Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Cerul sufletelor unor oameni. Negreşteanu’ şi Maramureşenii

with 17 comments

 

Iftimie Nesfantu:

Şi ce anume este „cerul sufletului” unui om?

Vasile Pop-Negreşteanu:

ARTA. Indiferent de forma de exprimare.

Negreşteanul

Pe Vasile l-am cunoscut în 1983. Era căţărat pe o schelă şi picta. Un plafon. Întins pe spate. Din când în când îi mai cădea câte un strop de culoare în ochi. Ustura al naibii de rău. Îşi turna apă pe faţă, înjura zdravăn şi continua să picteze. Terminase monumentala la Grigorescu. Avea un „atelier” – un birou de fapt, cu două bănci de lemn, din acelea oribile, „tip şantier” – unde mai stăteam de vorbă. Vorba vine vorbeam. Tăceam. Doi taciturni. El picta oşeni bătrâni – din memorie. În timpul liber. Nu puteam să-mi dezlipesc privirea de la chipurile lor. Nici acum, după 25 de ani, nu le-am uitat chipurile. Ochii lor – sfredelitori, de un negru intens, şi feţele brăzdate de riduri – mi s-au lipit de retină. Ochi negri şi „cămeşi” albe. Vasile Pop Negreşteanu. Vasile Pop din Negreşti, Ţara Oaşului. Blând la vorbă. Iute la mânie. Vasile, ţi-am „împrumutat” lucrările de pe EquilibriArte. No, Vasile, lasă cuţâtu’…

Maramureşenii

Pe Mircea Crişan îl cunosc doar de pe blog. Nu ştiu nimic despre el. Doar că este din Baia Mare. Şi că scrie poezii. Frumoase. Mircea Crişan, jurnalist. Tot la Gazeta de Maramureş. Poeziile lui curg. Una după alta, ca florile-n cunună. Fără titlu. Şi nici nu am voie să le pun vreun titlu. Mircea a scos deja un volum de poezii. Cristale de nuc şi cerneluri amare.

Pe Emanuel Luca îl ştiţi. Tot din Baia Mare. Chiriaşul de profesie, cu pacea în cer. Corabia cu jivine aşteaptă să se tipărească. Dacă o va vedea cineva…

MIRCEA CRIŞAN Cristale de nuc şi cerneluri amare

destinul ne-a fost scris cu creionul 

să poată fi şters de cel ce intră-n rondul de noapte

uneori aprind o lumânare 

fără să le explic de ce i-am iertat

atâta timp s-au tăvălit printre oameni 

iar mie mi s-a-ncovoiat măduva 

când am învăţat să iubesc

acum
nu mai am nevoie de nimic
pentru că pot să îndur inclusiv ideea că
părinţii m-au crescut în munte
iar într-o zi m-am îndrăgostit din curiozitate

mă apropii din instinct de tine femeie
iar verbul îl iau
ca simplă rafinare de tandreţe
nu-mi ridic mâinile – nu-mi folosesc
este destul să-mi încrunt gândul
iar tu ştii cât trebuie să mă iubeşti


pot să nasc şi să omor tot ce ating
iar tu îmi ceri să te iubesc

n-o să ştii niciodată că
te-am întâlnit pentru că te-am strigat
simţeam nevoia
să mă strâng în braţe
iar când îmi spun numele să răspunzi tu

odată
m-am speriat că dragostea-i un act egoist
dar m-am convins că
fiecare se iubeşte prin celălalt

mi-au putrezit cuvintele

literele mi-au intrat sub unghii
şi mi s-au închegat ca oasele
pretind că te iubesc
dar de fapt mi-e dor
de carnaţia ta de posibil poem

acum
ai putea fi oriunde
chiar printre femeile pe care păşesc
pentru că încerc să te văd tot mai rar
în toate acele zile în care te-am strigat
de fapt
bravam că sunt şi eu al cuiva


cât muşcă din cuvinte
fiecăruia
îi rămâne pe limbă
gustul ce-l neagă cel mai mult

 

nu trag concluzii
dar în seara asta ai ochii trişti
am încă pe buze gustul tău
şi ştiu că Dumnezeu nu ne dă
cât putem duce
poate n-o să fie nimic de noi
dar în seara asta
îţi las o poezie
să te ardă în talpă
dacă vrei să pleci

o am pe ea şi mi-e destul
am ajuns să-mi completez inclusiv moartea
bătrânii mei s-au dus plângând
şi-au repetat de prea multe ori
că dacă ceva este perfect
nu se mai reproduce

 

te-am iubit de parcă nu te-aş fi meritat
drumuri.
pentru mine totul se leagă.
blestemele ţin şapte generaţii.
din numele tău vor creşte litere.
rămâne după noi doar ce-i arcuit şi încruntat.
tuşesc tabagic.
odată am plâns la tine-n braţe.
târziu.
punct.
ai fost capătul ce m-a durut cel mai mult
*

EMANUEL LUCAPicior de secretară

Badea Văsălică a Pălăguţii din Părău a venit în Baie cu cursa de cinci fără un sfert. Avea el nişte necazuri mai vechi cu un cumnat de la împărţirea averii celor bătrâni. Până acum nu prea l-a interesat, că avea pământ destul din partea nevestei, Dumnezeu s-o ierte, că s-a dus amu-s doi ani, în toamnă. Nici când cumnatu-său şi-o săpat şanţuri de fundaţie pe locul lui, nu s-a îngrijorat, „că doară le-a astupa la loc, daca numa atâta-l duce mintea”. Dar când duşmanul lui şi-a făcut, pe pâmântul lui, „budă, să mă iertaţi de cuvintele grele”, n-a mai răbdat, a luat o găleată de motorină, a aruncat-o pe construcţia proaspăt ridicată şi i-a dat foc. A stat cu furca lângă jar, până ce a ars în întregime, că s-a facut un foc ca la Sânziene. Au venit pruncii de pe terenul de fotbal să vadă jarul, crezând că se prăjeşte un bou, ca la hramul bisericii, clopotarul a fugit din crâşmă şi-a tras clopotele, iară Găvrilă, felcerul despre care se spunea că bea spirtu’ sanitar ca pe apă, a sunat conştiincios la pompieri „Arde, ardeee tare mă, tu m-auzi?”. Gurile rele spun că Găvrilă tocmai încercase nişte spirt sosit de la crucea roşie, care ardea pe grumaz mai tare decât cel autohton. Maşina pompierilor a sosit din oraş, când scandalul era pe sfârşite; ofiţerul l-a amendat pe badea Văsălică şi i-a confiscat furca, în ciuda protestelor lui „d-apoi dumnitale ţi-ar părea bine să-ţi batjocorească cineva casa şi să ţi se c… în prag?”. Şi necazurile lui nu s-au oprit aici, căci cumnatu-său l-a dat în judecată şi de aceea, la ora asta, badea Văsălică a venit în Baie, la un domn’ avocat. A sta pe treptele biroului de avocatura, până pe la opt şi-un fărtai, când a venit secretara, „o domnişorucă feştită, slabă şi necăjită, de-mi venea să scot slănina din straiţă să-i dau să îmbuce să mai prindă viaţă”.

Secretara l-a poftit înăuntru, i-a spus să aştepte că „domnul avocat lucrează acum la un caz dificil” şi s-a aşezat la calculator. Iară badea Văsălică, a prins a aştepta, uitându-se la piciorul secretarei ce se mişca întruna sub birou „de gândeşti că bate pas de defilare”. Şi aşa, pierdut el în acea veghe, într-un univers static, în care doar piciorul secretarei, ca o pendulă regulată, fixa scurgerea vremii, a început a cugeta, cum îi stă bine unui ardelean: Doamne, cum nu ştie ea, sărăcuţa ce face amu. Că, se zice pe la noi, să nu legeni picioarele, că legeni pe dracu’. Şi iară mă întorc şi zic din cele vechi: femeia să se păzească să nu-i vadă bărbatul picioarele până la genunchi, că n-o mai iubeşte, dară cine supărarea a iubi-o pe nimurica asta, că nici grebla n-o poate ţine în mână. Cum secretara, îşi descălţase un picior, să-l poată balansa mai în voie, Văsălică iar şi-a adus aminte: Nu umbla cu un picior încălţat şi cu unul descuţ, că umbli mult până de măriţi, sau când eşti căsătorit, nu umbla cu un picior descuţ, că tragi a văduvie. Tare mă tem, că nu s-a mărita asta în veci, că i-aş spune ce să facă să-i meargă bine. Că de-a avea un copil, şi când l-a lăsa din braţe, nu-i bine să-l puie la picioare, că toată viaţa lui a rămâne tot la picioarele altuia. Că, aşa se vede, că pe mine m-o lăsat mămuca la picioarele ei, că amu’ stau aci şi mă holbez la picioarele domnişoarei şi acasă îmi plouă otava.


Vasile Pop-Negresteanu

28 decembrie 1955, Negresti, judetul Satu Mare

Studii: Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucuresti, sectia de arta monumentala si restaurare, 1980; profesori: Vasile Celmare si Nicolae Groza. Lucrari in colectii particulare: Argentina, Anglia, Belgia, Canada, Cipru, Elvetia, Franta, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Romania, Rusia, Suedia, Spania, S.U.A., Tunisia, Turcia. Calatorii de studii si documentare: 1996-Madrid (Spania); 1998-Tunisia si Grecia; 1999-Germania, Franta, Belgia, Olanda si Cipru; 2000- Antalya (Turcia), Spania si Portugalia; 2002-Turcia; 2002-Roma, Torino. Activitatea profesionala include un numar foarte mare de expozitii personale si de grup in tara si manifestari internationale. Câteva: 1979-Nyreghaza, Ungaria-expozitie organizata de filiala UAP Satu Mare; 1980-Expozitie itineranta „Romania saluta Europa”, in Belgia, la Bruxelles (Institutul International de Studiu al Limbajului Plastic, Gradina Botanica-Centrul Cultural al Comunitatii Francaze) si in Franta la Paris (Biblioteca Romana ); 1990-Expozitie Internationala de miniatura-Ottawa-Canada; 1991-Expozitia internationala de arta plastica-Nice-Franta; 1992-Prima bienala de arta plastica contemporana a tarilor francofone-San Senart, Franta; 1992-Expozitie personala itineranta in Italia (Torino, Savigliano, Varese, Laveno Mombello, Santia) in colaborare cu Corul „Te Deum Musicum” al Universitatii „Titu Maiorescu”; 1993-Variatiuni Mozart”-Fabriano, Italia; 1996-Participa cu lucrari de pictura la „Semana de la Solidaridad por Madrid del Mondo”-Madrid si la „Feeria de Las Americas”-Madrid: 2000-Galeria de Arta „II Collezionista” Roma-Premio ROMA; 2001-Galeria de Arta „II Collezionista” Roma-Premio ROMA; 2002-Expozitie internationala de portrete-Germania; 2002-Expozitie de arta romaneasca-Biblioteca Nationala-Oslo, Norvegia; 2002-La Telaccia D’oro 2002-Expozitie Internationala de arta-Torino, Italia; 2002-Premio Espoarte 2002, Savona, Italia. 2002-Salon Acuarele- Galeriile de arta – Casa Armatei, Bucuresti 2002- Simpozionul de Arta Moderna Carei, Muzeul de Arta 2002- Luminile toamnei – World Trade Center, Bucuresti 2002- Salonul Artelor – Alternative – Bucuresti, Sala Dalles. Lucrari de arta monumentala: 1979-Complexul viticol Stefanesti-Arges (in colaborare cu D. Gogu, tempera cu ou pe zid); 1980-Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”-Bucuresti (lucrare de diploma in colaborare cu Gheorghita si Gregorian Rusu si Dan Gogu, tempera cu ou pe lemn 1982-1989-lucrari de restaurare, pictura si pictura monumental-decorativa la Palatul Cotroceni si la Casa Poporului din Bucuresti; 1989-Muzeul Manastirii Brancoveni-„Sacrificiul Brancovenilor”, fresca (400/1200cm); 1997-„Cina cea de taina”,ulei, Capela Spitalului din Negresti-Oas; 2001-„Incoronarea fecioarei Maria in prezenta apostolilor”, ulei pe panza,640/300cm, biserica Greco-catolica „Sfanta Maria”, Baia-Mare, Romania. Premii: 1983-Laureat al Festivalului National „Cantarea Romaniei”, 1984-Premiul Intai la Expozitia Nationala de Arte Plastice pentru tineret; 1985-Premiul Intai al Uniunii Artistilor Plastici pentru arta monumentala; 1987-Premiul Intai la Expozitia republicana- Festivalul National „Cantarea Romaniei”; 1987-Premiul Intai la Expozitia Nationala de arte plastice; 1994-Premiul Intai- Ex Libris „Jose Marti” la Casa Americii Latine, Bucuresti; 1999-Premiul „Corneliu Baba” pentru pictura la Concursul National de Arta Contemporana „Nicolae Tonitza”- Barlad; 2000-Premiul „Artistul anului 2000” acordat de Galeria „II Collezionista”-Roma, Italia; 2002- „La Tellacia d’oro”, Premiul V, Expozitie Internationala de Arta, Torino, Italia.

17 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Superb, Isabelle! Si pictura si poezie dar mai ales oameni. Exista oameni necajiti si oameni talentati pe lumea asta si restul de oameni intre… E bine cand ne amintim atat de unii cat si de altii. Cred cu tarie ca fiecare persoana fie ea cat de mica sau de mare are ceva de oferit lumii… Te pup!🙂

    Laura

    31 August 2008 at 11:59

  2. Sunt multi artisti in Romania despre care nu stim nimic.de obicei aflam despre ei cand nu mai sunt.
    Sanatate,Isabellelorelai si putere pentru ca ai nevoie ,ai prea multe poveri pe umerii tai firavi.
    O saptamana mai buna iti doresc!

    g1b2i3

    31 August 2008 at 15:10

  3. Multumesc ,draga mea ,pentru ca scrii mereu si neobosit despre lumini si umbre,despre vieti si suflete de oameni.
    Te imbratisez .

    M

    1 Septembrie 2008 at 01:21

  4. Laura, cred că trăim într-o lume în care oamenii cu bun simţ nu răzbesc. Aşa cred eu. Te pup.
    .
    Gabi, cum spuneam, viaţa este complexă. Îţi urez multă sănătate.
    .
    Copilaş, te pup. Îţi doresc o săptămână cu multe lumini. Fără umbre…

    isabellelorelai

    1 Septembrie 2008 at 11:02

  5. super!
    fain picteza omul asta!

    Dan

    1 Septembrie 2008 at 19:33

  6. Dl Negresteanu e un om cu suflet mare, desi unii spun, in pumni, ca ar fi „nebun”. Evident, nu e. E doar… asa cum simte el ca trebuie sa fie. Mircea Crisan cred ca e un vesnic indragostit si scrie superb. Cat despre EL… e adevarat ca scrie minunat, e talentat, ce-i al lui e al lui… dar cred ca are o problema… chiar asa, de exprimare. Nu mai stie sa vorbeasca pe fata, ca oamenii. A ajuns sa se ascunda in spatele povestirilor sale, in spatele versurilor sale… iar frumosul fara adevar si onestitate nu inseamna nimic. Si, mai ales, fara curaj. Uneori, curajului i se mai spune si altfel… dar nu vreau sa insist.

    A.

    2 Septembrie 2008 at 17:46

  7. Va multumesc pentru aprecieri si critici. Totusi, lamuriti-ma si pe mine despre ce „curaj” e vorba si, mai ales, cum vine treaba cu lipsa de adevar si onestitate… Imi asum toate cele scrise in „Gazeta de Maramures”, cat si cele postate pe http://www.emanuel-luca.blogspot.com. In afara de acestea, orice alte „fictiuni”, poezioare, jucarioare narative sau cum vreti sa le numiti, nu-mi apartin si/sau nu au fost postate cu acordul meu. Lamurind acest lucru (sper), poate ne va fi mai usor sa intelegem (mai ales eu) la ce va referiti cand vorbiti de „curaj”, „frumosul fara adevar si onestitate nu inseamna nimic” sau despre cum i se mai spune curajului etc. Personal, recunosc ca nu as avea curajul (desi nu de curaj e vorba aici) de a acuza pe cineva de lipsa de onestitate si adevar, fara a avea argumentele necesare si, mai ales, din spatele unei initiale (A.). Poate imi spuneti si mie pe ce se bazeaza afirmatiile dumneavoastra. Emanuel LUCA

    Emanuel LUCA

    3 Septembrie 2008 at 03:05

  8. Dragă A.
    Îl cunosc pe Vasile. Şi în tinereţe tot aşa ni se spunea. Nebuni. NU, nu este nebun. Este un om normal ca toţi ceilalţi. Doar că el spune adevărul omului în faţă. Ştii, sunt oameni care spun ce au de spus, ceea ce cred, ceea ce simt, spun adevărul fără miorţăieli şi farafaslâcuri verbale. Şi atunci vin prefăcuţii şi dau verdictul: nebun. Hai să fim serioşi. Se supără, adevărat, când nu este lăsat să lucreze. Dacă ajungi să îl înţelegi şi te porţi omeneşte cu el, Vasile emană din el toată căldura pe care un om o poate emana.
    .
    Mie nu mi se pare că Emanuel ar avea o problemă de exprimare. Mai ales când totul se numeşte NARAŢIUNE/FICŢIUNE. Nu mai ştim să facem diferenţa? Ce să înţeleg? Că vorbeşti cu el şi îţi răspunde în versuri? Sau ce? Mie îmi place cum scrie. Punct.
    Pe mine mă interesează să îi găsesc o editură. Nu să fac conversaţie cu el. Dacă în particular ai o problemă cu el, nu ţi-a vorbit pe faţă, te priveşte personal.
    Şi să ne lămurim: EU mă ascund în spatele poveştilor lui. Ia să vedem, nici eu nu am curaj?
    Nu este un act de curaj să scrii? Să te exprimi?
    Un act de curaj a devenit mai nou, în societate, doar expunerea poponeţului gol în public?
    Şi datul cu noroi în alţii? Doar pentru că nu ne plac nouă, aşa, „ca bărbaţi”?

    isabellelorelai

    3 Septembrie 2008 at 10:19

  9. Lucas, să şterg?

    isabellelorelai

    3 Septembrie 2008 at 23:18

  10. CA SĂ NE ÎNŢELEGEM! SPUN ACUM PENTRU TOTDEAUNA – EMANUEL LUCA NU E ACELASI CU LUCAS FOLK. CINE POATE SI VREA, VA INTELEGE. AVEM O PASIUNE COMUNA SI NE APROPIE MULTE…
    VA ROG, NU CITITI DOAR LA SUPRAFATA!
    TOATE BUNE VOUA!

    Lucas

    4 Septembrie 2008 at 11:44

  11. Păcat.

    isabellelorelai

    4 Septembrie 2008 at 12:44

  12. nu e nici un pacat… altele sunt relele… daca vreti cuvinte, nu cautati des-cantece…

    Lucas

    4 Septembrie 2008 at 12:48

  13. Nu căutăm.
    Ştim că va urma timpul părerilor de rău.

    isabellelorelai

    4 Septembrie 2008 at 12:51

  14. isabellelorelei,te rog sa imi explici ce voiai sa spui cu „Ştim că va urma timpul părerilor de rău”…am explicat in mai multe lucruri ca cele doua bloguri apartin unor persoane distincte.
    De ce nu s-a inteles?…si ce e cu acest timp al parerilor de rau?
    Va doresc zile minunate tuturor!

    Lucas

    7 Septembrie 2008 at 14:15

  15. Lucas, spune-mi simplu Isabelle, ca să nu se mai creeze confuzie între doamna Lorelei, prietena ta poeta, şi umila fiinţă – adicătelea eu.
    Părerile mele de rău? Erau pentru sufletul cuiva.
    Timpul a venit şi a trecut.
    În rest? Cred că s-a înţeles.
    Persoana „A” nu a mai venit de pe blogul tău pe blogul meu cu păreri.
    Ce este clar este clar.
    Zile minunate şi ţie.

    isabellelorelai

    8 Septembrie 2008 at 12:23

  16. N-am lipsit cu intentie, pur si simplu am uitat sa mai intru pe blogul asta. Am citit cu interes dialogul vostru. Inr-adevar, e clar acum cine e Lucas si cine e EL. Vina acestei confuzii nu mi-a apartinut in totalitate. Sper ca a trecut si timpul des-cantecelor, si timpul versurilor, si timpul cuvintelor si s-a instaurat, in schimb, timpul faptelor. (Am vorbit aproape ca un politician :)) … )

    A.

    28 Septembrie 2008 at 14:21

  17. No, bine😀

    isabellelorelai

    29 Septembrie 2008 at 10:23


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: