociaţia IME – Ioana Miruna Enache

CIF: 25604410

Domiciliul fiscal: Judeţul Prahova, oraş Băicoi, Str. Baicului nr. 16

Cont la BRD

RON: RO 61 BRDE 300 SV 5595 2113 000

Titular cont: Asociaţia IME.

Mai multe aici.

UPDATE 3 iulie 2009. Miruna a strâns în conturi 6.590 RON şi 710 euro. La Teledon Miruna are 60 de apeluri de câte 1 euro, 51 de câte 3 euro şi 70 de câte 5 euro. Miruna vă mulţumeşte din suflet! UPDATE 7 iulie 2009. Miruna la Poveştiri Adevărate – Acasă TVUPDATE 11 iulie 2009. Miruna la TVRUPDATE 18 iulie 2009. Miruna a strâns 14.500 de euro. Miruna în Jurnalul Naţional.

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

37 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Tanti Isabelle, mi-a scris Miruna. I-am răspuns că o cunosc de aici. E foarte drăguţă!

    cristianstefanflorescu

    19 Mai 2009 at 15:18

    • Buna Stefanut ,ca si tine acum …sunt si eu o steluta de mare ….o steluta care crede in steaua ei norocoasa ,care spera ca intr-o zi suferinta noastra va fii data uitarii .Eu cred in DOAMNE DOAMNE ca ne va ajuta ,mami mereu imi spune :” Miricica , Dumnezeu a vazut in noi niste oameni puternici si trebuie sa luptam ,tu nu stii sa renunti”. Imi doresc sa fim sanatosi si eu si tu si Silviu si toti copiii care au probleme de sanatate . Ii tin pumnii lui Matei ,Stefanut George ,Andutu care ei sunt in Italia . pa pa steluta de mare … vorbim

      miruna enache

      20 Mai 2009 at 09:33

  2. […] mai 2009. Miruna. Miruna Ioana Enache are 8 ani. Şi ea are talasemie majoră şi face transfuzii. Miruna are actele depuse la doctori […]

  3. Ştefănuţ, aşa este, Miruna este foarte drăguţă. Să sperăm că o să îi porţi şi ei noroc, văd că ai pus Îngeraşul la treabă.

    isabellelorelai

    19 Mai 2009 at 16:35

    • Si pentru mine suneti tot tanti Isabelle,vreau sa va multumesc ca faceti lucruri minunate ptr. copii , dar regret ca aceasta ” familie a copiilor fara copilarie „creste in fiecare zi…. noi suntem piticii,iar dumneavoastra sunteti ZANA NOASTRA CEA BUNA in care ne punem toate sperantele.

      miruna enache

      20 Mai 2009 at 10:05

    • Tanti isabelle,vreau sa va spun ca mama mea mi-a facut asociatie , se numeste „Asociatia IME ” cum are si doctorul Lucarelli Fundatia IME ,dar la mine vine de la initialele mele … spera ca asa poate sa stranga ceva bani ptr .operatia mea .Tot timpul sta ingandurata cum sa faca sa stranga banii …dar eu sper ca exista oamenii cu suflet ptr totii copiii.

      miruna enache

      21 Mai 2009 at 19:54

      • Miruna, roag-o pe mămica ta să îmi dea toate datele Asociaţiei (şi codul fiscal).

        isabellelorelai

        22 Mai 2009 at 00:08

      • Mami astazi poate sa va dea doar Incheierea de la judecatoria Campina are nr12/14.05.2009 ,iar ne. dosarului este 2475/204/PJ/14.05.2009…(care deabia astazi a ridicat-o de la Judecatorie)iar de luni am inteles ca trebuie sa duca la Administratie Financiara ptr.codul fiscal . eu si mami va pupam dulce

        miruna enache

        22 Mai 2009 at 13:47

        • Aha. Miruna, deci mai aşteptăm puţin.

          isabellelorelai

          22 Mai 2009 at 13:50

          • Tanti Isabelle, abia astazi au iesit actele de la Administratie Financiara (a durat 1 sapatamana , si au mai fost si gresite denumirea asociatiei ,dar s-a rezolvat)denumire : ASOCIATIA IME-IOANA MIRUNA ENACHE, CIF 25604410 , domiciliul fiscal ,jud Prahova,oras Baicoi,str. Baicului ,nr.16,iar mami spera acum ca poate obtine o linie de teledon …si o sa va spun tot cea mai putut ea sa faca ptr.binele meu .Sarut mana

            miruna enache

            29 Mai 2009 at 12:51

          • Miruna, am să postez din nou despre tine şi despre asociaţie, săptămâna următoare, poate ne vin mai multe idei. Contul asociaţiei este cel postat aici pe blog, da?

            isabellelorelai

            30 Mai 2009 at 15:25

          • Contul o sa-l avem luni , (mami nu a avut timp vineri sa faca stampila in timp util ptr.a semna actele la banca iar dupa aceea banca nu mai avea program ).promit ca luni sa-l scriu . Dar acum sunt un pic cam trista ,nici vremea nu a vrut sa tina cu mine azi . de zilele orasului meu , doamna invatatoare si intreaga scoala unde eu invat si cu impreuna cu primaria au organizt un spectacol caritabil ptr mine ,cu un benner frumos si o urna desenata de toti copii … dar totul s-a naruit datorita ploii torentiale .Sper ca maine vremea sa tina cu mine si sa am mai mult noroc.

            miruna enache

            30 Mai 2009 at 20:27

          • Miruna, se mai întâmplă şi necazuri din astea. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. Poate mâine va fi mai bine.

            isabellelorelai

            31 Mai 2009 at 00:20

          • Azi, mami a fost la banca si acum are contul AsociatieiIME -IOANA MIRUNA ENACHE ,RO61BRDE300SV55952113000. Iar ptr ziua ieri sunt mai multumita , vreau sa multumesc tuturor oamenilor care mi-au fost aproape si care din putinul lor au contribuit fiecare cum au putut cu cate un banut ,am strans 1200 Ron,iar cei de la Hara formatia cu care a inceput spectacolul au facut un anunt umanitar referitor la problema mea de sanatate .Am facut poze cu Flavius _hara ,si cu domnul primar al Ploiestiului.O sa va trimit poze .Iar acum am putina treaba tanti Isabelle ,trebuie sa trimit tuturor copiilor un mesaj de la multi ani . Un pupik dulce si mare din partea mea ,Miruna

            miruna enache

            1 Iunie 2009 at 12:32

          • La mulţi ani, Miruna!

            isabellelorelai

            2 Iunie 2009 at 12:06

          • Sarut mana tanti Isabelle , sunt atat de bucuroasa …de azi am activa linia de teledon Romtelecom , va rog frumos daca puteti sa-mi postati si mie cele 3 numere
            0900900431 tarif /apel 1 EURO
            0900900433 tarif/apel 3 EURO
            0900900435 tarif/apel 5 EURO.
            Va pup , miruna

            miruna enache

            5 Iunie 2009 at 15:08

          • Gata, s-a făcut.

            isabellelorelai

            5 Iunie 2009 at 22:09

          • sarut mana , sa va spun cate apeluri am primit la teledonul de la romtelecom
            9 apeluri /1 euro
            6 apeluri /3 euro
            12 apeluri /5 euro
            e un inceput bun… ne bucuram de fiecare apel primit si sunt convinsa ca va fi bine .

            miruna enache

            11 Iunie 2009 at 14:59

          • Miruna, puiule, orice început e mai greu. Dar încet, încet…

            isabellelorelai

            12 Iunie 2009 at 00:01

          • sarut mana ,
            tanti Isabelle nici nu stiu cum sa va spun dar cred ca luna asta e una minunata ptr mine . ieri am luat vacanta , si…cel mai frumos cadou …aparitia mea la tvr1 la emisiunea „o data in viata” m-a sustinut gimnasta Maria Olaru ,o campioana asa cum sunt si eu in lupta mea cu boala . Iar la serbare am luat premiul I si urna facuta de copii scolii mele a fost deschisa ..1700 Ron . O zi minunata ! va pup cu drag miruna

            miruna enache

            13 Iunie 2009 at 09:35

          • sarut mana tanti Isabelle ….aseara am avut un mic filmulet la tvr1 la telejurnal …a fost minunat ca am putut sa apar aici …si nu singura ..eram inconjurata de multe veverite care mi-au placut enorm de mult . Si vreau sa va spun ca nu este kiar asa cum am gandit eu ..ca suntem putini romani in tara ..s-au starns in linia de teledon 4529 euro . Va pup mult

            miruna enache

            12 Iulie 2009 at 15:17

          • Miruna, am văzut filmuleţul, am updat pe blog şi am pus linkurile (nu te-ai uitat până jos ). Ţi-am spus că trebuie să ai un pic de răbdare… Cu răbdarea treci marea…

            isabellelorelai

            13 Iulie 2009 at 13:07

  4. […] Miruna, Silviu, Robert-Andrei, Ştefănuţ-Victoraş, Robert Andrei. Ei încearcă. […]

  5. multumesc frumos , … aha stiti ca
    mami ,azi l-a sunat pe domnul florescu , tatal lui stefanut .. se pregateau pentru plecarea de maine in italia . Le tin pumnii … sper sa fie bine .

    miruna enache

    5 Iunie 2009 at 22:33

  6. […] Miruna Ioana. […]

  7. […] Miruna are 8 ani şi a terminat clasa I. A luat premiul I, deşi sunt zile când nu are timp să înveţe. O zi din fiecare lună lipseşte de la şcoală. Se trezeşte cu noaptea în cap şi pleacă spre Bucureşti. La transfuzii. […]

  8. Miruna sunt bunica lui Alexandru care se gaseste momentan in Franta tot la tratament si el are doar 3 ani si jumatatesi are o tumoare in burtica cum spune el am o comoara in burtica as dori sa reusesti sa aduni cit mai repede suma necesara pentru a ajunge si tu la tratamentsi sa auzim cit mai curind ca esti sanatoasa si poti sa-ti reiai copilaria pe care dupa cum spui nu pre ai avuto dumnezeu sa-ti dea putere si tie si parintilor taipentru a putea depasi acceste momente dumnezeu sa va ajute in toate demersurile pentru a reusu te saruta cu drag bunica lui Alex

    brisc ica

    9 Septembrie 2009 at 09:37

  9. […] Miruna, Robert-Andrei, Silviu, Robert Andrei. Ei încearcă. Acum şi Vlad Andrei. […]

  10. […] ştiţi pe Miruna – am mai scris despre ea anul trecut – aici, 19 mai 2009 şi aici, 17 iunie 2009 (sunt postate şi documentele […]

    • am primit pe mail povestea mirunei si 3 nr. de teledon, din pacate nr. nu sunt alocate, de ce?
      povestea circula intr-o companie foarte mari, unde, cu siguranta multe persoane ar vrea sa faca donatii prin TELEDON.Aveti nr. de telefon?

      corina

      7 Mai 2010 at 15:48

  11. Sunt foarte bucuros sa spun,ca de acum putem sa ajutam pe IOANA MIRUNA ENACHE si prin donatii online mergind pe pagina : http://mgheorghe7.wordpress.com/doneaza-online/ , alegeti suma pe care vreti sa o donati , complectati datele si tipul cardului d-voastra. Miruna are nevoie de ajutorul nostru , trebuie sa facem ceva si sa o ajutam , trebuie sa se bucure de copilarie . Va multumim tuturor celor ce sunteti alaturi de MIRUNA.

    gheorghemarius7

    16 Iunie 2010 at 23:03

  12. salut acum am vazut si eu pagina asta in internet si m-a impresionat foarte mult
    miruna o sa reusesti si sa dea dumnezeu sa aiba grija de mami de amalia ca are nevoie sa fie tare ca sa fie langa tine
    va iubesc si cu dumnezeu inainte
    va pup

    elis

    3 Iulie 2010 at 10:34

  13. […] ştiţi pe Miruna – am mai scris despre ea anul trecut – aici, 19 mai 2009 şi aici, 17 iunie 2009 (sunt postate şi documentele […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: