Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Aşa a fost scris. Deşert – Daniel Colcer. Maktub – Oana Rovenţa-Micu

with 25 comments

A te lăsa condus de principiile unei noi lumi?

A încerca să deschizi uşi închise şi de spinii răutăţii, gândind că în spatele lor descoperi ultime redute în desfiinţarea ta din durere?

Mai bine fereşte zborul îngerilor tăi din visele copilăriei, să nu fie castrat de strierea clipelor călcate, aşa cum calcă alţii peste cadavre, în urmărirea unor ţeluri lipsite de scrupule şi readu-ţi acest zbor la vârsta actuală.

Speranţa este înnăscută zâmbetului, aşa cum şi codul onoarei poate fi înnăscut personalităţii.

Lumea dinainte se poate desprinde, ţepii pot să înţepe tot mai dur mintea, alte începuturi pot fi dăruite iertării de către o nouă vreme din pietre stoarse de lumi lăuntrice, pietre din lacrimile cuiva care luptă.

Dar codul onoarei nu se schimbă, atât timp cât prin asta înţelegi să-ţi respecţi sincer propriul suflet şi nu valori condiţionate de ceilalţi, nu pentru că trebuie ci pentru că simţi…

… nu pentru ipocrizia clipei ci pentru tine, cel de mâine…

… nu pentru a-ţi lua pe tine, azi, sentimente purtabile pe care în următoarea zi să le dai jos, schimbându-le cu ce mai e la modă că, vezi Doamne, aşa se poartă!

… în spatele uşilor cu voinţa agăţată de altă viaţă, poate fi un moment să te furişezi într-un pas redat altor două fiinţe ce se caută, asemeni nouă … şi dintre principii ale credinţei interioare să poţi desprinde o completare pentru mâinile calde din ploi reci, un rând de dorinţă cu care să mergi înainte, să crezi mai departe, să te încrezi în doi, în noi, să poţi fi acelaşi sărind timpul în noapte şi dimineaţa să redai destinului sensul somnului în doi…

… codul onoarei, cod al sentimentelor reale, chit că este vorba de iubire sau de ură, de teamă sau curaj, dar reale şi recunoscute, asumate în acelaşi timp, nu fugind cu laşitate de ele.

Un principiu de bază al vieţii, pe lângă multe altele: iubirea, indiferent de formă sau sens, cea care transcende o fiinţă pentru alta, cea reală şi pură, nerestricţionată din proprie voinţă, cunoscută prin paşi adesea şovăielnici, de cele mai multe ori impulsivi dar spontani, mergând spre alt început clădit dur, cu doi spate-n spate sau unul lângă altul, susţinând o temelie, cu gândul pe spate şi inima râzând!

Un om suferă pentru propriul cod, propriul crez, indiferent că deasupra ar fi soare şi lumină, şi dedesubt, păcură şi întuneric.

Suferinţa reiese din neasumarea totală a acestui cod dar, mai ales, din nerespectarea cu sinceritate, adesea atribuindu-se alte valori, cu binele de mână sau lângă rău sălăşluind, deasupra lumii şi vremii, printr-un joc spre mâine simţind izbăvirea … reală sau, dimpotrivă, falsă.

Deşi ziua, în general, ne dă drumul spre alţi străini ai străzilor noastre din suflet, ajutându-ne să-i facem să devină apropiaţi ai iubirilor vânturate în căile trecerii, nu este clipă în care să nu-mi trag fiinţa de urechi, când simt că deviez de la propriul meu sens.

… cod al onoarei în care apar mereu tentaţii, noi perspective spre alţi ani, dorindu-ne şi noi înaintarea fără trecut şi uite aşa, ne scăpăm pe jos propriile amintiri, lovindu-ne fals de frustrări, deşi de cele mai multe ori, soluţia este prea aproape.

Poate fi un om, o zi, o experienţă, o carte sau o altă lume … dar asumându-ne drumul, primim şi soarta în braţe!

… atunci, măcar o idee de curaj să avem, spre a trece la altă dimensiune a propriului cod al onoarei, mergând cu multă curiozitate spre umbrele altor oameni, care trăiesc şi ei în pragul unei absenţe, din moşi-strămoşi.

CODUL ONOAREI – de OANA ROVENŢA-MICU (JAMILLA)

Textul: de AICI. Blogul Jamillei: AICI. Legătura? AICI şi AICI


Fotografie: Dan Colcer


„Un adevărat artist ar trebui să fie acela care stăpâneşte

toate formele de exprimare artistică.

Să fie şi pictor şi sculptor şi ceramist şi fotograf…”

Daniel COLCER

Dallas, Texas / United States

.

.

A fi un tanar artist in aceasta tranzitie exagerat de prelungita inseamna a face fata mentalitatilor depasite, a recurge uneori la compromisuri nedorite si chiar a duce o lupta continua cu propriul „eu”, o lupta care uneori este absolut necesara. Dan Colcer incearca sa ramana creativ si sa tina pasul in toate aceste sicane.

– Cum ai inceput sa studiezi arta? Care a fost primul pas si ce a urmat apoi?

– Cand aveam vreo 5 anisori am inceput sa fac benzi desenate cu monstrii sau cu muschetari ma fascina extrem Alexandre Dumas… de unde se deduce ca stiam sa citesc la varsta aia, eram precoc al dracu’ dupa gimnaziul de cartier a urmat Liceul de Arta din Brasov unde chiar am inceput sa studiez si sa aflu cu ce se mananca arta, restul e istorie.

– Ce inseamna arta pentru tine? Ce inseamna a fi artist?

– E greu de raspuns aici inca nu mi-am reglat conturile in relatia mea cu arta, sunt inca intr-o tranzitie probabil inca formare sunt destul de confuz oricum un adevarat artist ar trebui sa fie acela care stapaneste toate formele de exprimare artistica, sa fie si pictor si sculptor si ceramist si fotograf si sa nu fie mestesugar…

– Piedici, neajunsuri… Ce inseamna a fi tanar artist in Romania de astazi?

– Ei, uite aici e un fel de rubrica ca o condica de reclamatii, aici toti putem sa ne plangem ca nu reusim sa defilam prin viata artistica asa cum am dori. Eu zic ca in tara asta au trait si au creat artisti de rasa si daca ei au reusit, de ce n-am putea si noi? Eu sunt optimist.

– Consideri ca exista un conflict intre tanarul artist de astazi si „artistul de ieri”?

– Nu e neaparat un conflict artistul de ieri creea la kilogram si i se cumpara opera de catre stat, ca sa era sistemu’ noi astia micii ne aflam in economie de piata libera asta e spilu’, sunt diferente de atitudine nu coflicte ei sunt depasiti, noi incercam sa ne autodepasim, nu suntem blazati precum astia care ne-au crescut si sincer, mie personal imi plac mai mult cei de alaltaieri…

– Sa recunoastem, in Romania, la ora actuala posibilitatile de afirmare sunt limitate chiar inexistente, fapt care are repercursiuni asupra artei. Te-ai gandit sa emigrezi? Cum vezi o rezolvare in spatial actual?

– Cred ca toata lumea s-a gandit mai mult sau mai putin sa emigreze eu am stat un an in Egipt si m-am intors cu un dor fantastic de tara asa ca prefer sa fiu artist de Romania… si ca rezolvare la noi nu stiu poate ca ar trebui implementata o cultura plastica si artistica tuturor, la scoala sau cumva pentru ca romanul nu gusta arta, mai ales asta avangardista cand va intelege ca un mar de exempu, intr-o exprimare artistica oarecare poate sa arate si altfel ca in realitate, atunci vom incepe si noi poate sa fim bagati in seama, pana atunci poate si banii nu vor mai fi o problema si uite asa vom trai ferciti pana la adanci batraneti.

– Alcolul, muzica, linistea, cofeina, nicotina, un anumit fel de mancare… numeste cateva lucruri care te sustin in timpul creatiei

– Mda… binenteles ca sunt lucruri care ma ajuta in a creea inspiratia e ceva efemer de nicotina tocmai ce-am scapat ma ajuta mai mult la meditatia de dupa inspiratie alcoolul DA, o femeie frumoasa, suferintele interioare, frustrarile, nervii, chiar si prostia ma inspira in momentul in care o sesizez la altii, muzica daca se poate cat mai tare…

– Culorile au o mare influenta asupra oamenilor. Cat de mult aprofundezi semnificatia culorilor intr-o lucrare.

– In general lucrarile mele au foarte multa culoare si imi place sa violentez ochiul privitorului chiar si cu culori direct din tub, binenteles orice pata de culoare va fi inconjurata cu negru fie acest negru chiar pret de o linie, acest fapt dand si mai multa putere culorilor.

– Conceptul de „echipa” pare sa nu aiba cautare in Romania, inca. Suntem prea individualisti, prea egoisti, complexati poate la gandul unde am putea fi ca si nivel artistic in raport cu lumea de dincolo? Care este opinia ta legat de conceptual „echipa”?

– Cand alatur cuvantul „echipa” cu cuvantul „arta”, rezultatul din cerebelul meu este unul singur: Experimence-Performace. Am tratat intr-o vreme cu seriozitate subiectul asta si in general in toate proiectele am avut cel putin un colaborator mi-au dat satisfactie la vreme aceea si apropos de lumea de dincolo nu cred ca nivelul nostru este sub ei, dimpotriva ma astept ca daca nu generatia mea asta post-revolutie, macar copii astia recenti care au crescut fara inhibitii sa rupa gura lumii incet-incet ba chiar s-o si coasa…

– Influente gasim la orice pas, de la natura pana la emblemele civilizatiei actuale. Care sunt subiectele tale preferate?

– Corpul uman in primul rand si mai imi place sa pictez visele ce mi le amintesc.

– Ai un stil personal? Ce influente poarta?

– Mi s-a spus ca as avea…influentele sunt franturi de bucurie din copilarie, mai exact desenele animate sunt o persoana dependenta de vizual, cea mai mare bucurie a mea cand eram mic erau desenele animate, si cum erau rare le traiam la maximum eram fascinat…si iata sechelele.

– Ce curent din arta te-a fascinat mai mult? De ce anume?

– Suprarealismul. De ce? Simplu… Salvator Dali! Am specificat mai-nainte ca-mi place sa pictez visele ce mi le amintesc. Dali m-a fascinat de mic copil si din punctul lui si al meu de vedere a fost un geniu ma consider chiar influentat de opera lui…

– Care este artistul tau preferat?

– Mai imi place mult si Maurits Cornelis Escher

– Care sunt atuurile tale? Care sunt defectele tale?

– Nu stiu ca la mine-n oglinda nu se vad totusi un atu ar fi ca sunt barbat, cu riscul de a fi misogin, toti marii artisti au fost barbati si un defect ar fi ca nu stiu sa-mi imbrac vocabularul, mai ales in public…

– Ce planuri ai de viitor? (pe plan personal sau artistic)

– Sa ies in evidenta! De ce? Mai vrea cineva?

– Poti sa dai un sfat celor care sunt la inceput de drum in acest domeniu?

– Sa incerce sa fie avangardisti, sa se desprinda incet incet de stilul si blazarea celor de dinainte de revolutie.

Interviu: Design Kulture – AICI

Site personal Dan Colcer – AICI

Fotografii: de AICI

Daniel Colcer (n: 15. 04.1976, Hunedoara) a absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj-Napoca (Facultatea de Arte Decorative şi Design, Secţia Ceramică-Sticlă-Metal). În 1999, a obţinut o bursă de studii post-universitare la Helwan University din Cairo, Egipt (Facultatea de Arheologie, Secţia Egiptologie). Expoziţii de grup: Muzeul de Istorie, Braşov; Muzeul Satului, Sibiu; Galeria Arta, Braşov; Galeria Victoria, Braşov; Muzeul de Artă, Negreşti-Oaş; Muzeul de Artă, Braşov. Festivalul de Artă Studentfest, Timişoara; Palatul Cotroceni, Bucureşti; Galeria K.L., Cluj-Napoca; Biblioteca Academiei, Cluj-Napoca; Bienala de Ceramică de la Cairo; Târgul Internaţional de Artă, Bucureşti. Expoziţii personale: Ramses Hilton, Cairo (pictură şi ceramică); Galeria Victoria,  Braşov (foto); Ambasada Română, Cairo (caricatură şi pictură); Open Studio, Bucureşti (pictură); Antropomorfisme, Galeria H’art, Bucureşti (pictură), Galeria Europe, Braşov. Lucrări în colecţii particulare în Egipt, Arabia Saudită, Tunisia, Franţa, Suedia, Ungaria.

“Maktub” înseamnă “Aşa a fost scris.” Arabii cred că “aşa a fost scris” nu ar fi o traducere prea bună, pentru că, deşi totul deja a fost scris, Dumnezeu are compasiune şi a scris totul doar pentru a ne ajuta. Paulo CoelhoMaktub


.

Anunțuri

25 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Isabellelorelai,am mai trimis un e-mail acolo.Le doresc acestor tineri talentati mult succes si putere de munca!
    Duminica placuta iti doresc!

    g1b2i3

    24 August 2008 at 11:20

  2. Gabi, mulţumesc. 😀
    Şi ţie o duminică liniştită.

    isabellelorelai

    24 August 2008 at 12:06

  3. Isabelle, uite in cartile mele de scoala zice asa: omul e capabil atat de rautati precum crime, discriminare, etc cat si de a compune Simfonia a IX si ca daca omul ar fi evoluat altfel si „ingredientele” ar fi fost diferite, alta specie ar fi fost acum in locul nostru si nu noi. Adica daca am fi fost mai altfel, nu am fi fost deloc. Binele si raul vine in pachet. Dar asta e doar o simpla explicatie poate si nicidecum o scuza. Zicea undeva cineva „ai grija pe unde calci ca lumea e plina de ingeri”… Isabelle, am incercat si eu odata sa fac ce faci tu si am salvat o viata de copil… apoi am devenit prea om… 😦 Te pup si o duminica placuta si nu ma judeca prea aspru, te rog!

    Laura

    24 August 2008 at 12:55

  4. Laura, evident nu este vorba despre acelaşi om. Un om poate ucide un alt om ori pentru că îi face plăcere, ori din greşeală, ori pentru că este nevoit, pentru a se apăra. Este posibil ca eu, care nu omor nicio muscă, să omor pe cineva cu maşina. Sau ca să mă apăr de un altul. Simfonia a IX-a fost compusă de un singur om. Un alt om poate compune o altă simfonie, evident. Rămâne în discuţie uciderea oamenilor din plăcere…
    Dacă te referi la text, care îmi place enorm (mai ales că este scris acum 2 ani), este al Jamillei
    http://www.poezie.ro/index.php/prose/169061/Codul_onoarei
    Laura, nu ai devenit prea om, erai dar nu ştiai. Dacă nu erai nu o făceai.
    Te pup şi eu şi îţi doresc răcoare. Nu ştiu pe unde eşti, dar când am fost eu în Spania, la Sevilia mai precis, simţeam cum mă „scufund” în asfalt. Era mai cald ca în Africa 😀
    Eu nu judec pe nimeni, nici aspru nici blând.
    Te pup.

    isabellelorelai

    24 August 2008 at 13:12

  5. I-am vazut pozele pe site-ul propriu. Intr-adevar impresionante. Mai ales cea cu pasarea moarta. Cred ca omul asta are un suflet foarte mare. Ca sa faci asemenea poze, asemenea picturi, trebuie sa ai o sensibilitate deosebita. Imi place omul asta 😀

    Oana

    24 August 2008 at 15:57

  6. Oana, cam aşa ceva. Uite ce mi-a scris:
    „Cateodata ma uit in urma si vad ca sunt oameni acolo..in Romania carora le pasa..dar sunt prea putini. Ignoranta m-a facut si pe mine sa imi caut calea altundeva de unul singur, dar eu am fost norocos caci mi-am gasit-o. Multi copii talentati la noi au nevoie sa fie ajutati ptr a merge mai departe si sper ca un articol aici, o vorba dincolo… sa deschida acei ochi mult prea inchisi ai celor ce TREBUIE SA VADA”
    Aici:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/08/07/horia-roman-patapievici-plai-cu-bou-de-luciana-tamas-ai-auzit-dar-de-alexandra-nechita
    .
    Altruist. Mi-a fost frică, la postul acela să nu se supere că am postat lucrarea lui fără să-i cer permisiunea. Nu s-a supărat, mi-a mulţumit. Deci: da, este un om deosebit.

    isabellelorelai

    24 August 2008 at 16:06

  7. Nu numai ca e un om deosebit, dar are si ganduri deosebite. Ceea ce, in ziua de azi, e foarte important.

    Oana

    24 August 2008 at 16:18

  8. Ma refeream mai mult la omenire, la oameni ca specie… Dar ai dreptate, depinde de om. Putem alege, aici e frumusetea. Si ma refeream ca am devenit prea om cu „o” mic, pentru ca m-am oprit. Ca m-am pierdut in multime. Si sunt in Valencia si e cald tare dar nu ca si in Sevilla. Cand ai fost in Sevilla? Pareri? Noua ne-a placut mult de tot… in special oamenii… 🙂

    Laura

    24 August 2008 at 16:42

  9. Multumesc Buno pentru aceste posturi Superbe care hranesc sufletul,multumesc.
    Doamne ajuta!

  10. Să vă zic că sunt necăjită rău: trebuia să plec la nunta Andreei. Acum 10 minute m-a sunat femeia care trebuia să stea cu mama că nu mai poate veni. Actele unor oameni influenţează actele altor oameni. Staţi niţel să-mi treacă plânsul.

    isabellelorelai

    24 August 2008 at 16:59

  11. Ei, lasa supararea, toate vor fi bine pana la urma. Noi suntem alaturi de tine.

    Oana

    24 August 2008 at 21:45

  12. Am închis un pic net-ul şi am zis că aşa îl las. M-am întors după un cont. Şi să mai pun un post.
    E nasol să depinzi de alţii. Oricât aş plăti, oricât aş fi de „atentă”, sunt anumiţi oameni fără cuvânt.
    Viaţa îţi aduce în drum oameni neserioşi. Aşa mă satur din când în când… În fine.
    .
    Oana, este artist. Toţi artiştii sunt deosebiţi. Corect? 😀
    .
    Laura, nu te-ai pierdut. Doar ai luat o pauză. Toţi facem asta. Oamenii? Oameni şi oameni, cum spuneam. În Sevilia am fost în 2002. Sau 2003, parcă. Am prins şi o grevă generală în transport şi am bătut oraşul pe jos până am făcut băşici în tălpi. Sincer, într-o noapte am mers desculţă. Am prins şi un anunţ de atentat ETA şi am rămas blocaţi cu maşina pe pod. Am tras o fugă şi până la Italica. Ce să mai zic? Catedrala şi Giralda, Turnul de Aur – trebuie să mă duc la un laborator foto să trec filmele clasice pe digital. A, da şi să nu uit: la un restaurant din Italica am mâncat bobi. Ştii ce sunt ăia bobi? Bobi cu creveţi şi bere spaniolă – cervesa? parcă? Şi am cumpărat măsline murate în bere.
    .
    Gabi, am păţit-o. Nu am ajuns la nuntă. Noroc că am fost la cununia civilă. Am vorbit cu Andreea şi o să mă văd cu ea săptămâna asta sau următoare şi atunci rezolv ce m-ai rugat. Mă bucur că ţi-a plăcut postarea. Mai am pregătite câteva.
    .
    Oana, vorba postării: Aşa a fost scris. Nu e supărare, e un pic de tristeţe şi un pic de frustrare. Mulţumesc, Oana.

    isabellelorelai

    24 August 2008 at 22:12

  13. Imi pare sincer rau ca nu ai mai ajuns la nunta… Cand mi se intampla chestiute din astea incersc sa ma gandesc ca sunt doar momente in timp. Un moment nu poate cantari mai mult decat toate celelalte. (vorbesc prosti dar pe mine ma ajuta la tristete) 🙂 Noapte buna si vise placute! 🙂

    Laura

    24 August 2008 at 22:47

  14. Isa, sunt sigura ca Andreea va intelege. Acum, orice ar fi, mama ta este mai importanta. Iar Andreea stie asta si intelege, sunt sigura de asta. Pentru ca ea e o persoana deosebita.

    Oana

    24 August 2008 at 22:50

  15. Laura, mulţumesc, aşa mă amăgesc şi eu. Momente. Nu vorbeşti prostii, aşa este. Doar că mă obligi să mă gândesc: ce mă făceam dacă rebuia să ajung la spital? Bine, nu mă mai gândesc 😀 Noapte bună şi ţie. Şi mulţumesc.
    .
    Oana, a înţeles. După ce că nu m-am dus am mai şi sunat-o. Parcă de asta avea ea timp, săraca. Nu trebuia să o sun, cred. De asta îmi pare rău, pentru că este un copil minunat. Era din plăcere, pur şi simplu. Mulţumesc, Oana.

    isabellelorelai

    24 August 2008 at 23:04

  16. multumesc inca o data ptr promovare…interesanta asocierea lucrarilor mele cu textele din aceste pagini. Am un sentiment ciudat cand vad ca umea de acasa ma mai baga si pe mine in seama..desi atunci cand eram inca acolo multi cam strambau din nas, dar ma si gadila la orgoliu, trebuie sa recunosc. Multumesc tuturor ptr cuvinte.

    Dan Colcer

    25 August 2008 at 00:36

  17. Dan, păi ar fi nişte expicaţii: invidia – asta este cea ma naşpa; peştele de sticlă pe televizor – o scuză plauzibilă; aşa-zisul tradiţionalism – mai am câteva dar trebuie să închei apoteotic cu pilele şi relaţiile. Ca să nu lungesc vorba, îţi propun să te gândeşti dacă nu ţi-ar fi de folos un blog (română/engleză). Asociezi fiecare lucrare cu o poezie sau un text. Facem pariu că lumea va înţelege mult mai bine? Nu ştiu dacă ai văzut postarea de mai jos:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/08/23/daniel-colcer-pictorul-de-vise-oana-stoica-mujea-scriitoarea-umbrelor-noptii
    Oana Stoica Mujea are 27 de ani şi este scriitoare de Fantasy. Şi ca să nu o lungesc şi mai rău, citeşte comentariile. Pentru că eu văd coperta cartonată a unei cărţi a Oanei „îmbrăcată” într-un „vitraliu Dan Colcer”. – Albastru dominant – Oanei îi place albastrul (inclusiv trandafirii albaştri 😀 ). Şi tot acolo vei vedea comentariile a doi oameni foarte drăguţi, profesori amândoi, mai în vârstă, tati Ion Borgo şi Zinca. Le-a plăcut.
    Nu ai de ce să-mi mulţumeşti, eu îţi mulţumesc, îmi place să îmi umplu viaţa de culoare. Într-un fel sau altul…

    isabellelorelai

    25 August 2008 at 00:49

  18. isabelle, abia acum am vazut postul…am cam plans eu in ultimele zile si am strans din dinti….deh, de ale mele. si vii tu acum si ma faci fericita, si auzita in lumea intreaga,,,,si cu speranta!!
    multumesc, buna mea!

    Jamilla

    25 August 2008 at 15:38

  19. stii, pana la tine, rar mai ziceam ca mai sunt oameni pe dinauntru, asa ca mine…~!

    Jamilla

    25 August 2008 at 15:38

  20. […] Colcer,pictorul de vise si Oana Stoica Mujea ,scriitoarea umbrelor noptii. Daniel Colcer,Desert-Maktub si Oana Roventa-Micu (JAMILLA),Codul Onoarei Roventa Mai am ceva pentru toti cei care trec pe-aici.Un textulet pe care l-am primit de la prietena […]

  21. Jam:
    1. Trebuie să înveţi să te uiţi în spatele blogului, acolo unde ţi se indică că s-au făcut legături
    2. Trebuie să înveţi să faci legături între bloguri. Am observat că atunci când ai dat leapşa nu ai făcut asta
    3. Te-am înveselit? Dacă îţi spuneam: Jam, nu mai fi tristă, îţi trecea? Nu, evident.
    Şi şti ceva? Şi din tristeţi se mai învaţă câte ceva.
    Te pup.
    (să creşti mare 😀 )

    isabellelorelai

    26 August 2008 at 00:51

  22. isa, unde in spatele blogului? nu stiu…! ti-am spus ca nu ma am cu chestiile tehnice si daca nu imi explica cineva, nu dau intotdeauna singura de cap…. apropo de legaturi intre blog, cum fac? vad ca si gabita cu pisoiul a reusit, eu nu reusesc…nu stiu cum s afac atunci cand scriu de la leapsa, sa fac in asa fel incat daca dai click pe nume, sa te duca in blogul omului…
    tre’ sa dau de cineva cu blogspot care sa stie si care sa ma ajute cu cateva indicatii.

    Jamilla

    26 August 2008 at 10:42

  23. Jam, atunci câns scrii un post o face în spatele blogului, da? Ei, acolo sunt tot felul de „şmecherii”. Fugi la Elisa, că voi aveţi bloguri la fel, şi roag-o să-ţi expice.

    isabellelorelai

    26 August 2008 at 11:08

  24. […] am încercat să ilustrez gânduri: „Pictorul de vise şi scriitoarea umbrelor nopţii”; „Aşa a fost scris”; „Cerul deasupra noastră”; „Sunt un oraş străin”. Şi […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: