Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Ideologiile ne separă. Visele şi suferinţele ne apropie

with 13 comments

Aşa a spus Eugen Ionescu. Aşa a crezut el. Aşa a crezut şi Corina din moment ce a pus aceste cuvinte pe blogul personal. Cunoscând-o pe Corina de ani buni, nu m-am întrebat nicio secundă de ce a ales acest citat. Mi s-a părut firesc. Firesc mi se pare şi în continuare. Ce mi se pare însă nefiresc – anormal chiar – este ca altcineva să îţi ceară socoteală pentru credinţa ta, atât timp cât nu face rău nimănui. La această postare – aici, fără nicio legătură cu subiectul, o persoană a comentat pe blogul Corinei: “visele si suferintele ne apropie” de cand pana unde ???? Mai bine puneati un citata care sa va caracterizeze pe dvs si societatea in care traim. Niciodată nu am înţeles – şi nici nu cred că am să înţeleg vreodată – de ce unii oameni se cred mici Dumnezei şi se reped să-i judece pe ceilalţi fără să-i cunoască, fără să le cunoască viaţa, idealurile, gândurile, faptele, sentimentele. Şi pentru că am oroare de discuţii care „dau” în ceartă pe bloguri, iau atitudine în felul meu, cu argumentele mele. Am să-l citez şi eu pe Eugen Ionescu: „Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea”. De când până unde ne apropie suferinţa? De ce este Corina apropiată de cei care suferă? Pentru că aşa este ea. Corina nu ştie ce este suferinţa? Ba ştie: “Eram în liceu, şi un băiat m-a lovit cu praştia în ochi. Mi-am pierdut vederea la ochiul drept. Atunci pentru mine s-a dărâmat toată lumea” – 1981, Corina Creţu, interviu din revista Tango. Corina era să moară în urma acestui accident nefericit. A făcut septicemie. Avea doar 14 ani. Corina a fost, în timp, părăsită, bârfită, trădată. A trecut peste toate şi a crezut în „visele şi suferinţele care ne apropie”. Corina îi ajută, atât cât poate ea, pe cei aflaţi în suferinţă. De unde ştiu? O face prin mine…

Când a fost ziua Corinei, pe 24 iunie, i-am pus o întrebare: Corina, există un „ceva anume”, un model sau reţetă să zicem, care îl face pe om să rămână om? Dincolo de traume, de răutăţi, de mizerii şi trădări? Dincolo de funcţie? Dincolo de suferinţă, de singurătate? Dincolo de drama personală? Corina, ai putea fi modelul reuşitei în viaţă pentru copiii care simt la un moment dat că li se dărâmă lumea.

Răspunsul Corinei: „Isabela, credinţa mea este că fiecare om are propriul său drum în viaţă, suferinţa îţi e poate dată ca încercare, să îţi înţelegi rostul pe aceasta lume sau să înveţi lucruri pe care le ignorasei până atunci. Am avut şi eu, ca orice om, momente de răutate, poate şi de invidie, şi atunci toate s-au întors împotriva mea. Am învăţat că important este ceea ce fac, că nu are rost să mă uit în stânga şi în dreapta, ci infinit mai util este să le doreşti oamenilor tot binele din lume, care va veni astfel şi în viaţa ta”.

Am şi eu un citat favorit şi vă aştept, doamnă N., să mă întrebaţi una-alta:

„Pare-se ca exista doua teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane: Unii sustin ca omul coboara din maimuta, altii ca a fost creat de Dumnezeu. Se cearta grozav. Eu unul cred ca se înseala si unii si altii. Teoria mea este urmatoarea: cei care cred ca omul coboara din maimuta, coboara cu adevarat din maimuta si alcatuiesc o rasa aparte, în afara rasei oamenilor creati de Dumnezeu si care cred si stiu ca au fost creati de Dumnezeu”. – Lev Sestov

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

24 Noiembrie 2008 la 15:01

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Eu zic ca omul ( la cum se comporta) este facut din NIMIC.

    YOD@ BLOG

    24 Noiembrie 2008 at 16:04

  2. @isabelle: se joaca cineva cu nervii mei de intra la spam 😆

    YOD@ BLOG

    24 Noiembrie 2008 at 16:18

  3. Crezi? Cu adevărat, vreau să zic.
    .
    Gata, acum e ok, nu mai intră la spam. Nu te îngrijora, am păţit şi eu „spămuirea” asta, inclusiv răspunsurile mele intrau la spam 😀

    isabellelorelai

    24 Noiembrie 2008 at 16:20

  4. @Isabelle: multumesc frumos

    YOD@ BLOG

    24 Noiembrie 2008 at 16:24

  5. Am citit pe blogul tău că ai avut probleme cu logarea etc. Şi pe platforma asta se întâmplă la fel, când intră în mentenanţă.

    isabellelorelai

    24 Noiembrie 2008 at 16:27

  6. Pentru ca nu ma pot ridica la valoarea dvs. , am sa va punctez cateva ganduri de-ale mele:
    1. Nu am spus ca D-na Cretu nu este o persoana onorabila, de inalta calitate morala si profesionala
    2. Am mentionat doar faptul ca eu nu cred ca “suferinta ne apropie” , nu am cerut socoteala pentru citatul preferat de dansa si pus pe blogul acesteia.
    3. In societatea noastra, suferinta unora devina doar un motiv de campanie electorala pentru politicieni, nu am vazut pana acum pe nimeni care sa ajute dezinteresat
    4. Daca voua vi s-a intamplat sau ati avut posibilitatea sa intrati in contact cu astfel de personae , inseamna ca ati fost norocosi sau ati stiut sa va alegeti prietenii
    5. Puteti sa ma considerati o persoana trista si nefericita , poate nu reusesc sa vad eu partea buna din oameni, o sa-mi tarasc nefericirea singura si nu o sa va mai deranjez cu “maruntisuri”care nu merita bagate in seama … dupa cum spunea Sibilla-
    [Dar de ce trebuie să vă explicaţi acestei ” Nicole ”]
    6. Daca aceasta Nicole este o neica nimeni , eu Sibilla o mare personalitate nu ma pot cobori la nivelul primatelor.
    7. Asa cum voi aveti tot felul de drepturi , mi-am spus si eu o parere ” NU CRED CA SUFERINTA NE APROPIE” … atat si nimic mai mult….. dar vai, pentru indrazneala mea ….trebuie sa fiu pedepsita , jignita … pentru ca merit , nu-i asa ? (eu nu am acest drept, sunt o specie care joaca teatru , care face pe victima , de fapt sunt de un cinism iesit din comun). Ar fi frumos ca aceste vorbe sa ne calauzeasca pe fiecare dintre noi , poate lumea ar fi mai buna , doar ca nu m-am gandit sa incep cu mine.
    Semnat : Nicole, o maimuta sau cum doriti dvs. sa ma incadrati …

    nicole

    24 Noiembrie 2008 at 21:51

  7. Doamnă Nicole,
    Am să încep cu sfârşitul comentariului dumneavoastră – cu semnătura adică – ca să clarificăm: eu nu încadrez pe nimeni nicăieri. Fiecare se încadrează unde doreşte.
    Înţeleg cinismul dumneavoastră, vă apreciez persiflarea „fină”, însă neavând de unde să ştiţi care este valoarea unui om, respectiv a mea – pentru că nu mă cunoaşteţi – nu aveţi cum să spuneţi „nu mă pot ridica la valoarea dvs”. Vă înţeleg pe deplin iritarea şi dorinţa de a-mi „administra” una bucată ironie. Eram pregătită sufleteşte…
    Doamnă Nicole,
    Sunt convinsă că dumneavoastră sunteţi o persoană cât se poate de onorabilă. Dacă nu aş fi crezut asta nu m-aş fi băgat. Aş vrea să remarcaţi, dacă puteţi, că nu m-am băgat în acea discuţie. Pentru că nu mi-a plăcut. Doar v-am lăsat un mic semn.
    Doamnă Nicole,
    Eu sunt o ciudăţenie. Sunt o singuratică. Dacă îmi place o persoană dar ea nu mă place, simt şi nu dau buzna. Şi invers. Nu fac politică, nu fac parte din niciun partid. Eu privesc oamenii dincoace de funcţiile politice. Întâmplarea face să o cunosc pe Corina din anii în care era jurnalist. Nu s-a schimbat şi asta îmi place la ea. Politica şi funcţia nu i-au luat minţile. O cunosc bine şi ştiu că suferă cumplit când trebuie să „plătească” preţul etichetei de politician. Am avut norocul să întâlnesc oameni deosebiţi, care acum sunt în diferite partide şi mă minunez cum au ajuns aceşti oameni absolut speciali, cu minţi deschise şi suflete bune, să fie înjuraţi pentru simplul motiv că fac parte dintr-un partid.
    Doamnă Nicole,
    Sincer – dar sincer – v-am provocat.
    Am citit cu atenţie tot ce aţi scris la Corina pe blog şi m-am gândit să vă provoc: Credeţi că puteţi fi alături de cei care suferă? Credeţi că puteţi fi alături de câţiva oameni care încercăm să îi ajutăm pe care care ne imploră să o facem? Acesta este un blog pe care puteţi găsi multe-multe cazuri ale celor mai puţini norocoşi. Copii şi tineri bolnavi, oameni săraci etc.
    Poate că am înţeles greşit. Poate că nu: eu cred că dumneavoastră aveţi disponibilitatea de a ajuta, măcar cu un sfat.
    Am să aştept un răspuns. Dacă este nu, nu rămâne. Dacă este da – atunci vă arat câteva cazuri.
    Doamnă Nicole,
    Eu nu am idei preconcepute. Am nevoie de ajutor. Pentru oameni pe care, culmea, nu îi cunosc.
    Vă urez o seară bună.

    isabellelorelai

    24 Noiembrie 2008 at 22:39

  8. Si eu cred ca suferinta ne apropie.Un om care a cunoscut suferinta il intelege pe cel de langa el care plange si asta ii apropie.
    Isabellelorelai,am cunoscut aici oameni pe care-i simt aproape de sufletul meu si asta m-a ajutat si pe mine.
    Am citit si ce a scris doamna Nicole,o inteleg si pe ea.Nu cred ca a vrut sa fie rautacioasa cu comentariul ei.
    Un om care cunoaste suferinta nu poate fi rau,poate doar mai singur,mai trist.
    Multa sanatate si iubire. 🙂
    Gabi.

    g1b2i3

    24 Noiembrie 2008 at 22:49

  9. In limita posibilitatilor mele financiare , as putea sa donez niste bani pentru hainute, jucarii si dulciuri care sa ajunga la copii aflati in plasament.

    Nicole

    24 Noiembrie 2008 at 23:06

  10. Gabi, corect. Aşa am intuit şi eu. Şi uite că nu am greşit! Sau da?

    isabellelorelai

    24 Noiembrie 2008 at 23:24

  11. Doamnă Nicole, vă mulţumesc. Aştept un răspuns pe e-mail de la o prietenă jurnalist care mi-a semnalat că la un spital din Bucureşti sunt mulţi copii abandonaţi şi o singură persoană, o doamnă doctor, se chinuie cumplit să facă rost măcar de un pampers.
    O altă posibilitate ar fi un anunţ pe care îl voi posta imediat, despre studenţii de la Jurnalism care strâng donaţii constând în bani, cărţi şi jucării pentru copiii de la şcoala generală 181.
    Un alt loc în care nu prea se înghesuie lumea, şi tare aş vrea să ajutăm, este la oncologie Fundeni şi Budimex, unde Asociaţia PAVEL se străduieşte să strângă ceva bănuţi pentru fructe şi un supliment de hrană pentru copiii bolnavi de leucemie.

    isabellelorelai

    24 Noiembrie 2008 at 23:32

  12. Pe unii suferintaii inraieste.Si raman asa! Saracii! Brrrr!

    zinca beiu

    25 Noiembrie 2008 at 08:31

  13. Zinca, da, pe unii suferinţa îi dezbină. Să ştii că am întâlnit persoane care au suferit mari traume după ce au păţit câte un necaz mai mare. Mai pe româneşte au luat-o razna. Aici găsim o scuză, este vorba despre sănătatea mentală, cu care nu te joci. Înrăirea aia de care spui tu îşi face culcuş în cei pentru care instinctul primar este lege. Şi unde minte nu e…

    isabellelorelai

    25 Noiembrie 2008 at 11:45


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: