Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Mama ar fi vrut să fiu al altcuiva. Dar n-a fost aşa. Florin Chilian

with 15 comments

florinchilianAm prins, cred, ultimul tren al decreţeilor soartei, biete suflete chemate aici, pe pământ, ba de o sticlă de vodkă proastă, ba de înghesuiala de sub mormanele de plăpumi ale patului în nopţile lungi fără curent electric sau căldură, ba de o descărcare nervoasă a iubirii după ore întregi de stat la cozi pentru o coajă de salam. Am fost tare mulţi noi, „Decreţeii”, şi nu ştiu câţi dintre noi am ajuns aici pentru motivele corecte. O mare parte dintre noi nu am fost altceva decât nişte biete paşapoarte sociale ale unor părinţi cretini ce ne-au pus în destine nereuşitele, frustrările şi blestemele vieţii lor cocoşate de neputinţă, laşitate şi dezonoare. Câte destine frânte, câţi îngeri mutilaţi, trişti, câte mame sfâşiate de groaza unui avort făcut cu andreaua în bucătării jegoase, câţi copii nedoriţi transformaţi în obiecte de colectare a urii pure de părinte, câte case de copii construite de atunci pentru sufletele nimănui?!… Atunci (1 octombrie 1966, decretul 770) a învăţat „neamul ăsta de eroi” să-şi ucidă copiii, să-i abandoneze, să-i chinuie. Avea toate motivele „corecte”. Multă vreme de acum încolo vom purta cicatricele andrelelor, a foarfecelor adânc însemnate pe sufletul neamului. Încă se nasc părinţi ce-şi ucid copiii cu bună ştiinţă şi asta doar pentru că se simt îndreptăţiţi să facă asta având drept de viaţă şi de moarte asupra sufletelor născute din ei. „Io te-am făcut, io te omor”. Vă e străină propoziţia asta? Ce neam de viermi! Câte feluri de a muri sunt? Părinţii noştri le-au experimentat pe toate asupra noastră, dar n-au avut decenţa să mă aşeze un număr la finalul lui 770/1966, să ştim şi noi dinainte… O parte dintre noi, dintre decreţei, avem tatuat pe suflete numărul ăla ce lipseşte din ecuaţia asta macrabă. – Florin Chilian: „Decreţeii”. Jurnalul Naţional, 1 octombrie 2006.

La trei ani şi jumătate Florin Chilian fugea dintr-un cămin-internat, unde fusese „uitat” de cei care îl creşteau. A fugit la bunici. La 16 ani îşi câştiga existenţa ducându-i sculele lui Vali Sterian. Din clasa a X-a a trebuit să se întreţină singur. A învăţat să cânte singur, fără să urmeze cursuri speciale. Îşi compune melodiile, îşi scrie singur textele.

„Nimic din ce-am facut pina pe la 30 de ani nu mi-a placut. Am lucrat trei luni, inainte de 1989, intr-o intreprindere, dar nu mi se potrivea meseria de mecanic de intretinere. Dupa revolutie, am plecat in Franta, sa-mi fac bani de-o casa si pentru o chitara. Nu m-am impacat cu ideea de a ramine afara. M-am intors intr-o zi si m-am angajat intr-un cazino din Bucuresti. N-am rezistat mai mult de citiva ani. La un moment dat mi-am spus ca as putea sa-mi implinesc visul – o casa la curte, cu o pisica, un ciine si pian in living – cintind. Adica sa fac ce-mi place si sa cistig bani pentru asta. Banii inseamna pentru mine libertatea de a face ce doresc, nimic mai mult. Nu poti fi independent si sa faci ce-ti place daca esti sarac”. Rost” – 2003, Horia Brad: „Florin Chilian, o biografie pusa pe muzica”.

„Cântecul lui Tănase este povestea mea şi a surorii mele”. Florin Chilian

Mama: ar fi vrut sa fie sefa de-aprozar – poate nici macar. Tata: si-a facut armata si-apoi n-a mai stat – l-am gasit plecat. Mama: ar fi vrut sa fiu al altcuiva – dar n-a fost asa. Lumea: se mira ca-s viu dar era tarziu – respiram deja. Mama: nu m-a vrut la scoala – zicea ca-i vreo boala – sa nu ia si ea ceva. Fata: ma visa cu bani – a sperat un an – si-a fugit prin geam. Mama: ma visa strungar – poate macelar – macar ospatar. Lumea: imi spunea ca pot sa ma ling pe bot – n-o sa pup compot. Vremea: a trecut. Si timpul s-a ingramadit. Da’ nu-s necajit. Ani, ce-mi zicea ca anii nu se-ntorc ca banii – a fugit – si ea, grabit. Mama: ar vrea sa nu mai fiu al altcuiva. Uite, cum vrea ea… Lumea: vede ca respir. Da’ si eu ma mir. Ma mir si respir. Lasa, bai, Tanase le-aratam noi case… Paralele, paralele, paralele, intre ele… Lasa, frate Sile, le-aratam noi vile… Paralele, paralele, paralele intre ele…

„În lumile fiecăreia dintre lumi, nu poţi cunoaşte ceva, orice, cu adevărat, decât în măsura în care te poţi recunoaşte. Nu pot dărui decât în măsura în care poţi primi un dar şi nu poţi ajuta cu adevărat decât în măsura în care poţi iubi într-adevăr cu adevărat”. Florin Chilian.

Pentru Marius şi Constantin.

Şi în memoria lui Eugen.

15 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Imi place Florin Chilian si acum dupa ce am citit povestea lui il apreciez si mai mult.
    L-am ascultat si eu de cateva ori la televizori in diferite emisiuni si-mi place cum gandeste.Il inteleg pentru ca simtim aproape la fel.Doar ca eu nu ma pot exprima nici prin versuri si muzica,nici prin pictura.
    Incerc sa ma exprim prin subiectele si imaginile de pe blogul meu…asa cum sunt,fara masca.O fi bine,o fi mai putin bine?nu stiu si nu ma intereseaza.Sunt asa cum simt.
    Acum ar trebui sa ma odihnesc,ma cam deranjeaza bolile si frigul.
    Duminica placuta si pe curand! 🙂

    g1b2i3

    4 Ianuarie 2009 at 13:47

    • Gabi, se exprimă fiecare cum poate, important este că o face – în limitele bunului simţ, evident.
      Îţi dai seama ce se întâmpla dacă toţi ne-am fi exprimat la fel? Dacă era pământul plin de pictori, poeţi şi muzicieni? Da’ numai vreo 3 zile, după care muream toţi de foame. La final era pustiu pe aici😀

      isabellelorelai

      4 Ianuarie 2009 at 22:55

  2. Interesant destin. Imi place Chilian insa nu mi-as fi inchipuit ca a trecut prin aceste experiente tragice in copilarie.

    delliana

    4 Ianuarie 2009 at 18:42

    • Delliana, din păcate pentru el – dar spre binele nostru – mie îmi prinde bine răzvrătirea lui. Vorba ta, interesant destin.

      isabellelorelai

      4 Ianuarie 2009 at 22:58

  3. Draga Isabella, inca o data La Multi Ani, sa ai un an minunat, plin de bucurii si realizari! Pentru tine, pentru mama ta, pentru Andrei si toti cei dragi tie.

    corinacretu

    4 Ianuarie 2009 at 20:37

    • Corina, La mulţi ani şi bine ai venit din vacanţă. Să ai un an bun şi mai puţin obositor.
      Mulţumesc, Corina – toate cele bune alor tăi – cu multă sănătate în primul rând.

      isabellelorelai

      4 Ianuarie 2009 at 23:00

  4. uau, nu m-as fi gandit niciodata ce puternic a putut sa fie acest copil sa-si depaseassca destinul trist… si sa devina un nume in muzica… bravo lui… de acum il respect cu atat mai mult cu cat drumul lui a urcat din fundul unei prapastii… emotionale…

    la multi si fericiti ani, draga isabelle🙂

    Mariana Duma

    4 Ianuarie 2009 at 23:29

    • La mulţi ani, Mariana! Un an super bun îţi doresc.
      Plus de asta ajută. Când este rugat ajută. Cântă pentru cazuri umanitare fără să ia niciun bănuţ. Am să scriu şi despre asta.
      Şi, cel mai important: luptă. Îl admir teribil. Ştii că MC i-a folosit Zece fără să-i dea drepturile de autor?
      Practic ministerul l-a furat

      Puteau să ceară, pur şi simplu!
      Pentru copiii din orfelinate, pentru strângerea de cărţi la Gaudeamus, a dat Zece fără probleme

      Sper să reia procesul şi să câştige, este dreptul lui. Nu e de ajuns că statul îşi goneşte materia cenuşie prin alte ţări, o mai şi fură…

      isabellelorelai

      4 Ianuarie 2009 at 23:56

  5. Da,ai dreptate.Nu putem fi toti artisti,dar macar sa simtim si sa vedem ca ei.ne putem exprima simtamintele prin tot ceea ce facem,prin comportamentul nostru,munca noastra,atitudine.
    Mi-ar placea ca ziarele si televiziunile sa contine mai multe interviuri si povesti adevarate ale unor oameni deosebiti.
    Iti doresc o saptamana mai buna.

    g1b2i3

    5 Ianuarie 2009 at 00:05

    • Gabi, nu, nu putem. Plus de asta nici nu avem cum să ne placă toţi. Sau toţi la fel. Important este ca atunci când spui despre cineva că nu îţi place, să şi spui de ce. De mult timp mă întrebam de ce îmi place atât de mult Chilian. Ştii, mulţi spun că este paranoic sau îl înjură. Acum, pe bune, un om care luptă pentru drepturile lui este paranoic? El a trebuit să lupte pentru viaţa lui când alţii făceau pipi în pat.

      isabellelorelai

      5 Ianuarie 2009 at 00:17

  6. Il ador pe Chilian si, din pacate, ii stiam povestea. Dar asta dovedeste ca daca iti doresti suficient ajungi unde trebuie😉

    Oana

    5 Ianuarie 2009 at 01:33

  7. Din acest articol am aflat niste lucruri care mi-au influentat parerea despre Florin Chilian. Nu incape aici tot ce am scris, dar asta e experienta mea cu el: http://norru.wordpress.com/
    🙂

    noragrosu

    25 Aprilie 2011 at 20:45

  8. […] abandonati in spital sau ajunsi in orfelinate nu a fost usor. Nimeni nu povesteste mai bine decat Florin Chilian sau Ionel Bratianu. Ce simtea un copil bolnav de cancer, abandonat in spital, povestea […]

  9. […] abandonati in spital sau ajunsi in orfelinate nu a fost usor. Nimeni nu povesteste mai bine decat Florin Chilian sau Ionel Bratianu. Ce simtea un copil bolnav de cancer, abandonat in spital, povestea […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: