Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

ALTE ALEA „POLITICE”

with 43 comments

Cum de m-am mai dumirit – partea I
Citesc ziare. Mă uit la tv. Ascult declaraţiile politicienilor şi stau cu „retina” pe feţele lor (la unii se vede cum roşesc pe sub fondul de ten – să se dea mai din gros). Mă uit la ochii lor (care unii ochi sunt plecaţi sau mijiţi când ne mint şi care unii ochii lor ne privesc în ochii noştri când ne mint, chestie de caracter, atitudine şi tupeu). Ascult comentariile analiştilor, jurnaliştilor ş.a. Sunt atentă la atitudinea moderatorilor. Şi toate astea pentru a nu-mi da singură un cap în gură după ce voi vota. Sau dacă voi mai avea ce şi pe cine vota. Am hotărât să fiu un observator atent şi nepătimaş. Doar indignat. Căci tot privind şi ascultând am ajuns să cred că opinia societăţii noastre este precum în gluma cu Rabinul: într-o comunitate restrânsă oamenii nu mergeau la tribunal pentru pricini, mergeau la Rabin. Primul împricinat zice – Rabi, eu am făcut, am dres, deci obiectul e al meu. Rabinul se gândeşte şi zice: ai dreptate. Al doilea împricinat zice – Rabi, şi eu am făcut, şi eu am dres, deci obiectul e al meu. Rabinul se gândeşte şi zice: ai dreptate. Asistentul (PR-ul!) Rabinului zice: Rabi, cu tot respectul, nu pot avea amândoi dreptate. Rabi se gândeşte şi zice: şi tu ai dreptate.
Acum împricinaţii merg la tv., să le facem noi dreptate (la vot).
– Preşedintele şi adepţii săi (PD-L+Avramescu) au dreptate: Tăriceanu şi adepţii săi (Meleşcanu şi Norica mai precis) sunt de vină.
– Premierul şi adepţii săi (PNL+UDMR+PC+PRM) au dreptate: Băsescu şi adepţii săi (Boc şi Elena mai precis) sunt de vină.
– PSD are dreptate: Băsescu (cu adrepţii săi) şi Tăriceanu (cu adepţii săi) sunt de vină.
– Avocaţii şi juriştii au dreptate: toţi sunt de vină. Şi legile sunt de vină, că sunt interpretabile. Iar legile au fost făcute voit interpretabile în favoarea avocaţilor, să mănânce şi conturile lor ceva.
Doar Parlamentul (organul poporului) nu zice nimic, că este în vacanţă. Frate, şi uite aşa vine Gigi nebunu’ din urmă, cu turma lui de mioare de la vilă. Mai dă un ban, mai face o casă, mai dă Steaua un gol şi … Doamne, ai milă de noi.
Ei, cu toţii, au făcut legi, au modificat legi, pe rând, când le-a venit rândul la putere. Fiecare din ei contestă ce au făcut ceilalţi, lăudând ce au făcut ei. Şi tot aşa.
Acum se violează Constituţia la greu, dar numai în articolele care nu le convin. Dar actualii nu au modificat-o, deşi au avut 3 ani la dispoziţie, pentru că doar anumite articole sunt interpretabile. Dar nu vor mai fi, pentru că se ocupă Avramescu. Vom avea o propunere de Constituţie „a la Avramescu despre Băsescu”, şi să vezi circotecă şi la anu’.

Cum de m-am mai dumirit – partea a II-a
Doresc să modific gluma cu Rabinul: niciun împricinat NU are dreptate. Facturile noastre au dreptate. Înjuraţi-mă, vreau să devin imparţială. M-am săturat de interpretările lor.
În imparţialitatea mea dorită am sesizat că un domn, intim cunoscător „de constituţie” o interpreta în favoarea Preşedintelui. Ulterior domnul a devenit consilier al Preşedintelui (treaba lor, evident, pe banii noştri, ce mai contează).
În opinia domniei sale, articolul 85 alin. 2: „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului”, chestia se traduce astfel: „Eu pot să vă propun să mergem la o cafea/bere dar asta nu înseamnă că dvs. trebuie să acceptaţi. Aşa şi preşedintelui i-a fost propusă dna. Nicolai dar asta nu înseamnă că dânsul trebuie să accepte”.
După modelul domnului specialist, rezultă că aşa ar fi trebuit să arate textul din Constituţie: Preşedintele SIGUR NU revocă şi numeşte, ci „poate să/este posibil să/probabil că poate să/da’ numai dacă îi convine să/da’ numai dacă vrea el să/dacă vrea muşchiu’lui poate să” revoce şi să numească, şi SIGUR NU, nu la propunerea primului-ministru ci la „posibila sau probabila modestă/neînsemnată/proastă/neinspirată/dinu patriciu/interese, chestii, socoteli, petrol/dosare de cadre/mape profesionale/telefoane ascultate/persoană imaculată/o fecioară/doar noi suntem buni, voi nu” – propunere a acestuia.
Tot în imparţialitatea mea dorită am sesizat că domnul Preşedinte foloseşte cu succes art. 109 alin. 2 din aceeaşi Constituţie „hulită”, pentru cei 8 foşti/actuali miniştri. Adică articolul ăsta e bun, adică nu poate fi interpretat.
Dar, surpriză: acum nu mai sunt ceilalţi de acord, mai întâi pentru cei 8, după care pentru 4 din ei, datorită/din cauza unei amărâte de conjuncţii (şi) pe care nu ştim ce netrebnic (PSD-ist) a pus-o aiurea acolo (în loc de conjuncţia sau).
Şi (remarcaţi conjuncţia şi, nicidecum conjuncţia sau) surpriză şi mai mare: adepţii Preşedintelui zic că nu este adevărat, daţi-o dracu’ de conjuncţie (şi) că şi (sau) este tot conjuncţie.
În acest timp, Geoană şi (nu sau!) Năstase se ceartă pentru nişte oglinzi. Iar noi facem gramatică în direct.

Cum de m-am mai dumirit – partea a III-a
Şi ca să vreau să fiu imparţială până la capăt, mă gândesc că ar fi posibil/probabil să se întâmple următoarele:
– UDMR să interpreteze art. 1, alin. 1 şi 2, cum vor maghiarii: România SIGUR NU este, ci poate fi/este posibil să fie/probabil că poate fi stat naţional, suveran şi independent şi MAI ALES indivizibil (noroc cu NATO şi UE, că nu mai pune problema de graniţe). Forma de guvernământ a statului SIGUR NU este republica, ci poate fi/este posibil să fie/probabil că poate fi republica, deci poate fi şi altceva, tot ce vor maghiarii, de exemplu multe-multe şi mici-mici regiuni autonome. (ş.a.).
– PNL să interpreteze art. 80, alin 1 şi 2, cum vor liberalii: Preşedintele României SIGUR NU reprezintă, ci poate/este posibil să/probabil că poate reprezenta statul român; Preşedintele României SIGUR NU veghiază, ci poate/este posibil să/probabil că poate – dacă are chef muşchiu’ lui – veghia la respectarea Constituţiei.
Ar mai fi multe şi dureroase interpretări dar, după părerea mea umilă de Alegător Anonim Frustrat, Constituţia României este prea stufoasă.
Mă gândeam să le transmit politicienilor că este posibil/se poate/este probabil/şi (nu sau) să nu votez.
Mă mai gândeam să cerem să se modifice şi (nu sau) legea aia cu alegerile, şi (nu sau) să se confecţioneze multe-multe ştampile şi (nu sau) cu următoarele texte preluate din clasici în viaţă care sunt vii: „sunteţi boi”, „să vă ia dracu’ pe toţi”, „aici sunt cei 10.000 de specialişti”, „aici sunt banii dvs”, „băi hahalerelor”, „golanule”, „număraţi-mi alea multe ouă”, „păsărică”, „puiuţ de comunist”, „mare comunist”, „mic/mijlociu comunist”, „găozar”, „ochi mari şi umezi”, „ţigancă împuţită”, „cioacă secsi”, „elodia nu e unde e”, „trăiască Euro”, „bă golanilor”, „şobolanilor”, „succesuri”, „tatoV uN” etc., atât pentru alegerile pe liste, cât şi pentru nominale, la locale, parlamentare şi prezidenţiale. Ştampilele se pot folosi de votanţi în funcţie de preferinţe, după caz (gen şi/sau număr).

Cum de m-am mai dumirit – încheiere
Doresc să mulţumesc celor care m-au ajutat la „mai dumirirea mea”, dar şi (nu sau) să îmi exprim prezenta „mai dumirirea mea” în  virtual, dumirire pe care am dobândit-o şi (nu sau) cu ajutorul tuturor.
Şi (nu sau) dacă se poate/este posibil, doresc să îi anunţ pe politicieni că poporul independent zis şi fără de partid dar interesat este sigur pe bloguri, pe teveuri, pe ziare, sigur se informează, sigur se dumireşte şi sigur îi va „arde” la alegeri. Fără interpretare.
P.S.: Şi (nu sau), cu siguranţă, ce-am zis eu este interpretabil. Depinde de unde te uiţi. Şi (nu sau) cum te uiţi. Sau (nu şi) cum te uiţi. Şi (nu sau), evident, dacă te uiţi.
P.P.S.: Blogguşorilor din alte oraşe, ia uitaţi aici ce oportunitate vă oferă Avramescu: art. 14: „Capitala” – capitala României este municipiul Bucureşti.
Săriţi! Adoptaţi modelul Avramescu! Faceţi scandal! Faceţi o petiţie! Veniţi la tv! Căci Capitala României SIGUR NU este ci este posibil/este probabil/poate fi municipiul Bucureşti. De unde rezultă că putem muta capitala unde vreţi voi, municipiu să fie, în rest nu contează. Să vă pună şi vouă Videanu borduri.
La Iaşi, de exemplu, că tot a fost 24 ianuarie. Hai la mulţi ani! Că şi la Iaşi se bagă cu „Huo” la greu. Care de care mai imparţial. Şi/sau interpretabil. Alo, Focşaniule! Hai că eşti municipiu! Bagă! Hai la mulţi ani şi ţie! Părerea mea. Gata.

Mai era ceva? A da, era să uit. Astăzi vine Lincoln pe la mine pe la serviciu (nu ăla cu maşina ci fostul preşedinte SUA, „ză” Honest Abe zis şi Abe cel cinstit zis şi Abraham Lincoln). Zice: auzi dragă, uite l-am sunat pe preşedintele vostru, Basesco parcă îl cheamă, da’ avea telefonul ocupat că cică l-ar fi sunat pe premierul vostru, Tariceano parcă îi zice, care avea telefonul închis. Aşa că te rog să le transmiţi din partea mea, în calitate de fost preşedinte de United States of America: „Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă, dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul”.

Să băgăm şi o muzică, că se impune:

Welcome to the Jungle!

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

30 Martie 2008 la 11:46

Publicat în politica, viata

Tagged with ,

43 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Isa, poti sa ma injuri si de mama ca eu tot trec pe aici. Indiferent ce mi-ai face. Prietenii se mai supara intre ei, dar se impaca. Eu nu m-am suparat niciodata pe tine si nici nu ma voi supara. Poti sa ma si omori.

    Oana

    30 Martie 2008 at 12:08

  2. Cum să te omor Merline, păi mie cine îmi mai citeşte „neînţelegerile”? 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 12:10

  3. Apropos, ai citit? 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 12:11

  4. Isa, nu citesc mereu? Da 😀 Dar pana una alta, tot ceea ce vreau eu e ca tu sa fi fericita de ziua ta. Vreau sa canti, sa dansezi, sa mananci tort si sa bei sampanie, da? 😀

    Oana

    30 Martie 2008 at 12:18

  5. O.H. Oana 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 12:19

  6. A, sa nu uit, dedicatie pentru Sukarit, dedicatie pentru Sukarit, dar noi nu cantam? 😀

    Oana

    30 Martie 2008 at 12:23

  7. Ba da. Eu am cântat. Şi tu ai cântat. Noi am cântat. Dar mai cântăm dacă vrei tu. 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 12:32

  8. si eu! ca-mi veni si net-ul! 🙂

    manole

    30 Martie 2008 at 13:54

  9. Auzi,
    ştii ceva …
    de Cristoiu să nu te legi că fac isterii
    d.sa lucrează şi vinerea (ora presei)
    şi sîmbăta (în reluare,da se pune)
    astea la A2
    si duminica ( zig-zag … )
    aşa că …
    te rog frumos
    da 😛

    CELLA

    30 Martie 2008 at 14:07

  10. noi aici ramanem, ca vorba aia apa trece ( cu vapoarele, cu moto, cu MISA, cu tot ce vor muschii lor… no las ca acusi le trece de tot ) si, pietrele raman, adica restu, noi toti… ca bine le mai zici…
    vin americanii, si, daca vin ce…
    io sed si tot cuget, cate canditate la presidentie s-or incumeta oare…ca-s mai barbate ca hastia…
    si gandesc ca voi tot trece pe la tine, caci nu pot trai cu dor, dar…”lor” sigur, sigur nu le-o duce doru` multa lume..
    respecte,
    SIBILLA

    sfinx667

    30 Martie 2008 at 14:07

  11. Fac şi io acapela cu voi
    numa dacă vreţi
    aşa îi cînt …
    pe care aveţi boală ? 😀
    daţi-mi un „la” 😉

    CELLA

    30 Martie 2008 at 14:09

  12. Manole. Tu mai ştii că noi două ne-am luat în catainoage, la un moment dat (ianuarie), pe blog la Victor? 😀
    Tu ai zis ceva. Eu ţi-am răspuns începând cu Doamnă/Domnule Manole. Că nu ştiam dacă eşti blog sau bloagă.
    Ai văzut? Se poate. 😀 😀 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 14:32

  13. Cella, da. O.H. Dar de ce-mi zici acum? Că am postat asta la Victor în ianuarie/februarie, când cu ăla închis dar neînchis de Norica Nicolai, de făcu’ Mirela Voicu reportaj de să moară lumea.
    😀 😀 😀
    ŞTIU CĂ GLUMEŞTI! 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 14:36

  14. Sibilla, nu zice de două ori, că nu se ştie de unde apare candidata! 😀
    Să-ţi dau un indiciu? PD-L e bun? 😀
    Şi da, aici rămânem.

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 14:39

  15. Cella: poftim un LA! 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 14:40

  16. Caile politicii sunt labirinturi pentru mine.Legea mea preferata e legea bunului-simt si articolele care mi-ar face placere sa le citesc,ar trebui sa aiba printre randuri si „umor”.Asa era romanul, facea haz de necaz.Si cum nu prea mai exista, m-am retras…
    „Politica” mea are o alta culoare.O puteti vedea AICI

    cristal

    30 Martie 2008 at 15:02

  17. Cristalule, nici eu nu le am cu politica. Dar nu pot să nu văd cam ce ravagii face pe la noi, această pseudo-politică. Ori numai legea bunului-simţ nu guvernează acum.
    Păi punem de un partid: Partidul Artelor Frumoase şi Ecologie. Merge? 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 15:19

  18. Rectific: Partidul Artelor Frumoase, Ecologie şi Solidaritate Umană. Gata 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 15:21

  19. …. aaa, pai in partidul asta ma regasesc si eu, clar, il punem pe picioare 🙂
    SIBILLA

    sfinx667

    30 Martie 2008 at 15:52

  20. Sibilla: Pe Cella o punem secretar general! 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 16:24

  21. Foarte serios. O propun pe Corina preşedinte.
    Aştept propuneri de vice-preşedinţi.
    Dar nu uitaţi că cineva tre’ să şi muncească.
    Vice la literatură, muzică, arte plastice, teatru şi film;
    Vice la ecologie;
    Vice la acţiuni de caritate.

    Avem: Preşedinte Corina. Secretar General Cella.
    Hai că mă pricep.

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 16:29

  22. Deci da, pai unde crezi ca m-as incadra eu? Eu, cea cu capul in norii fantasy? La literatura, muzica etc 😀 Zau, mai Isa, bloaga sora:D

    Oana

    30 Martie 2008 at 18:14

  23. 😀 😀 😀 ca nu mi-a iesit din prima 😀 😀 😀

    Oana

    30 Martie 2008 at 18:14

  24. Literatură. Dar trebuie să dai examen. 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 18:17

  25. Mamaaa, pai nu mai vreau 😀 Urasc examenele 😀

    Oana

    30 Martie 2008 at 18:23

  26. Şi eu le urăsc. Dar ce mai contează unul în plus? Oricum, dai doar proba scrisă. 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 18:29

  27. Hai, bine, dr numai de dragul tau, da? 😀

    Oana

    30 Martie 2008 at 18:34

  28. Eşti cam şmecheră, fapt pentru care îţi tai 5% din salariu. 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 18:41

  29. Eh,lasa, ca nu e asta bai, poti sa imi tai 10%, accept 😀

    Oana

    30 Martie 2008 at 18:54

  30. Doamnă, eu sunt de la privat, nu de la stat. La mine e mai ieftin. 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 18:59

  31. da, halatul, cat e halatul??? 🙂 🙂 🙂

    manole

    30 Martie 2008 at 19:07

  32. Doamnă, la noi e mai ieftin! Sigur! 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 19:10

  33. Una la mînă că io fac scandal 😀
    A doua că io sunt numa’ şefă,deci nu fac nimic,comand 😀 şi execut (pe cine nu mă aude …da-s mut(is)mutandi) 😀
    A treia io plata în … pro boni (pe carduri,să am mîinile curate ) 😀
    şi ultima fişa postului,adică cu ce se mănînca secretarii ăia ? 😛

    CELLA

    30 Martie 2008 at 19:25

  34. Cella, eşti cea mai taaare! Secretar General! 😀
    Tu controlezi pe toată lumea.

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 20:21

  35. vreau sa muncesc, execut ordine, dar comentez, fac treaba, da mereu mai gasesc ceva de complectat, infine, in fine…musai si departament pt turism, de fapt ceva mai complex ( dacologie, Bucegi, promovarea frumusetilor… )….trebuie sa ne impunem respectul de la infiintarea partidului…asa… asa, si cum zic, nu vreau functie, ca sunt pui de sarb si nimic nu-mi convine, mai bine pun umarul, dar, na, daca-mi oferiti si mie un ceva onorific acolo… da pe ecusonul meu sa se tipareasca daia ( daca ) Sibilla…votez pro pt presedinta si secretar general, punct.
    si propun pe isabellelorelai primvicepresedinte cu atributii de sef coordonator al intregii activitati, asa….. aha sa nu uit… ne trebuie si monitorizare si supracontrol… avem propuneri??
    Sibilla

    sfinx667

    30 Martie 2008 at 20:54

  36. Dragă Sibilla, sunt convinsă că ştii că cine are idei trebuie să le şi rezolve:
    1. Te numim vicepreşedinte cu turismul rural şi istoric;
    2. Ai avut idei, acum execută.

    O propun pe Manole vice la ecologie, că ea grădinăreşte tot timpul. Dar numai dacă reuşesc să-i şutesc florile. Dacă nu, nu.
    O propun pe Cristal la muzică.
    Oana e în probe la literatură.
    Cred că mai înfiinţăm un departament cu bancuri. Răspunde Kmi.
    În continuare aştept aprobări şi propuneri.
    Să vedem dacă vrea Tati Ionborgo să se ocupe de gastronomie şi licori.

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 21:26

  37. Eu dau indicaţii. 😀 Mă pui de ziua mea să muncesc? 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 21:27

  38. Fetelor, e loc si pentru mine in partidul vostru? 🙂

    SMINCHY

    30 Martie 2008 at 22:53

  39. Andreea, păi nu e clar că tu eşti vicele pentru caritate? Acţiuni umanitare. Tu răspunzi. 😀

    isabellelorelai

    30 Martie 2008 at 22:56

  40. Am inteles, sa traiti! Raspund prezent! 🙂

    SMINCHY

    30 Martie 2008 at 23:12

  41. aaa, pai de tati Ionborgo avem toti nevoie, ne trenuie doua asistente pentru el, sa-l imprumutam si noi in caz de extrema forta majora…ca io cand oi striga ardeeeeeeeeeeee…se apropie americanii de Sfinxul nostru, sa vie toti la mine, altfel…treaba voastra, eu cu aia nu ma inteleg, s-au dat la sarbii mamei mele, nu vor nici vraji pagane de le fac, sa ne respecte…io zic sa veniti, altfel ii frig pe Altarul meu, si chem vulturii sacri sa faca un pic curat… pfff, iar sunt rea…
    mai am o propunere, doamna presedinta sa vina la toate intrunirile, sedintele, expozitiile, actiunile, spectacolele, sindrofiile si chermezele ( avem voie, da..??? ) musai si musai, iar la doamna UE sa-i bage mintile in cap, vrem respect , ca meritam;
    raportez, ma execut cu drag 🙂
    Sibilla

    sfinx667

    30 Martie 2008 at 23:15

  42. Dragă Sibilla, îţi propun să aplici „practica” mea: când doamna preşedinte nu poate veni la întruniri şi alte activităţi, mergem noi la ea. Dacă nu este acasă, luăm avionul până la Bruxelles. Mergem în faţă la CE şi o strigăm: Corina, hai că venirăm, avem expoziţie la cafeneaua din colţ.

    isabellelorelai

    31 Martie 2008 at 06:26

  43. Andreea, am notat. Din nou. 😀

    isabellelorelai

    31 Martie 2008 at 06:27


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: