Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Pentru Cella. Pentru Blue. Prieteni?

with 8 comments

De multe ori oamenii consideră că sunt prieteni. Sau amici. Mă rog, chestie de „nuanţă lingvistică”. Oamenii se întâlnesc în diverse împrejurări. La muncă, la o petrecere sau, pur şi simplu, la piaţă. Câţiva se cunosc deja între ei, alţii nu. Oamenii încearcă să comunice. Dacă aşa le este firea. Să vadă dacă sunt acceptaţi sau nu. Sunt oameni care abordează subiecte anume pentru a vedea dacă cineva „vibrează” la ce au spus ei. La cum sunt ei. Sunt oameni diferiţi: realişti, umanişti, romantici, trişti, veseli, cu simţul umorului, fără simţul umorului, foarte tehnici, tineri sau mai vârstnici – dar care pot avea însă un punct comun. Punctul de pornire – o stare, o trăire, un gând, un sentiment – care impulsionează alte stări, alte trăiri, alte gânduri, alte sentimente. Asemănătoare sau contrare. Dacă un om este considerat de un altul apropiat ca fire, sau diametral opus momentului stării sale, va dori să se împrietenească cu acel om – să se regăsească împreună într-un fel de amiciţie, să zicem. Sau nu. Prietenia ar trebui să fie sinceră, nu de complezenţă. Considerând că actul prieteniei se încadrează în termenii clasici, atunci acei oameni vor comunica firesc, în timp şi în spaţiu. La comunicarea dată de un anume om, numit comunicatorul, vor participa mai mulţi prieteni ai acestuia. Aici apar reacţiile. De acceptare sau de respingere. Comunicatorul este impulsul, liantul dar şi „mediatorul”. Impulsul comentatorilor poate trece dincolo de barierele normalului. Din diverse motive. Să le numim simplu: simpatie şi antipatie. Antipatia unui comentator faţă de un alt comentator poate duce la omiterea de către primul a scopului iniţial al comunicatorului. Simpatia unui comentator faţă de un alt comentator încearcă să aducă discuţia pe făgaşul normalului. Un fel de „împăcare între părţi”. Comentatorul antipatizat de o parte a semenilor săi şi simpatizat de o altă parte, dar prieten al comunicatorului, încearcă o stratagemă de cunoaştere a motivului care ar putea aduce impedimente prietenului său. Consideraţii şi definiri de persoană. Sau tăcere. Se va supune de bună voie unor „păreri” pro sau contra. Un neutru o numea „autoflagelare”. Un alt „neutru” o numea „o blondă la creier care vorbeşte singură în parc”. Ideea este simplă: ce înseamnă de fapt, prietenia? Cum poţi spune că eşti prieten cu cineva, atâta timp cât nu îl cunoşti? Care „prieteni” sunt acceptaţi şi care sunt respinşi? Ai cui? Care sunt criteriile lor de selecţie? Cum aleg ei „comentatorul”, ca şi subiect „dus cu pluta”, dintr-un dialog fictiv, între două personaje, unul psiholog, altul subiect de analizat? Sau copiat dintr-o carte. Interpretarea subiectivă. Transpunerea antipatiei sau a simpatiei unui comentator asupra unui alt comentator. Inversarea genului personajelor. Inducerea în eroare. Scopul: ne pasă sau nu? Răspunsul: acceptare şi respingere. Este bine de ştiut. Ştiu. Respingerea are o „cantitate” mai mare decât acceptarea.

Acceptare şi Respingere.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

12 Martie 2008 la 00:32

Publicat în iubire, prieteni, viata

Tagged with

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. MULŢUMESC
    PRITENI(NE) !

    CELLA

    12 Martie 2008 at 07:49

  2. Ne, Ne, Ne 😀
    Bună dimineaţa, soare! 😀

    isabellelorelai

    12 Martie 2008 at 08:03

  3. Ehe, asa mi-ai scris, da. Am si publicat, da.
    Neata Soare cu raze de Angela, si ce frumos e azi 😀

    Oana

    12 Martie 2008 at 08:35

  4. Da, da … 😀
    Oana, să public răspunsul? 😀 😀 😀

    isabellelorelai

    12 Martie 2008 at 08:48

  5. Da…
    cine sunt eu … să te contrazic SOARE ! SIGUR CĂ … DA
    LORERELAI…
    „PE HARFA RĂSTURNATĂ A IUBIRILOR TALE,VARĂ,TRUPUL ŞI SUFLETUL MEU SUNT ÎNCEPUTUL UNUI MARE CÎNTEC ŞI TREMURUL MÎINII CARE-L CAUTĂ.
    ANII MEI TINERI (?)AU SUNAT A CÎNTEC
    DAR AM TRECUT PE LÎNGĂ EL CU DRAGOSTEA DE MÎNĂ ŞI AM RĂMAS CU MÎNA ÎNTINSĂ CA A REGELUI LEAR”
    sau
    „totul ne desparte pe tine şi pe mine;distanţa,oamenii,viaţa şi poate şi destinul…
    iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.
    Nu mă tem nici de zîmbetul tău.Deci nu mă tem de nimic.
    Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale : depărtarea.
    Sunt cea mai mică fată a lumii între rîndunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut.
    Privirea ta nu mă va găsi nicăieri.
    Amintirea ta nu are unde să mă afle.
    Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde sunt între cele patru zări
    RĂSPÎNTIA LOR
    Cu … ani în urmă ţi-aş fi spus „cu-cu”
    Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei.
    Ştii să asculţi ?
    Auzi vîntul la fereastră ?
    Auzi păsările care pleacă şi se întorc ducînd şi aducînd primăvara ?
    Ştii ce-i nostalgia ?
    Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic ?
    Sunt pe acolo şi într-acele,fără fiinţă,o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
    Gîndeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund ”
    Lorelai…

    CELLA

    12 Martie 2008 at 08:55

  6. Mă gândesc, Cella, mă gândesc.

    isabellelorelai

    12 Martie 2008 at 09:20

  7. Cella, e citatul meu favorita din Lorelai 😀

    Oana

    12 Martie 2008 at 13:08

  8. Oana,
    Adică eu tre’ să tac? 😀 😀 😀

    isabellelorelai

    12 Martie 2008 at 13:14


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: