Isabelle Lorelei's Weblog

Blog amar. Si tacut

Dor. Mi-e dor. Scrisoare de dor

with 8 comments

Mi-e dor de bunica mea. Paternă. Care m-a crescut. Pe cea maternă nu o cunosc. Nu a cunoscut-o nici mama. Mama mea nu şi-a cunoscut mama. A născut-o şi apoi a murit. Imediat. Se grăbea. Din păcate, mama mea nu a văzut nici măcar mormântul mamei ei. A rămas mult în spate, undeva în Basarabia. Nu a avut la cine şi la ce să plângă. Mi-e dor de mama mea. De fapt de vocea ei mi-e dor. Să mai zică ceva. Dar nu poate. Cam de 3750 de zile şi nopţi. Creierul ei nu vrea să o asculte. Sau ea pe el. Nu ştiu sigur-sigur. Doar Dumnezeu ştie. Cât suntem de fragili. E greu pentru mine. Nu pentru că nu se poate ridica din pat. O ridic eu. Nu pentru că nu poate mânca singură. Îi dau eu. E foarte greu pentru ea. Eu sunt ca şi mama ei. E greu pentru mine pentru că aş fi vrut ca din când în când mama să îmi spună ceva. Orice. Doar plânge. Din când în când. Câteodată râde. Câteodată. În rest, încearcă – cu greu – să zâmbească. Chinuit. E foarte greu pentru ea.
Mi-am spus – şi am spus şi altor oameni – că dacă iubeşti un om şi îl păstrezi în inima ta după ce el nu mai este, el continuă să trăiască. Aşa şi este, pentru mulţi oameni. Da, aşa am spus. Adevărat. Dar.
Mi-e dor de râsul bunicii. Ca o mângâiere. De mirosul cozonacului făcut de ea. Doar de acel miros, doar de acel cozonac. Mi-e dor de cuvântul mamei. Doar de al ei. Doar de vocea ei. Tare mai mi-e dor.
De toţi Oamenii din viaţa mea mi-e dor.
Şi de bunica maternă, cea necunoscută. Chiar şi de tata, pe care nu mi-l mai aduc aminte. Nici cum era în viaţă, nici în …
Mi-e dor. Dor.

Interviu cu Dumnezeu

– Ai vrea să-mi iei un interviu? Deci … zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp … am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
– Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească, apoi iarăşi tânjesc să fie copii; că îsi pierd sănătatea ca să facă bani şi apoi îşi cheltuiesc banii ca să-şi refacă sănătatea; faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp. Apoi am întrebat:
– Ca un părinte, care sunt câteva din lecţiile de viaţă, pe care ai dori să le învete copiii Tăi?
Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că de asemenea trebuie să se ierte pe ei înşişi.
– Mulţumesc pentru timpul acordat .. am zis umil. Ar mai fi ceva: ce ai dori ca oamenii să ştie ?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeuna

Pentru Dumnezeu şi pentru Oamenii Lui. Toţi.
Zi de Sfinţi Mucenici. Ce era aşa mare grabă să plecaţi… Încă este frumos pe pământ.

Anunțuri

Written by IsabelleLorelai

8 Martie 2008 la 23:48

Publicat în viata

Tagged with

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. O, si cata nevoie mai e de ei!

    mesterulmanole

    9 Martie 2008 at 08:51

  2. Este, Manole, este. Nevoie de ei.

    isabellelorelai

    9 Martie 2008 at 09:14

  3. Ma bucur ca existi IsabelleLorelai si ti-a dat Dumnezeu harul sa ne oferi „franturi” din viata ta, pe care le „sorb”.
    Chiar daca nu voi „comenta” la tot ce scrii(uneori nici nu exista cuvinte, doar sentimente),te voi citi si rasciti 🙂 in fiecare zi.

    cristal

    9 Martie 2008 at 17:59

  4. E normal, Cristal. Şi eu fac la fel.
    Atunci când cred că nu pot exprima cu cuvintele mele exact ceea ce simt, mă folosesc de alte metode (desen, muzică, versuri, citate etc).
    Îţi mulţumesc.

    isabellelorelai

    9 Martie 2008 at 18:15

  5. stii ce face Oana…extrem de rar? tace! :)) Sa nu ma spui :))
    Asta fac si eu. Acum.

    kmi

    9 Martie 2008 at 18:51

  6. kmi: păi tu crezi că „se ezistă” secrete între „bloage”? Nuuuuuuuuuuu! Şi tăcerea este împărtăşită, pe cuvânt.

    isabellelorelai

    9 Martie 2008 at 19:05

  7. MULTUMESC !!!
    esti un prieten de suflet cum rar am intalnit, o mangaiere si, ma bucur a te fii cunoscut… te tin strans de mana, tu mi-ai intins-o… mi-a fost tare dor de un suflet ca al tau si, mi-e dor, dor de multe….
    iti inteleg dorurile si tu stii de ce, sarut cu respect mainile tale care tasteaza pentru fiecare din noi o mangaiere, Dumnezeu sa te rasplateasca dupa cum ai sufletul… iti multumesc suflet bland;
    respecte si recunostinta,
    SIBILLA

    sfinx667

    28 Martie 2008 at 13:33

  8. Sibilla: sestro duso ( suflet sora ).

    isabellelorelai

    28 Martie 2008 at 13:43


Daca vrei sa spui ceva... Scrie aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: