Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Uitarea

with 20 comments

Alerg după umbre în fiecare zi. Le desenez pe perete, apoi le memorez. Ploaia, dulce de vară, îmi dă fiori. Privesc din „turnul” meu înalt, cum se opreşte pe pământ strop cu strop. Teama de cunoaştere mă macină în fiecare zi, îmi doresc să mă afund într-un somn profund şi să uit ceea ce am uitat deja. Îmi reprim furia în muzică, şi fericirea în lacrimi. Mă trezesc adesea după lungi coşmaruri şi încerc să uit. Omit anumite lucruri, intenţionat. Îmi place să îi pun în dificultate, îmi doresc să îi chinui.

Am venit aici acum trei ani. Un ospiciu liniştit în creierii munţilor, condus de măicuţele catolice. Îmi amintesc accidentul ca şi cum aş fi acolo, încă. În fiecare minut îmi văd viaţa cum trece prin faţa ochilor. Odată ajunsă aici am refuzat să îmi amintesc cine sunt, de unde sunt şi ce mi s-a întâmplat. Am refuzat să îmi amintesc doar pentru urechile lor, îmi place liniştea care dăinuie. Mă simt acasă! Uneori îmi găsesc liniştea în chipurile lor calde, alteori în grandoarea munţilor, pe care îi pot vedea din camera mea.

Când sunt furioasă, sunt pe mine. Niciodată nu dau vina pe altcineva pentru ce mi s-a întâmplat, pentru viaţa anterioară sau pentru greşelile ce s-au strecurat. Mă gândesc la mine ca la un virus prost plasat. Un virus de care omenirea a scăpat răsuflând uşurată.

Chipurile, banale, din amintirile mele, mă fac să mă înfurii, să-mi pierd controlul.

Îi văd faţa în fiecare zi. Acea figură care m-a chinuit în toţi aceşti ani. De multe ori şterg cu buretele chipurile care îmi invadează amintirile, dar ele apar la nesfârşit. În seara asta am hotărât să nu adorm. Vreau să alung coşmarurile lungi, iar lor nu le pot destăinui.

Încerc să mă ascund de mine, undeva în subconştient. Realizez că am rămas singură, şi nu pentru că aşa au vrut ei, ci pentru că mi-am dorit eu. Singurătatea şi liniştea sunt singurele care mă mai ţin în viaţă. Nu e o viaţă perfectă, dar este viaţa mea.

Perdeaua se mişcă agale în bătaia vântului, parcă ar dansa pe o muzică neauzită. O pală uşoară de vânt intră sfioasă. Îmi mângâie mâinile aspre şi arse. O primesc cu plăcere!

O îmbrăţişez şi mă scufund în ea. Alerg precum Dante pe un tărâm necunoscut muritorilor. Încerc să găsesc acel Purgatoriu care să mă elibereze sau să mă subjuge.

Nu vreau să mă regăsesc. Vreau să mă uit pentru totdeauna, vreau ca amintirile să îmi dispară şi în locul lor să rămână vidul, întunericul.

Uneori mă simt de parcă aş cădea într-o groapă care nu se mai termină niciodată. Am impresia că nu voi mai ateriza.

Dar…, poate că nici nu îmi doresc, poate că singura mea dorinţă e de afundare şi nu de aterizare. Îmi place să mă afund în lăuntrul meu. Să mă confund cu eul meu sau să îl confund pe el cu mine.

Vreau doar să uit că exist, vreau să uit că am amintiri. Trăiesc sau nu trăiesc? Dar, trăim oare cu adevărat? Sau doar încercăm?

Mă înec în gândurile mele, mă scufund în visări fără sfârşit. Alerg către o lume pe care nu o pot găsi decât în interiorul meu. Dar…, o pot găsi oare?

Încerc să adorm! Încerc să adorm pe veci, dar somnul nu vine.

Îmi ascult singurătatea şi o înţeleg.

Poate, cu timpul voi învăţa să mă păcălesc.

Poate, voi învăţa să uit, să iert…

În umbrele ştiinţei se naşte nemurirea, dar cine îşi doreşte o viaţă de zeu într-o lume crudă?

Prevăd viitorul. Totul va îngehţa. O nouă era glaciară va pune capăt păcatelor omeneşti. Se va naşte o nouă omenire, iar cea în care trăim va fi uitată. Se vor naşte noi legende, noi credinţe, noi uitări…

Lasă-mă să uit durerea, prostia, prefăcătoria, înşelăciunea!

Lasă-mă să-mi uit propria viaţă, propriul destin, dar ajută-mă să uit şi durerea omenirii.

Mă întorc către fereastră. Stropii mari îmi bat uşor în geam. Îi privesc, oarecum surpinsă şi fericită. Mă duc cu gândul la apa mării, atât de pură şi de veşnică. Este singura veşnicie care merită trăită. Veşnicia mării, eternitatea misterelor veşnice.

Mă înclin în faţa ploii şi în faţa zeului care o poartă de atâtea secole pe umeri. În faţa frumuseţii şi măreţiei ei.

Îmi ascund faţa în palme, ferindu-mă de fulgerul ce mi-a luminat camera. Pentru o clipă am crezut că mă va prinde în mrejele lui, că mă va purta în măreţia cerului.

Privesc! Cu ochii plini de lacrimi. Privesc, iert şi uit! O nouă dimineaţă, un nou început.

Ele intră sfioase, ca de fiecare dată. Îmi aduc ceaiul cald şi câteva felii de pâine. De cele mai multe ori îmi zâmbesc, dar astăzi sunt triste, mai triste ca niciodată. Cea blondă, îmi aruncă un zâmbet forţat. Împietresc! Mă simt departe de ele pentru prima oară.

Ploaia s-a oprit. Soarele îşi arată, forţat, razele calde. Întind mâna către el şi caut uitarea. Mă voi uita în cele din urmă.

Poate că soarele mă va şterge sau poate ploaia. Sunete stranii mă duc pe drumul somnului profund. Încerc să nu adorm, nu acum când încep să mă uit!

AUTOR: Oana Stoica Mujea. 20 martie 2005

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

4 Aprilie 2008 la 21:47

20 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. 🙂 Ma indoiesc ca s-a suparat. Cred ca are o idee despre cat senina reusesc (in mod natural) sa fiu cateodata.
    Intr-adevar, unii isi spun tristetile, altii nu. Eu le spun, dar am o prietena care nu ar spune sub nicio forma; am si prietene care-s ca mine…Habar n-am cum e bine. Incerc sa iau oamenii asa cum sunt si sa le caut acele puncte cu care rezonez 🙂
    Iti doresc un weekend frumos Isabelle si numai bine.

    kmi

    5 Aprilie 2008 at 07:58

  2. Mândro, sigur nu s-a supărat. 😀 Atunci.
    Acum … Nu mai ştiu.
    Rămâi aşa cum eşti. Prea multe măşti, prea multe falsuri. De ce? Degeaba.
    Ai dreptate: aşa m-a învăţat şi bunica mea. Ia omul aşa cum este. Dacă îţi place bine, dacă nu, lasă-l.
    Uitasem, dar mi-a reamintit Cristal. Renunţarea este bună 😀
    Şi ţie numai bine, Kmi. 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 08:27

  3. Nu m-am suparat 😀 Nici atunci, nici acum.

    Oana

    5 Aprilie 2008 at 09:33

  4. Demonstrează: Nr. 5! 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 09:40

  5. ISABELA te rog ma iarta imi asum greseala imensaaaaaa am raspuns lui Jakopo imediat dupa ce-ti raspunsesem tie FARA SA Precizez toanta de mine ca acel raspuns era pt el….promit solemn ca de acum inainte sa scri numele celui caruia ii raspund!! ma iarta ! ma simt destul de naspa de ceea ce a iesit oricum ti-am raspuns pe si blogul meu- ma iarta!

    rose4you

    5 Aprilie 2008 at 10:04

  6. Rose. Stai liniştită! 😀
    NU ÎŢI FACE GRIJI. Sunt toantă, „iau plase” de la oameni, dar mintea îmi merge. Încă. 😀 😀 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 10:10

  7. Daca nu crezi ca ti-am cerut iertare in mod sincer ,chiar imi pare rau!altceva nu stiu ce sa mai spun!

    rose4you

    5 Aprilie 2008 at 10:19

  8. ROSE, hai să îţi spun pe bune: M-AM PRINS! STAI LINIŞTITĂ! 😀
    Aşa mai fac eu din când în când, răspund indirect unor lucruri cu care nu sunt de acord. Dar pentru că respect dreptul la opinie, nu îi spun omului că nu are dreptate, pentru că nu e corect. Fiecare are dreptul de a spune ceva. Vezi că am fost la tine pe blog.
    Mie nu îmi place comentariul respectivului domn! Este puţin cam „limitativ” şi prea „literă de lege”.
    Te sfătuies prieteneşte să introduci moderarea. Vizualizezi comentariul, îl judeci, şi dacă nu îţi place îl ştergi. De multe ori comentariile mai dure alungă oamenii mai sensibili.
    DIN NOU: STAI LINIŞTITĂ! NU M-AM SUPĂRAT PE TINE! Iar „plasele” le-am luat de la măşti. JUR SOLEMN! 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 10:37

  9. Rose, te aştept să-mi spui că te-ai liniştit, da?
    😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 10:41

  10. Vestile de sambata http://sminchy.wordpress.com/2008/04/05/un-gand-bun-si-o-rugaciune-pentru-matei/

    P.S. Isabella, iarta-ma ca eu pun mereu link-uri din astea la postarile tale si sunt mai tot timpul off-topic, dar m-am gandit ca asteptati noutatile. Pupici si un week-end frumos!

    SMINCHY

    5 Aprilie 2008 at 11:51

  11. Andreea, păi nu eu te-am rugat să le pui, că sunt uitucă?
    Şi ţie! 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 11:55

  12. Linistit! gata!-nu am fost pe-aproape ca as fi raspuns imediat….Doamne astia sunt nebuni!!!pun garduri noi la mine in cartier,ai asfaltat drumul pana azinoapte la 11 nu mai pot!!ma doare capul am si eu nevoie ca tot omul de liniste…s-o fi deschis circulatia ca vreau in parcul mare la lac….Bucurestiul tot e un Bleah!

    rose4you

    5 Aprilie 2008 at 12:03

  13. @Isabella: Tu esti uituca mea preferata! :* Puup!

    SMINCHY

    5 Aprilie 2008 at 12:03

  14. au asfaltat*

    rose4you

    5 Aprilie 2008 at 12:04

  15. Rose: subscriu! Este un praf şi o mizerie …
    OK 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 12:07

  16. Andreea, mulţam! Te pup şi eu 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 12:08

  17. Daca avem capacitatea de a privi in noi insine, bun simt, umor si sensibilitate vom reusi sa iesim cu sufletul intreg din incercari si din infrangeri.
    Invat de la tine, sa surprind clipa cand te ispitesc ideile. 🙂

    cristal

    5 Aprilie 2008 at 14:22

  18. Cristalule, eu mă omor după Coelho, în special după La râul Piedra am şezut şi-am plâns. Lumea zice: eh, Coelho, e ciudat, e nu ştiu cum etc şi alte alea.
    Fiecare om îşi găseşte anumite trăiri în cărţile altor oameni. Nimic nou, totul vechi.
    Dar Coelho e departe, e bărbat (deşi de multe ori scrie acea parte feminină din el, părerea mea) iar aproape o descopăr brusc pe OANA STOICA MUJEA. E tânără, dar e femeie. Şi a scris UITAREA cu exact ce este ea.
    Acuma, dacă mi-a plăcut, am citit de 30 de ori şi încă citesc, de ce să nu arăt şi altora? Zic şi eu, nu dau cu parul. Mă duc să citesc din nou. I-am pus şi poză, că eu nu pot fără. O poză făcută de la o fereastră. Asta am făcut-o eu. D’aia e aşa neclară. 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 14:35

  19. Am uitat sa-ti multumesc, Isabelle. Multumesc! 🙂

    Oana

    5 Aprilie 2008 at 15:56

  20. Nu ai pentru ce, Oana. Nu ai pentru ce. 😀

    isabellelorelai

    5 Aprilie 2008 at 16:23


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: