Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Oameni printre noi. Despre întâmplări cu Oamenii frumoşi. Nadia Ulmeanu, asistentă medicală la oncologie copii

with 15 comments

white-rose-2

Ştiu că scriu postări lungi dar îmi place să epuizez subiectul din prima. Lumea asta este mare şi pare de necuprins, oamenii sunt mulţi şi imposibil de cunoscut toţi. Întâmplarea face ca cercul să se restrângă şi lumea să pară mică. Întâmplarea? Sau faptul că nimic nu este întâmplător pe lumea asta? Urmează să clarific problema cu timpul.

Pe 17 noiembrie 2008 am fost în vizită la Asociaţia PAVEL care are sediul la IOB Fundeni. Ştiam cum arată copiii bolnavi de cancer şi leucemie doar din fotografii. Când îi vezi „live”, chiar şi prin geamul de protecţie, se schimbă situaţia. Acolo am trăit senzaţia celor „Două lumi”.

Şi tot acolo, la spitalul Fundeni, s-a întâmplat ceva ciudat, pe treptele dintre etajele 6 şi 5 ale Secției Pediatrie de la Institutul Clinic Fundeni.

Doamna Cridland m-a dus să văd copiii şi la întoarcere ne-am întâlnit cu o altă doamnă. Am aflat că se numeşte Nadia Ulmeanu, că este asistent medical la oncologie pediatrică, că a terminat psihologia şi este voluntar la asociaţie. Doamna Cridland a întrebat-o pe Nadia dacă poate face rost de „măcar o pastilă” din medicamentul ăla scump – un citostatic adică, nu mai ştia cum se numea – pentru un copilaş. Nadia a răspuns că medicamentul nu se găseşte în ţară, este foarte scump, dar va întreba nişte prieteni, poate cine ştie.

Am asistat la discuţie fără să intervin. Habar nu aveam cum stătea treaba cu citostaticele. Doar am întrebat-o pe Nadia cum rezistă în mediul ăla, în care moartea pândeşte ca o vulpe la vânătoare de pui de găină. Ţin minte că s-a uitat la mine blând, a înclinat capul şi mi-a spus: „Greu… Aseară a mai murit un copil pe secţie…” Avea lacrimi în vorbe şi m-a privit într-un fel anume, parcă cerea ajutor lumii întregi.

A trecut o săptămână de la vizita din spital. Căutam veşti despre Erika. Am găsit o ştire pe site-ul PRO TV, în care Cabral anunţa un nou concert pentru ea.

Sub text erau două rânduri: „Şi Petre Andrei Mihai, un copil de 3 ani care suferă de leucemie, are nevoie de tine”. Copilul avea nevoie de un citostatic scump, vreo 2.300 de euro. Pe site erau postate câteva fotografii şi o adeverinţă medicală. Am postat anunţul pe blog. Privind cu atenţie adeverinţa medicală am observat că adresa copilului este în sectorul 5 şi „m-am deplasat” rapid pe blogul Oanei Niculescu-Mizil, cu întrebarea: „Oana, în ce colegiu se află adresa asta? Un copil bolnav din sectorul 5 are nevoie de ajutor”. O zi mai târziu Oana m-a anunţat că ea va cumpăra medicamentul pentru Andrei. Şi aşa a fost. De Sfântul Andrei, copilul a avut medicamentul, cadou de la Oana Niculescu-Mizil.

Adeverinţa medicală fiind de la Fundeni, am întrebat-o pe doamna Cridland dacă îl cunoaşte pe copil. Şi i-am spus de ce.

Da – a fost răspunsul. Andrei Mihai Petre este copilul pentru care Nadia Ulmeanu, asistent medical, s-a chinuit să facă rost de medicament. Nu a reuşit. Atunci am hotărât să îl ajutăm pe tatăl copilului cu 1.000 RON, de la asociaţie.

Da… Andrei Mihai Petre era copilul despre care doamna Cridland şi Nadia vorbeau atunci, pe 17 noiembrie 2008, pe treptele dintre etajele 6 şi 5…

O întâmplare ciudată, cu un final fericit, fix în 10 zile.

Timpul a trecut. Oana a primit un mesaj de la tatăl copilului, în ianuarie 2009. Andrei se simţea bine. Domnul Petre a povestit câte ceva din spital şi a adus critici şi asistentelor medicale. Indirect şi Nadiei Ulmeanu.

Nemeritată critică. Nemeritată şi aducătoare de suferinţă pentru Nadia Ulmeanu.

Nadia nu merita aşa ceva. Nadia a încercat să îl ajute pe Andrei. Nadia încearcă să îi ajute pe toţi copiii aflaţi în suferinţă. Eu garantez pentru Nadia, cu zecile de mesaje de ajutor pe care mi le trimite.

Sunt convinsă că domnul Petre a spus adevărul. A spus ceea ce a văzut, ceea ce a trăit şi, cu siguranţă, nu ne dorim să fim în locul dumnealui. Totuşi, chiar nu a văzut nimic bun?

Dar.

Şi noi vedem, ca şi domnul Petre. Dar nu facem nimic. Criticăm, dăm din gură. Sau tăcem, este convenabil, ce să ne batem noi capul cu nimicuri.

Şi iarăşi dar.

Ochi să vedem un Om frumos nu mai avem.

Vedem doar răul, parcă este majoritar. Când un om se comportă normal, omeneşte adică, nu avem tăria de caracter să recunoaştem că există, să spunem ceva bun şi frumos despre el. Sau să îi mulţumim.

La rândul său, Oana Niculescu-Mizil a fost criticată de o parte a presei. Jurnaliştii respectivi au observat tot felul de „chestii nasoale” la ea. Dar că a ajutat un copil nu au văzut. Nu era de „interes”.

Într-o postare anterioară am citat-o pe doamna conf. dr. Monica Dragomir: „In Romania lipsesc centrele de tratament specializate in oncopediatrie. In Romania, din pacate, nu exista un registru national pentru cancer care ar trebui sa adune datele din intreaga tara si, pe baza acestora, sa se poata stabili o politica sanitara in domeniu. În România lipsesc si computerul tomograf si RMN-ul, dar si laboratoare de imunohistochimie pentru toate tipurile de tumori. O lipsa importanta este si resursa umana – asistenti si medici” – aici.


O aude cineva? Face cineva ceva? Ia cineva atitudine? Nu. Toată lumea este ocupată cu medicii răi. Ştiţi ce mă întrebam eu? Oare de ce medicii care salvează vieţi sunt plătiţi la fel ca medicii care curmă vieţi?


Acum am să redau lacrimile Nadiei Ulmeanu:


„Am citit cu lacrimi în ochi scrisoarea domnului Petre, tăticul lui Andrei. Doamne, oare chiar merităm să fim atât de blamate? Noi nu suferim oare din cauza sistemului? Te rog din suflet, dacă poţi să ajungi în vizită  la noi cu Doamna Oana Niculescu-Mizil, poate că dânsa va putea să ne ajute pe toţi, şi pacienţi, şi cadre medicale. Să vedeţi cât de greu se recoltează de la un copil mic, care este agitat, nu are vene sau sunt distruse de citostatice. Cum suntem doar 2 asistente care avem grijă de 40-50 de copii pe tura de noapte, pe când în străinătate este câte o asistentă pentru fiecare pacient. Când un copil este internat i se pune branula, de pe care se recoltează ATI. O păstrăm pentru tratament, a doua zi, să nu înţepăm copilul de mai multe ori. Când văd copilul plângând umflu mănuşi chirurgicale şi le desenez, ca să îi distrag atenţia, mi se rupe sufletul când îl văd cum suferă. Multe colege fac la fel. Oare de ce blamarea asta… Să ştii că nu suntem roboţi, avem suflet, suferim şi noi când îi vedem pe copii suferind. Dacă nu aveam suflet mergeam la privat şi nu ne durea capul – salarii mai mari şi stres mult mai puţin. Lucrăm 12 ore pe zi. Ştie cineva că timp de 12 ore poate nici la toaletă nu mai avem timp să ajungem? Şi atunci? Începem să tremurăm la recoltări că se face ora 17.00 şi de la ora 07.00 nu am băut o gură de apă… Aceste lucruri nu se văd… Vreau să te asigur că punem suflet în tot ceea ce facem. Eu am cumpărat o maşină de tuns şi când sunt de noapte – sau rămân mai târziu din tura de zi, îi tund pe copiii cărora le cade părul de la citostatice. Nu îi trimit la frizerie, că acolo trebuie să plătească 10 lei şi ştiu că nu au, sunt prea săraci…” Cu drag, Nadia.


O aude cineva? Face cineva ceva? Ia cineva atitudine? Nu. Toată lumea este ocupată cu asistentele rele. Ştiţi ce mă întrebam eu? Oare de ce asistentele cu suflet sunt plătite ca asistentele fără suflet?


Draga mea Nadia, am să spun şi eu ce a spus Dan Puric: „Lumea de azi este într-un proces continuu de urâţire. În noul imperiu al urâtului, frumosul este doar o amintire care abia mai pâlpâie sub marşul triumfal al unei lumi schilodite aflată în plină ofensivă. Omul frumos este ultimul strigăt de salvare, este ultima redută a umanităţii în lupta cu oceanul de neomenesc ce vine. Omul frumos este ultimul suspin Hristic pentru o lume aflată în cădere definitivă. Verticalitatea şi echilibrul sunt cel mai greu de redat. Am început să ne mirăm de normalitate în România. Oamenii normali vor fi o sectă, dacă o vom duce tot aşa, nişte marginali.”


Şi pentru că este o perioadă bună de timp de când încerc să vă ajut, îmi permit să o rog pe Oana Niculescu-Mizil să vină cu mine, la voi la spital, să vadă cum vă străduiţi să aduceţi un strop de bucurie bieţilor copii loviţi de boală şi sărăcie. Poate, cine ştie, ceva se va schimba în bine. Aici – la Oana – puteţi citi mesajul domnului Petre.


nadia31

Nadia


15 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Sustin afirmatiile colegei mele, Nadia! In colectivul nostru nu exista oameni rau intentionati sau lipsiti de scrupule, toti avem suflet, si va asigur ca tot ce facem, facem cu drag si cu multa daruire, in ciuda oboselii acumulate si a stresului zilnic! Domnul Petre, tatal lui Andrei, chiar nu vede partea plina a paharului? Pe sectie suntem o echipa, si toti ne zbatem intr-un fel sau altul pentru binele copiilor napastuiti de soarta, pentru ca la randul nostru suntem mame, sau ne dorim sa fim! Nu cred ca ar trebui sa aduca acuzatii grele unor oameni care sunt bine intentionati, care au contribuit pe rand, astfel ca situatia micutului Andrei sa fie mult mai buna, si asta pentru ca suntem o echipa! Nimanui nu ii place sa intepe copii, dar asta este situatia, ei au venele fragile, arse de la citostetice sau copilul respectiv este agitat; si este greu sa prinzi o vena in astfel de conditii! Regret domnule Petre, ar fii trebuit sa va ganditi de doua ori, inainte de a acuza personalul de lucruri murdare, ar trebui sa va bucurati ca starea lui este buna si ca copilul se simte bine, si nu uitati un lucru: am contribuit si noi la asta! Cu respect, Dana (colega Nadiei)

    Dana

    23 Februarie 2009 at 17:58

    • Dana, va veni un timp când unii oameni vor învăţa să şi mulţumească. Sper să fie cât de curând, încep să îmi pierd speranţa, sincer.

      isabellelorelai

      24 Februarie 2009 at 00:50

  2. […] un cont deschis inca. Laurenţiu este internat la Institutul Oncologic Bucuresti, etaj 5, sectia de oncopediatrie – la dr. Monica […]

  3. […] la tv. Şi mi se face foame. Şi mă gândesc: dar dacă şi EI vor vedea? Şi mi-am adus aminte de Nadia şi de copilul bolnav de la orfelinat. Acum două săptămâni. Un copil, un orfan de la o casă de […]

  4. […] Ovidiu. Poate suntem compatibili cu vreun copil de aici şi îl salvăm – îmi spunea Nadia. Nadia e asistent medical la oncopediatrie Fundeni şi psiholog la PAVEL. Ovidiu e jurnalist la Adevărul. […]

  5. […] m-a sunat Nadia. Citise pe blog despre bunul şi uitatul doctor şi s-a gândit că dacă tot pleacă cu copiii de […]

  6. […] jucării şi lucruşoare din cele strânse şi duse la Asociaţia PAVEL. Adelina a rugat-o pe Nadia să îi dea şi surioarei ei o jucărie… Adelina este micuţă… Nici nu zici că are 6 […]

  7. […] medicul lui oncolog, ar fi o rudă. Olga Cridland, directorul Asociaţiei P.A.V.E.L., la fel. Nadia Ulmeanu, asistent medical la oncologie ar fi altă rudă. Am menţionat aceste nume ca să ştiţi cum a […]

  8. […] curant al copilului a anunţat-o pe Nadia, asistent medical la oncologie pediatrică, că Andra este dezbrăcată, ştiind că Nadia are o […]

  9. […] Nadia a făcut rost, din sponsorizări, de un telefon mobil pentru Alexandru, să îi pară timpul mai prietenos. […]

  10. […] sunt făcute de Nadia, în vizita copiilor bolnavi la Şcoala […]

  11. […] medicul lui oncolog, ar fi o rudă. Olga Cridland, directorul Asociaţiei P.A.V.E.L., la fel. Nadia Ulmeanu, asistent medical la oncologie ar fi altă rudă. Am menţionat aceste nume ca să ştiţi cum a […]

  12. […] noastre. Diferenta dintre personalul medical al lor si al nostru e ca de la cer la pamant. Cunosc o singura persoana care ar putea face asa ceva si intr-un spital de la noi dar fac pariu ca directorul i-ar […]

  13. […] copiilor bolnavi, de prin 2006, prin intermediul unui site dedicat mamei și copilului. De Nadia nici nu mai spun, cu asta se ocupa – asistent medical la pediatrie oncologie, psiholog și […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: