Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Fly

with 12 comments

Când se desparte de pământ un suflet de copil, se frânge şi în cer un Înger alb, fragil. Şi pe lume vor cădea lacrimi mari din ochi de stea…

Cristina Gabriela Doană, 14 ani. Cancer

Ancuţa Măriuţa Barz, 2 ani şi 8 luni. Leucemie

Andrei Nanu, 9 luni şi 9 zile. Ciroză hepatică

Îngeri de noiembrie

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

20 Noiembrie 2008 la 01:40

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. ce faci tu aici, isabellelorelai, m-a convins sa-mi vand biletul spre prima gaura neagra din primul univers. cat mai exista pe terra un om ca tine mai este o speranta.

    ibg

    scenarista

    20 Noiembrie 2008 at 03:09

  2. Sunt mulţi oameni care fabrică speranţă. Am început să-i cunosc, în carne şi oase. Oameni care îşi înfrâng propriile slăbiciuni ca să facă durerea şi neputinţa să dispară.
    Încă există oameni vii.

    isabellelorelai

    20 Noiembrie 2008 at 10:54

  3. […] atitudinea si umanismul bloggerilor care isi ajuta semenii si care vor sa traiasca intr-o tara sanatoasa si […]

  4. Barz Mariuta Ancuta a incetat din viata , eu sunt matusica…

    Simona

    20 Noiembrie 2008 at 21:02

  5. Am sa te rog , daca se poate, sa schimbi numele Ancutei.
    A chemat-o Barz Mariuta Ancuta

    Simona

    21 Noiembrie 2008 at 00:04

  6. Ştiu, Simona că tu eşti mătuşa… Doar că nu ştiam numele Îngeraşului.

    isabellelorelai

    21 Noiembrie 2008 at 00:43

  7. Multumesc din suflet pentru tot..

    simonaolaru13

    21 Noiembrie 2008 at 11:13

  8. Simona, aş vrea ca oamenii să nu mai aibă necazuri. Vreau timpuri normale, în care să nu se întâmple nimic. rău.
    Să vă dea Dumnezeu putere să treceţi prin suferinţa asta imensă.

    isabellelorelai

    21 Noiembrie 2008 at 11:24

  9. Sti ce este bizar? oamenii se aduna mult mai usor atunci cand este un necaz, ca cel prin care trecem noi acum. De ce oare? chiar nu pot sa inteleg. De ce nu am putea sa ne adunam si sa ne apropiem doar asa, si sa ne gandim sa facem un bine fara ca sa fim incercati de necazuri?

    simonaolaru13

    21 Noiembrie 2008 at 17:25

  10. Simona, și eu am constatat acest lucru, am scris și într-o postare despre asta, mai precis despre faptul că poporul român este mai apropiat de sentimentul morții, decât al solidarității care să împiedice moartea.

    isabellelorelai

    21 Noiembrie 2008 at 19:42

  11. Isabelle, atunci inseamna ca suntem un popor foarte negativist si nu e de mirare ca mai nimic nu fuctioneaza la noi. Anul trecut a murit tata, odihneasca-se in pace, si si atunci ne-am adunat toata familia cu mic cu mare si am facut toate treburile necasare intr-o armonie mai mult decat ciudata avand in vedere imprejurarea data.
    Nu inteleg, cum de putem sa fim asa? de cand am aflat de diagnosticul Ancutei s-a produs o mobilizare in masa si am mers cu totii sa donam sange. Am fost felicitati de d-na doctor.
    Bizar…din nou cum ne putem mobiliza doar la necaz.

    simonaolaru13

    22 Noiembrie 2008 at 00:44

  12. Simona, nu suntem negativişti, ca popor cred că am avut mai multe necazuri decât bucurii, poate că aşa se transmite din moşi strămoşi, să fim uniţi mai mult la necazuri. Parcă nici să ne bucurăm atunci când este cazul nu mai ştim…

    isabellelorelai

    22 Noiembrie 2008 at 00:54


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: