Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Sunt Consmarie. Am 7 ani şi am venit să te întreb dacă poţi să mă ajuţi

with 30 comments

Consmarie Rădulescu are 7 anişori.

Anul trecut a fost diagnosticată cu neuroblastom de glandă suprarenală stângă cu multiple metastaze abdominale.

A urmat operaţia – care a fost un succes din punct de vedere chirurgical – si 10 luni de tratament cu citostatice.

În luna august a acestui an a făcut un examen de bilanţ la Institutul Gustave Roussy din Paris.

În urma unei scintigrafii MIBG i s-au detectat celule metastatice la nivelul femurului bilateral.

Recomandarea medicului este să facă un tratament chimioterapeutic intensiv urmat de o autogrefă.

Costul este de 90.000 euro, suma care este foarte mare pentru părinţi.

Disperaţi întreabă: Ne puteţi ajuta?

Consmarie are mare nevoie de ajutor acum, timpul ei este „grăbit”, este musai să ajungă cât mai repede la tratament şi autogrefă la Spitalul Gustave Roussy (Villejuif) – unul dintre cele mai bune spitale din Europa, care i-a oferit şansa la viaţă.

Dacă micuţa are noroc şi primeşte bănuţi de la E 112 (nu se ştie dacă da şi când), ar mai fi necesari banii pentru drum, cazare, hrană etc.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

B.C.R. Mircea Vodă Călăraşi

RON – RO 36 RNCB 009803 75207 00002

EURO – RO 45 RNCB 070203 75207 00001

Raiffeisen Bank Călăraşi – Cont asociat Card RO 76 RZBR 00000 6000 2194426

Radulescu Dan Mihail

Telefon: 0728 828 173, 072 8828 189

radulescudanmihail@yahoo.com

Dosarul medical al fetiţei este la Asociaţia P.A.V.E.L.

Anunțuri

30 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Doamne Isa… oare cati copii…oare cati copii…???
    Cand ma uit in ochisorii ei si vad atat de multa frumusete, gingasie, putere si dorinta de viata as vrea sa devin miliardar peste noapte sau as vrea sa il trag iar si iar pe Doamne Doamne de maneca…asa cum fac in fiecare seara sa ii spun: „Mai privesti si de data asta TE ROG…in jos la Consmarie? E a TA si ii sta atat de bine invesmantata in haine de copil AICI pe pamant langa mama si tatal ei…”.

    il simt pe al meu…sufletul si ma gandesc si la al tau Zana Buna…cum este…:(.

    Ramona-Sandrina Ilie

    15 Septembrie 2008 at 01:28

  2. Sandrina, cred că de luna următoare încep să joc la loto. Sau cum îi zice. Urăsc banii, dar vorba ta: poate devin miliardar peste noapte şi îi rezolv pe toţi.
    Doamne Doamne ne tot trage de mânecă şi ne întreabă: mai priviţi, şi voi, în stânga şi în dreapta? Sandrina, cred că deja Doamne Doamne are nevoie de ajutor, el e singur şi noi mulţi… mulţi şi cu multe nevoi.
    Sufletul meu este ţăndări, cum să fie…

    isabellelorelai

    15 Septembrie 2008 at 01:35

  3. „Urăsc banii, dar vorba ta: poate devin miliardar peste noapte şi îi rezolv pe toţi.”…din pacate iarasi ai deveni tu singura si tot nu ai putea sa ii ajuti pe toti.
    asa cum ai spus tu…ajutorul sta in noi…in mai multi, dar uneori oamenii nu vor sa vada si nici nu vor sa auda… – nu stiu de ce. uneori le gasesc tot felul de scuze: obositi, inglobati in probleme si probleme, familia, serviciul, lipsa banilor… insa fiecare am trebui sa auzim cand ne striga cineva.

    „Sufletul meu este ţăndări, cum să fie…” – da…m-am gandit eu. sa nu te superi, dar iti multumesc ca mi-ai daruit si mie o „tandarica” sa pot sa daruiesc si eu…POATE…mai departe…

    Ramona-Sandrina Ilie

    15 Septembrie 2008 at 01:46

  4. Mulţumesc, Sandrina. Mâine este 15 septembrie şi începe şcoala. Copilul ăsta trebuia să meargă la şcoală, nu să stea prin spitale…
    Ziceam că joc o lună, câştig, rezolv. După aia joci tu următoarea lună, şi tot aşa…
    Cum să fac să audă toată lumea? Am tot încercat. Am trimis e-mailuri peste tot… Asociaţiile şi fundaţiile sunt pline de solicitări, de abia mai fac faţă. Dacă mai fac. Sistemul, întreg sistemul nu este funcţional. Nu mai ştiu ce să mai zic, crede-mă.
    Îţi dau câte ţăndărele vrei tu, cu o condiţie: să nu mai plângi, pentru că Augusta te simte şi nu e bine. La mine e mai simplu…

    isabellelorelai

    15 Septembrie 2008 at 01:54

  5. Iubita de tine…:)…
    Augusta mea stie ca eu plang pentru lti copii inca de cand era in burtica si ii povesteam: „uite Gargarita mea azi…”, dar ii spuneam: „tu sa nu te necajesti pentru lacrimile lui mami…ele sunt bobite de speranta si rugaciune”…insa stii Isa?…cred ca ea stia deja.

    „Cum să fac să audă toată lumea? Am tot încercat. Am trimis e-mailuri peste tot…”
    nu stiu, dar promit sa ma mai gandesc…
    multumesc pentru tot draga mea. sus sufletul…

    Ramona-Sandrina Ilie

    15 Septembrie 2008 at 02:03

  6. Sandrina, este bine să plângem, ştiu. Dar ştii tu, ce este prea mult…
    Am făcut o postare, mai demult, am trimis-o pe e-mail, pe blogul respectiv, dar cred că s-a uitat…
    Ideea era a unui teledon permanent.
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/13/doctore
    Asta era situaţia în mai. Între timp unele cazuri s-au rezolvat, altele nu ştiu, doi tineri au murit, au apărut altele noi.
    Mă gândeam la tvr.

    isabellelorelai

    15 Septembrie 2008 at 02:11

  7. Da, tvr este singura televiziune care ajunge mai la toti romanii in case.
    Daca am propune asta si televiziunilor locale? sau ziarelor?
    nu stiu…
    sau daca am incerca acest teledon sa+l dam mai departe pe forumurile romanilor de dincolo…poate ei pot ajuta mai mult…
    nu stiu. zic si eu.

    Ramona-Sandrina Ilie

    15 Septembrie 2008 at 02:30

  8. Sandrina:
    M-am uitat puţin pe net şi am văzut că ai blogul înscris la Blogosfera Moldova. Este vorba de Republica Moldova, da?
    http://www.blogosfera.md
    Am văzut că ţi-au preluat postările cu Alexa şi Consmarie
    http://www.blogosfera.md/view-post-v-36441-0-romana.html
    http://www.blogosfera.md/view-post-v-36437-0-romana.html
    şi mă gândeam dacă poţi să faci la fel şi pentru un băieţel din Republica Moldova, Radu Mastac.
    Uite cazul aici:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/08/27/doua-lacrimi-gemene-bucuresti-si-chisinau
    .
    Cu teledonul? Am scris şi pe blogul Andreei Marin. Să vedem. Aştept să văd dacă începe la TVR emisiunea PREŢUIEŞTE VIAŢA (cred că în loc de Surprize) şi atunci postez din nou şi le trimit link-ul.

    isabellelorelai

    15 Septembrie 2008 at 14:56

  9. „M-am uitat puţin pe net şi am văzut că ai blogul înscris la Blogosfera Moldova. Este vorba de Republica Moldova, da?”

    Nu. Este vorba de forumul Recensamantul blogerilor din Romania. Acolo ne inscriem fiecare in zona din care facem parte… Eu desi sunt ardeleanca m-am casatorit in Moldova si pentru ca ma simt acasa…am ales sa reprezint cu tot sufletul aceasta regiune a Romaniei!

    Da…ai facut bine sa scrii pe blogul Andreeiei :). Si eu am vrut sa scriu :). Am sa scriu pe al Mihaelei :). Vroiam sa dau linkul de la blogul tau… Eu stiu ca vreau sa fac bine, dar tu poti mai mult…si esti de mai multa vreme implicata.
    Eu pe moment pot doar sa „imaprt manifeste” in cat mai multe colturi si forumuri…sa se mediatizeze si mai mult…

    Cazul il preiau Isa…
    As vrea sa imi dai niste linkuri…pentru ca eu nu mai stiu care sunt de actualitate si care nu…
    Le plasez si la mine pe blog si mai am un blog…incep si acolo munca…
    Am decis sa ma inscriu cu literatura pe cat mai multe siteuri sa pot promova blogul…si apoi inscriu atat blogul tau act si al meu in tot ce inseamna motor de cautare…!
    Poate…spun poate…adunam mai multa atentie…, iar copii nostri dragi vor aduna si mai multa speranta si ajutor!
    Doamne ajuta…!

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 00:28

  10. Sunt multe în rusă! Şi despre R. Moldova, de aceea am întrebat.
    Îţi pregătesc linkuri, ok. Doar copii? Până la ce vârstă?

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 00:45

  11. nu doar copii Isa.
    toti au nevoie sa fie ajutati.
    orice linkuri si oricate linkuri…sunt nevoie!
    am sa fac si eu ca si tine la etichete probabil… copii bolnavi/adulti bolnavi… sper sa nu te superi, dar nu stiu cum sa fac altfel sa fie mai accesibil…

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 00:56

  12. Îţi pregătesc, nu-i problemă, am pagini separate. Doar să ţi le pun în ordine, atâta tot.
    Şi eu tot aşa pun: copii bolnavi (0-18 ani); tineri bolnavi (19-30 ani); maturi bolnavi (31-55, etc).
    Mulţumesc mult de ajutor.
    Am un post cu indiferenţa (cum spuneai tu…), stai să îl caut.
    Da, uite ce cred eu despre indiferenţă:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/17/indiferenta

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 01:12

  13. da…din pacate. uneori insa, dupa mult timp, regretul se trezeste in unii oameni asemeni unui animal de prada. ii haituieste si ii chinuie. indiferenta e o arma cu doua taisuri: unul pentru ceilalti, iar unul pentru noi insine!

    am o lista cu vreo 100 de siteuri in care poti plasa anunturi gratuite…in diverse forme. sa incerc sa scriu ceva despre indiferenta, boala, donatii…si sa urca anuntul? daca da…pun amandoua siteurile?

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 01:20

  14. Cine este indiferent este şi gata, nu are remuşcări. De ce să îşi facă rău? Nu? Farfuria lui este cea mai importantă… Restul? Ducă-se…
    În fine, asta e.
    La faza asta cu anunţurile nu mă pricep. Tu eşti şefa 😀

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 01:26

  15. deci am unda verde?
    stiu ca unii citesc doar ce le place sa vada…
    am sa fac putin slalom si am sa intru peste tot unde se poate :)). eu zic ca nu are ce sa fie rau – oamenii afla de noi si poate printre ei sunt si oameni de bine…
    le pun pe amandoua…! vroiam sa stiu doar daca esti de acord! 🙂

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 01:31

  16. Cand privesc tot ce postezi pe acest blog inima mea se cutremura.Doamne, cati oameni necajiti.Daca as fi miliardar i-as ajuta pe toti.Oare toate postarile tale au avut sorti de izbanda? Sper! Acesti oameni au sansa sa le fie postata problema.Ce facem cu oamenii care chiar nimeni nu stie de ei?? Trimit pace si lumina tuturor!O zi minunata iti doresc si tie..PA!:)

    Cristian

    16 Septembrie 2008 at 09:35

  17. […] Pentru mai multe detalii: Sunt Consmarie. Am 7 ani şi am venit să te întreb dacă poţi să mă ajuţi […]

  18. Verde, albastră… ce culoare vreei tu, AI!
    .
    Sandrina, îţi pregătesc link-urile şi ţi le trimit pe e-mail. Până am să termin am să te rog să postezi despre Vasile şi Claudia. Sunt două articole, în ordinea asta:
    1.
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/09/01/incerc-sa-fac-bine-doua-lucruri-sa-mi-salvez-sotul-de-la-moarte-si-apoi-sa-nasc
    2.
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/09/07/cand-dai-de-necaz-dai-si-de-profitori
    Este o poveste uimitoare de viaţă, vei vedea. Te rog să citeşti şi commenturile Claudiei Sfaiter.
    Hai să vedem dacă reuşim să păstrăm apartamentul pentru copilul care urmează să se nască în curând. Mi se pare inuman să-şi vândă casa doar pentru 15.000 euro, cât le mai trebuie pentru operaţie… Plus de asta, pentru copil ce mai rămâne? Deja şi-au vândut tot din casă, pentru 20.000 euro.
    Băieţelul se va numi VASILE NECTARIE şi de două luni suferă cumplit în burtica mamei lui. Îi aude gândurile: oare pruncul meu îşi va cunoaşte tăticul? Mâine, 17 septembrie 2008, Vasile urmează să fie operat. Doamne ajută!
    Sandrina: nu pot în momentul ăsta să îţi spun cât de mult contezi tu pentru mine, ajutorul tău este senzaţional. Am să scriu sâmbătă o poveste scurtă…
    Sâmbăta şi duminica nu postez cazuri pentru că lumea este ocupată cu problemele personale. Şi nici băncile nu sunt deschise, în eventualitatea în care vor să doneze. Dar încerc să le ofer informaţii, sau să-i promovez pe cei talentaţi: scriitori, pictori etc.
    SANDRINA: ÎŢI MULŢUMESC.

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 11:41

  19. Isa…dupa cum ai sa observi au mai intrat 2 din Republica Moldova si 4 din SUA. ieri am urcat blogurile pe cateva motoare de cautare si pe forumul romanilor din Franta. m-am gandit sa urc blogurile pe forumurile din diaspora…pentru ca poate oamenii de acolo sunt mai receptivi din cauza distantei si poate si a posibilitatilor financiare…

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 11:45

  20. „Sandrina: nu pot în momentul ăsta să îţi spun cât de mult contezi tu pentru mine, ajutorul tău este senzaţional. … SANDRINA: ÎŢI MULŢUMESC.”

    si tu contezi enorm de mult pentru mine Zana Buna si iti multumesc din suflet pentru faptul ca EXISTI si existi atat, atat de frumos…
    te las…pe mai tarziu

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 11:53

  21. Sandrina, tu eşti AS în materie. Eu habar nu am cum se fac treburile stea, jur.
    Am observat că au citit cei din Franţa.
    Pune ce ştii tu, unde ştii tu, ideea este că măcar o persoană dintr-o sută dacă ajută, şi cu un euro, şi cu 10 lei, contează…
    Acum patru luni am strâns 4.000 de euro pentru o fetiţă, în 3 zile, m-am milogit pe toate blogurile pe care le ştiam.
    Eu am blogul din martie, l-am primit, nu l-am făcut eu. Habar nu am unde să îl „înscriu” sau cum să-l „bibilesc”…
    .
    Mâine mâncăm tort? 17 septembrie? Mă pui să fac exerciţii: dacă pe 17 octombrie 2007 Augusta împlinise o lună… Da? 😀

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 11:55

  22. Cristian, nu ştiu dacă au sau nu au. Dar măcar încerc…

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 12:23

  23. Preiau Buno.
    Eu o sa lipsesc o perioada….motivat;)
    Am reusit sa facem un credit(de fapt doua) sa achizitionam un apartament in Navodari.Acum impachetez,reziliez si deschid contracte(c.e.,cablu,net…)
    Sper ca in cel mult doua sapamani sa revin din plin pe blog.
    Pana atunci te imbratisam cu drag,ai grija de tine.
    Tot atunci voi trece si noua adresa.
    Doamne ajuta!

    Gabi(mamica lui Bogdan-Andrei)

    16 Septembrie 2008 at 15:15

  24. Isa…am nevoie de tine cateva momente…esti?
    Trimite-mi un mail…sa pot intra in posesia mailului tau, pentru a comunica cu tine mai rapid cand am o urgenta…ok?

    Ramona-Sandrina Ilie

    16 Septembrie 2008 at 23:13

  25. Gabi, îţi dau scutire. Ai grijă de tine, să nu faci efort, te rog.
    .
    Sandrina, scuze de întârziere, ţi-am trimis.

    isabellelorelai

    16 Septembrie 2008 at 23:43

  26. FOLOSITI CU INCREDERE TINCTURA NATURISTA „TATIN” A DOMNULUI EUSTIN TIBULEAC. PUTETI COMANDA PRODUSUL LA URMATOARELE NUMERE DE TELEFON: 0230/51.75.56 sau 0744/31.27.51

    EDUARD - PETRU

    13 Martie 2009 at 12:23

    • am auzit si eu de TATIN, este cjiar asa de bun?

      claudia

      28 Octombrie 2009 at 15:00

  27. PETRICA BALINT 24 ani,INEU,ARAD,STR.GUTULUI,NR.5,va roaga sa al ajutati pentru 2 transplanturi la ochii an BELGIA.Boala lu PETRICA a aparut 2008,de atunci pana an prezent parinti au apelat la toate TV-unile,lea venit raspuns ca trebuie sa astepte pana le vine randu.Medicu oftemolog specialist,atunci a zis parintilor ca,daca nu va face transplanturile an 3-4 ani,PETRICAasi va pierde definitiv vederea.Mamam lui an 2009 din cauza necazului a facur un preinfart si a ramas cu trepapareza dreapta,ciroza la ficai si glanda tiroida.FAMILIA a vandut tot ce se poate vinde din si de pe langa casa,doarece PETRICA pana se poate faca transplanturile face un tratament pentru a nui grabi orbirea.2frati dupa orele de scoala,muncesc cu ora pe la fam.din localitate.TATAL lui munceste cu ziua,cand gaseste,din cauza varstei-51 pe 52-nul angajeaza nimeni.FAMILIA o duce greu,aproape toti bani se duce pe medicamentele lui,ptr.mama doar calmante.E zi cand abea pof prepara o ciorba cu orez.MAMAsiPETRICA nu pot sa asi faca nici macar o pensie de hndicap,actele csta foarte mult.Rugam persoane care au posibilitate sa al ajute pentru a putea face transplanturile,e prea tanar ptr.asi pierde vederea ptr.tot deauna.INF.0741904059.ptr.conturi banka.0742306675,CONSILIU LOCAL INEU,JUD.ARAD.Csperanta an D-ZEU si a oamenilor,va multumim,FAM.BALINT,IEU,ARAD.

    florica balint

    10 Martie 2010 at 19:44


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: