Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Un an şi şapte luni s-a făcut Ping-Pong cu viaţa mea

with 26 comments

Sunt sărac. De la ţară. Din comuna Şoimari, judeţul Prahova. Se pare că eu nu contez… Probabil de aceea acum sunt orb… Aveam doi ani şi mă jucam ca toţi copiii de la ţară, prin curte. Nu ştiu de ce mi s-a făcut rău. Oamenii spun că am căzut din picioare şi mă zbăteam spasmotic. Eu nu îmi amintesc. Aşa a început drumul meu pe la doctori. Cătălin Bobaru. Trei ani şi opt luni:

1. Mama m-a dus la doctor. Tanti dr. Toma Rodica m-a pus la un aparat care face encefalograme. A zis tanti că nu am nimic, că mi-e rău de la febră. Dar mie tot rău mi-a fost. Prin septembrie 2007 m-a dus mama la analize.

2. Prin octombrie a venit şi rezultatul. A zis medicul de familie că am anemie şi giardia şi mi-a prescris Zentel. O cutie pe zi. Să iau 4 zile.

3. Prin aprilie 2008 mi-au dat Zentel. Mi-a fost aşa de rău… Nu mai puteam să dorm şi mă durea burtica rău-rău. Şi aveam aşa o stare… eram agitat şi mă zbăteam.

4. Iar m-a dus mama la doctor. A zis că nu mai am giardia, gata. Mi-a mai dat Nurofen şi Sumetrolin. Mi-a dat mama vreo trei zile.

5. Şi iar m-a dus mama la doctor… Îmi era aşa de rău… A zis doctorul că nu mai are medicamente. Şi că dacă mi-e aşa de rău să mă ducă mama la un medic pediatru.

6. M-a dus mama. La Spitalul Petrolul din Ploieşti. A zis doctorul că sunt bine, nu am nimic. Cu Zentelul ăla nu a fost prea bine că „a întărâtat” giardia. Mi-a dat Debridat. De 3 ori pe zi câte 5 ml. Şi tinctură de propolis. Şi nişte supozitoare cu Nurofen. Mi-a fost şi mai rău…

7. Aşa că: la spital din nou. Alt doctor a zis că mă internează. Şi m-a internat. O zi. Mi-a făcut analize la sânge. I-a zis mamei că analizele sunt bune dar nu i-a dat bileţelul ăla cu rezultatele. Am mai luat nişte Sumetrolin şi Nurofen. Şi să vin iar, peste două zile. Am stat acasă şi mai mult am dormit. Tare rău îmi era…

8. Peste două zile a dus mama pişul la analiză. Eu din ziua aia nu am mai putut să mănânc nimic. Am dormit şi atât. Nici să vorbesc nu mai puteam. Şi mi s-a întâmplat ceva ciudat: îmi fugeau ochii. Nu ştiu cum să spun, mă uitam aşa, cruciş…

9. M-a dus mama repede la Spitalul Bălteşti. Mi-au luat temperatura şi m-au trimis la spitalul Petrolul.

10. Am ajuns la Spitalul Petrolul. M-au consultat şi după aia m-au trimis la Spitalul Movila. La infecţioşi, că cică aveam meningită.

11. Am ajuns şi la Spitalul Movila. Dar nu a fost bine. A zis tanti doctor că nu am meningită, că nu am febră şi nici „vârsta necesară” pentru a avea aşa ceva. A mai zis tanti doctor că cică m-am intoxicat. Cu „Verde de Paris” sau cu sparay toxic pentru insecte… Da’ noi nu avem aşa ceva acasă. Şi m-a trimis tanti înapoi la Spitalul Petrolul.

12. Am ajuns iar la Spitalul Petrolul, la Pediatrie 2. Aici au zis că este posibil să fiu intoxicat cu… pastile. Pentru că bunica mea mai lua câte un Extraveral. Şi au zis că le-am luat eu de la bunica. Şi că din cauza asta dormeam eu. Dar nu era adevărat. Mi-au pus perfuzii, că eram mort de foame. Au pus şi nişte ampicilină acolo. O zi şi o noapte.

13. Apoi m-au trimis la Neurologie, la Spitalul de Pediatrie. Aici… Aici a fost rău: tumoră. Aşa au zis că am. Tanti doctor de la aparatul ăla cu tomograf a zis să mă ducă mama la Bucureşti, că ea este liberă 3 zile şi nu are timp să-mi facă mie poză.

14. Şi am plecat. Nu ştiu de ce m-a dus ambulanţa la Spitalul Cinic de Urgenţă pentru Copii Dr. Victor Gomoiu. Oamenii aceea de la ambulaţă au fost foarte buni cu mine şi cu mama, ne-au ajutat şi au vorbit frumos cu noi. Le mulţumim frumos.

15. Am ajuns la Spitalul Bagdasar Arseni. Ne-au trimis la Neurochirurgie şi m-a preluat doctorul care a întrebat-o pe mama de unde ştie că am tumoră, că nu aveam tomografie. M-a internat. Mi-a făcut tomografia şi aşa era: aveam tumoră la baza craniului. Am făcut şi RMN peste 3 zile. Pentru că nu mâncam mi-au făcut perfuzii. Şi o jumătate de fiolă de Algocalmin injectabil. A mai cumpărat mama nişte Nurofen… Şi tare mă mai durea… Şi mi-a ieşit iar rezultatul ăla rău. M-au trimis la Spitalul Budimex.

16. Am ajuns şi la spitalul Budimex. Aici au zis că sunt în stare gravă. Mi-au făcut analiză la fibroscop – biopsie adică. Să se vadă ce fel de tumoră am. Nu am avut voie să beau apă de la 12 noaptea. A doua zi am stat la coadă cu copiii cu urgenţe până la ora 11.00. Şi îmi era o sete… Am plâns aşa de rău de sete… Am ajuns la aparat dar nu se vedea mai nimic. Am mai stau un timp şi m-au băgat la biopsie. Nenea doctorul a chiuretat un pic de ţesut. Şi m-a trimis la oftalmologie. Aşa a aflat mama că eu… AM ORBIT. Eram orb… 

17. Am ajuns la Spitalul Sfânta Maria. M-au dus la endoscop. La spitalul ăsta era tare frumos. Şi curat. Şi oamenii erau buni. Număi că, din păcate, nu eram de competenţa lor. Domnul dr. Sarafoleanu de la Spitalul Sfânta Maria a făcut o scrisoare frumoasă pentru Spitalul Bagdasar Arseni. A scris acolo rezultatul de la ensoscopie şi a spus ce trebuie făcut pentru mine. Am plecat cu ambulanţa. Tanti aia asistentă de la ambulanţă a întrebat-o pe mama dacă mai are şi alţi copii… Şi nici pe tata nu l-a lăsat să se urce în ambulanţă.

18. Am ajuns iar la Spitalul Bagdasar Arseni. M-a luat mama în braţe – nişte bagaje le-a pus în cârcă – şi aşa am urcat pe scări. 5 etaje. M-a lăsat mama într-un salon şi a plecat după restul de bagaje. Nimeni nu s-a uitat la mine…

19. Nenea dr. a primit dosarul meu cu rezultate de la analize. Dar nu ştiu de ce nu găsea scrisoarea aia frumoasă scrisă de domnul dr. Sarafoleanu. A găsit până la urmă scrisoarea şi m-a reinternat.

20. Mama şi tata s-au dus la domnul dr. Au zis că fac orice numai să mă facă bine. Numai că domnul dr. le-a spus că ei trebuie să înţeleagă că nu se poate. A zis că ce am eu este imposibil de operat şi că nu vrea să-şi bată joc de mine, să mă pună pe masa de operaţie şi să mor sub cuţit. Atunci mama a zis: îl duc pe Cătălin în străinătate. 

21. Atunci mama şi tata s-au dus la nenea profesor L-au implorat să nu mă lase să mor. Nenea dr. i-a spus mamei să-l aducă pe alt nenea dr. ca să vadă împreună ce pot face. Au spus că pot pleca în străinătate. A doua zi au spus că îmi fac şi tratament, cu Dexa. Şi perfuzii. Şi chimioterapie… Au făcut şi hârtiile. Au zis că nu acolo se face aşa ceva, ci la Spitalul Fundeni.

22. A treia zi am plecat acasă. Ne-au trimis şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Dar asta este o poveste şi mai lungă şi am obosit un pic… Vă povestesc săptămâna viitoare. Oricum, este rău. Formularul ăla faimos, 112, nu vrea să mă ajute.

23. Eu acum sunt în Belgia. De o lună. Doctorii au spus că am şanse. Sunt la UZ Leuven şi fac tratament cu chimioterapie. Aici este foarte frumos şi doctorii sunt foarte buni cu mine. A doua zi după ce m-au internat au început să-mi facă tratament. Au zis că am „B-cel non-Hodkin lymfoma” în stare acută.

Ei au văzut că eram într-o stare avansată cu metastaze la rinichi.

O doamnă doctor a fost foarte-foarte supărată…

Ştiţi ce a întrebat? „Dar doctorii din România ce au făcut pentru el? (adică pentru mine, Cătălin) Înţeleg că România este o ţară săracă… Dar să dai un diagnostic de LEUCEMIE nu este imposibil! Chiar şi în ţările cu resurse mici…”.

Să ştiţi că şi eu am blog. Uitaţi aici

Au spus şi la Realitatea TV despre mine. Şi Andreea Sminchy a scris despre mine

Şi la ziar. În „Ziua”. Şi la Asociaţia P.A.V.E.L. pentru copiii cu cancer au scris despre mine. Ca să nu credeţi că vă mint…

Eu vreau să vă rog ceva frumos. Dacă vreţi, şi dacă puteţi, să mă ajutaţi şi pe mine. Mama trebuie să-mi cumpere nişte medicamente şi… de mai multe am nevoie… mâncare, igienă. A avut nişte bănuţi. Mi-au dat şi oamenii din sat. Dar s-au terminat. Dacă vă lasă inima. Vă mulţumesc frumos. 

P.S. Să vă arăt şi o poză cu mine. Am găsit una mai frumoasă. În celelalte eram… mai… Aveam multe-multe răni pe faţă. M-a durut rău capul şi mi-am mai făcut şi singur nişte răni…

Despre cum a ajuns Cătălin în Belgia şi despre Formularul European 112. Povesteşte Talida Barbe – din Belgia. 7 iulie 2008

Initial Dr. Saraforeanu a recomandat parintilor o clinica din Germania, Neurochirurgie Klinikum. Am apelat la Dr. Michael Buchfelder si timp de o saptamana am incercat sa obtinem o consultatie. Am primit raspuns de la Dr Buchfelder cum ca nu poate lua o decizie daca nu vede RMN-ul, dupa ce i l-am trimis nu am mai primit nici un raspuns. (am obtinut fotografiile cu mare greutate de la spital, initial nu au vrut sa ni le dea si in final ne-au facut un cd, toata treaba asta durand o zi) . Situatia lui Catalin deja devenise disperata, boala avansa foarte rapid si fata incepuse sa i se deformeze. Ochii incepusera sa ii iasa din orbite si gura ii era totul o rana, rana ce se intindea rapid in jos pe laringe si faringe impiedicand-u-l sa respire si sa inghita. Vazand ca nu avem mari sanse de a-l duce in Germania si simtind ca sansele lui Catalin scad rapid l-am rugat pe sotul meu sa mergem la UZLeuven, stiind ca este un spital foarte bun si sperand ca vor accepta cazul lui Catalin. Stiind ca in Romania a fost internat la neurochirurgie, am cautat pe internet sectia de neurochirurgie a spitalului UZLeuven si am gasit adresa si nr. de contact al Prof. Dr B. Depreitere si l-am contactat pentru o intalnire. Am obtinut-o in aceeasi zi si ne-am prezentat cu toate documentele din Romania, buletin RMN, raportul medical al doctorului curant de la Bagdazar-Arseni catre doctorul de familie, de asemenea raport necesar obtinerii documemntului E112, biletul de iesire de la M. S. Curie, rezultatul IRM, scrisoarea medicala de la Sf Maria si scanurile tumorii. Domul doctor a citit rapid traducerile documentelor si apoi s-a uitat pe poze si spre usurarea noastra a acceptat sa discute cazul cu colegii sai spunandu-ne ca ne va contacta cand va avea un raspuns. A doua zi am aflat ca luase legatura cu colegii sai Dr Vincent Poorten (ORL Neurosurgery) si Stefaan Van Gool ( pediatru oncolog ) si ca au decis sa-i trateze tumoarea lui Catalin. Mai intai ii vor face biopsie endo-nazala iar tratamentul va depinde de raportul patologic. A subliniat faptul ca mai mult ca sigur acest tratament va include chimioterapie si a insistat asupra aspectului ca la acel moment nu putea preciza daca ii vor face radioterapie sau vor interveni chirurgical. Apoi ne-a spus ca tratamentul va dura cateva luni cel putin. Cu acest raspuns tatal baiatului s-a infiintat la Casa Nationala de Asigurari, ajutat de tatal meu si alte cunostinte care din fericire aveau relatii acolo. Trebuia sa obtinem documentul E112 URGENT, sa il scoatem pe Catalin din tara. Aici i s-a spus ca nu ii pot da documentul pentru tratament chimioterapeutic pentru ca se face si in tara, dar ca ii pot da pentru interventie chirurgicala asupra unei tumori craniene. Dr. Depreitere ne-a dat un doc in care sustine ca spitalul UZLeuven este de acord sa-l spitalizeze pe Catalin incepand cu data de 27 mai 2008. Pe baza acestui document si prin tot felul de relatii si multe drumuri am obtinut un doc E112 de la Casa Nationala de Asigurari. Cu acest document am putut sa il aducem pe Cata in Belgia, cu toate ca la aeroport a trebuit sa trecem printr-o adevarata aventura datorita faptului ca baiatul nu avea pasaport (in Romania ni se spusese ca certificatul de nastere si acordul tatalui de a parasi tara sunt suficiente) si a trebuit sa apelam la bunavointa domnilor de la vama care i-au facut un document valabil o calatorie. A fost foarte traumatizant pentru toti, pentru ca baiatul plangea tot timpul, era intr-o stare extrem de proasta, autoritatile aeroportului au trimis proprii lor doctori si asitenti sa il consulte pe Cata sa vada daca poate calatori in starea aceea. In fine o data ajunsi in Belgia i-am ridicat de la aeroport (eu nu stiam cum arata baiatul si am trecut prin niste emotii fantastice). Cand i-am zarit pe culoar puteam sa o vad decat pe Corina, pentru ca baiatul era cu spatele la mine fiind tinut in brate…. dar vedeam expresia de pe fetele oamenilor pe langa care treceau si simteam cum ma topesc pe masura ce se apropiau de mine. Catalin arata groaznic! Nu puteam intelege cum de au putut sa-l lase doctorii de acasa sa ajunga in halul asta…. chiar nu au putut face nimic? Si intreb si comisia Casei Nationale de Asigurari: de ce nu v-ati gandit sa-l trimiteti la un oncolog inainte sa semnati acel doc E112? I-am dus direct la spital, acolo a fost preluat de un asistent care l-a controlat, temperatura, greutate, inaltime, lucruri de rutina (nici macar astea nu au fost facute la spitalele din Romania) iar a doua zi de dimineata a fost vazut de patru doctori, orelist, oncolog, pediatru si de neurochirurg. I s-a facut biopsie, i s-au facut punctii in sira spinarii, numeroase analize. Ce m-a uimit a fost faptul ca Dr Renard doar s-a uitat la el si a spus leucemie, inainte sa stie rezultatele analizelor. Au inceput sa-i faca chimioterapie imediat, fiind foarte impresionati de starea baiatului, boala avansase foarte mult… ni s-a spus ca nu au mai vazut un asemenea caz, atata de avansat si cu tumoare localizata la baza craniului. Povestea a luat o intorsatura urata cand a trebuit sa obtinem prelungirea doc E 112 pentru a-l aduce pe Catalin intr-o stare in care putea fi dus inapoi acasa. Primul doc E112 si-a incetat valabilitatea pe data de 17 luna trecuta datorita faptului ca membrii comisiei de la Casa Nationala de Asigurari au considerat ca documentul a fost valabil doar pentru interventie chirurgicala nu chimioterapie, plus au refuzat sa creada ca starea baiatului este foarte grava spunandu-ne ca stiu ce e aia leucemie si ca pacientul poate fi transportat in Romania prin Crucea Rosie. Plus ca doamna Popescu, cea care mi-a raspuns la telefon de cate ori am contactat Casa Nationala de asigurari m-a acuzat ca nu stiu ce ii ascundem in situatia in care noi nu stiam ce sa mai facem sa rezolvam situatia lui Catalin . In documentul trimis de UZLeuven catre CNAS se spune ca: UZLeuven, departamanetul oncologie, l-a spitalizat pe Bobaru Catalin unde a fost diagnosticat cu limfom non-Hodgkin cu celule B . Se mentioneaza ca tratamentul cu chimioterapie a inceput urgent cu data de 28 mai. Se mentioneaza ca in functie de raspunsul baiatului la tratament si „datorita starii avansate a bolii la internare nu se poate determina perioada exacta a externarii. Starea lui nu este stabila in momentul eliberarii documentului. Reintoarcerea in tara nu este posibila. Tratamentul poate dura intre 8 si 12 luni…. Cand au aflat ca baiatului i se face chimioterapie ne-au trimis un doc 108 prin care ne anuntau ca valabilitatea doc E112 este nula, si ca nu vor plati nimic, poate doar analizele premergatoare definirii diagnosticului. La Bucuresti, sora mea a luat legatura cu Dr Scurtu Cristian de la departamentul oncologic al spitalului Marie Curie, si i-a cerut sa ne dea un raport medical pe baza schemei de tratament de la Spitalul UZLeuven cum ca baiatul nu poate fi tratat in Romania conform schemei. Am sperat ca astfel vom obtine un nou doc E112. Dar nu l-am obtinut deoarece baiatul nu fusese sub ingrijirea lui si raportul nu continea si cantitatile medicamentelor. Probabil cantitatea este importanta, cu totii stim ca spitalele noastre sufera din lipsa de medicamente. Acum cei de la spitalul UZLeuven lucreaza la un dosar medical prin care sa demonstreze partii romane ca baiatul nu poate fi transportabil in Ro pt a fi tratat acolo, cel putin pana baiatul ajunge intr-o stare buna ( leucemia se trateaza si in tara….. daca este diagnosticata!). Plus ca baiatul nostru are nevoie de doze mari de chimioterapie, iar in Ro este de notorietate faptul ca spitalele nu au bani suficienti pt aceste medicamente. Baiatul are nevoie de ele la timp altfel sansa lui de supravietuire este redusa substantial. Vestea foarte buna este ca baiatul a raspuns extraordinar de bine la tratament. Baiatul incet incet prinde viata. Rezultate mai multe nu am pentru ca dosarul medical nu este gata. Acesta va fi trimis la autoritale romane zilele acestea. Mutualitatea belgiana a trimis la randul ei documentatia necesara in Romania prin care aduce la cunostinta Casei Nationale de Asigurari ca nu se poate incheia valabilitatea doc E112 cu doc E108, ca atare doc este valid si de asemenea au cerut cartile europene de sanatate pentru mama cat si pentru copil. Acum asteapta raspunsul partii romane. Cand tatal copilului le-a cerut personal a fost refuzat pe motiv ca nu ii trebuiesc! Initial ni s-a spus ca mama nu apare in data lor de baze ca si co-asigurat , iar cand am intrebat-o pe doamna Popescu cum a fost posibil sa fie internata in spital de doua ori, cand a nascut, si a treia oara cu Catalin mi-a raspuns ca mama a dat declaratie pe proprie raspundere la notar ca nu are venituri si asa a fost posibil. Cand i-am spus Corinei m-a asigurat ca nu a dat nici o declaratie la notar ci ca este co-asigurat si probabil ca neintelegerea se datoreaza faptului ca probabil o fi trecuta pe numele de fata nu cel de casatorie. Deci concluziile se trag foarte repede la Casa Nationala de Asigurari. O mica intrebare: de cand decideti dvs domnilor cand se aplica dreptul nostru la aceste carti de sanatate? asa dupa ureche? mama nu are dreptul sa fie tratata in caz de urgenta? Prelungirea doc E112 i-a fost refuzata tatalui pe motiv de schimbare de diagnostic, lucru neadevarat: tumoarea la baza craniului este tot acolo, diferenta este ca doctorii de aici au definit-o, interventia chirurgicala nu era indicata in stadiul in care se afla Catalin . O alta ciudatenie s-a intamplat cand tatal lui Catalin a fost informat ca, Casa Nationala de Asigurari a luat legatura cu Prof. Dr B. Depreitere si ca acesta a fost de acord sa trimita baiatul acasa cu Crucea Rosie. Bizara informatie avand in vedere faptul ca Dr Depretiere nu ar fi luat aceasta hotarare fara sa se consulte cu departamentul oncologie unde este baiatul internat. Si din informatiile primite de la departamentul oncologie stim ca nimeni nu si-a dat acordul pentru asa ceva. Din contra. Ii rugam pe domnii din comisie sa nu uite un lucru: DINCOLO DE LEGI SI ALTE NIMICURI FUNCTIONARESTI BAIATUL ACESTA AR FI MURIT IN CATEVA SAPTAMANI, NEASISTAT, PE UN PAT DE CASA DE TARA, DACA NU GASEAM UN SPITAL IN STRAINATATE IN CARE SA I SE DEA DIAGNOSTICUL CORECT SI SA I SE FACA TRATAMENTUL CORESPUNZATOR. Ca fapt divers recomandarea doctorilor romani este : controlul peste o luna este obligatoriu …. in conditiile in care Catalin deja nu mai putea inghite dupa o saptamana, si nu mai putea respira normal dupa inca alte trei zile. Repetam baiatul cand a ajuns aici era orb, ochii ii erau aproape iesiti din orbite, gura ii era plina de rani, gingiile erau foarte umflate, laringele era inflamat, nu putea respira normal, mai mult horcaia, uneori oprindu-se pentru cateva secunde. Cred ca nimeni nu poate cere mamei sa uite orele de cosmar cand nu putea face altceva decat sa-si vada baiatul stingandu-se in fiecare zi, cu o viteza greu de inteles. Baiatul se va reintoarce la spital astazi, pe data de 7 iulie, pentru o noua runda de tratament. Vor sta la mine in perioadele de repaos. Fiananciar am reusit sa ii sustin pana acum, mama a avut si ea ceva bani, oamenii din sat au donat fiecare cat a putut,dar pe viitor m-as bucura daca am reusi sa strangem ceva banuti pentru ei, pentru cele zilnice. Un alt aspect important ar fi vizitele la spital, mama si-ar dori foarte mult sa auda voci romanesti, este foarte singura si deznadajduita!! Mai are un baietel de sapte ani acasa si isi face tot felul de grji. Eu am incercat sa o sprijin din toate punctele de vedere dar am si eu o fetita de sapte luni de care trebuie sa am grija. M-am dus la ea aproape zilnic dar doctorii mi-au spus ca m-am angajat la o treaba care ma va epuiza psihic si fizic si ca nu ar fi rau ca si alti romani de aici sa o viziteze , macar pentru o vorba buna. In rest incercam sa spunem povestea lui fara sa fim vindictivi, dar vom fi onesti si nu vom lasa nimic deoparte, nu vrem sa intoarcem pe nimeni impotriva noastra! Vrem doar sa il facem bine pe Catalin care a fost efectiv trimis acasa sa moara, cu Nurofenul intr-un buzunar si raportul medical intr-altul. …este pur si simplu halucinant ce s-a intamplat cu acest copil…. vrem sa nu se mai intample si altora, vrem sa existe medicamente suficiente in tara pt bolnavii de leucemie, vrem sa existe RESPONSABILITATE si legi care sa ajute pacientii romani sa se trateze in strainatate in cazuri de urgenta majora….. Poate povestea lui Catalin va fi o palma dupa ceafa pentru multi si lucrurile vor fi schimbate …. poate… Donatiile le puteti face personal la salonul de la departamentul pediatrie oncologie a spitalulului UZLeuven direct catre CORINA BOBARU. Curand vom deschide un cont aici in Belgia, pe numele mamei si va vom tine la curent.

Cătălin la sosirea în Belgia:

Cătălin acum:

26 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Dumnezeule!!!Fereste pe toata lumea de asstfel de…..incompetenti si iresponsabili…Banca Transilvania avem si noi aici.Te pup Isabelle. 🙂

    Elisa

    25 Iulie 2008 at 18:21

  2. Ba eu te pup pe tine, Elisa😀
    Sărutmâna mult.

    isabellelorelai

    25 Iulie 2008 at 18:24

  3. Am ,stiu de la tine :)de Alexia,am vazuto…cu portia de plans de rigoare,
    Doamne ajuta sa reuseasca transplantul Darie
    Un wk placut Buno si tot binele din lume!

  4. Mulţumesc, Gabi, şi vouă la fel, numai bine.

    isabellelorelai

    25 Iulie 2008 at 19:35

  5. Isa,
    Si cat sunt de frumosi acesti copii!Si cat sunt de nefericiti.Cu drag,tata Borgo.

    ionborgo

    25 Iulie 2008 at 20:54

  6. Tati,
    Tocmai am închis uşa. Erau nişte doamne care strângeau bani pentru un copil, Iulian. Distrofie. Le-am rugat să vină şi mâine, cu fotocopii de la documente. Una din doamne era învăţătoarea copilului. Este cumplit ce se întâmplă…

    isabellelorelai

    25 Iulie 2008 at 20:59

  7. O sambata placuta Buno!
    Doamne ajuta!

  8. Poate ca unora nu le vine a crede ca sunt medici care nu diagnostigheaza o boala.Ma gandesc ca multe vieti ar fi salvate daca medicii ar stii despre ce boala este vorba si bolnavul ar incepe imediat tratamentul.
    Din pacate,sunt ataea cazuri pe care le cunosc,chiar si mie mi s-a intamplat ceva asemanator.Sper ca acesti copilasi dragusti si asa de bolnavi sa poata fi salvati.Nici acum nu donez bani ,dar sper ca peste cateva luni sa am o pensioara si voi merge si eu la banca sa donez in conturile celor care au nevoie de ajutorul nostru.
    Weekend placut,Isabellelorelai si multa sanatate.

    g1b2i3

    26 Iulie 2008 at 15:18

  9. Gabi (mămica lui Bodo) e o sâmbătă aiurită. Ba plouă, ba iese soarele la ora 19.00😀
    Mulţumesc, şi vouă la fel!
    .
    Gabi (pisoi) pe mine m-au chinuiit cu un diagnostic greşit cardiologic de când aveam 13 ani. Aşa că… Nici nu vreau să-ţi spun ce tratament dur am avut de făcut. Şi ce complicaţii au apărut. Dar: cazul îngeraşului Cătălin nu numai că m-a dat peste cap. Pur şi simplu mi s-a făcut rău fizic. Gabi, tu ai scris deja despre Cătălin. Spune o rugăciune, ştiu că nu ai bani.
    Şi ţie la fel, Gabi.

    isabellelorelai

    26 Iulie 2008 at 19:34

  10. […] Un an şi şapte luni s-a făcut Ping-Pong cu viaţa mea […]

  11. Isa,
    Nu este rau ca sunt oameni dedicati acestor probleme,ca sunt ONG-uri cu scop caritabil,rau este ca institutional,la nivel guvernamental si mai jos pana la casele de sanatate nu se face aproape nimic pentru copii cu probleme si afectiuni uneori incurabile.Spunea un medic,dedicat meseriei,”Daca poti prelungi viata unui pacient( era vorba de copii) macar si cu o zi nici atunci efortul depus nu este in zadar”.Si cu o zi!!!Numai cine a suferit (are el o afectiune,un membru al familiei,un prieten,un vecin,etc),numai acela poate intelege durerea semenului sau.Uneori iti vine sa urli de neputinta de a face un bine cat de mic pentu cei in nevoi si sa dai se pamant cu indolentii platiti bine pentru a ajuta pe cei cu probleme de viata.Vorbim de „intelecere crestina”? Vorbe mari si atat!Nu mai spun ca vreau sa ai o seara frumoasa si o duminica buna.Eu ,Isa,cred ca pentru tine a ajuta pe cineva cu tot ce poti nu este o obligatie ci o necesitate vitala.Cu drag,tata Borgo.

    ionborgo

    26 Iulie 2008 at 22:11

  12. Tati, am mai văzut nişte cazuri. Este inuman ce se întâmplă. Un alt copil, care are leucemie. I-a spus doctorul că are geardia. Ce naiba, a ajuns geardia asta spaima României?
    Stau eu şi mă întreb o chestie, ca şofer ce sunt: eu dacă rănesc pe cineva cu maşina plătesc. Dacă moare, intru în puşcărie. Dacă este vina mea, evident. Dar pentru ce a păţit copilaşul ăsta săracul şi părinţii lui, cine plăteşte? Până i-am terminat de scris povestea mi s-a făcut rău, la propriu. Nu este corect, nu este drept, nu este uman.
    O seară bună, Tati.

    isabellelorelai

    26 Iulie 2008 at 22:43

  13. Isabellelorelai,imi amintesc de povestea lui Catalin ,parca era si un filmulet daca nu ma insel.Sunt multe asemenea cazuri cand oamenii mor cu zile pentru ca nu sunt diagnosticati la timp.De multe ori din cauza ca aparatura performanta lipseste si datorita unor medici care ,de exemplu,confunda o bronhopneumonie cu niste junghiuri.Asa s-a intamplat cu sotul unei colege care a murit la 41 de ani .

    g1b2i3

    26 Iulie 2008 at 23:09

  14. Gabi, căutând ce ai scris tu despre Florin Ierulescu am văzut că ai completat – ai adăugat cazului lui Cătălin. Filmuleţ nu are, singurul este cel de la Realitatea TV, în care, în partea a II-a, vorbeşte Corina (mama) cu cei din redacţie la telefon. Să o vezi pe Mihaela Rădulescu: mai avea puţin şi începea să plângă.
    http://www.realitatea.net/video_412806_un-copil-bolnav-de-leucemie-a-orbit-dupa-ce-medicii-i-au-prescris-un-tratament-gresit_312502.html

    isabellelorelai

    26 Iulie 2008 at 23:16

  15. Da!Nu este corect,nu este drept ,nu este uman este lipsa de responsabilitate si de incalcare a „Juramantului”.Este fuga dupa bani.Platesti bine ai asistenta de calitate,nu platesti mori.Incompetenta,arivismul ,prostia si rautatea provoaca mai multe victime decat ne putem inchipui,echivalent cu un Razboi mondial.O seara buna ,tata Borgo!

    ionborgo

    27 Iulie 2008 at 22:48

  16. Din păcate, Tati, aşa este. Eu am păţit-o, cu mama în spital. Într-un spital de… „5 stele”…
    Multă sănătate, Tati.

    isabellelorelai

    28 Iulie 2008 at 11:42

  17. 🙂
    Am trimis mesajul pe DC;
    Multumesc
    Doamne ajuta!

  18. Gabi, trebuie încercat peste tot. Eu aşa fac. Nu mă mulţumesc cu postatul pe blog.

    isabellelorelai

    29 Iulie 2008 at 00:45

  19. Buno unde stiu,am timp sa caut incerc;
    dar despre hipoacuzici(desi ar trebui sa ma informez(Dan-sotul meu-are nevoie de aparat auditiv pt urechea stanga-)tot am amanat)nu am cautat.Stiind in mare cat costa o astfel de proteza:( ,am tot amanat sa caut.
    De aceea iti multumeam
    O zi buna
    Doamne ajuta!

  20. Gabi, păi de unde să ştiu dacă nu spui? Spune ca să poţi fi ajutată! SPUNE.

    isabellelorelai

    29 Iulie 2008 at 09:45

  21. […] Un an şi şapte luni s-a făcut Ping-Pong cu viaţa mea […]

  22. […] a apărut Cătălin cel mic. Cătălin Bobaru, copilaşul cu leucemie purtat aiurea şi fără de folos şi suflet, […]

  23. […] a apărut cazul micuţului Cătălin am îndrăznit şi am scris şi Părintelui Patriciu. Pentru ajutor. Apoi am aflat mai […]

  24. […] Barbe, omul admirabil din Belgia, care luptă pentru Cătălin, a încercat să facă acelaşi lucru şi pentru […]

  25. […] că români cu suflet din Belgia au făcut posibil acest lucru. Cătălin, un copil chinuit prin policlinici şi spitale fără milă şi fără diagnostic. Până când a […]

  26. […] scris prima dată despre Alexia pe 5 iunie 2008. Apoi pe 2 iulie, 6 iulie, 16 iulie, 25 iulie şi 27 iulie 2008. Pe Alexia am „întâlnit-o” la Andreea Sminchise, pe 4 iunie 2008. Jurnalul […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: