Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Darurile vieţii

with 10 comments

Violenţele, situaţiile negative, dificultăţile întîlnite pe dru­murile vieţii noastre par să lase în spiritul nostru, în memo­ria, în corpul nostru sau în trecutul nostru mai multe urme decît evenimentele fericite pe care le-am trăit. Ele se depun în goluri, ca nişte falii, deschid insuficienţe sau dau la iveală lipsuri. Se înscriu ca răni, ca pagini şifonate sau rupte din povestea vieţii noastre pe care ne grăbim să le întoarcem, să le punem deoparte, să le uităm. E ca şi cum planul nostru de conştiinţă ar fi înfundat într-o percepţie ruptă şi fundamental dualistă a realităţii: pe de o parte, tot ce este bun, tot ce ţine de registrul plăcerii, al mul­ţumirii, al liniştii (toate mesajele de această natură sînt culti­vate, păstrate, căutate sau chiar sanctificate într-o ideologie pozitivistă), şi de cealaltă parte, tot ceea ce produce neplăce­re, ne confruntă cu inacceptabilul, cu incertitudinea, şi care va fi negat, alungat, eliminat, dar va rămîne totuşi atît de pre­zent prin urmele profunde pe care le lasă în noi.

E ca şi cum nu am fi învăţat să decodăm mesajele de via­ţă conţinute în fiecare eveniment, dincolo de conotaţiile lui imediate de suferinţă, obstacol sau dificultate; ca şi cum nu am şti să percepem şi cu atît mai puţin să primim cum trebuie dovezile de recunoştinţă, faptele pozitive, cadourile vieţii, as­cunse, dar prezente… în tot ce ni se întîmplă.

Indienii din Vestul Canadei pretind că „orice eveniment, orice întîlnire ascunde un cadou”, cu condiţia să acceptăm să-l descoperim ca atare.

O asemenea disponibilitate de a primi, o asemenea dispo­ziţie presupune că putem intra într-o formă de înţelegere spe­cială, într-o armonie în sensul vibrator al termenului, între ceea ce ni se întîmplă în viaţă si felul în care vom percepe, vom primi, vom integra şi vom asimila aceste evenimente. De fapt, totul se petrece la nivelul unei alchimii misterioa­se şi subtile în care interiorul şi exteriorul, realitatea şi realul se vor amesteca şi vor lăsa sensul profund al unui act sau al unei situaţii singulare să iasă la suprafaţă. „Realul” devine astfel transformarea proprie şi personală pentru fiecare dintre noi a unei părţi a realităţii.

O tînără cîştigase două locuri gratuite la un concert de jazz oferite de un mare cotidian elveţian. Fusese primită în salonul vedetelor, i se oferiseră mai multe cadouri: o geantă, un disc, un stilou… în pauză, cînd s-a dus să-şi ia o răcoritoa­re, şi-a lăsat portmoneul la piciorul scaunului, alături de pa­harul gol, pentru a mînca un baton de ciocolată, iar apoi, în graba momentului, şi-a uitat portmoneul şi geanta. Cînd a ajuns acasă, a descoperit mărimea pierderii: bani, acte, cărţi de credit. S-a agitat, şi-a imaginat ce era mai rău şi a început să se chinuie cu reproşuri. Apoi s-a gîndit mai bine, şi-a as­cultat trăirea şi a înţeles că poate cineva a găsit portmoneul ei, şi mai ales actele, şi si-a petrecut restul dimineţii într-o stare pozitivă. Mai tîrziu a declarat: „eu, care tocmai pierdusem ceva, mă simţeam în dispoziţia de a dărui”. Spre prînz a su­nat telefonul şi cineva a anunţat-o că totul a fost găsit intact: portmoneul, actele, cărţile de credit şi banii lichizi. Era vorba despre un cuplu tînăr care fusese la acelaşi concert şi care văzuse portmoneul si geanta uitate sub scaun. A mai adăugat: „După aceea am devenit prieteni, am simţit un val de afini­tăţi faţă de bărbatul şi femeia din acel cuplu şi astfel în viaţa mea au intrat noi prieteni”.

Cînd ne confruntăm cu necazuri, tracasări sau obstacole, cînd ni se întîmplă un accident, cînd ne îmbolnăvim, cînd o fiinţă iubită ne părăseşte, la început ne este greu să înţelegem în ce constă partea pozitivă a acestor evenimente şi cum ne pot ele aduce un dar. Faptele în sine, violenţa pe care ne-o aduc ne revoltă, ne înşală sau ne dezechilibrează. Ne provoacă atitudini reactive sau defensive. Uneori chiar ne rănesc, ne mîhnesc, ne pot atinge în zonele sensibile, pot distruge o par­te esenţială din noi înşine. Va fi nevoie de o revenire, de un efort de interiorizare şi de conştientizare pentru a descoperi scînteia de viaţă care arde, posibilitatea unei deschideri şi a unei schimbări după perioada de dezechilibru pe care o tra­versăm, înainte de a descoperi partea de miracol pe care o conţinea ceea ce se oferise numai privirii noastre, minunea de dincolo de aparenţele de violenţă, de haos, de nedreptate sau de confuzie inacceptabile.

„Cînd m-a părăsit prietenul meu, am crezut că viaţa mea s-a terminat. M-am perceput ca şi cum nu mai aveam nici o valoare, nici un rost pe lume, nu mai vedeam nici un motiv ca să trăiesc. Şi cînd o prietenă mi-a propus să o vizitez în străinătate, am făcut-o pentru ea, sau cel puţin aşa credeam. Şase luni mai tîrziu o făceam pentru mine, începînd o forma­re. Sînt convinsă că nu aş fi femeia care sînt azi dacă nu as fi auzit semnalele care mă chemau dincolo de mine… dincolo de graniţele ţării mele”.

Această boală a fost o adevărată revelaţie. Mi-am schim­bat modul de viaţă, modul de a mă îmbrăca, distracţiile au devenit adevărate sărbători. Bineînţeles, am pierdut o parte dintre prieteni, dar am întîlnit alţii noi”.

Un eveniment traumatizant poate fi declanşatorul unor revelaţii despre posibilităţi neexplorate, despre aspecte necu­noscute din noi înşine. O criză, un conflict acut pot fi un catalizator care să reu­nească energii risipite pentru a mobiliza bogăţii necunoscute, pentru a deştepta potenţialuri neaşteptate.

Viaţa are multe daruri.

Se pare că mecanismul funcţionea­ză după cum urmează. Semnalele pozitive, cînd sînt recunoscute ca atare şi sînt cultivate, ne dau energie, iar această ener­gie se transformă oarecum într-o strălucire de bunăstare, în iubire, în sens invers, semnalele negative pot fi percepute ca violenţe care redeschid răni, care secretă la rîndul lor suferin­ţă. Suferinţa, resetimentul devitalizează, consumă energia. Astfel, ne putem imagina o ucenicie în relaţiile interumane care să ne permită să primim cu recunoştinţă viaţa care există în orice eveniment, în orice întîlnire, în orice schimb. Pentru că tocmai despre aceasta este vorba. Nu primim viaţă doar în momentul conceperii noastre sau al naşterii, ca un capital definitiv pe care va trebui să-l gestionăm de-a lun­gul întregii existenţe terestre. Cred că putem primi si dinami­za viaţa care vine în întîmpinarea noastră sub toate formele, aşa cum ni se prezintă ea în viaţa de zi cu zi. In orice întîlnire, prin stimulii care ne vin în acelaşi timp de la natură, de la fiinţe, de la evenimente şi de la situaţii care interacţionează cu noi, viaţa este prezentă peste tot. Sîntem într-o oarecare măsură relee, transportori de viaţă. Sensul trecerii noastre pe Pămînt poate fi tocmai acela de a primi viaţa, de a-i da valoare, de a o amplifica şi de a o transmite mai departe la rîndul nostru. Astfel putem renunţa la multe iluzii, la multe mitologii despre iubire, învăţînd să ne iubim, ne putem extinde relaţiile în sensul „ecologiei rela­ţionale”.

Primim daruri de la viaţă, dacă ştim să le acceptăm, dar putem să le si oferim, să le răspîndim, să le creăm.

Fiecare dintre noi ar putea să se întrebe seara înainte de culcare: Ce dar de viaţă am oferit astăzi? Ce cuvînt, ce privire, ce surîs, ce gest, ce acceptare, ce confirmare am oferit, am primit sau am dezvăluit?

Cine poate oferi în fiecare zi celui pe care-l întîlneşte sen­timentul că-şi sporeşte viaţa, că-şi înseninează privirea, că re­uşeşte să se exprime, că se simte mai amabil, mai viu?

Cine îşi poate propune să accepte mai bine, să îndrăzneas­că să se iubească şi să iubească pe de-a întregul?

Şi să devină astfel un semănător de Viaţă.

JACQUES SALOME. Curajul de a fitu însuti. Arta de a comunica conştient

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

18 Iulie 2008 la 00:05

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Eram obisnuita sa daruiesc,imi place sa daruiesc,ma face fericita sa fac asta,dar cat de des imi ofer mie aceasta fericire?Nu des si nu stiu de ce…,cateodata cred ca din comoditate….
    Dar cand am primit pentru prima oara in viata atat de multe Daruri de la oameni necunoscuti….si cand am simtit ca ele sunt facute din inima,nu din complezenta…bucuria este fara margini si sentimentul de neputinta recunostintei suficient de mare la cat a fost Darul,ma copleseste.
    Si totusi,Isabelle,amintirile sunt selective,creierul retine de preferinta,doar lucrurile bune care ni s-au intamplat,iar celelalte nici nu vrem sa le repovestim,caci ne incarca negativ.Cel putin eu asa sunt,daca povestesc un fapt de viata care m-a durut,imi creste adrenalina,tensiunea si intensitatea trairilor,de parca se repata si ma doare inca o data.Asa ca…,evit s-o fac.
    Ramane sa vad cum ma voi impaca in continuare cu efectele pozitive ale unei intamplari nefaste,caci aici intram pe taramul credintei,sau cel putin ,asa vad eu.
    Te imbratisez Isabelle si-ti doresc un sfarsit de saptamana linistit si cu multe bucurii.Te pup. 🙂

    Elisa

    18 Iulie 2008 at 14:51

  2. Elisa, să nu uit, intru greu-greu pe blogul tău. Fug imaginile, fug comentariile, nu se încarcă, nu ştiu ce se întâmplă…
    .
    Referitor la ceea ce spune Salome… Depinde: de la om la om. De la vârstă la vârstă, fire (caracter), experienţe trăite etc. Cartea este lungă – în anumite idei mă regăsesc, în alte nu.
    Şi eu te pup şi îţi doresc tot ce îţi doreşti 😀

    isabellelorelai

    18 Iulie 2008 at 14:57

  3. O fi de la videoclipul acela care se dechide automat cu pagina??O sa-l inlocuiesc,sau il sterg.Sa-mi spui,te rog,daca dupa o jumate de ora este tot asa.Multumesc Isabelle.

    Elisa

    18 Iulie 2008 at 18:39

  4. Da, si intamplarile mai putrin fericite pot avea efecte pozitive.Din fiecare inveti cate ceva,experienta care sa te faca sa rezisti unor alte incercari ce vor veni.
    In alta ordine de idei, simt nevoia sa-ti spun ca m-a incantat prezenta Corinei, aseara in emisiunea lui Victor bCiutacu. A tinut pietp cu fermitate si, in acelasi timp, cu delicatete atacurilor facute la adresa d-lui Iliescu.

    zinca beiu

    18 Iulie 2008 at 20:44

  5. Elisa, S-A REZOLVAT! Cred că de la textul din antet a fost – cum ai schimbat fotografia e OK. 😀
    Am probat 3 posturi şi e OK. 😀

    isabellelorelai

    18 Iulie 2008 at 21:44

  6. Zinca, cum spuneam, de la om la om. Ai văzut că sunt oameni care au păţit multe lucruri rele şi au devenit mai buni, alţii au păţit doar un rău şi s-au înrăit.
    Zinca, îmi pare bine că ţi-a plăcut prezenţa Corinei în emisiune. Sunt puţini oameni care spun adevărul în ziua de azi. A spune un adevăr şi a apăra pe cineva – lovit din toate părţile – în ziua de azi este un act de curaj. Iar Corina are curaj. Şi caracter. Cred că ţine şi de caracter. Tot un fel de dar al vieţii.

    isabellelorelai

    18 Iulie 2008 at 21:51

  7. Isasbellelorelai,am citit articolele tale,acesta si cel cu spitalele,medicii si pacientii.Intamplarile prin care am trecut,chiar si cele neplacute care mi-au cam afectat sanatatea ,cred ca au si ele ceva bun-invatam ceva.In ceea ce ma priveste,chiar daca cineva ma face sa sufar,nu ma pot supara,poate plang,poate incerc sa inteleg de ce?Nu pot sa gandesc de rau nici dusmanului meu cel mai mare(nici nu stiu daca am vreun dusman).De cele mai multe ori primesc iubire,intelegere,prietenie.
    Acum sunt si eu cam necajita-e mama in spital si trebuie sa se opereze de coxartroza,OBLIGATORIU.Iar eu trebuie sa umblu dupa tot felul de adeverinte pentru spitalizarea mea ,ca sa dovedesc ca sunt co-asigurata.In 21 sunt programata sa ma internez si mi-e groaza ca se supara doctorita ca nu am rezolvat cu adeverintele.
    In plus,mi-am cam stricat calculatorul si merge cu „valuri” de-mi fug ochii.Doar fiul meu cel mare mi-l poate repara.
    Duminica placuta,Isabellelorelai si scuze ca ti-am povestit atatea de-ale mele.

    g1b2i3

    19 Iulie 2008 at 22:33

  8. Gabi, îţi doresc să rezolvi. Poate te ajută cineva din familie. Că eşti şi tu bolnavă şi ai nevoie de ajutor. Sănătate multă şi ţie şi mamei tale. Şi să ai noroc de doctori buni.

    isabellelorelai

    20 Iulie 2008 at 00:03

  9. Isabellelorelai,iti multumesc pentru gandurile bune.Saptamana viitoare va fi o saptamana mai grea,dar am speranta ca se va rezolva cu bine.De mama se ocupa mai mult sora cea mica (cu care si locuieste)-ea a dus-o la spital si a vorbit cu doctorii.Eu voi fi mai des alaturi de ea dupa operatie.S-a hotarat greu,dar are dureri foarte mari si coxartroza s-a instalat la ambele solduri.Ori va putea merge ,ori nu.Cu operatia are sansa de-a putea umbla.
    Mai vorbim despre asta si altele,bineinteles.

    g1b2i3

    20 Iulie 2008 at 16:38

  10. Gabi, multă.multă sănătate şi baftă la operaţie. Doamne ajută!

    isabellelorelai

    20 Iulie 2008 at 23:19


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: