Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

EpiCriza României mele

with 14 comments

cristianstefanfloresculobont

Foto: Bogdan Lobonţ şi Ştefănuţ (Cristian Ştefan) Florescu.

Cât timp oamenii continuă să se ajute între ei, e bine: înseamnă că ţara este vie. Aşa spunea Dr. Raed Arafat despre români şi despre România. În care Românie „crizată”, unii români sunt ocupaţi cu schimburile de replici ale politicienilor, alţii cu nimic, iar alţii, mai puţini ce-i drept, îşi văd de treburile lor obişnuite, de oameni. Cu toată criza lu’ peşte, mai sunt oameni care încearcă să mai ajute pe ici pe colo – şi tare rău îmi pare că senzaţionalul din ţara a ajuns să însemne, din ce în ce mai mult, politică şi familia Ciumac, spioni şi carnagii pe şosele, medici inconştienţi şi oameni care suferă, rromi şi violuri în Italia, spargeri şi scandaluri, adolescenţi care ucid şi profesori beţi sau bătăuşi, patroni de cluburi şi blaturi, clanuri, clanuri şi iar clanuri. Şi alte nenorociri.

România mea, chiar dacă mai săracă şi mai bolnavă, este altfel. Este bună. Pentru mine România înseamnă valorile ei, bunătatea oamenilor, înţelepciunea şi trăirea ţării, România vie, de care vorbea Dr. Arafat. Şi cred că ar fi timpul ca cei plătiţi să îşi facă datoria. Pentru că cei care fac rău României trebuie să plătească.

România mea nu este în criză.

Pentru mine România înseamnă omul din jucător, omul din suporter, omul din patron şi acţionar de club – FC Dinano -, omul din jurnalist – Ziarul Ring -, care au decis să îl ajute pe Ştefănuţ. Suma necesară pentru transplant, care a devenit 171.000 de euro, pentru că Cristian Ştefan Florescu nu îşi cunoaşte mama naturală şi nu are donator compatibil, pare acum mai uşor de strâns. Ştefănuţ are şi Teledon la Romtelecom.

Pentru mine România înseamnă Părintele Nicolae Tănase şi copiii din Valea Plopului.

Pentru mine România înseamnă 1.200 de liceeni de 17 ani şi profesorii lor din Bârlad, care mărşăluiesc prin oraş, fac mărţişoare, vând flori, dau spectacole, pictează icoane şi le vând, ca să îl salveze pe Cătălin Micu, bolnav de leucemie.

Pentru mine România înseamnă 21 de copii de clasa a III-a din Deva şi învăţătoarea lor, care au umblat din uşă în uşă, din partid în partid, din oraş în oraş, reuşind să strângă în doar 6 luni o sumă imensă, 105.000 de euro, ca să o salveze pe Raluca Topor, bolnavă de leucemie.

Pentru mine România înseamnă Părintele Valentin Ştefan şi copiii din Răleşti.

Pentru mine România înseamnă liceenii de la Colegiul Lazăr din Bucureşti, care au organizat un concert pentru Cătălina Andreea Matei, cu o tumoră cerebrală – deşi Cătălina nu mai era elevă (este studentă). Poate că cei 3.000 de euro pe care i-au strâns nu au rezolvat problema, dar măcar au încercat să facă ceva.

Pentru mine România înseamnă medicii buni, cum este Dr. Sergiu Stoica.

Pentru mine România înseamnă oamenii care întind o mână copiilor bolnavi de cancer, le dăruiesc o jucărie sau o portocală, o vorbă bună, o hăinuţă. Şi care merg din când în când la Asociaţia PAVEL cu un ajutor, cât de mic.

Pentru mine România înseamnă studenţii de la Universitatea Bucureşti care au luptat ca nişte eroi ca să strângă bani pentru Alexandra Aron. Şi care nu se lasă: aici .

Pentru mine România înseamnă câţiva oameni de la o agenţie de modeling şi câţiva interpreţi, care au organizat un concert pentru Luca Ştefan Lixandru, un copilaş de doar un an bolnav de leucemie. Nu ştiu cât sau dacă au strâns ceva, dar măcar au încercat.

Pentru mine România înseamnă o mână de oameni care au luptat pentru Andreea Muşatescu, studentă la psihologie, o viaţă de 20 de ani petrecută într-un scaun cu rotile. Cu un e-mail, cu nişte trupe şi un concert, cu un blog pe care se vând obiecte, Andreea a reuşit să strângă ceva bănuţi. Mai are nevoie de 700 de euro şi fotoliul rulant de care are nevoie va fi al ei.

Pentru mine România înseamnă tinerii care s-au dus la concertele organizate de Cabral şi prietenii lui, ca să o ajute pe Erika.

Pentru mine România înseamnă fotbalistul bun, cum este George Ogăraru, care a învăţat că a ajuta atunci când trebuie este mai important decât gloria. George Ogăraru şi prietenii lui, care nu uită niciodată de copiii din Valea Plopului.

Pentru mine România înseamnă bunicuţa de 70 de ani care a ajutat-o cu 3 euro pe Luana din Bucureşti, care are doar 5 ani şi tetrapareză spastică.

Pentru mine România înseamnă copiii de 12 ani din Constanţa, care au vândut jucării şi prăjituri ca să o ajute pe Cristina Maican, bolnavă de leucemie.

Pentru mine România înseamnă Părintele Daniel Smuc şi copiii săraci de la o şcoală din Bucureşti.

Pentru mine România înseamnă ce a făcut Radu Mazăre cu banii câştigaţi din procesul cu Feri Predescu. Îmi pare rău pentru Feri, mi-a părut rău şi când am aflat că s-a ajuns la acel proces şi îmi pare rău şi acum. Nu ştiu dacă Feri Predescu a fost ajutată de colegii de breaslă să plătească cei 15.000 de euro pentru procesul pierdut. Dacă aflaţi că Feri Predescu are nevoie de sprijin vă rog să îmi spuneţi şi mie, să o ajutăm împreună. Contul ei este la Banca Transilvania-Sucursala Constanţa, RO 40 BTRL 01401201 D 45373 XX, titular Predescu Ghiulfer (Feri). În februarie 2009, Radu Mazare a donat banii câştigaţi unor copii bolnavi. Doi dintre ei, Bianca şi Cosmin, sunt copiii Paginii de Suflete din Jurnalul Naţional.

Din cererile de ajutor social depuse la primăria Constanţei, Radu Mazăre a ales 4 cazuri şi a donat 50.000 RON: Bianca Roxana Popa, 3 ani, terapareză spastică – 17.000 RON pentru tratament la clinica din Ucraina; Cosmin Cioşcu, 5 ani, tetrapareză spastică, a avut peste 40 de internări în spitale – 15.400 RON pentru operaţia din 11 mai 2009, şi recuperare, la clinica din Chişinău; Ionuţ Cristian Tudorache, 12 ani, hemofilie – 7.600 RON pentru tratament; Larisa Elena Negoiţă, 9 ani, tumoră malignă operată (tumoră Askin – Sarcom Ewing), internată acum 6 luni la Spitalul Fundeni după recidivă – 10.000 RON pentru autotransplant.

biancapopaBianca Roxana Popa, 3 ani împliniţi de Moş Crăciun. Tetrapareză spastică, sindrom extrapiramidal, retard psihomotor 1 – din cauza hipoxiei suferite la naştere. Nu poate merge, nu poate vorbi. Trei ani petrecuţi prin spitale, recuperare particulară. Frica părinţilor ca Bianca să nu facă crize. Conştienţa că niciodată Bianca nu va fi un copil apoi un om normal. Dorinţa ca Bianca să ajungă să se descurce singură, să nu depindă de alţii, să se poată descurca în viaţă. O mulţime de bani cheltuiţi. Împrumuturi pe la bănci pentru primele două şedinţe la clinica din Ucraina. La a treia nu mai putea ajunge, pe 25 martie 2009, este prea scump – 4.500 de euro. Acum are banii. Părinţii Biancăi Roxana nu ştiu cine e de vină pentru chinul pe care-l trăieşte copilul lor. În timpul sarcinii, care a fost una foarte grea, medicii din Constanţa au asigurat-o pe tânăra viitoare mămică că fetiţa nu are nici o problemă şi să nu-şi mai facă probleme degeaba. Apoi a urmat clipa mult aşteptată, care pentru mamă s-a transformat în coşmar. „Când am ajuns în travaliu, doamna asistentă-şefă, care era de gardă în acea noapte, mi-a făcut o doză dublă de Mialgin. Nu trebuia să-mi administreze asemenea medicament. Nu s-a gândit că poate să ne facă rău mie şi fetiţei mele. M-a chinuit ca pe un câine, m-a ţinut până noaptea, la ora 0:45, m-a închis într-o rezervă singură, cu lumina stinsă, mi-a adresat cuvinte urâte şi jignitoare. Eu i-am vorbit frumos. Apoi a plecat şi nu a mai venit până când nu a venit un medic să mă vadă”, îşi aminteşte Mariana Popa. Femeia ar fi trecut peste toate suferinţele şi umilinţele dacă ele s-ar fi oprit aici, însă ce a urmat nici nu şi-a putut imagina că i se va întâmpla vreodată. Imediat după naştere, copilul i-a fost luat şi nu l-a văzut timp de trei zile şi trei nopţi, fără să i se dădea vreo explicaţie. 12 zile a stat Bianca în incubator, iar tot ce au putut smulge părinţii de la cadrele medicale a fost: „Să ziceţi mersi că n-a făcut convulsii”. „Nu ştiam ce înseamnă asta şi de ce ar fi putut copilul avea convulsii. Mi-au zis doar să consult un medic neurolog la un cabinet particular”, povesteşte mama. După un consult destul de scump, medicul le-a spus că fetiţa suferă de tetrapareză spastică, dar că prin recuperare îşi va reveni în şapte-opt luni. „L-am crezut pe doctor şi n-am mai mers la Bucureşti să cerem şi altă părere. Am început recuperarea, dar bineînţeles că Bianca nu avea cum să-şi revină. Acum, după aproape trei ani, l-aş întreba pe acel medic cum rămâne cu pronosticul lui…”. Mai multe în Jurnalul Naţional.

cosmincioscu1Cosmin Cioşcu, 5 ani, tetrapareză spastică, 5 ani petrecuţi prin spitale. O mulţime de bani cheltuiţi, chin şi drumuri. Avea nevoie de 4.000 de euro. Acum îi are. Există părinţi care descoperă la un moment dat, că o eroare medicală, un accident genetic sau… poluarea le-a condamnat copilul pe viaţă. Părinţi care îşi petrec majoritatea vieţii de părinte prin spitale sau sanatorii alături de copilaşul cel bolnav. Suferind pentru el, dar suferind şi pentru cel sănătos, de acasă, lăsat singur pentru că nu prea mai au timp de el, sperând că el îi va înţelege. Părinţi al căror suflet împărţit în două, obidit, fărâmat şi stors de lacrimi este totuşi cel mai îmbibat cu speranţă dintre toate sufletele. Speranţa care-i mână din spital în spital cu copilaşul în braţe şi din poartă în poartă după ajutor, speranţa care le păstrează dorinţa şi voinţa de a face „totul” pentru copilul lor. Haida şi soţul ei au doi copii. O fetiţă de 9 ani şi un băieţel de 4 ani şi jumătate. Amândoi copiii s-au născut prin cezariană, amândoi sănătoşi tun la naştere. Cel puţin aşa au spus medicii… Tocmai se pregătea să iasă din spital cu băieţelul, când Haida a observat că bebeluşul s-a îngălbenit. A alertat asistentele iar copilaşul a fost pus sub lampa cu ultraviolete şi şederea în spital s-a prelungit. Dar a trecut, iar mămica şi bebeluşul au fost externaţi cu asigurări că totul va fi bine. „La 4 luni el încă nu-şi putea ţine capul aşa că am fost la neuropsihiatru care ne-a spus că are doar o întârziere în aparatul locomotor, dar îşi va reveni, să mai aşteptăm. Noi ne-am bucurat şi am mai aşteptat.” Dar la 8 luni copilaşul tot nu-şi putea ţine capul. Atunci a început şi periplul prin spitale, sanatorii şi centre de recuperare. Primul diagnostic a fost pus la Bagdasar-Arseni, „diplegie spastică”. După patru luni a venit următorul diagnostic „tetrapareză spastică”, pus la Obregia. La un an copilul tot nu-şi putea ţine capul, nu putea sta singur în fund… Au fost sfătuiţi să meargă la sanatoriul de copii de la Oradea pentru recuperare. „Stăteam o lună acasă, o lună acolo. Dar drumul ne termina.” Aşa s-a mai dus un an jumătate. Doar că rezultatele întârziau să apară. Într-una din şederile la Oradea, Haida a aflat de centrul Dezna, Arad. A încercat şi acolo. „Condiţiile sunt groaznice, nu sunt locuri în paturi… dar tratamentul de acolo a avut efect”. Mai multe în Jurnalul Naţional.

Ionuţ Cristian Tudorache, 12 ani, hemofilie. Ionuţ Cristian Tudorache este diagnosticat cu o formă severă de hemofilie, o boală al cărei tratament estre extrem de costisitor. Ionuţ s-a născut cu o boală rară, nu i se coagulează sângele. I s-a descoperit la vîrsta de un an şi de atunci se chinuieşte, nu a avut copilărie. Familia nu are bani pentru medicamente, un flacon costă peste 10 milioane de lei vechi şi este valabil în corp doar 24 de ore. „Noi, familia, nu ne permitem să luăm nici măcar un flacon pe lună”. În 2005, copilul a fost operat la picior. Medicii de la spitalul „Marie Curie” din Bucuresti i-au redat baietelului sansa de a avea o viata normala. Suferinta i-a fost agravata de o problema grava aparuta la genunchiul stang, care il impiedica pe baiat sa stea in picioare sau sa mearga. „Dupa o indelungata analiza, s-a decis a se efectua un tratament modern, prin implantarea unui fixator extern. Metoda folosita in cazul sau a fost aplicata pentru prima data la noi in tara. Operatia a decurs normal, avand efect net superior interventiilor clasice” – Dr. Gheorghe Burnei. În 2008 Radu Mazăre a mai donat 2.000 de euro pentru Ionuţ, la teledonul organizat de Oncologic Rom Constanţa.

rainbow_elam_2Pentru mine România înseamnă mult. Mult mai mult. Oameni. Mulţi sunt pe blog. Alţii vor fi.

Anunțuri

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Frumos si emotionant…
    Cineva mi-a spus ca „pentru mine viitorul e departe” si am zambit.
    Pentru mine viitorul inseamna intotdeauna prilej de mai bine, un prilej prin care sa-l carmesc cu mai multa intelepciune, iubire si tarie de caracter.
    Acum…am inteles ca viitorul are si mai multe portite, iar cheia este la noi si la cei care tac si ne invata omenia!

    Lady Allia

    16 Martie 2009 at 14:23

  2. Buna Isabela,

    Am vazut comentarii de-ale tale pe un blog in legatura cu oamenii foarte bolnavi care necesita ajutor.
    vazusem acolo faptul ca voi va gandeati la modul in care se pot face cel mai usor donatii – cred ca cel mai usor este prin SMS.

    sunt multe de discutat in ceea ce priveste ‘promovarea’ acestor bolnavi si a dificultatilor prin care trec. Eu lucrez in publicitate de ceva timp si imi doresc sa va ajut ca sa dezvoltam o campanie mai VIZIBILA ca sa spun asa.

    Merci si felicitari pentru ce faci!

    remakrable

    16 Martie 2009 at 15:23

  3. Este extraordinar atunci când oamenii pun efectiv mână de la mână şi ajută alţi oameni care au nevoie de sănătate. Poate că abia în felul aceta demonstrăm că încă nu ne-am înrăit iremediabil…

    Lisandru Cristian

    16 Martie 2009 at 15:52

  4. Sandrina, noi ne facem viitorul. Din păcate ne trag unii în trecut… Tot din păcate isteria asta denimită criză va omoră un pic din omenie, aşa presimt.
    .
    Mihaela, da, la Mariana. Cu SMS-ul cred că e cam greu, companiile de telefonie nu ne vor lua în seamă. Dar Romtelecomul da. OK, trimit mail.
    .
    Cristian, cred că nu ne-am înrăit. Din păcate oamenii sunt din ce în ce mai nervoşi.

    isabellelorelai

    16 Martie 2009 at 22:38

  5. Daca este sa discut despre aceasta criza care este atat de mult mediatizata nu spun decat ca este o scuza pentru a nu face ceva chiar daca se poate. E o scuza pentru toate porcariile din ultima perioada si pentru felul in care sunt oamenii jupuiti de vii sufleteste, moral si material (ma refer aici la pensiile unora care au muncit o viata, la salarii, etc).

    Daca este sa discut despre criza mea…asta este o alta mancare de peste care insa nu ma scuza cu nimic daca as fi o nesimtita sau o persoana fara suflet. Criza mea exista de cativa ani buni, dar citind despre Laurentiu si alti oameni de calitate mi-am dat seama ca aceasta criza este un fleac pe langa a lor.

    Sper ca omenia mea insa sa nu fie ucisa nici de o criza, nici de alta. Nu mi-a ucis-o altele mai grele, nu o sa mi-o ucida nici asta.

    Lady Allia

    16 Martie 2009 at 23:51

    • Sandrina,
      De criza impusă de şmecheri era vorba.
      În viaţă toţi avem parte, însă nu se numesc crize, se numesc necazuri. Eu sunt posesoarea a multe necazuri. Şi cu toate astea nu las „criza” să mă doboare.

      isabellelorelai

      17 Martie 2009 at 10:09

  6. Probabil, faptul ca ai trecut prin multe necazuri te-a ajutat sa fi atat de receptiva la necazurile si durerile celor din jur, iar intelepciunea ta frumoasa te-a ajutat sa stii sa le triezi cele negre de cele albe.

    Faptul ca ai ramas un om frumos si nu unul inchis in el demonstreaza inca o data cat de minunata si deosebita esti buna mea Isa…

    Am sa iti scriu o povestioara…:).

    Lady Allia

    17 Martie 2009 at 13:32

  7. O Doamne. Pana la urma daca citesti postarea asta si privesti pozele(mai ales cea cu Bogdan Lobont) pare ca totusi nu avem o tara atat de urata. Ba chiar ai tinde sa zici ca e frumoasa.
    @Isa
    Pentru cateva secunde, am uitat ca exista Boc, ca exista Geoana, ca exista Basescu, ca exista incompetenta, ca exista coruptie, etc etc etc.
    Iti multumesc pentru aceste secunde.

    Darius

    17 Martie 2009 at 13:38

    • Darius,
      La naiba, oamenii fac o ţară.
      Un pic de bunăstare pentru oamenii, şi ai să vezi cât e de frumoasă.
      Şi, evident, la zdup cu toate jigodiile care ne fac de râs.

      isabellelorelai

      17 Martie 2009 at 13:51

  8. Isabellelorelai,am aflat si eu despre Stefanut si fotbalisti si m-a impresionat foarte mult gestul lor.
    Iar Bogdan Lobont,pe langa faptul ca e hunedorean si um mare portar,a suferit si el destul de mult!
    Ma bucur ca ai scris despre acesti oameni buni pe care nu-i vedem la televizor si nici nu citim in ziare despre ei.
    Multa sanatate tuturor!
    Si tie,draga Isabelleorelai!

    g1b2i3

    17 Martie 2009 at 21:07

  9. Gabi, deci se poate. Şi se poate. Şi iar se poate…
    😀

    isabellelorelai

    18 Martie 2009 at 01:05

  10. […] Roxana în Jurnalul Naţional – primul apel din februarie 2009. Banii de care Bianca Roxana avea nevoie în februarie (4.500 de euro) au fost donaţi de Radu Mazăre (17.000 RON) din procesul câştigat cu jurnalistul Feri Predescu. Un nou apel pentru Bianca în Jurnalul […]

  11. sunt bianca, va multumesc pentru gestul pe care lati facut ,de a ma afisa pe blogul dum dar se pare ca nu sunt deloc interesanta la mesajul scris de a fi ajutata ca toti celantii copii cu prob grave ,sau poate nu am specificat cit de greu imi este sa ma descriu amanuntit cum imi petrec viata ,copilaria si cei mai frumosi ani ai mei ,luptind cu bolile care imi inpedica tot viitorul .Fetele de seama mea viseaza la viitor dar eu nu am vise decit sa ma rog la DUMNEZEU sa pot invinge boala ,dar singura nu pot ,cu toate drepturile mele care le am pina si certificat de gradul 1 dar la ce ma ajuta ????????? de aproape un an jumate caut 2 raspunsuri; 1 CE SA MA FAC AM 16 ANI ,MAI AM CITEVA ZILE SI IMI ESTE RUSINE SA CER AJUTOR DE A MA PUTEA LUPTA CU DESTINUL DAR DACA ATI FI IN LOCUL MEU CE ATI FACE ?ATI ASTEPTA SA LASATI BOALA SA VA ASEZE IN CARUT PE TOT RESTUL VETII SAU ATI PROCEDA CA MINE ??????????/CA BOLILE MELE SA FIE STAGNATE,MACAR DACA TOTII SPUN CA NU EXISTA TRATAMENT , DAR EU AM GASIT ,UN TRATAMENT CU VENIN DE ALBINE INTEPARURII DIRECT DE ALBINA SI RAMINE DE VAZUT DACA ACUM LA MOMENTUL DE FATA AM DEJA 45 DE INTEPATURI SPER CIND VOI AJUNGE LA 100 SA MA LAUD CU CEVA SCHIMBARI DAR PINA ATUNCI NU-MI RAMINE DECIT SPERANTA DE LA DUMNEZEU CA DIN ALTA PARTE …..SI 2 AM APELATPINA SI LA GUVERNUL ROMINIEI LA AUTORITATI SA FIU SI EU AJUTATA CU BANI SI INFORMATII SIGURE DAR NU AM PRIMIT NIMIC CARE SA-MI FIE DE AJUTOR POATE CA NU AM SI EU NOROCDE O VIATA MAI BUNA SI CA SUNT PREA SARACA SA FIU AJUTATA ,SAU AM VREO VINA CA DUM MA ALES PE MINE SI NU PE ALTII…..CU RESPECT TUTUROR CARE MIAU CITIT RINDURILE CARE IMI ESTE F F F GREU SA SCRIU DESPRE MINE ;BIANCA VELICHEA .

    velichea bianca

    27 Iulie 2009 at 19:27


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: