Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Steluţele de mare. Darius Andrei Nicola

with 5 comments

darius1

Darius are doar un an şi o formă agresivă de cancer. O răceală mai gravă i-a determinat pe părinţi să îi facă o radiografie. Darius Andrei Nicola nu era răcit, avea o tumoră. Spre norocul copilului, tumora a fost descoperită la timp şi, după internări în spitalele din Orăştie şi Cluj, medicii de la Institutul Inimii din Cluj au decis să îl opereze pentru a preleva ţesut bolnav. Rezultatul a sosit în octombrie 2008: tumora era malignă – neuroblastom stadiul III. Darius a început imediat tratamentul cu citostatice, a făcut deja 3 cure. Medicii le-au recomandat părinţilor un set de analize în străinătate, pentru a decide operarea. Darius are nevoie de 5.500 de euro pentru a face analizele la Institutul de Cancerologie Gustave Roussy Paris. Darius este din Orăştie. Mama lui se numeşte Monica iar tatăl Alin.

darius2

Dacă puteţi şi doriţi să îl ajutaţi pe Darius:

1. Puteţi merge la „Concertul umanitar”, sâmbătă, 7 martie 2009, la ora 17.00, la Casa de Cultură din Orăştie, unde va concerta Mircea Vintilă. Vor participa Alexandra Albu şi corul de copii „Vlăstarele Orăştiei”. Biletele se găsesc la Casa de Cultură şi la sediul Radio Color din Orăştie;

2. Puteţi dona la sediul „Radio Color” din Orăştie – postul de radio a iniţiat campania „Toţi pentru Darius”, împreună cu Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor Orăştie şi Şcoala Generală „Aurel Vlaicu”;

3. Puteţi dona în conturile deschise de tăticul lui Darius:

Sanpaolo Bank – Agenţia Orăştie

RON: RO 74 WBAN 25 11 0000 61 800 181

EURO: RO 54 WBAN 25 11 0220 61 800 181

Titular: Nicola Alin

Mai multe în Hunedoreanul.

UPDATE 9 martie 2009: Filmul şi articolul despre Darius.

UPDATE 23 iulie 2009: Veşti despre Darius de la Carmen: Darius a invins!!! L-am intalnit astazi pe Darius la Cluj unde a venit la control. A fost la Paris unde i s-au facut analize complexe, rezultatul: vindecat. A mai crescut dar are aceiasi ochisori frumosi. Ii urez o viata lunga, lunga si frumoasa alaturi de familia lui”.

dariusafis.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Darius a invins!!! L-am intalnit astazi pe Darius la Cluj unde a venit la control. A fost la Paris unde i s-au facut analize complexe, rezultatul: vindecat. A mai crescut dar are aceiasi ochisori frumosi. Ii urez o viata lunga, lunga si frumoasa alaturi de familia lui.

    Carmen

    23 Iulie 2009 at 03:47

  2. […] 23 iulie 2009. Cancerul, descoperit la timp şi tratat corespunzător poate fi învins. Să fie clar! Un alt copil care a învins cancerul (neuroblastom stadiul III) este Darius Andrei Nicola, de 1 an, din Orăştie. Povestea lui aici. […]

  3. Isabelle ai dreptate, cancerul descoperit la timp si tratat corespunzator se poate vindeca. Una din sansele lui Darius se numeste Stefania Neamtu, medicul oncolog care l-a tratat la Cluj, un om deosebit. Fara sa exagerez dar aceasta femeie ar merita o statuie pentru cati copii a salvat. Am intalnit in sectie un adolescent venit la control care in urma cu cinci ani avea limfom non Hodgkin stadiul IV, a stat trei saptamani in coma si totusi a fost salvat. Mama lui l-a dus la un control si in Italia unde i s-a spus ca tratamentul a fost foarte bun si nu mai sunt probleme. De fapt am intalnit acolo multi copii care s-au tratat si veneau doar la control. Asta m-a ajutat sa trec mai repede peste momentul de disperare ce-l simte orice mama in fata acestei boli si sa sper ca totul va fi bine. Felicitari pentru tot ce faci!!!

    Carmen

    18 August 2009 at 01:42


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: