Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Speranţa

with 13 comments

Pandora a deschis cutia. Toate relele au scăpat. S-au împrăştiat pe tot pământul. Pandora a pus repede capacul. Doar un lucru a rămas în cutie. Speranţa.

Ce te faci?

Ce te faci când copilul tău se transformă într-o clipă în angoasa vieţii tale, în coşmarul fără de sfârşit (te gândeai la grădiniţă, la cum vei merge cu el la pescuit) iar acum (fără avertisment) se transformă într-o grămadă de carne contorsionată de durere, de ace şi perfuzii, cu care alergi de nebun zi şi noapte la medici şi auzi cuvinte precum “craniofaringiom dezvoltat retrochiasmatic, sindrom hipertensune intracraniană moderată hidrocefalie, atrofie partială de nerv optic, diabet insipid”? Ce te faci în acel moment în care VIAŢA TA NU MAI ARE NICI UN SENS? Alergi zi şi noapte să îţi faci “puiul, lumina ochilor” sănătos ca înainte şi ceri AJUTOR. Dar ce te faci dacă nu te cheama cu“escu” în coadă şi dacă nu eşti copil/nepot de vedetă? De prea multe ori îţi vezi copilul cum se stinge, şi tu cu el. Şi atunci ajutorului îi zici “mecenat, sponsorizare, donaţie”, oricum o fi, numai să fie. Conform legislaţiei fiscale româneşti (Legea 32/1994, articolul 1), “Mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena, transferă, fără obligaţie de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfăşurarea unor activitaţi în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau ştiinţific – cercetare fundamentală şi aplicată”. Contractul de sponsorizare/mecenat este modalitatea legală, conform legislaţiei româneşti de a ajuta pe cineva cu o nevoie medicală, printre altele. Noi, toţi cei care ne ocupăm de acest demers, pe care eu l-am iniţiat, CHIAR VREM SĂ ÎI AJUTĂM pe aceşti copii, iar câştigul nostru – zâmbetul lor – este dincolo de orice limită a satisfacţiei materiale. Nu am căderea să judec “strâmbătatea şi silnicia” legislaţiei româneşti în diverse speţe, mai ales cele umanitare. Din punctul meu de vedere, “caritatea” (asimilând acest demers cu acţiunea unei persoane), este şi trebuie să fie anonimă şi nu există vreun “return on investment” pe care îl doreşti/îl aştepţi. Ai făcut un anumit gest pentru că aşa ai vrut pentru propria mulţumire dar de acest lucru trebuie să ştii doar tu (să nu uităm că mândria este unul dintre păcatele capitale în care poţi să cazi foarte uşor plecând de la un gest umanitar, implicit nobil, dar care este pervertit în context social). Eu nu mă simt în postura să emit aserţiuni de tipul “…copil obişnuit care are oricum şanse minime de reuşită…” deşi ştim cu toţii acel truism că “în lupta pentru resurse doar cel mai puternic supravieţuieste”. Eu încerc să dau o şansă oricărui copil bolnav, indiferent de gravitatea cazului, de vârsta pe care o are. În această zonă de alegere îmi declin orice responsabilitate, pentru că nu sunt dispus în faţa propriei mele conştiinte să port o asemenea povară: “eu am decis că pe acel copil NU îl ajutăm”. Pentru atare decizii voi forma un cosiliu de medici care va avea COMPETENŢA MEDICALĂ să ia decizii cu implicaţii vitale. Fiecare dintre noi are dreptul să trăiască, să muncească, să creeze şi are dreptul la o ŞANSĂ. Din păcate, finalitatea unor anumite demersuri aşa-zis umanitare, au avut ca şi rezultat maşini, case, deduceri de TVA… hai să mai băgăm şi câte o factură de nu ştiu care lucrare tipografică pentru nu stiu care partid… Eu personal, şi aceste demers umanitar pe care l-am iniţiat, am încercat să ne ţinem TOTAL DEOPARTE de asemenea lucruri, şi atâta vreme cât mă voi ocupa de acest proiect, astfel de lucruri nu se vor întâmpla. Am şi eu un copil acasă care are nevoie de tată şi nu de încă un număr în statistica adminstraţiei penitenciarelor din România.

Mulţi consideră că a vedea ziua de mâine este un drept, fapt pentru care îşi fac tot felul de planuri: mâine îmi iau nu ştiu ce maşină, peste 6 luni yacht şi tot aşa. Fară să pic în panta fatalismului, eu consider că fiecare zi este un favor pe care îl avem de undeva (zi-i cum vrei: Iahve, Allah, Dumnezeu, Creatorul, etc, etc). Ce mă împiedică pe mine în clipa asta, când scriu acest mesaj, să fac un atac cardio-cerebral? NIMIC! Cu un zâmbet să ştiţi că putem mişca lumea, dar doar cand vom putea ieşi din carapacea intereselor pecuniare (ca tot exista vorba “mâncăm ca să trăim şi nu trăim ca să mâncăm”). Şi mai sunt şi de acord cu faptul că “încrederea trebuie câştigată”. Sper să am sansa să o demonstrez.

Aşa spune BOGDAN TIRON-ANTON

 

Speranţa este visul celui treaz – Aristotel

Anunțuri

13 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. o zi frumoasa Buno.Azi mi-ai facut o surpriza fff placuta;) ,
    http://bogdan-andrei.blogspot.com/2008/06/multumim.html
    A ajuns coletul intact.Multumim.
    Doamne ajuta!

  2. Doamne ajută, să fiţi sănătoşi 😀

    isabellelorelai

    30 Iunie 2008 at 22:04

  3. Isabellelorelai,mai intai te felicit pentru noua ta casa mare!Imi va lua ceva timp sa ma obisnuiesc.
    Dar asa e mai mult loc pentru cei pe care ii ajuti.
    Multa sanatate iti doresc,la fel si mamei si fiului tau.

    g1b2i3

    1 Iulie 2008 at 00:39

  4. Şi mie îmi va lua ceva timp, dar are mai mult spaţiu şi văd mai bine un pic, aşa pe fond alb. Mulţumesc Gabi, sănătate multă şi ţie şi celor dragi ţie.

    isabellelorelai

    1 Iulie 2008 at 00:48

  5. Isabellelorelai,sper ca toti copiii si tinerii bolnavi sa fie ajutati si salvati!

    g1b2i3

    1 Iulie 2008 at 01:13

  6. Gabi, aşa at trebui, dacă am trăi într-o societate normală. Dar…

    isabellelorelai

    1 Iulie 2008 at 11:02

  7. Isabellelorelai,nu stiu daca ai pe pagina cu copii povestea unei fetita,nepoata chinezului.imediat cum am vazut am venit la tine sa te rog sa vorbesti si despre ea.
    http://chinezu.eu/2008/07/01/va-rapesc-doar-2-min-pentru-a-va-ruga-sa-cititi-povestea-nepotelei-mele/

    g1b2i3

    1 Iulie 2008 at 17:13

  8. Gabi, pisoi, blogul ăsta este mort, nu-l mai citeşte nimeni, puţinii oameni care treceau pe aici cred că s-au săturat şi ei. Am să pun cazul în pagina de ajutor. Muncesc şi mă necăjesc inutil. Sunt atât de dezamăgită…

    isabellelorelai

    1 Iulie 2008 at 22:03

  9. Isabellelorelai,cineva ,o copila mi-a scris un mesaj la postul tau despre Speranta.Vreau sa citesti si tu si toti cei fara de speranta.
    copila said,

    iulie 2, 2008 @ 8:06 pm · Editează

    „oricat de adanci ar fi durerile prin care te taraste …viata are sens.in acel moment viata are sens numai ca durerea iti acopera privirea periculos de rau si e greu sa mai realizezi ca are sens…trebuie sa iti impui ideea ca viata are sens! si o sa vina sigur si momentul in care o sa si vezi acest lucru.”

    g1b2i3

    3 Iulie 2008 at 06:30

  10. Gabi, foarte frumos… Dar nu sunt sigură că a înţeles mesajul lui Bogdan. Noi toţi dăm sens vieţii. Sau aşa ar trebui.

    isabellelorelai

    3 Iulie 2008 at 10:38

  11. […] nu ştiu dacă ei cred în 10 RON lângă alţi 10 RON, că nu îi cunosc, dar eu sigur cred. Cum altfel să fac să primească Degeţica o pagină la […]

  12. […] Mecenat.ro – adică Bogdan Tiron-Anton – aici şi aici. […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: