Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Salvam o campioana?

with 52 comments

OANA ANESIA OPINCARIU este cea mai tânără Campioană Europeană. La patinaj viteză. Doar că acum este grav bolnavă. Am aflat astăzi de la un blogger. De la Mara, mai precis – AICI. Când totul pare imposibil…

FOTO de la DESGphoto ATHLETES – AICI

„Oana Anesia: Ştiu că mergeam cu bicicleta în timpul antrenamentului, alături de colegii mei Cristina şi Cristi, când, deodată, mi-a apărut în faţă o groapă imensă pe care am încercat să o evit, dar nu am putut. Cu toţii cunoşteam existenţa acelei gropi (…). Am uitat de ea, am încercat să frânez, însă am căzut, iar din acel moment nu mai ştiu nimic din ce s-a întâmplat. Am înţeles că imediat după accidentul meu au fost astupate toate gropile din acea zonă.” (fapt confirmat!)

Gazeta de PRAHOVA – Oana se zbate între viaţă şi moarte! 

5.000 de euro pot salva o campioană

Pe 17 aprilie 2008, dupa cum era stabilit, patinatoarea ploiesteana de la CS Petrolul, Oana Anesia Opincariu, a fost la o clinica de recuperare neuro-motorie din Austria, de langa Viena, insa, mai mult doar in vizita.

Iar asta din cauza faptului ca nu a reusit sa stranga toata suma necesara pentru a ramane si a putea urma un program complet de recuperare.

Cu toate ca, initial, dupa studierea dosarului patinatoarei, doctorii austrieci anuntasera ca, pentru refacerea totala, ea ar fi avut nevoie de un program de sase saptamani, in urma analizelor efectuate saptamana trecuta acestia au spus ca recuperarea se poate realiza chiar in mai putin timp.

Chiar si asa, familia Opincariu mai are nevoie de inca 5.000 de euro pentru ca Oana sa poata urma respectivul program de recuperare.

Dupa cum ne-a precizat tatal sportivei, antrenorul Ion Opincariu, in cadrul programului, aceasta ar urma sa aiba parte de un insotitor permanent, exercitiile desfasurandu-se pe durata a patru ore pe zi, doua dimineata si doua seara. Info Portal – AICI

Dacă puteţi ajuta, ştiţi voi, măcar cu ăia 10 RON! Contează atât de mult!

Titular: Opincariu Anesia Oana

Banca: BRD

RON: RO 68 BRDE 300 SV 41 31 079 3000

EURO: RO 64 BRDE 300 SV 41 31 087 3000

Gazeta de Prahova. 14.06.2007: „Daca ar fi fost operata la timp, nu s-ar fi ajuns aici”

Tatalui Oanei, Ion Opincariu, este extrem de suparat fiindca nu s-a efectuat operatia macar in timpul optim, la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti. Iar revolta si mai mare vine pentru ca nu a fost trimisa, imediat, la Bucuresti, daca la Ploiesti nu s-a putut face mare lucru. Oana a fost dusa la spital la ora 11 si a fost transferata, la Bucuresti, abia la ora 19. “Mi s-a spus ca nu e medicul neurochirug in spital. Trecand peste faptul ca nu e permis ca o unitate de talia celei din Ploiesti sa stea in baza unui singur medic – care e sau nu e in spital, vrea sa vina sau nu de-acasa, totusi in joc e viata unui om – n-am inteles de ce a trebuit atata amar de timp s-o trimita la Bucuresti. Nu si-au dat interesul decat in clipa in care copilul meu a intrat in coma. Daca o transferau pe loc la Bucuresti, in momentul in care au vazut ca nu poate fi adus neurochirurgul, Oana nu ajungea in starea grava in care se afla acum. Doctorii de aici ( n.n. – din Bucuresti) mi-au spus ca era nevoie sa se intervina chirurgical in patru ore de la comiterea accidentului. Or, spitalul din Ploiesti a tinut-o pana seara”.

CINE SALVEAZĂ O VIAŢĂ, SALVEAZĂ O LUME

Anunțuri

52 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Este adevarat ca 5000 de euro ar putea sa o ajute, dar nu i-ar rezolva problema in totalitate!
    In prezent ia medicamente in fiecare luna de 35 mil! Si trebuie sa plece la Viena pentru o luna-doua de recuperare! Daca starea de sanatate ii va permite, va trebui sa urmeze alte tratamente pentru a putea sa se apuce din nou de patinaj! (informatii obtinute chiar de la Oana)

    Multumim ca o ajutati!

    mara

    24 Mai 2008 at 22:34

  2. Mara, ştiu, dar tocmai am reuşit acum 2 săptămâni să strângem 4.000 euro în 3 zile, cu apelul simplu: donaţi 10 RON. Era un caz disperat, o operaţie în Germania.
    Cu cât suma solicitată este mai mică, recte 5.000, cu atât cresc şansele de strângere mai repede. Cu atât mai mult oamenii realizează că suma este derizorie pentru a salva o viaţă.
    După care reluăm apelul. Sunt copii care au plecat la operaţie cu jumătate din sumă. Se strâng banii pe parcurs.
    .
    Uite apelul:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/07/rugaminte-disperata-pentru-10-ron
    Uite rezultatul:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/09/multumesc

    isabellelorelai

    24 Mai 2008 at 22:43

  3. De accord cu tine! O sa va tin la curent cu situatia ei!

    mara

    24 Mai 2008 at 22:46

  4. […] şi AICI […]

  5. Mara, aşa să faci, pentru că oamenii simt nevoia să audă veşti bune.
    .
    Dacă vrei exemple, uite aici cazuri. Postul ăsta are zeci de vizualizări zilnic:
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/13/doctore

    isabellelorelai

    24 Mai 2008 at 22:53

  6. @isabelle
    Am primit mesajul! O sa il arat!

    mara

    24 Mai 2008 at 23:14

  7. […] De la Mara și Isabella. […]

  8. […] 25, 2008 by mesterulmanole Isabellelorelai ne dă amănunte despre Oana Anesia şi cum putem să o ajutăm. Oana, un copil. Copil ce poate fi al oricăruia dintre […]

  9. Ar trebui sa fiu din piatra sa raman nepasatoare … cum ca sunt si eu un om … este absolut normal sa fac … ‘gestul’ care in momentele de acest gen, parca devin normale !
    Multumesc Lui Dumnezeu ca pot si vreau !!

    ISABELLE … a sosit ziua cand trebuie sa-ti spun …
    TE ADMIR … stiu … ai sa-mi spui … : ” eu nu fac mare lucru ! ” – te las sa crezi cum vrei tu … .

    O duminica frumoasa, ISABELLE 🙂 !

    elena.n

    25 Mai 2008 at 08:34

  10. Elena, TE IUBESC! Şi Bună dimineaţa 😀
    Ba nu te contrazic, pentru că şi eu, ca şi tine, trec pe la bancă. Pentru că sunt convinsă 100% că bănuţii tăi, lângă bănuţii mei, lângă bănuţii altor prieteni, aşa puţini cum sunt, FAC MINUNI.
    .
    Acum tocmai m-am întors de pe blogul domnului Tolontan, l-am rugat să încerce să ajute..
    .
    ELENA, o duminică minunată să ai! 😀

    isabellelorelai

    25 Mai 2008 at 08:43

  11. O duminica frumoasa buna mea 🙂

    Gabi

    25 Mai 2008 at 10:08

  12. Şi vouă, Gabi 😀
    Şi mulţumesc pentru trandafir. Cum mai miroase Marea Neagră?

    isabellelorelai

    25 Mai 2008 at 10:12

  13. […] Bloggerii şi atitudinea Update: Oameni buni, SALVĂM O CAMPIOANĂ? – AICI […]

  14. Frumos 🙂 ,miroase Marea Neagra daca iti place in general la soare,nisip,plaja.Cu ajutorul lui DD sper sa ajungem dupa-amiaza si sa-i facem poze atat lui Bodo cat si Marii 🙂

    Gabi

    25 Mai 2008 at 11:15

  15. Sa iti dea Dumnezeu sanatate si putere, Isabelle, sa reusesti tot ce iti propui. Multumesc pentru tot.

    kmi

    25 Mai 2008 at 11:42

  16. Gabi, ştiu că miroase frumos, dacă este curată. Să faci poze cu miros de mare 😀
    .
    La mulţi ani, din nou, Kmi! Şi MÂNDRĂ, şi ELENA! 😀
    Mulţumesc, Kmi 😀

    isabellelorelai

    25 Mai 2008 at 11:46

  17. ehheeii 🙂
    ai o dispozitie de zile mari, ISABELLE !
    ma incarci si pe mine … care muncesc si gandesc la aceasta ora ! noroc ca am facut o pasiune pt munca mea si astfel nu mi-e greu … ba mai mult 🙂 … o fac cu placere 🙂

    daca finalizez azi un proiect, inseamna ca ‘castig mai mult’, daca … ‘castig mai mult’… pot face ‘mai mult pt OANA de aceasta data … 🙂

    ma bucur ca existi !
    oare ? … Tu realizezi ca esti un ‘motor’ care face sa functioneze ‘actiunile’ pt copii care au nevoie, tineri talentati si frumosi, …. ??

    Sa ne traiesti, ISABELLE … mult si frumos 🙂

    elena.n

    25 Mai 2008 at 13:25

  18. Elena, sarutmana, tocmai m-am intors de pe blogul Primariei Ploiesti si de pe 9AM. Am postat şi colo şi colo.
    .
    Dacă ai nevoie de ajutor la finalizarea proiectului, spune 😀 să iasă bănuţu’ mai mărişor 😀
    .
    Dar te-ai gândit că tu îmi dai mie putere să continui? Siguranţa faptului că ştiu că tu mâine îi dai un pic din puţinul tău, că există cineva care ne aude, îmi dă putere! MULŢUMESC, Elena! Şi spor la treabă, serviciu uşor. Te pup… virtual 😀
    PS: am dat si pe e-mail la domnul Becali.

    isabellelorelai

    25 Mai 2008 at 13:35

  19. […] Mai multe: AICI […]

  20. 🙂
    esti super faina !

    cand voi avea un proiect, o afacere in care te pot implica … nu voi sta pe ganduri, promit 😉

    mi-a soptit CINEVA … ca e bine sa stam langa TINE … atunci cand dai semne de ‘saturatie’ … absolut motivat !

    eu, am inteles.
    eu … cred in ceea ce faci !
    asadar … cand e nevoie sunt … aici.

    te pup cu drag.

    elena.n

    25 Mai 2008 at 13:52

  21. Elena, nu este de la saturaţie, este de la părăsire&neînţelegere&falsă impresie&lipsă de consideraţie.
    Mulţi consideră blogul meu de mâna a III-a, un fel de vagon mortuar, aşa că preferă să mă ocolească.
    Dar ştii ceva? Puţin îmi pasă, îi ocolesc şi eu pe ei, ca să fie sentimentul împărtăşit.
    Îţi mulţumesc mult că eşti „pe aproape”, că Bună Dimineaţa ta îmi face ziua bună 😀
    Iar de dezamăgiri… sunt prea bătrână ca să mai am aşa ceva. Am eu dezamăgirile mele imense din real. Aşa, ca exemplu, de 11 ani de când mama este paralizată, nicio rudă nu i-a deschis uşa. Iar fratele ei, vitreg ce-i drept, pe care l-a întreţinut pe timpul studiilor la Academia Militară, nici măcar un telefon nu îi dă. Să mai zic că nu i-a zis La mulţi ani de Constantin şi Elena?
    TE PUP, Elena, şi îţi mulţumesc mult 😀
    .
    PS: M-ai luat prin surprindere, tocmai am dat e-mail la Comitetul Olimpic Român 😀

    isabellelorelai

    25 Mai 2008 at 14:03

  22. inteleg ce spui … !

    sunt oameni si oameni …
    unii nu stiu sa simta sa actioneze pt un alt om cu deschidere si implicare … sa mai puna si un gram de dragoste … de unde ???
    ei considera … ca modul lor de abordare este corect, ei sunt cei buni si NOI 🙂 suntem un pic deplasati (tacaniti) :-)!

    nu-mi propun sa schimb gandirea nimanuia … ma ocup si sunt atenta la oamenii care gandesc aproape ca mine.

    eu de cand ma stiu … sunt la fel … nu am devenit !!
    imi aduc aminte ca mi-am dat manusa unui coleg in cls a II-a pt ca ii era frig.
    tati, mi-a pus intrebarea … de ce ellen ??
    raspuns : „eu mai am acasa” 🙂
    tata: nu a zis ca e bine, nici ca e rau … a zambit 🙂

    hai sa zambim si noi … , noi suntem asa … 🙂
    si nici nu vrem sa ne schimbam … zic eu !!!
    TU ????

    merg sa mananc … certo, la mama 🙂
    apoi continui un pic sa gandesc … dupa care merg la un tenis de camp 🙂

    te pup … azi am fost fooarteeee prezenta 🙂

    elena.n

    25 Mai 2008 at 14:28

  23. Elena, nu ne schimbăm nici… moarte 😀 😀 😀
    Păi ce face Andreea fără noi?
    Te pup şi îţi doresc o săptămână viitoare minunată! 😀

    isabellelorelai

    25 Mai 2008 at 14:41

  24. Isabelle
    Trec mereu pe la tine si tu trebuie sa simti asta.
    Daca nu comentez e pentru ca raman muta la atata durere. Sunt laşă? Poti sa o zici.Recunosc că rămân ddeseori fără cuvinte…dar Simt.
    Ceea ce faci tu e un „tren al sperantei”.
    Am si eu „batalia” mea in viata reala. Uneori simt ca ma lupt cu morile de vant.
    Am mare Noroc ca toti cei dragi mie sunt sanatosi.
    Ajut cateva pitice-junioare, dupa puterile mele si sunt fericita sa le vad zambind cand obtin rezultate bune dupa efortul lor.E mult sau putin, timpul va decide.
    Pe dr.Arafat il stiu.E un OM cu maini magice si curate. El face „politica” vietii.E de o modestieeee!!
    Daca ai pornit pe drumul acesta nu vei simti oboseala nicicand, pentru ca ai in tine Omenia si langa tine multi prieteni care te sustin. Raman si eu, chiar daca uneori stau in liniste. Ardelenii-s mai molcomi dar au suflet mare.Ex? dr.Arafat;), tati Borgo, Cella…si multi carora le pasa de durerea ce macina sufletul Romaniei.

    Cristal

    25 Mai 2008 at 17:53

  25. Isabelle, treci si pe la Alexandru Petria, daca ai timp. Si el face campanie pentru Oana, eu i-am spus de tine, dar nu stiu daca e pe net. Poate daca se alatura si el… nu stiu… cu cat mai multi, cu atat mai bine.

    Oana

    25 Mai 2008 at 21:22

  26. […] mai 25, 2008 at 9:58 pm · Înregistrat sub Uncategorized ·Tagged atitudine, viata https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/24/salvam-o-campioana/ […]

  27. Cristalule, mulţumesc. Tu ai dreptate. Probabil că nici eu nu voi mai putea comenta la posturile vesele, atunci când voi fi tristă. Până acum am putut. Mi-am înfrânt tristeţea, de multe-multe ori. Şi nu doar tristeţea. Am trecut şi peste ironiile unora, ca să pot spune bună ziua prietenilor. Şi nu doar peste ironii… Cristalule, sufletul meu cam sângerează un pic. Mulţumesc, Cristalule că ai trecut şi pe la mine, să ai o săptămână bună!
    .
    Forevergreen, mulţumesc de ajutor.
    .
    Oana, nu te-ai uitat în lista aia lungă, cu reacţii de pe alte bloguri? Este acolo de mult timp, l-am văzut la tine, când te-a întrebat dacă poţi face ceva. L-am săltat. Oricum, lista creşte. Vom vedea de mâine încolo. Când se deschide banca.
    .
    Am lăsat mesaj şi pe blogul Primăriei Ploieşti, la Antena 1 Ploieşti, la Comunitatea bloggerilor Ploieşti şi la Club Rotary Ploieşti.
    .
    A apărut şi în CANCAN.
    .
    Forevergreen, mulţumesc. Cu ocazia asta poate mă dumiresc şi eu care este blogul tău. Sau sunt toate? Lămureşte-mă, că nu mai înţeleg. 😀

    isabellelorelai

    26 Mai 2008 at 01:47

  28. Primul este cel de pe WeBlog, cel mai vechi, cel mai controversat, cel mai aprig criticat, cel care mi-a atras cei mai multi prieteni si „dusmani” virtuali.
    Urmeaza cel de pe WordPress unde v-am intalnit pe voi, oameni frumosi si inimosi. Ca sa ma loghez usor, urmeaza celelalte. Dupa cum vezi toate au ceva in comun: green, culoarea vietii, a perenitatii lucrurilor frumoase.
    Am experimentat si eu. O zi frumoasa iti doresc!

    forevergreen

    26 Mai 2008 at 08:48

  29. Nu pot decat sa va multumesc tuturor pentru sprijinul dat si pentru mediatizarea cazului!

    Mara si Oana

    mara

    26 Mai 2008 at 12:48

  30. […] Amănunte despre cazul disperat al campioanei europene la patinaj viteză – AICI […]

  31. Forevergreen, încet încet mă dumiresc 😀
    .
    Mara şi Oana, oameni suntem!
    Oana, multă-multă sănătate îţi doresc! 😀

    isabellelorelai

    26 Mai 2008 at 21:14

  32. Măi dragii mei, aţi încercat şi la politicieni ? că tot suntem în plină campanie…
    Ia vedeţi la Silaghi, să vedeţi ce fete frumoase dau din poponeţ în mişcare…
    Motive :
    1. au bani ;
    2. nu ştiu să îi cheltuie ;
    3. au nevoie de reclamă ;
    4. un gest caritabil nu strică nimănui.

    Hai că mă duc, mi-e somn de-o carte…

    Calibro

    26 Mai 2008 at 22:29

  33. Neaţa şi ţie somnoroaso.

    Bun, dar mai sunt 12.000 EUR lipsă. Eu zic să încerci faza „politicieni” ( te ajut dacă vrei ), poţi începe prin a-i contacta pe blog. Majoritatea au aşa ceva.

    Calibro

    26 Mai 2008 at 22:36

  34. Nţ. Am scris la ziare. Ce zici de chestia asta. Şi am trecut şi pe la bancă. Şi da, recunosc, am scris la Becali.

    isabellelorelai

    26 Mai 2008 at 22:38

  35. Ziare ? dacă sunt tabloide, nicio şansă.
    Bănci ? lucrez cu ele şi puţine spre nici una şi-ar îndrepta atenţia către cazuri umanitare. Prea ocupate cu majorarea dobânziilor la credite …
    Becali ? Oana Anesia o fi stelista ? kidding … Să sperăm.

    Calibro

    26 Mai 2008 at 22:43

  36. Nţ. La ziarele care au lăudat-o când a câştigat. Am scris în mai multe locuri, oricum. E treabă de 2 zile, ai răbdare. La bancă am fost eu, ca om. Şi că tot veni vorba, lucrătorii simpli donează.
    Becali dă bani sigur. Iar stelistă sunt eu. Aşa că…

    isabellelorelai

    26 Mai 2008 at 22:47

  37. Hai că mă duc că se răceşte cartea… ne vedem la următoarea hibernare. 😛

    P.S.: Dinamo rulz! 🙂

    Calibro

    26 Mai 2008 at 22:50

  38. Isabelle tare as vrea sa invat cum sa poostez su ei „sub” cuvintele trimiteri pt blogul tau…nu stiu si as vrea sa fac asta cu tot dragul…stiu sunt lenesa dar macar posteaza tu link-uri uite macar acum la anuntul asta care il am ca vad ca se citeste….blogul meu nu e foarte grozav dar mai afla macar unul -doi acolo…conteza- imbratisari de ingeri aripe,sanatate si mult ajutor Dumnezeiesc in binele tot pe care il faci!

    rose4you

    26 Mai 2008 at 23:06

  39. Calibro, să dormi bine 😀
    .
    Lorelei, trebuie să apeşi pe titlul articolului şi să copiezi link-ul, uite,
    https://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/24/salvam-o-campioana
    .
    îl pun eu la tine, într-un comentariu

    isabellelorelai

    26 Mai 2008 at 23:10

  40. […] a plecat în Austria, la recuperare. Oana vrea să dea la facultate. Vrea să patineze din nou. Şi dacă ea vrea, vreau şi eu – Să salvăm o campioană. Vrea şi Andreea Sminchy. Acum o luăm de la capăt. Pentru încă 12.000 de […]

  41. buna
    ajutati-ma cu o informatie va rog…care sunt datele de contact ale clinicii de recuperare din Viena? sora mea a suferit un politraumatism cranian acum 2 luni, evolutia ei este pesimista conf. medicilor de aici si am auzit numai lucruri bune despre aceasta clinica. cum pot lua legatura cu ei!?!
    ms

    Ligiana

    25 Ianuarie 2009 at 23:24

  42. buna
    va rog ajutati-ma cu datele de contact ale acestei clinici de recuperare din viena…sora mea a suferit un politraumatism cranian acum 2 luni, starea ei este pesimista conf med. de aici, iar optiunile locale nu par prea roze…multumesc

    ligiana

    25 Ianuarie 2009 at 23:30

  43. buna Isabelle,
    multumesc mult pentru ajutor, Doamne ajuta sa gasim solutia optima pentru sora mea
    cu drag,
    L

    ligiana

    26 Ianuarie 2009 at 23:34

  44. buna,
    am gasit clinica pt sora.pe 5 plecam. crezi ca putem posta aici adresa blogului creat pt a ea?
    este f costisitor si avem nevoie de ajutor.
    multumesc
    cu drag
    L

    ligiana

    26 Februarie 2009 at 22:25

  45. http://ajutati-operaluca.blogspot.com/ multumim mult
    Doamne ajuta!

    ligiana

    27 Februarie 2009 at 23:06

  46. […] ei a ajuns pe blogul meu pe 25 ianuarie 2009. Căuta o clinica de recuperare pentru Raluca. Procesul se lungeşte, speranţele pentru obţinerea […]


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: