Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Curs gratuit de smuls aripi

with 26 comments

the_sea_and_broken_wings_by_lunebleu

foto

Avocatul a vorbit cu tânăra la telefon. A întrebat-o dacă este de acord să vină la ea cu un jurnalist. Urma să-i ia un scurt interviu care să apară apoi în ziarul local. Era o posibilitate. O speranţă. Cine ştie… Poate că dacă oamenii vor auzi despre problema ei de la un jurnalist vor crede necazul ei şi o vor ajuta. După o zi de gândire, tânăra s-a hotărât să-şi înfrângă jena şi l-a sunat pe domnul avocat.

– Da, sunt de acord…

– Bine, atunci venim.

Tânăra s-a privit într-o oglindă.

– Oare cum să fac să…

Tocmai terminase o cură de citostatice. Pielea era iritată, ochii sclipeau ireal iar părul… Părul nu mai era. Obrajii… Obrajii mereu se umflă de la otrăvurile alea. Aşa ajungi să pari ceea ce nu eşti.

– Doamne, arăt oribil… Sunt atât de… Atât de…

Tânăra a luat un batic şi l-a pus pe cap aşa, „şmechereşte”, cum fac tinerii vara la mare.

Soneria se aude strident. Tânăra îşi netezeşte hainele modeste.

– Bună ziua… Bine aţi venit…

– Bună, răspunse jurnalistul, dar tu nu pari bolnavă!

Cerul s-a despicat. Pământul a început să se învârtă mai repede. Sufletul s-a frânt. Speranţa s-a năruit. Neîncrederea în oameni şi-a făcut cuib în mintea ei. Două aripi mari şi albe au căzut foşnind pe covor.

andradafoto

Tânăra are doar 22 de ani. Are o boală nenorocită, o formă de cancer care se dezvoltă în ţesutul limfatic, cu un nume pretenţios, Limfom non-Hodgkin. Dar tot un nenorocit de cancer este. A pierdut un an de facultate. A răcit, în noiembrie 2007. Medicul i-a dat antibiotice. A luat o lună. Apoi i-a apărut o umflătură la gât. I-a spus medicului. Nu-i nimic, este doar o răceală, mai ia nişte antibiotice. „Doar o răceală” care a durat din noiembrie 2007 până în septembrie 2008. Şi care era cancer. Care nu a trecut cu antibiotice. Are doar 22 de ani. O cheamă Andrada. Acum stă şi se roagă la o Sfântă. Mi-a spus că se numeşte Sfânta Rita şi că este Sfânta imposibilităţilor. Şi că se roagă şi pentru mine. Andrada va trebui să se roage la mulţi Sfinţi pentru mine. Pentru că în acest moment urăsc. În acest moment urăsc sărăcia mea care până acum nu m-a deranjat. Urăsc banii, urăsc nesimţirea, nepăsarea şi minciuna. Mă urăsc pe mine pentru că nu pot face mai mult. Mă urăsc pentru că nu am mulţi bani. Îi urăsc pe doctorii ăia. Îl urăsc pe domnul jurnalist. Care nu doar pare prost, chiar este prost. Un prost care a făcut un curs special: de smuls aripi de Îngeri. Am vorbit cu Andrada la telefon. Mi-a trimis fotografia ei. Dar se jenează să o vadă lumea aşa, fără păr. Andrada mi-a spus că se roagă pentru noi. De acum şi până la sfârşitul vieţii. Andrada are 22 de ani şi are limfom non Hodgkin. Are nevoie de ajutor pentru a face o analiză la Budapesta -PET Pozitron- care arată stadiul bolii şi fără de care Andrada nu poate continua tratamentul cu citostatice. Până acum a strâns 2.300 RON. Astăzi a sunat-o o doamnă din Canada. I-a trimis 100 de Euro. Mama s-a împrumutat de 500 Euro. (Mulţumim domnului Nicu, care i-a trimis 100 RON şi doamnei generoase din Canada. Mulţumim!) Ce zi stranie este astăzi. Este 4 februarie. Este Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului. Ce luptă inegală… Cum să te lupţi cu banii?

andradadoc1

UPDATE 6 februarie 2009: Andrada a strâns toţi banii şi a făcut analiza PET. Andrada mulţumeşte tuturor din suflet. Mai multe aici: „Curs gratuit de pus aripi”. De unde rezultă că se poate lupta şi cu banii.

UPDATE 7 februarie 2009: Andrada m-a rugat să scriu pe blog un mesaj de mulţumire pentru studenţii – citez: tare drăguţi – care au ajutat-o. În seara asta au vizitat-o doi dintre ei, o fată (Maria Turda) şi un băiat, studenţi la Cluj, care i-au adus 2 milioane. Andrada spune: „Au strâns din puţinul lor, şi ştiţi ce grea e viaţa de student şi câte necesităţi au şi ei… Tare vreau să le mulţumesc, să apară acolo pe blog, cel puţin atât să fac şi eu”. Andrada, s-a făcut, am scris.

UPDATE 27.02.2009: Andrada este la Timişoara unde urmează să facă autotransplant. Mai multe aici: Fiecare clipă, fiecare floare, fiecare om. Felii de lună.

Anunțuri

26 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Excerpt from:Curs gratuit de smuls aripi […]

  2. Am preluat postarea ta, fara a iti mai cere permisiunea din cauza puţinului timp de care mai dispune Andrada pana in 5 febr.
    Despre Daria Vele nu mai stiu nimic, am transmis sugestia ta atunci, am sunat la Radio Renasterea incercand sa aflu ce se intampla; stiu doar ca trimisesera actele la Viena si asteptau sa vada daca vor fi primiti sau nu.
    Iti urmaresc toate postarile si aproape de fiecare data simt ca imi vine sa plang. Nu stiu daca e potrivit sa iti spun multumesc pt. ceea ce faci. Domnul sa te ajute in continuare in toate cele bune!

    Iulia

    4 Februarie 2009 at 11:41

    • Mulţumesc mult, Iulia.
      Doamne ajută.
      Despre Daria mi-a scris un domn pe blog, mi-a comunicat că oamenii se mobilizează acolo în comunitate şi s-au mai strâns nişte bani. Să dea Dumnezeu să reuşească.
      Iulia,
      Încerc… Şi încerc, şi încerc… Poate că cineva cu „pile” la Dumnezeu va vedea şi îi va obliga pe cei „obligaţi de drept” să salveze aceste fiinţe umane. Până nu e prea târziu.

      isabellelorelai

      4 Februarie 2009 at 11:43

  3. […] de SMINCHY pe februarie 4, 2009 Isabela publica azi, din nou, povestea Andradei. O tanara care, la vreme de nevoie, a invatat ca oamenii sunt […]

  4. Am fost si noi la banca azi, pentru Andrada. O cheama ca pe verisoara mea…

    SMINCHY

    4 Februarie 2009 at 14:06

  5. Ce pot sa-ti spun, Isa… Tristetile noastre nu se vindeca cu vorbe… Sper din suflet ca pentru Andrada sa se stranga banutii la timp…
    Sa nu lasi sentimentul sa te copleseasca! Stii ca odata, de mult, te-am rugat ceva… O palma dupa ceafa… Iti amintesti?
    Mi-ai spus ca n-ai sa ma zgudui, ci ai sa-mi fii alaturi… Da-mi voie sa fac la fel acum… Cu gandul, cu sufletul… Trebuie sa mergem mai departe! Trebuie!
    Andrada trebuie sa-si recapete aripile!

    SMINCHY

    4 Februarie 2009 at 14:20

    • Andreea,
      Andrada pleaca mâine dimineaţă, oricum, a împrumutat mama ei nişte bani, 500 de euro. Iar biata de ea se roagă la Dumnezeu să nu fie nevoie să îi cheltuiască, că nu ştie de unde să îi dea înapoi… Aşa că bănuţii pot fi donaţi în continuare, ca să dea înapoi ce a împrumutat.
      O duce cineva cu maşina iar ea plăteşte benzina. A zis doamna Olga că îi decontează benzina, dacă îi trimite bonurile ştampilate.
      Joi face PET-ul iar vineri se întruneşte comisia la spitalul din Cluj. Pe baza rezultatului PET se face protocolul de urgenţă pentru tratament.
      Andreea,
      Când i-am scris prima dată Andradei i-am spus că NU promit nimic, dar încerc. Tot ce am putut să îi promit am pus la bancă. 100 am avut, 100 i-am trimis. I-a trimis şi fiu-mei 100.
      Ea a înţeles. Tot ce îţi pot garanta este că i-am lipit aripile la loc. Se cam hâţână ele, mai avem nevoie de nişte lipici, sau să le coasem, la un fel…

      isabellelorelai

      4 Februarie 2009 at 14:30

  6. Isabella iti multumesc. In primul rand ca te ocupi de noi, de cei care avem nevoie de ajutor si pt ca acum ceva timp mi-ai postat si povestea mea. Pe andrada o cunosc personalde aici din clica de hematologie. E o fata de nota 10. Imediat dupa ce am dat de postul tau cu ea am si sunat-o. Eu momentan sunt la Cluj la tratament, dar am sunat-o pe mama si voi pune si eu ceva banuti pt ea. Sper sa ajunga banii inainte de a pleca ea.
    In al 2lea rand ti-am preluat initiativa, iar incepand de azi voi posta si eu cazuri similare cu ale mele, poate pe ei ii va putea ajuta careva, eu incerc sa ajut cat pot, cu sfaturi, cu propaganda, cu ce pot. Multa sanatate. Multumim pentru tot inca odata.

    Gherman Cezar Adrian.

    5 Februarie 2009 at 11:42

  7. Cezar, luptătorule, de când te aştept!
    Am vrut să trimit documentele tale medicale doamnei Monica Bunaciu, care a învins leucemia şi care a înfiinţat ARIL, dar site-ul pe care aveai postate documentele medicale a disparut. Am citit pe blogul tău ce s-a întâmplat.
    Vreau să citeşti acest articol şi apoi să îmi spui, dacă vrei să te pun în legătură cu doamna Monica Bunaciu, care este situaţia ta prezentă (transplant/fonduri/E112).
    Dacă este ok lasă-mi un semn şi îţi trimit eu un mail şi corespondăm.
    Te pup.
    Uite articolul:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/01/25/oameni-de-onoare-ii-monica-bunaciu-sfidarea-leucemiei-sfidarea-mortii/

    isabellelorelai

    5 Februarie 2009 at 12:11

  8. Sa vedem. La mine situatia e mai delicata. Am sa iti trimit un mail sa iti expic mai mult. Am un nou site care va fii de donatii pt mine, cu actele medicale puse la zii, dar deocamdata trebuie sa ajung acasa sa pun site-ul sus. Sa ai o zii minunata si keep up the good work :*.

    Gherman Cezar Adrian.

    5 Februarie 2009 at 12:25

  9. Buna Cezar.
    Andrada mi-a spus cate ceva despre tine.Ai atat de multa putere ! nu stiu de unde. Esti un Om deosebit.TE ADMIR

    Simona

    5 Februarie 2009 at 12:55

  10. Merg pana la Andrada.A emotii pentru ea.

    Simona

    5 Februarie 2009 at 14:02

  11. Isa…am preluat si eu cazul. Am sa incerc sa intru cat pot de des si am sa preiau cat de multe cazuri am sa pot.
    Sper pentru Andrada si am presimtirea ca va fi bine!
    Chiar o am!

    Imi cer scuze, dar pe moment, pana cand se linistesc apele cu mutatul (sunt in oradea) nu prea pot intra si nici nu ma pot concentra…

    Regret ca nu am fost utila in ce-l priveste pe Dorin, dar ma bucur ca s-a reusit ceva pentru tanarul acela frumos si deosebit. Sa ii dea Dumnezeu sanatate si multa fericire si lui si celor care l-au ajutat!

    te imbratisez prietena draga si iti transmit tot dorul…

    Lady Allia

    5 Februarie 2009 at 16:31

    • Sandrina, bine ca te-ai mutat. Hai că nu a durat atât de mult.
      Mulţumesc mult. Te aştept. Că eu am răbdare.

      isabellelorelai

      5 Februarie 2009 at 21:39

  12. Isabelle am fost la Andrada si e necajita rau de tot. Trebuie sa facem ceva.Nu stiu ce dar e necajita cumplit de rau de reactia medicului ei dupa rezulatul analizei.

    Simona

    5 Februarie 2009 at 18:42

    • Simona, trebuie să vorbeşti cu mama ei. Vorbim cu doamna Olga apoi. Vreau rezultatul de la PET, sa îl trimit doamnei Monica.

      isabellelorelai

      5 Februarie 2009 at 21:37

  13. […] https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/02/05/printre-sarbatori/ Andrada Ghermandin Sighet, judetul Maramures are 22 de ani si e bolnava de cancer.Povestea trista a acestei tinere care vrea sa traiasca,o gasiti la Isabellelorelai. […]

  14. […] Pentru că oamenii au crezut-o şi au încurajat-o. Am rugat-o pe Andrada un singur lucru: să uite ce i-a spus jurnalistul de la Graiul Maramureşului. Mai important este să îi observe pe ceilalţi oameni, care au o vorbă bună pentru […]

  15. […] UPDATE 4 februarie 2009: Andrada are 2.300 RON şi 100 de Euro. Mai multe aici: „Curs gratuit de smuls aripi”. […]

  16. […] 22 de ani si e bolnava de cancer.Povestea trista a acestei tinere care vrea sa traiasca,o gasiti la Isabellelorelai. Tag-uri incluse:15 februarie, ajutor umanitar, Asociaţia P.A.V.E.L., fapte bune, Olga […]

  17. […] să vă povestesc secundele Andradei. Nu ştiu dacă ceea ce s-a întâmplat a fost o minune, dar Andrada s-a hotărât să lupte. Poate că Andrada a început să creadă în oameni. Poate că 5 mailuri […]

  18. […] Andrada Gherman din Sighet, judetul Maramures are 22 de ani si e bolnava de cancer.Povestea trista a acestei tinere care vrea sa traiasca,o gasiti la Isabellelorelai. […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: