Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Eu am libertatea de a alege. Marcel Iureş

with 13 comments

marcel-iures2

R: In studentie faceati parte dintr-o trupa de rock. Sunteti mai liber astazi decat atunci? Marcel Iures: Libertatea e ceva tragic. Nici nu are rost sa vorbim despre ea pentru ca suntem afundati cu totii, omenirea, in subsolul subsolului inchisorii non-libertatii. Inotam intr-o chestie pe care ne-am creat-o, o mare artificiala care e plina de dependenta, sclavie si aservire. Eu cred ca sunt mai degraba un om preocupat de spirit. Asta e singura zona libera, si, daca vreti, e o dubla libertate: libertatea de a medita la asta si libertatea dobandita prin puterea exemplului. Eu am libertatea de a alege si, aceasta forma suprema de vointa buna e cam totul pentru mine. Din asta m-am nascut si pe asta se bizuie ultimii 20 de ani din viata mea. Libertatea de a alege e ceva ce produce emotie, produce mult bine in jur, nu asteapta nici un fel de rasplata sau raspuns. E ca un izvor care nu se gandeste unde va ajunge. El a luat decizia sa curga, fie ca ajunge in desert, in gura unui leu sau intr-o chiuveta.

R: Unii vorbesc despre o asa numita alienare pe care Internetul o aduce libertatii generatiilor “messenger”. Sunteti de acord? Marcel Iures: Dar masinile nu induc o doza de alienare? Orice masina te incarcereaza intr-o bucata de metal, ceea ce te separa cu buna stiinta de ceilalti ca sa ajungi mai repede si mai curat decat ceilalti. Apar o seama de beneficii fictive sau cel mult temporare. Asa cu internetul, care e doar o scula, atat si nimic mai mult. Faptul ca se abuzeaza de el nu e anormal. Omul traieste intr-un abuz permanent, intr-o forma de desantare. Si asta e un eufemism de a numi nerusinarea. Nu. Noi suntem un fel de spectatori ai vietii, uneori si ai vietii noastre si a propriilor nostri copii. Nu cred ca e asa. Ei se vad, se ating, au iubite, au iubiti, au greutati, au vacante in comun, neajunsuri, neputinte, le impartasesc. Iata, de fapt, unde duce ideea de chibit al vietii. Faptul ca noi chibitam viata ne da o falsa libertate de a comenta si problematiza tot, avand toti un punct comun: suntem in tribune. In tribune esti liber sa faci ce vrei pentru ca de fapt nu faci nimic. Cand cobori in arena si incerci sa-l salvezi sau sa dai mana cu el, atunci poate ca e murdar si transpirat, si atunci termenii se schimba fundamental.

R: La un moment dat ati spus: “conditia creatiei este criza, efortul de a te ridica din genunchi in picioare este conditia artei”. Care este criza cea mai importanta prin care ati trecut? Marcel Iures: O iau de foarte departe. In clipa in care iti dai seama ca ai un mers al vietii tale, un culoar, primul cuvant care iti vine in minte e dar. E un dar, nu? Al doilea cuvant este grija, nu? Esti preocupat de darul primit. Comportamentul omului se sustine pe o perna metaforica, simbolistica, si el tot incearca in inaintarea asta care e mai mult cadere decat inaltare, incearca sa se sprijine pe nevazutul asta care este dupa mine, esentialul. Asta e important. Nu vazutul; vazutul e compus din substanta moarta si e ca picatura de apa care se evapora. Ce rezista in noi este exact acest efort necontenit de a te ridica. Si numim ridicare orice inseamna intelegere in profunzime. Revin la niste amintiri pe care imi permit sa le depan pentru ca sunt descarcate de patima. De fapt asta este si functia victoriei, omul prin asta se tamaduieste de orgoliu si trufie, pentru ca isi da seama ca focul asta fizic, patima, imprecatia, razbunarea, sunt stari de lucru. Si atunci, nemaivandu-le imi pot permite sa depan o amintire, care s-a transformat deja in invatatura. In ’93, in plina nastere a libertatii castigate, sau mai curand necastigate, mi-am imaginat ca orice om ca sunt liber. Am incercat atunci din interiorul sistemului, vorbesc de teatrul de stat, sa ne exprimam asa cum visam inainte. Vorbesc la plural pentru ca era vorba de un grup. Lucrul asta a produs cea mai mare reactie in sistem. Sistemul ne-a tras un pumn in cap. Era vorba de un mare spectacol, la un teatru senzational, Odeon. Era Richard al III-lea de Shakespeare, intr-o companie superba. Ca orice grup profesional, ne doream victoria. Era natural si sanatos. Raspunsul pe care l-am primit a fost devastator. Dar pericolul nu era aici, asta ti se poate intampla si in America, si oriunde. Pericolul era sa nu intelegem, sa o luam ca o regula de viata, ceva natural care ne da lectia asta de doua mii de ani pe pamantul asta. Si atunci cadeam in acelasi smarc in care infrangerea prin repetarea ei confirma ideea de a fi roman: infrangerea e o parte esentiala a Romaniei, e normala. Aici intervine miracolul sustinut de propriul efort, propria vointa. Asa s-a nascut hotararea si vointa de a face teatrul Act. Teatrul Act este raspunsul de peste 10 ani la acea infrangere. E o mare ridicare pentru mine.

R: Apoi a urmat episodul Hollywood. Cum simtiti, ca ati plecat in SUA sau ca v-ati intors din SUA? Marcel Iures: E o intrebare extrem de interesanta… m-am tot gandit la asta. Aveam pe atunci chiar inainte de plecare, in ’95, cateva lucruri esentiale. Cautam sa-mi rezolv litigiul existential in care ma aruncase patania de care tocmai v-am spus. Eram somer; familie, nevoie de bani, nevoie de ceva, nevoie de tot, sa ma exprim. Peste toate cautarile acestea, vine unul dintre cei mai mari agenti din lume si-mi zice: “te-am vazut in Richard al III-lea; nu vrei sa faci o cariera internationala in film?”. A fost o mare incercare, o incercare peste alta incercare. Ca orice artist care se indrepta spre 45 de ani, aveam o circumspectie normala la varsta aia. Ma preocupa orice altceva in afara de o cariera internationala in film, aveam de dus batalii aici, si era lupta mea personala. Am ingaimat ceva in engleza, ca nu stiam decat vreo 30 de cuvinte in engleza. I-am explicat ca habar n-am engleza. Mi-a spus ca nu trebuie sa-mi fac probleme pentru ca o sa invat engleza mai repede decat imi imaginez. Si a avut dreptate. Apoi, am ajuns in cea mai mare agentie de artisti din Hollywood, cu agentul meu langa, eu nestiind ca sunt intr-un loc unde in America iti poate pune Dumnezeu mana in cap. Agentul american cu care discutam mi-a spus: “te muti aici; incepem, esti om de 3-4 milioane de dolari pe an; ei?”, a zis el. Eu m-am uitat la agentul meu batran, european, englez. El era in baston, isi scrantise glezna incercand sa-si salveze pisica, sa nu calce adica pe ea, el avand peste 100 de kilograme. Nu zicea nimic Jeremy, si eu am spus: “nu inteleg, trebuie sa ma mut cu toata familia aici?”. “Daca vrei, daca vrei cu toata familia e ok. Sau numai tu stai aici. Avem planuri, interviuri peste interviuri, demo-uri”. Si eu am spus nu! El mi-a spus: “Ei nu se poate, nu esti serios”. Am spus: “Ba da, pot veni oricand”. “Nu, nu, nu, trebuie sa stai aici”. Si atunci, am spus ca raspunsul meu e definitiv nu. Instinctiv am spus nu. El si-a chemat asistentii sa vada un om nebun care nu vrea milioane de dolari. Eu i-am zis insa ca vorbesc serios. Si cand am iesit, agentul meu englez, schiopatand, mi-a spus: “very clever, Marcel, very clever”. Exista un demon in fiecare om care spune: “e pe dracu, bineinteles”, adica e un orgoliu nemasurat, in special la barbati, sa fie intelepti, desi ei nu ajung asa decat rarissim. Dar faptul ca mi-o spunea un mare agent in timp ce coboram din fabrica aia de facut glorie la minut, era ceva. Raspunsul l-am primit mult mai tarziu si in doua feluri. In primul rand mi-am explicat de ce am refuzat atunci, realizand tot ce am realizat in ultimii 10 ani, lucru care nu ar fi fost cu putinta daca ma bagam in catusele gloriei si banului. Si al doilea, care il premerge pe primul: e mai interesant sa vii din afara unui sistem, decat sa stai in el. Nu a fost o alegere constienta, ci a ales mai mult instinctul, intuitia, presimtirea ca ceva nu e in regula acolo, ci ca am eu o alta treaba mai importanta. Daca iese si aia, cu atat mai bine. Asta a fost tot. Eu consider asta un alt mod de a te ridica, nu stiu cat de mare e, dar cert e ca asa s-a intamplat. 
R: S-ar spune ca nu v-ati lasat impresionat in clipa in care a venit acel agent britanic la dumneavoastra… Marcel Iures: Ei, cum sa nu fiu impresionat. Am ramas cu gura cascata. Cum sa nu te scoata o asa chestie din papuci. Era absolut firesc sa fiu socat.

R: Dar nu va intreaba actorii mai tineri: domnule Iures, ce ati facut ca sa vi se intample asa ceva? Vrem sa ni se intample si noua… Care e secretul? Marcel Iures: Eee, li se intampla. Totul e sa lasi sa se intample. Vasilica Tastaman avea o teorie, care venea din felul in care cadea ea pe scena. Toti ii spuneau: „dom’le, cazi senzational, tuturor ni se strange inima sa nu-ti rupi ceva”. Si spunea ea: „dragii mei, secretul e sa te lasi moale”. Si atunci e mai mult o prelingere in cadere. Deci trebuie sa te lasi moale. Dar trebuie sa ai si noroc. Si mie mi s-a intamplat. Mai nou, teoriile sunt ca sa gandesti pozitiv… dar aici dai intr-o chestie perfida. Mai ales in omul modern care simuleaza foarte mult, pentru ca el e intr-o vrajba continua si traieste intr-o zona de fictiune. Cam cum se intampla prin biserici: eu cred ca 90% din cei care intra in biserici sunt vizitatori, la fel cum buna parte din preoti sunt doar functionari. Chestia cu harul, cu credinta, e mai complicata…

R: Practic, traiti intre doua continente. Unde e acasa pentru dumneavoastra? Ce e acasa? Marcel Iures: Acasa este pentru mine, la varsta mea, locul unde imi pot recunoaste spaimele ca fiind ale mele. Departarea, indiferent ca e prin alegere sau fortata, adauga intre mine si mine (acolo unde traieste spiritul) ceva. Imi adauga un obstacol in interior. Nu e nimic patetic, ci e un act real. Atunci cand plec cu traista mea masor cum masoara un scafandru oxigenul din tub, si indraznesc atat cat mai am oxigen. Nu cred in turismul artistic, in simulacrul de curiozitate, pentru ca la 25.000 km de casa, de Romania, esti inspaimantat. Vorbesc pentru mine.

R: Dar fizic, unde va simtiti acasa? Marcel Iures: Acasa fizic pentru mine e pamantul asta pe care calcam, de care ne batem joc, fata de care suntem nepasatori, rasfatati, chiar cinici. Tot pamantul asta e locuit de consumatori. Consumul presupune o pierdere. Iar noi, regnul uman, mancam, omoram ceva, ca sa dam nastere unor oameni care vor face acelasi lucru la infinit. Aici intervine desantarea si decaderea omului. Sigur, el e blestemat sa faca asta. Dar o forma de inaltare este sa te gandesti un pic daca nu cumva se va termina totul. Chiar asa putem manca la nesfarsit, devasta la nesfarsit, consuma la infinit? Si aici vedem toata goliciunea lumii. Ecologismul, ca orice –ism, e dubios, pentru ca e o teorie. In schimb, trebuie sa practicam calitatea, milostenia si respectul. Daca noi nu vrem sa ne sufocam, ar trebui sa ne abtinem sa-i sufocam pe altii, nu? Atitudinea unui consumator modern exclude compasiunea, mila, caritatea. Si asa natura se depersonifica pentru om. Eu cred ca natura e o creatie. Nu e o persoana un copac, dar cu atat mai mult eu fiind o persoana, trebuie sa am grija de el. E un gest care nu are o mistica ezoterica, ci pur si simplu trebuie sa o fac.

R: Bucurestiul il resimtiti ca acasa? Marcel Iures: Nu, nu. In schimb ma simt extrem de acasa la munte, la tara, asa cum e ea: batjocorita, desfigurata, si de politica oficiala din Romania, si de caderea si neputinta oamenilor. Aici e acasa pentru mine.

R: Vorbeati de politica oficiala din Romania. Se speculeaza in presa frecvent asupra implicarii dumneavoastra politice. Ati luat parte si la campania PDL-ului… Marcel Iures: E mult spus implicat in campanie. Am facut parte din grupul de doi-trei intelectuali, figuri publice, care au aparut de doua ori, o data la inceputul campaniei, si o data la sfarsitul campaniei lui Vasile Blaga. E mai mult o chestie de prietenie si de intersectare pe cateva lucruri importante.

R: Am crezut ca ati fost acolo pentru a face un studiu pentru vreun rol… Marcel Iures: Nu, nu. Inca am imaginatie. Politica e, desigur, murdara… Plus ca e dificil sa vezi in functii publice oameni extrem de destepti care se anihileaza prin faptul ca devin organizatori si administratori. Din punct de vedere politic, noi romanii traim intr-o zona tragica de multa vreme. Evolutia istorica sociala a fost discontinua. Am avut mereu senzatia ca suntem parasutati in alt timp. Progresul, ca idee, la noi a fost o sincopa, un sughit ingrozitor. De asta si impactul oricarui tip de progres a fost la nivel de seism. Dar in putine locuri din lume a existat o continuitate. Noi, romanii, suntem un stat federal compus din cateva provincii arhaice, unite de ceva miraculos: limba romana. Suntem de fapt un imperiu lingvistic. Cum facem ca pe aceasta bucatica de pamant sa rezistam ca imperiu lingvistic in fata imperiului global? Nu stiu.

Interviu de Vlad Mixich, Hot News, 28 iulie 2008. Marcel Iures: Suntem un imperiu lingvistic: un stat federal compus din cateva provincii arhaice, unite de ceva miraculos – limba romana” (continuare).

Anunțuri

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Tocmai am vizionat un film în care Marcel Iureş era luptător pentru dreptate, sîrb. Da’ nu-l lasă ăia să facă dreptate…

    Vania

    29 Decembrie 2008 at 22:13

    • Eu am urmărit coloana sonoră, că era semnată Hans Zimmer. Aşa că din tot filmul am rămas cu două scene: Iureş cântând la pian, Iureş alergând cu copilul plin de sânge pe braţe. Da’ acum, pe bune, Unchiu’ Vania, poţi să te pui cu Georgică şi cu Nicolle? Nu poţi, zău… (ei erau, nu? ăia plini de sânge tot timpul?)

      isabellelorelai

      30 Decembrie 2008 at 18:15

  2. Nu ştiu sigur,că genericul mi-a scăpat şi nu l-am recunoscut decât pe Marcel. Dintre actorii americani ştiu foarte puţini: pe Al Pacino, că-i cam de vârsta mea, şi pe Julia Roberts, că-i toată ziua pe capul meu…

    Vania

    30 Decembrie 2008 at 18:33

  3. Marcel Iures imi place foarte mult.L-am vazut mai demult la Garantat 100% si m-a impresionat mult de tot.
    Nu-si dadea aere de om important,se comporta ca un…om.
    Draga Isabellelorelai,iti doresc un An Nou fericit,La multi ani,sanatate,fericire,toate cele bune.
    Cu drag,
    Gabi.

    g1b2i3

    31 Decembrie 2008 at 02:12

    • Gabi, păi mie nu-mi plac oamenii care îşi dau aere. Nici ăia celebri, nici cei obişnuiţi. Şi nici nu-mi place să am de-a face cu ei.
      Un An Nou cu bine, Gabi.
      La mulţi ani!

      isabellelorelai

      31 Decembrie 2008 at 11:56

  4. Un actor complex, actorul meu preferat.
    Mi-a facut reala placere sa citesc acest interviu si sa-ti descopar blogul.
    La multi ani la cumpana dintre ani!

    delliana

    31 Decembrie 2008 at 22:04

    • Un actor minunat, aşa este. Mulţumesc Delliana, un An Nou bun îţi doresc. La mulţi ani!

      isabellelorelai

      1 Ianuarie 2009 at 12:31

  5. […] Continuarea articolului poate fi citita pe: isabellelorelai.wordpress.com. […]

  6. Felicitari pentru interviu! Pacat ca oamenii care au ceva de spus, asa cum este Marcel Iures, vorbesc (sau sunt intrebati) atat de rar. Pacat ca vedem la TV atatea vedete de carton, iar marii actori apar doar pe canalele de nisa, daca apar si acolo… Stiu ca domnia sa face parte dintre acei oameni discreti, care prefera sa faca arta, nu sa vorbeasca despre ceea ce fac, totusi mass-media ar trebui sa fie mai insistenta in a-i promova. Imi doresc sa-l vad mai des si sa aflu mai multe despre ceea ce face, d.p.d.v. artistic.

    emma

    23 Ianuarie 2009 at 13:17

    • Emma, trăim în „epoca ratingului” de neamuri proaste. Asta este. Mai des şi mai mult îi vedem la tv când… sunt conduşi pe ultimul drum.

      isabellelorelai

      23 Ianuarie 2009 at 15:40

  7. […] recomand sa rasfoiti pe blogul Isabellei si interviurile cu Marcel Iures, Gheorghe Dinica si Dan Puric. (No Ratings Yet)  Loading […]

    Isabellelorelai | FocusBlog

    6 Februarie 2009 at 18:10

  8. Unul din cei mai buni actori romani care este recunoscut si in afara tarii. Abia astept sa vad filme noi cu el.

    Adrian

    28 Noiembrie 2011 at 12:36


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: