Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Falimentul nostru moral. Mircea Cărtărescu

with 7 comments

În timpul studenţiei am încremenit de uimire când l-am văzut pe un coleg – care-avea să devină peste ani un distins şi respectat intelectual – ieşind dintr-o librarie cu nu mai puţin de cinci cărţi ascunse sub camaşa.” „De ce  naiba ai făcut asta?”, l-am întrebat cu oroare, nevenindu-mi să-mi cred ochilor. „Mai dă-i în mă-sa”, mi-a răspuns zâmbind şmechereşte, „decât să le cumpere vreun tâmpit, mai bine le şutesc eu….

După mulţi ani, în străinatate, am văzut iarăşi, cu ochii mei, una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale literaturii române de azi furând, pur si simplu, un obiect vestimentar dintr-un magazin. Am văzut şi alte persoane publice umplându-şi, în fiecare dimineaţă, geanta cu kilograme de sandviciuri şi prăjituri de la micul dejun al hotelurilor unde erau cazate, ca să le ajungă pentru toată ziua. „Mai dă-i în mă-sa de occidentali, că au de unde să plătească”, îmi şopteau văzând că mă uit la ei.

Nu-i vorba aici de scriitori sau de oameni de cultură.

Ce vreau să spun e că genul de infirmitate morală care-ţi permite să furi (şi mai departe să înşeli, să violezi, să ucizi), nu cunoaşte la noi frontiere de statut social sau de cultură, aşa cum nu ţine de etnie, de sex, de confesiune religioasă sau de orice alte distincţii între oameni. Ţine, de fapt, de o lipsă endemica de civilizaţie, care la rândul ei arată paragina întregului nostru sistem educativ. O educaţie dezastruoasă, o lipsă de principii morale şi de valori pe care să le transmitem mai departe fiicelor şi fiilor noştri ne-a transformat în ochii lumii într-un popor de barbari, de hoţi şi de ucigaşi, aşa cum noi înşine, exasperaţi de monstruozităţile pe care românii le comit zilnic în lume şi acasă, am ajuns să ne considerăm.

Familia românească a dat faliment ca instanţă formatoare: copiii sunt tot mai lăsaţi de izbelişte, la jocuri video, la televizor şi pe stradă. Şcoala românească îşi propune, pare-se, să te scoată un soi de Leonardo da Vinci, doctor în toate ştiinţele şi artele, dar nu să facă din tine un om întreg. La sfârşitul ei poţi şti, eventual, diferenţa dintre un atribut şi un complement, dar nu şi diferenţa dintre bine şi rău.

Masa românilor cinstiţi e umilită zilnic de noile dovezi de barbarie pe care ziarele străine ni le vâră sub nas: noi furturi, noi violuri, noi crime, noi înşelăciuni. Cutare boxeri din lotul olimpic au furat căciuli şi mănuşi în America, cutare bestie a violat la Roma o femeie care ulterior a murit. Cutare poliţist şi-a omorât nevasta. Aflăm despre trafic de carne vie şi de droguri, de fraude pe internet, de ce cu mintea nu gândeşti, şi peste tot vinovaţii se dovedesc a fi fost români.

E un nou val de ticăloşie şi murdărie după cel de după Revoluţie, când Germania şi alte ţări vestice au fost îngrozite de bandele de hoţi şi spărgători români. Să nu ne înşelăm singuri spunându-ne: lasă, că şi la ei sunt şi crime, şi furturi, şi mafie,  şi corupţie. Adevărul e că infracţionalitatea românească (şi, în consecinţă, imaginea oribilă a noastră în lume) cunoaşte un nou vârf lunile acestea, tocmai când lucrurile păreau că se îndreaptă spre bine.

De doi-trei ani încoace sperasem şi eu că mizeria morală pe care-o pompam spre Occident e pe cale de dizolvare. După hoardele puse pe răutăţi din anii ’90 au urmat valuri de emigranţi cinstiţi, oameni simpli şi muncitori, pentru care am o mare stimă şi o la fel de mare compasiune. Nu mă mai aşteptam la recrudescenţa  criminalităţii din partea noastră şi la răspunsul şovin din partea lor. Şovinismul există oriunde se-ntâlnesc două culturi, e o realitate tristă a vieţii omeneşti. Este  partea de vină a localnicilor în confruntarea cu „veneticii”, e treaba lor şi păcatul lor.

Ce mă întristează pe mine la culme e că redresarea noastră pare să fi fost o iluzie, că nu ne potolim, că răul pare să fie endemic în noi.

Că dovedim mai departe că structura noastră morală e şovăitoare, permisivă, pentru ca educaţia de-acasă şi din învăţământ nu şi-au făcut datoria de a ne transforma în persoane morale.

De sus până jos, între academicieni, ca şi între oamenii simpli, întâlneşti inşi care parcă n-au avut părinţi sa le explice diferenţa dintre bine şi rău, care parcă n-au mers la şcoală, pentru care nu există adevăr şi dreptate, care judecă lucrurile în funcţie doar de interesele lor de moment.

Conştiinţa acestor barbari ce trăiesc printre noi, oameni politici, artişti, muncitori, ţărani sau prostituate, nu contează, le permite să comită orice oroare, numai să le fie lor bine.

Lor nu pare să le fi spus nimeni cuvintele pe care mama mi le repeta aproape zilnic în copilărie: „Cel mai ruşinos lucru de pe pământ e să iei chiar şi un capăt de aţă care nu e-al tău”.

Să nu ne păcălim pe noi înşine.

Problema imaginii noastre în lume nu sunt nici ţiganii, nici câţiva sceleraţi care fură, ucid şi violează, nici şovinismul italienilor sau al englezilor.

E falimentul nostru moral, e lipsa cinstei şi a corectitudinii din obişnuinţele noastre de fiecare zi. Decăderea noastră ca popor, vizibilă în sfera politică în interior şi-n imaginea noastră mai rea ca oricând în afară, este produsul  absenţei frânelor morale la un număr copleşitor de români, victime ale unei lipse cronice de educaţie.

Mircea Cărtărescu. Evenimentul Zilei, 2 noiembrie 2007.

mircea-cartarescu

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

8 Ianuarie 2009 la 11:52

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Fain scris, deşi amendabil pe alocuri!…
    În plus, autorul rosteşte cuvinte cam aspre despre hoţi, fără a ţine cont de amănuntul că avem şi noi sensibilitatea noastră…

    Vania

    8 Ianuarie 2009 at 13:17

    • Unchiu’ Vania, păi doar Unul este perfect pe pământ: TB-ul! 😀
      Autorul cred că ar fi fost îngăduitor cu noi. Ar fi închis ochii la faza cu scrumierele chinezilor 😀 Iar murăturile grecilor erau plătite, nu se pun la socoteală.

      isabellelorelai

      9 Ianuarie 2009 at 00:48

  2. de la romani s-a furat mai mult decat au furat romanii, astept bilantul si apoi trag concluziile, cine e in faliment moral, cine la sapa de lemn, cine hot, cine milionar si cine curva. cartareascu are pudori de domnisoara, am prieteni aici in olanda care aduna zaharul de la restaurant si de prin baruri cand bem cate o cafea, nu cumpara desi au salarii cat doi parlamentari de la noi. noi nu suntem in faliment moral, noi suntem in faliment si atat

    radu botta

    10 Ianuarie 2009 at 20:08

    • Domnule Botta, de la români s-a furat cu acordul unor români (ca să primească şi ei o bucăţică) şi cu acordul tacit al celorlalţi români care doar au asistat.
      Acum câţiva ani eram în Germania, într-un restaurant… scump. Nu am putut mânca tot şi chelnerul m-a întrebat dacă să îmi pună la pachet ce a rămas. Evident că m-am uitat la el ca la maşini străine. Prietenii mi-au explicat că ceea ce a rămas în farfurie este al nostru, pentru că am plătit.
      Acasă doar plăteşti.

      isabellelorelai

      11 Ianuarie 2009 at 11:07

  3. nu cred ca utilizarea in felul asta a termenului de roman, oricat de rea ar fi situatia, e benefica… dupa cum nici utilizarea in acest fel a termenului de german nu e. Cartareascu e trist pentru niste lucruri pe care daca le-ar numi mai bine ar ajunge la alte concluzii. noi nu suntem nici cum crede cartarescu, nici ce crede el, pacat. pacat de el nu pacat de noi. eu cred ca romanii sunt minunati. pana si cei care fura, daca vorbesti mai bine cu ei, o sa gasesti ca au mai mult suflet, unii, decat victimele lor. trist dar adevarat. daca romanii ar avea banii nemtilor, am fi mai buni ca ei, daca nemtii ar avea banii romanilor, ar fi mai rai ca ei,

    o seara buna va doresc

    Radu Botta

    20 Ianuarie 2009 at 19:39

    • Domnule Botta,
      Este trist, aşa este. Şi eu sunt la fel de tristă. Pe mine m-a crescut bunica. Bunica se trăgea dintr-o zonă senzaţională, Cândeşti – lângă Târgovişte. Şi la noi în casă tot asta am auzit: în viaţa ta să nu pui mâna pe nimic ce nu este al tău. Eu mi-am crescut copilul în amintirea educaţiei bunicii. Să nu furi, să nu înşeli, să nu faci rău etc etc etc. Toate bune şi frumoase. Vine fiu-meu într-o zi de la facultate şi îmi zice: ai făcut rău că m-ai crescut bine! Mi-a căzut tavanul în cap. Mi-a explicat el una-alta… Bine, că mi-a mai reproşat şi că nu l-am făcut fotbalist în loc de expert în relaţii internaţionale – altă poveste. Să mă întorc la bunica: ea spunea, când vedea ceva ce nu era în regulă: s-a stricat, maică, poporul, pentru o bucată de pâine în plus… Avea aşa o tristeţe…

      isabellelorelai

      20 Ianuarie 2009 at 21:47

  4. mai rai ca noi vroaim sa scriu, nemtii adica

    Radu Botta

    20 Ianuarie 2009 at 19:40


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: