Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Steluţele de mare. Gabriel Niţu, un fir de nisip în clepsidra vieţii

with 16 comments

Pentru mine un lucru este clar: să te naşti bolnav sau să te îmbolnăveşti în România este un lux – trebuie să fii bogat. Şi, din punctul meu de vedere, Dumnezeu nu are nicio vină. Eşti bolnav şi ai bani, trăieşti. Nu ai bani… n-ai decât să mori. Zicala „Aşa a vrut Dumnezeu” nu are ce căuta în ecuaţia asta. Am primit ieri acelaşi mesaj despre Gabriel de la câţiva prieteni şi m-am îngrozit. Gabriel are 3 luni şi 3 operaţii. Viaţa lui atârnă de nişte bani nenorociţi. Mulţi ne-am născut în familii modeste şi dacă am reuşit să răzbim în viaţă a fost pentru că am fost, cât de cât, sănătoşi. Evident că nimeni nu este de vină pentru că unii se nasc bolnavi sau se îmbolnăvesc în timp. Evident că nu putem să-i ajutăm pe toţi. Putem doar să încercăm. Mesajul a fost trimis pe e-mail de către o doamnă (Doina) care a postat cazul lui Gabriel pe forumul Despre Copii. Ceea ce i se întâmplă copilului este o mare încercare. A lui, a părinţilor, a noastră, nu ştiu sigur. Ştiu doar că pot, cu 12 lei, să încerc să adaug un fir de nisip în clepsidra vieţii lui. După asta pot spune: cum o vrea Dumnezeu…

„Un copilaş de doar 3 luni are nevoie urgentă de ajutor, aşa că îmi permit să fac un apel către voi. Gabriel s-a născut cu atrezie de esofag, având ca malformaţie asociată atrezia de duoden. Copilul este internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti şi a fost operat de 3 ori după naştere”.

Prima pentru atrezia de esofag, a doua pentru atrezia duodenală şi a treia pentru că prima nu a reuşit. A treia este o esofagostomie cervicală şi gastrostomie. După o lună de la operaţie, Gabriel a făcut stenoză duodenală şi a fost reoperat. După care a făcut septicemie. A mai făcut şi un stop cardio-respirator, a intrat la reanimare, a primit stimulente cardiace.

gabrielnituGabriel poate fi salvat în străinătate, la clinica din Karlsruhe, Germania.

Are nevoie de 34.000 de Euro: 20.000 pentru operaţie şi 14.000 pentru transportul medical făcut de German Air Rescue.

Până în data de 14 ianuarie 2009, Gabriel are în conturi 8.000 de Euro.

Se încearcă obţinerea formularului E 112 care ar putea asigura banii pentru operaţie. Dacă se reuşeşte, Gabriel ar mai avea nevoie de 6.000 de euro pentru transportul medical specializat.

Dacă puteţi şi doriţi să ajutaţi:

Teledon la Romtelecom:

0900 900 203 – apel pentru 3 euro

0900 900 205 – apel pentru 5 euro

Dacă nu aveţi telefon la Romtelecom şi doriţi să ajutaţi, chiar şi cu 5 lei:

BRD – Sucursala Academiei Bucureşti

RON: RO 23 BRDE 410 SV 01032404100

BRD – Sucursala Granitul Bucureşti

EURO: RO 37 BRDE 441 SV 36355474410

COD SWIFT: BRDEROBU

Adresa: Şos. Pantelimon nr. 359, bl B2 parter, Sector 2, Bucureşti

Titular: Niţu Anişoara

Telefon: 0766 109 629 (după ora 18.00, când se întoarce de la spital).

Site-ul lui Gabriel (are documente medicale, este actualizat permanent, inclusiv cu sumele donate): http://gabriel.seek-on.com

Noutăţi despre Gabriel şi aici: http://seek-on.com/wpmu

Gabriel a apărut la Poveştiri adevărate Acasă TV (07.01.2009), în Jurnalul Naţional (10.01.2009), la Kanal D (14.01.2009) şi la Antena 1 (Observatorul din 14.01.2009, ora 20.00).

UPDATE 15.01.2009: Gabriel are 11.500 de euro în conturi iar la Teledonul Romtelecom are 1.000 apeluri de 5 euro şi 476 de 3 euro.

Doamnele de la „DC” sunt formidabile! Cazul a fost postat pe 4.01.2009. Aceşti bănuţi i-au strâns în 11 zile.

UPDATE 17.01.2009: Gabriel este Înger. Dimineaţa rece a unei zile de ianuarie s-a încălzit cu sufletul unui copilaş care a suferit cumplit. Dumnezeu să aibă grijă de Îngerii Lui.

Din păcate Gabriel nu a mai rezistat. Cu cei 17.928 de euro strânşi se achitase transportul – era pregătit pentru luni dimineaţă (19.01.2009). Cei care au luptat pentru viaţa acestui copilaş mulţumesc din suflet tuturor celor care s-au implicat în încercarea de a-l salva.

.

Steluţele de mare

.

Anunțuri

16 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Am sa pun si eu anuntul pentru Gabriel.

    g1b2i3

    15 Ianuarie 2009 at 00:12

  2. Draga Isabellelorelai,nu mai intru acolo ca mi-am sters contul.
    Mai citesc ce scriu forumistii,dar n-am vazut niciodata vreun anunt umanitar in blogul meu cu umanitare.
    E trist cand vezi ce oameni sunt in acel loc. 😦
    Voi pune anuntul pe blogurile mele si mai vad eu pe unde.

    g1b2i3

    15 Ianuarie 2009 at 00:18

    • Gabi, am văzut conversaţia ta cu Românashul pe forum, când a postat el pentru Alexandra Udrişte. M-am bucurat când am văzut şi un alt forumist RTV postând umanitare!

      isabellelorelai

      15 Ianuarie 2009 at 00:21

  3. […] se reuşeşte, Gabriel ar mai avea nevoie de 6.000 de euro pentru transportul medical specializat. https://isabellelorelai.wordpress.com/2009/01/15/stelutele-de-mare-gabriel-nitu-un-fir-de-nisip-in-cl… „Numele meu este Mădălina Stanciu şi vă scriu pentru un scop caritabil. Sunt din Bârlad, […]

  4. Draga Isabellelorelai,am trimis un e-mail la cineva de pe forum si am rugat-o sa caute blogul sa puna anunturile umanitare.
    Da,Romanashul a scris si el despre Alexandra.M-am si mirat cand am vazut.El e cumsecade din cate am vazut.
    Noapte buna!merg si eu la culcare ca deja tastez aiurea si picioarele simt ca-mi pleznesc de umflate ce sunt.
    Am uitat sa-ti multumesc pentru urarea referitoare la decizia aia. 🙂

    supravietuitor

    15 Ianuarie 2009 at 01:07

    • Mulţumesc mult, Gabi. Am fugit şi eu la culcare, noapte bună.
      Să fie într-un ceas foarte bun 😀

      isabellelorelai

      15 Ianuarie 2009 at 01:09

  5. Draga Isabellelorelai,buna dimineata,in primul rand.Am trecut pe la tine sa-ti spun ca am pus anuntul si la postul administratiei weblog.
    Si inca ceva.Am intrat pe forum sa caut blogul cu umanitare ca sa trimit link-ul celei pe care am rugat-o sa puna anunturile si am avut o surpiza neplacuta cand mi-au sarit in ochi niste subiecte de-ale celui care credeam ca e cumsecade. 😦
    O zi mai buna,
    Gabi.

    g1b2i3

    15 Ianuarie 2009 at 06:56

    • Gabi, bună dimineaţa şi mulţumesc.
      Gabi, nu te mai necăji. Gândeşte-te că este o persoană pe care nu o cunoşti. Ce te-ai face dacă ai avea surprize neplăcute de la persoane pe care le cunoşti?
      O zi bună, Gabi.

      isabellelorelai

      15 Ianuarie 2009 at 11:22

  6. […] Gabriel aici, aici şi […]

  7. Isabellelorelai,nu-s necajita…doar dezamagita.Am mai pus anuntul pe inca doua bloguri,nu l-am vazut si acolo.
    Sper sa se stranga bani pana nu e prea tarziu,sunt sigura ca se strang.
    Surprize neplacute am avut si de la persoane cunoscute,dar eu ii consider si pe prietenii,cunostintele din virtual persoane cunoscute.

    g1b2i3

    15 Ianuarie 2009 at 13:45

  8. Gabi, tot aia.
    Mulţumesc din nou.
    Păi cred că se strâng, uite am updatat:
    UPDATE 15.01.2009: Gabriel are 11.500 de euro în conturi iar la Teledonul Romtelecom are 1.000 apeluri de 5 euro şi 476 de 3 euro.
    Doamnele de la „DC” sunt formidabile! Cazul a fost postat pe 4.01.2009. Aceşti bănuţi i-au strâns în 11 zile.
    .
    Gabi, te rog să nu te superi, dar eu folosesc cam rar cuvântul „prieten”…

    isabellelorelai

    15 Ianuarie 2009 at 14:12

  9. „Vreau sa va spun ca azi dimineata cand am verificat conturile erau ….11 500 euro si 1000 telefoane pt 5 euro si 476 telefoane pt 3 euro.Sper sa reusim azi sa depunem si dosarul pt E112,dar cel mai mult sper sa se si aprobe.In orice caz d-na LIANA STANCIU care s-a implicat tot cu ajutorul Doinei mi-a spus ca am putea pleca in 2-3 zile.”-Acesta sunt cuvintele mamei lui Gabriel sa dea DD ca si D-na Liana S sa aiba dreptate si in 2-3 zile sa poata pleca.Alaturi de Gabi sunt si Mamicile din germania,care-i vor ajuta cu tot ce trebuie si pot acolo..traduceri…

    Sa dea DD ca puiul mic sa se faca bine.
    Doamne ajuta!

    • Gabi, am updatat acum 2 ore. Ştiam, deci. Referitor la dosar…. Offffffffffff
      Doamne ajută.

      isabellelorelai

      15 Ianuarie 2009 at 15:25

  10. CE MAI STITI DE PUIUL MIC? ESTE BINE?

    Barbu Charlotte

    8 Martie 2011 at 00:35


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: