Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Teledon TVR

with 10 comments

SÂMBĂTĂ, 10 mai 2008, ora 20.10, TVR 1 – GALA UNICEF – TELEDON

Şi în acest an, UNICEF şi TVR organizează, pe 10 mai, un teledon pentru strângerea de fonduri în beneficiul copiilor din România, sub umbrela Iniţiativei Spital Prieten al Copilului.

Evenimentul va fi găzduit de TVR 1 şi prezentat de Andreea Marin Bănică, Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei pentru România, alături de Cristian Ţopescu.

De asemenea, Gala UNICEF va fi transmisă, în direct, şi pe TVR Internaţional. Ca de obicei, acţiunea se va bucura de participarea unor personalităţi ale vieţii politice, economice şi artistice din România, precum şi a susţinătorilor şi colaboratorilor apropiaţi ai UNICEF, dar şi de participarea unor invitaţi surpriză, care vin în sprijinul acestei cauze.

În calitate de Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei pentru UNICEF, cum a fost desemnată în 1993, cunoscuta interpretă Nana Mouskouri se alătură celor prezenţi la Gala UNICEF.

„Întotdeauna încerc să privesc lumea prin ochii copiilor”, scria ea într-o autobiografie publicată în 1997. „Sunt fericiţi? Trişti? De ce au nevoie? Peste tot pe unde am umblat, mi-am dat seama că ei sunt victimele societăţii… E de datoria noastră să vorbim liderilor politici, să influenţăm oamenii, pentru a oferi acestor copii un viitor mai bun”. Talentul ei de a vorbi (şi de a cânta) în engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă şi greacă au făcut din Nana Mouskouri purtătorul de cuvânt ideal pentru UNICEF, iar ea a profitat de orice ocazie să promoveze drepturile copiilor, atât în misiuni speciale, cât şi în turneele sale. În proiectele sale pentru UNICEF, Nana Mouskouri a inclus acţiuni în Guatemala, Kenia, Uganda, Vietnam, Bulgaria, Russia, Bosnia şi Hertzegovina sau Grecia. De la început, interpreta s-a implicat în proiecte UNICEF în Mexic (1994), Chile (1995) şi Vietnam (1996). La întoarcerea din Vietnam, Nana Mouskouri s-a alăturat lui Harry Belafonte, şi el Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei pentru UNICEF, la un concert de caritate în Chicago, la care acesta i-a înmânat premiul „World of Children” din partea Fondului S.U.A. pentru UNICEF. Artista cu cele mai multe albume vândute din toate timpurile a primit cu modestie premiul din mâinile celui care a spus doar atât: „Lumea are nevoie de ea”. Marcel Pavel şi cei doi băieţi ai săi, Robert şi Saşa, Angela Similea, Damian & Brothers, Alex, Sofia Vicoveanca, Luminiţa Dobrescu, grupul de copii Alegretto, grupul de copii As de la Palatul Naţional al Copiilor sunt câţiva dintre cei care au răspuns afirmativ invitaţiei de a fi alături de publicul TVR 1 şi TVRi sâmbătă seară, la acest eveniment.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

10 Mai 2008 la 16:14

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Isa,
    Sunt obosit ,dar am trecut sa te salut! Sarut-mana!tata Borgo:)

    ionborgo

    10 Mai 2008 at 17:57

  2. Tati, păi dacă scrii ROMANE! 😀
    Tocmai am scris la Corina, sub ce ai scris dumneta.
    Noroc că are blogul „hârtie”. 😀
    Noapte bună, Tati!
    😀

    isabellelorelai

    10 Mai 2008 at 18:10

  3. Sunt aici, sa nu crezi ca te-am uitat. Ai cel mai frumos blog din cate am vizitat.Parca si problemele sunt mai mici cand stiu ca exista Isabelle undeva!Mama Isa, sora Isa…

    zinca beiu

    10 Mai 2008 at 19:08

  4. Zinca, frumos, da’ lung rău. Scriu, măi frate, de zăpăcesc oamenii de minţi. Da’ nu pot eu mai scurt, nu pot…
    Stai să vezi următorul articol. 😀
    Are 1 km.

    isabellelorelai

    10 Mai 2008 at 19:12

  5. Isa, pacat ca nu am tehnica sa le scot pe imprimanta(mai exact rabdare,ca imprimanta am)ca zau ca am scris de un roman.Noapte buna,fata mea cea inimoasa.tata Borgo,romancierul:)

    ionborgo

    10 Mai 2008 at 19:29

  6. Tati,
    😀 😀 😀
    REIAU:
    Scrie poveşti de la şcoală, când erai profesor, şi le pun aici pe blog!
    Noapte bună!

    isabellelorelai

    10 Mai 2008 at 19:34

  7. Isa,
    „Numa ca ma rusinez” n-am nimic spectaculos.Scriu pe tema data!Poate odata si odata..:)

    ionborgo

    10 Mai 2008 at 19:42

  8. Tati,
    Sigur au făcut copilaşii ceia ceva năzbâtii! Ce ai făcut? Cum ai reacţionat? 😀 😀 😀

    isabellelorelai

    10 Mai 2008 at 19:45

  9. Am trecut si eu pe la tine sa te salut si sa te felicit pentru ceea ce faci.am ascultat-o si pe Nana Mouskouri.
    Noapte buna,sunt foarte obosita si nu-mi gasesc cuvintele.Duminica placuta!

    g1b2i3

    10 Mai 2008 at 21:51

  10. Mulţumesc, Gabi, cu toţii facem!
    Noapte bună!

    isabellelorelai

    10 Mai 2008 at 21:53


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: